Am limitat discutia precedenta doar la reprezentari, fiind in stare acum sa ridicam o noua intrebare, al carei raspuns trebuie sa contribuie la elucidarea vederilor noastre teoretice. Am spus ca exista reprezentari constiente si reprezentari inconstiente; exista insa, miscari pulsionale inconstiente, sentimente inconstiente, senzatii inconstiente sau de data asta nu are nici un sens sa vorbim de asa ceva?
Eu cred, intradevar, ca opozitia dintre constient si inconstient nu se poate aplica in cazul pulsiunii. O pulsiune nu poate deveni niciodata obiect al constiintei, ci doar ideea care o reprezinta. Nici in inconstient pulsiunea nu poate fi altfel reprezentata decit prin intermediul unei reprezentari. Daca pulsiunea nu ar fi legata de o reprezentare, sau daca ea ar aparea ca stare afectiva, atunci noi n-am sti nimic despre ea. Atunci, insa, cind vorbim totusi despre miscari pulsionale refulate, aceasta nu e decit o nevinovata neglijenta de exprimare.Nimic alceva nu putem intelege prin asta decit o miscare pulsionata al carei reprezentant-reprezentare este inconstientul;
nimic alceva nu e luat in considerare.
S-ar putea crede ca raspunsul la intrebarea privitoare la senzatiile, sentimentele, afectate inconstiente a fi la fel de usor de oferit. Din esenta unui sentiment face , totusi , parte faptul ca el e simtit, ca e cunoscut asadar de catre constiinta.Posibiliatea unui inconstient nu s-ar pune absolut deloc atunci cind vorbim de sentimente, senzatii si afeste. Suntem, insa, obisnuiti in practica psihanalitica sa vorbim de iubire inconstienta, ura inconstienta, minie inconstienta, s.a.m.d., si gasim inevirabila chiar alaturarea ciudata a cuvintelor " constiinta, inconstiinta de culpabilitate " sau paradoxala " angoasa inconstienta". Depaseste, oare, in semnificatie acest mod de a utiliza limbajul pe cel din cazul " pulsiunii inconstiente " ?
Aici situatia e alta. In prima instanta, s-ar putea intimpla ca miscarea de afect sau de sentiment sa fie perceputa, insa sa fie judecata gresit. Ea a fost silita, prin refularea adevaratului ei reprezentant, sa se lege de o alta reprezentare fiind acum sustinuta de constiinta pentru manifestarea acesteia din urma. Daca se restabileste legatura corecta, atunci miscarea afectiva originara se chiama ca e "inconstienta", desi afectul ei nu a fost niciodata inconstient, doar reprezentarea ei a cazut prada refularii. Utilizarea expresiilor " afect inconstient " si " sentiment inconstient " trimite, in general, ca urmare a refularii, inapoi la destinele factorului cantitativ al miscarii pulsionare. Noi stim ca exista trei astfel de destine: ori afectul ramine - partial sau complet ca atare, ori cunoaste o transformare intr-un coantum de efect diferit din punct de vedere calitativ inainte de toate in angoasa ori este reprimat, adiaca dezvoltarea sa este complet impiedicata. In toate cazurile in care refularii ii reuseste inhibitia dezvoltarii afectului, efectele pe care le introduce pentru a corecta procesul refularii se chiama ca sunt " inconstiente ". I situatia actuala a cunostintelor noastre despre afecte si sentimente, nu putem enunta mai clar aceasta deosebire.
Constatarea conform careia refularii ii poate reusi sa inhibe transpunerea miscarii pulsionale in manifestari afective prezinta pentru noi un interes deosebit. Ea ne arata ca sistemul CS stapineste, in mod normal, atit afectivitatea, cit si accesul la motilitate, marind valoarea refularii prin aceea ca pune in evidenta consecintele ei, nu doar impiedicarea accesului la constiinta, ci si impiedicarea dezvoltarii afectului si a motivarii activitatii musculare. Putem spune si invers: atit timp cit sistemul CS stapineste afectivitatea si mitilitatea, starea psihica a individului se chiama ca e naturala. Nu se poate sa nu se recunoasca deosebirea prezenta in relatia sistemului dominant cu cele doua actiuni de descarcare, aflate foarte aproape una de alta. In timp ce dominatia sistemului CS asupra motilitatii voluntare este solid intemeiata opunindu-se constant asaltului nevrozei si izbucnind abia in psihoza, controlul dezvoltarii afectului este mai putin consolidat prin CS. Chiar si in viata normala se poate recunoaste o lupta continua intre cele doua sisteme CS si ICS pentru suprematia asupra afectivitatii delimitindu-se anumite sfere de influenta si avind loc amestecuri eficiente ale fortelor.
Importanta sistemului CS ( PGS ) pentru accesul la actiune si la descatusarea afectiva ne ajuta sa intelegem si rolul care ii revine reprezentarii substitutive in cinfiguratia bolii.
Am afirmat ca in refulare are loc o separare a afectului de reprezentare a sa , fiecare urmindu-si destinul sau separat. Din punct de vedere descriptiv, acesta nu poate fi tagaduit; procesul real, insa este de regula acesta: un afect nu apare atita vreme cit nu se produce, in sistemul CS, bresa catre o noua reprezentanta.
