LIMBAJUL MIMICO-GESTUAL Introducere Priviti in jurul dumneavoastra si veti vedea ca puteti sa invatati sa ascultati cu ochii. Puteti sa comunicati in foarte multe feluri fara sa va folositi vocea. Miscati capul „sus-jos” ceea ce inseamna “da”. Scuturati capul ceea ce inseamna “nu”. Ridicati din umeri si inseamna “nu stiu”. Uneori, cand este foarte important sa fie liniste, dar nu puteti sa solicitati acest lucru cu voce tare, indicati printr-un gest. Ce faceti daca nu puteti sa-i raspundeti cuiva cu voce tare la o intrebare, spre exemplu, “Unde este…?”. Indicati directia cu degetul sau cu capul. Uneori indicam cu mana si in timp ce vorbim: “Este acolo!”. Expresia faciala este o alta modalitate de a comunica. Ganditi-va cat de multe se pot exprima prin intermediul expresiilor faciale. Un zambet, o incruntare, fiecare spune altceva. Folosim gesturi si expresii faciale zilnic, uneori separat, alteori impreuna cu vorbirea, pentru a impartasi idei si sentimente si pentru a comunica. Dar, de cele mai multe ori, de baza sunt cuvintele. Reguli pentru folosirea limbajul dactil romanesc: Tineti mana la nivelul umarului. Tineti mana cu palma inspre exterior. Faceti literele cu grija. Nu miscati mana cand va pregatiti pentru pozitia urmatoare. Va puteti ajuta plasand aratatorul celeilalte maini pe incheietura mainii cu care gesticulati. Executati fiecare litera in acelasi loc. Nu va deplasati mana spre dreapta pentru fiecare litera. Daca dactilati un cuvant ce contine o litera dubla cum ar fi de exemplu “innoptat”, sau “alee” faceti a doua litera putin mai la dreapta. Cum puteti ajuta o persoana surda sa vada ceea ce-i spuneti? Fiti siguri ca fata si buzele va sunt luminate bine. Asigurati-va ca persoana deficienta de auz se uita la dumneavoastra. Fiti siguri ca nu va acoperiti gura cu mainile. Vorbiti natural, nu exagerati miscarile gurii, nu vorbiti prea incet sau prea tare. Folositi gesturi si expresii faciale. Daca stiti cateva semne, folositi-le. Fiti calmi. Fiti dumneavoastra insiva. Limbajul mimico-gestual In ultima vreme s-a acordat o atentie mai mare gesturilor in procesul de invatamant special, intrucat folosirea numai a limbajului oral s-a dovedit a fi insuficienta, mai ales in primii ani de instruire a copilului surd. Nu credem ca mai este cazul sa subliniem marea importanta a “baii de limbaj” pentru dezvoltarea psihica a copilului prescolar. Unele cercetari evidentiaza faptul ca in cazul in care copiii surzi sunt lipsiti de timpuriu de “baia de limbaj” gestual in primii ani de viata, ei nu pot sa-si dezvolte in mod sistematic un limbaj care sa le permita o buna dezvoltare a functiilor de cunoastere si comunicare. Din unele cercetari rezulta ca stadiile de achizitie ale limbajului gestual sunt aproximativ aceleasi ca si stadiile achizitiei limbajului oral. Prin urmare, copilul surd isi dezvolta limbajul gestual in acelasi mod si in aceeasi perioada optima de timp in care copilul auzitor isi dezvolta limbajul verbal. Desigur, conditia esentiala a acestei dezvoltari este ca fiecare forma de limbaj sa fie stimulata cu un instrument adecvat. Deoarece pana in jurul varstei de patru ani este ineficienta folosirea limbajului verbal cu copilul surd, acesta este in pericol sa devina si un handicapat socio-cultural si intelectual , daca cei din jurul sau (parinti, rude apropiate etc.) nu folosesc un mijloc de comunicare cu el. Iar mijlocul cel mai util este limbajul gestual. Se recomanda, deci, ca parintii auzitori sa adopte modalitatea de comunicare gestuala cu copiii lor surzi, cel putin in primii ani de viata, pentru a-i scoate din izolarea comunicativa in care traiesc. Refuzand aceasta solutie, mai ales din dorinta de a nu scoate in evidenta ca au un copil surd, acesti parinti pot sa antreneze la copilul lor carente mult mai grave decat insasi surditatea. Pana la intrarea copilului surd intr-o unitate de instruire prevazuta cu personal de inalta calificare pentru recuperarea complexa a auzului si limbajului in perspectiva integrarii sociale si profesionale, copilul surd are nevoie de comunicare prin limbaj gestual. Acesta, folosit in mod rational, permite copilului sa cunoasca mediul inconjurator si, in acelasi timp, sa-si exprime dorinte, ganduri, opinii. Mai tarziu, aceste achizitii gestuale vor contribui la fertilizarea invatarii limbajului oral. Mai mult, fiind familiarizati cu deficienta lor, acesti surzi vor accepta de timpuriu si vor pune mai putine probleme de adaptare psihologica si sociala, vor avea deprinderi superioare de scriere si de citire si o labiolectura mai buna. S-a constatat, in practica scolara, ca, copiii surzi proveniti din familii de surzi au un bagaj mai bogat de cunostinte si un limbaj mai dezvoltat in comparatie cu copiii surzi din familii de auzitori. Experienta ne arata ca, cu tot efortul factorilor educationali de a-l invata pe copilul sau adultul surd sa articuleze corect, aceasta nu se realizeaza decat in mica masura. De aceea surdul nu poate fi inteles decat de persoanele cu care vine in contact mai des; comunicarea dintre auzitori si surzi fiind greoaie, adesea dificila, nedepasind frazele conventionale. De aici ne putem explica de ce majoritatea surzilor au o motivatie scazuta pentru vorbirea orala, folosesc tot mai rar vorbirea articulata dupa ce intra in viata productiva in favoarea utilizarii limbajului mimico-gestual pentru satisfacerea necesitatilor de comunicare in cadrul vietii sociale. Din dorinta de a spori numarul de gesturi, unii “binevoitori” au introdus numeroase gesturi artificiale, create de ei, fortandu-i pe surzi sa le accepte si sa le foloseasca. Desigur, acest lucru este profund daunator si nu face nici un serviciu colectivitatii de surzi in directia sporirii posibilitatilor de comunicare. Limbajul mimico-gestual poate fi definit, dupa W. Welther, ca o forma specifica de comunicare interumana, prin intermediul unui sistem de gesturi asociate cu reactii mimice si pantomimice, folosite intre parteneri si receptionate cu ajutorul vazului. Intr-adevar, intre limbajul verbal si cel gestual exista unele asemanari, dar si diferente fundamentale, acestea datorandu-se, in special, directiilor auditive si, respectiv, vizuale in care au evoluat cele doua forme de limbaj. Se apreciaza ca, in general, limbajul mimico-gestual nu are ceva analog partilor de vorbire, nu are mijloace de marcare gramaticala a acestora. Se poate realiza doar o clasificare lexicala a gesturilor, dupa sensul celor exprimate. Totusi, limbajul mimico-gestual trebuie privit ca un limbaj adevarat, avand majoritatea trasaturilor lui esentiale; astfel el indeplineste functia generala de comunicare intre indivizii unei colectivitati, avand un caracter social; opereaza cu notiuni (desi cu un nivel de generalitate mai redus), fiind un instrument al gandirii. Unele cercetari au evidentiat faptul ca ambele forme de limbaj folosesc strategii asemanatoare de codificare si decodificare a propozitiilor, de interpretare a sensului. Cele mai multe cercetari comparative au evidentiat mai ales insuficientele limbajului gestual, omitand tocmai faptul esential ca ambele forme de limbaj s-au dezvoltat in directii diferite, iar limbajul gestual are numeroase caracteristici vizuale, el se adreseaza ochiului nu urechii. Evidentiem, mai jos, cateva din cele mai frapante opozitii intre cele doua forme de limbaj reliefate de B. T. Tervoort: limbajul verbal are un inalt grad de conventionalitate fata de continutul realitatii pe care il denumeste, gestul, insa, este strans legat de concret; comunicarea prin gesturi este fata in fata, perceptandu-se vizual gestul si toate miscarile mimice. In consecinta, gesticulatia are o mai mare libertate de exprimare, fiind mai putin limitata de organizarea gramaticala puternic structurata; in conditii nefavorabile comunicarii vizuale (timp de noapte, emitatorul aflat la distanta mare sau in contralumina), nu se poate realiza dialogul gestual, in timp ce comunicarea verbala se poate desfasura nestingherita; acelasi volum de informatie poate fi vehiculat in aproximativ acelasi volum de timp conversational, cu ambele forme de limbaj. Totusi executia gesturilor necesita, in medie, mai mult timp decat in cazul emiterii verbale a cuvintelor. de obicei sunt necesare mai putine gesturi decat cuvinte pentru exprimarea aceluiasi continut. Aceasta nu inseamna ca propozitia gesticulata este abreviata; prin un singur gest se poate exprima una sau mai multe notiuni. Reprezentarile la care dau nastere aceste gesturi nediferentiate pot sa creeze confuzii in mintea celui care cauta sa le interpreteze. Acest lucru nu se intampla, sensul acestor notiuni putandu-se deduce clar si diferentiat din contextul in care sunt utilizate. Literatura de specialitate ne-a relevat ca vocabularul unei limbi dezvoltate cuprinde sute de mii de unitati lexicale, iar cel mai dezvoltat limbaj gestual nu depaseste 7000 de unitati gestuale. Rezulta ca limbajul gesturilor este de 75-100 de ori mai sarac decat limbajul verbal. De exemplu, pentru cele 56568 de cuvinte din “Dictionarul limbii romane moderne” s-a constatat ca exista 2250 de gesturi corespunzatoare. De asemenea, cercetarea comparativa a gesturilor a gasit cca. 9000 de gesturi comune mai multor limbaje nationale gestuale, ceea ce confera acestui limbaj o universalitate relativa, care n-a putut fi depasita pana acum de nici o limba. Valoarea si eficienta comunicativa a gesturilor poate sa creasca atunci cand surdul demutizat si instruit foloseste limbajul verbal, putand opera si cu notiuni abstracte, care-l ajuta sa urmeze studii medii sau superioare, alaturi de cei cu auzul normal. Prin insasi natura lor, gesturile nu pot exprima situatii complexe sau abstractiuni, recurgandu-se pentru aceasta sfera de notiuni la procedee figurative. Miscarea pe care o efectueaza un gest (lenta, rapida, repetata), asezarea in spatiu sau directia gestului sunt forme analoge pentru precizarea sensului comunicarii gestuale. Ca orice limbaj, si mimico-gesticulatia manifesta o evolutie a gesturilor in cursul timpului, in functie de mediu, regiune, de gradul instruirii celor ce utilizeaza gesturile. Pufan afirma ca la baza schimbarii continutului si abandonarii gesturilor stau de obicei motive sociale. Schimbarea traditiilor, a obiceiurilor, cresterea nivelului de instruire a surzilor, urbanizarea, progresele stiintei si tehnicii, etc. determina modificari in aspectul si semnificatia gesturilor. Acestea devin mai “conventionalizate” si, totodata, mai putin evidente in comunicarea dintre surzi prin executarea lor tot mai fina, mai economica si nuantata. Intrucat gesturile nu pot fi folosite decat intre surzi sau intre persoane care au acelasi cod de comunicare, consideram ca este util ca tot mai multe persoane sa cunoasca acest cod.
