TEHNICI DE INVESTIGARE
Metode de diagnostic psihoneurologic
Exista similitudini si deosebiri intre metodele de diagnostic psihoneurologic si psihologic. In setul de metode psihoneurologice nu sunt incluse metode de examinare a sferei intelectuale, emotionale si a personalitatii sub forma de teste, deoarece acestea reclama experimente si metode speciale de analiza a rezultatelor.
A.R.Luria medic, neurochirurg de origine rusa, a elaborat o metoda (schema neuropsihologica complexa) de cercetare a psihocomportamentului personalitatii, compusa din 14 protocoale (procese verbale incluse exhaustiv in anexe). Schema poate fi aplicata in clinica atat de psihoneurolog cat si de psiholog. Fiecare protocol este specializat in examinarea unei anumite functii psihice. Pana in prezent schema neuropsihologica a lui Luria este printre primele scheme aplicabile in diagnosticul psihofunctialitatii creierului, recunoscute in plan mondial de catre specialistii din domeniu.
Examinarea psihoneurologica in clinica prevede cunostinta (familiarizarea) cu istoria bolii si o convorbire prealabila cu bolnavul. La etapa data psihoneurologul obtine informatii despre nivelul dezvoltarii limbajului, particularitatile emotional expesive, constientizarea prezentei bolii si starii de catre bolnav, atitudinea fata de boala si fata de sine- ca bolnav.
Daca bolnavul intelege adecvat vorbirea adresata, i se explica obiectivele cercetarii si este rugat sa fie atent deoarece probele se vor prezenta o singura data.
Prin convorbire psihologul clarifica toate datele amnestice (informatii despre dezvoltarea psihofizica pana in prezent, date despre dominanta manii- dreptaci-stangaci a bolnavului sau altor rude,). Se abordeaza un tempou de prezentare a itemilor individual; nu se recomanda sa se precipite bolnavul, insa trebuie sa fixeze perioada de latenta, ezitarile inainte de a prezenta solutia, toate momentele anticipatoare (premargatoare): inactivitate, stimulare adaugatoare, impulsivitate, distragerea atentiei, extenuare psihica. Acestea au o mare importanta in diagnosticul topic.
In dependenta de starea bolnavului cercetarea se desfasoara fie integral, fie partial in decurs de cateva zile.
Setul de metode psihoneurologice prezentat in continuare a fost elaborat de Vasserman (1995), bazandu-se pe modelul lui A.R.Luria. El consta din doua variante: completa si incompleta. Varianta incompleta se aplica in expres-diagnostic cand simptomele patologice sunt slab evidentiate. Varianta include asa numitele probe 'sensibilizante' directionate inspre elucidarea tulburarilor neesentiale a functiilor psihice superioare. Uneori se recomanda sa se inceapa examinarea cu aceste probe, daca bolnavul in timpul convorbirii n-a reclamat perturbatii relevante in vorbire, recunoastere, in actiuni, memorie. Excluderea probelor mai putin complexe reduce timpul cercetarii. Succesiunea metodelor se pastreaza. Probele 'sensibilizante' sunt evidentiate prin '*'. Rezultatele experentiale se inscriu pe imprimata sau intr-un caiet special, fiecare item sub numarul sau. Unele metode se indeplinesc de catre cel examinat direct pe imprimata. Se apreciaza conform scalei de 4 puncte. 0 puncte- lipsa greselilor; 1; 2; 3; puncte se acorda cand greselile sunt neinsemnate, severe si profunde. Fiecare metoda include cate 3-6 submetode (probe). Pujnctajul se imparte la numarul de submetode. Efectuarea exacta fara nici o eroare se apreciaza cu '0' puncte. Daca comite cate una - doua greseli, se acorda _1 punct; daca comite 3-4 greseli se acorda _2 puncte; 5-6 greseli, se acorda _ 3 puncte.
Examinarea psihoneurologica se incepe cu evaluarea dezvoltarii limbajului, un indice al activitatii comunicative a persoanei
Metoda analizei produselor activitatii
Analiza produselor activitatii se bazeaza pe principiul unitatii dialectice dintre structurile psihice interne si actiunile de realizare a diferitelor tipuri de produse. Se foloseste pentru cunoasterea motivatiilor, intereselor si disponibilitatilor creatoare ale personalitatii.
Obiect al analizei psihologice il pot constitui atat produsel4e realizate in cadrul activitatii libere, cat si cele realizate in contextul unor sarcini date de experimentator.
In acest scop se recurge la sarcini de desen, compunere, constructie de obiecte, etc. Pentru fiecare gen de de sarcini se stabilesc anumite criterii de ordin cantitativ si cantitativ de analiza si interpretare.
In clinica metoda respectiva se foloseste in doua scopuri: pentru a evalua nivelul premorbid al personalitatii si a stabili prin comparatie, deficitul general provocat de focarul patologic si pentru determinarea diagnosticului diferential si a dinamicii evolutiei tulburarilor psihice de diferite etiologii.
Metoda testelor
Metoda testelor a fost introdusa initial in psihoneurologie din necesitati de ordin practic; determinarea nivelului dezvoltarii mintale generale in scopul decelarii cazurilor de anormalitate si realizarea mai eficienta a orientarii si selectiei profesionale.
In ambele situatii se impune elaborarea unor probe diferentiate si oranduite dupa anumite criterii care sa fie etalonate, standardizate si validate pe esantioane reprezentative din populatia de baza.
Astfel, metoda testelor desi isi are punctul de plecare si premisele in metoda experimentului de laborator, se va detasa de aceasta devenind oarecum independenta. Astazi, cand vorbim de efectuarea unui experiment de laborator si de aplicarea unui test ne gandim la lucruri semnificativ diferite. Prima si cea mai importanta deosebire consta in caracterul probelor pe care le implica: experimentul se bazeaza pe sarcini circumstantiale, special elaborate in concordanta cu scopul cercetarii iar testul vehiculeaza probe standard, dinainte elaborate si validate, care se aplica la fel, in concordanta cu instructiunile si prescriptiile date, tuturor subiectilor, cercetatorul neavand libertatea de a interveni si a modifica conditiile impuse.
Metoda experimentala si de laborator
In montarea si desfasurarea unui experiment se aplica urmatoarea schema logica de principiu:
formularea neechivoca a problemei de cercetat prin: delimitarea ei in contextul spatiului problematic general; raportarea ei la cercetarile anterioare; stabilirea locului cercetarii ei in raport cu corectarea altor probleme
formularea ipotezei
specificarea tipurilor de variabile independentesi a regimului de administrarea si inregistrare a lor
specificarea variabilelor raspuns in plan comportamental
specificarea procesului de prelucrare a datelor
stabilirea corespondentelor intre seria categoriilor cantitative si seria categoriilor calitative
specificarea corespondentelor intre "variabila-raspuns" si variabila psihica sau intermediara(Ψ)
Metoda genetica si comparata
Metoda genetica si comparata este cumva simetrica celei aplicate in studiul sistemului nervos. Ea are la baza principiul fundamental al devenirii si evolutiei potrivit caruia organizarea psihica nu trebuie interpretata ca ceva dat ci ca un produs al evolutiei filogenetice si ontogenetice. Astfel, cercetarea si explicarea ei obiectiv-stiintifica reclama cu necesitate studiul genezei si construirii evolutive.
Prin aplicarea metodei genetice au putut fi descoperite legi fundamentale, printre care:
legea dezvoltarii
legea interactiunii dialectice dintre cauzele si factorii externi, pe de o parte si conditiile interne pe de alta parte
legea stadialitatii
legea heterocroniei
legea heteronomiei
Legea dezvoltarii postuleaza caracterul derivat al psihicului reclamand astfel includerea in programul cercetarii stiintifice a problemelor privind originea si geneza lui ca fenomen natural.
Legea stadialitatii surprinde caracterul gradual al formarii si dezvoltarii tuturor functiilor si proceselor psihice. Stadiul ca atare reprezinta un segment pe traiectoria temporala generala a dezvoltarii si specificul sau este dat de ansamblul transformarilor si achizitiilor calitative, care se inregistreaza in organizarea functiei sau procesului considerat
Legea heterocroniei surprinde un aspect esential al dinamicii psihocomportamentale. Ea postuleaza ca diferitele functii, procese si structuri psihice se constituie si se consolideaza la momente diferite de timp.
Legea heteronomiei reflecta caracterul eterogen si contradictoriu al dezvoltarii psihice. Ea postuleaza doua relatii la fel de importante:
1. in interiorul sistemului psihic individual, diferitele lui componente ating niveluri diferite de intensitate.
2. una si aceeasi functie ca structura poate avea niveluri diferite de dezvoltare-consolidare-eficienta la doi sau mai multi indivizi.
Astfel, cercetarea si explicarea ei obiectiv-stiintifica reclama cu necesitate studiul genezei si construirii evolutive.
