Modele explicativ-interpretative ale inteligentei De-a lungul timpului, inteligenta a suscitat diferite moduri de abordare, atat sub raport teoretic, cat si practic (diagnostic). S-a conturat, astfel, viziuni si perspective specifice de concepere a ei care s-au inchegat in adevarate modele explicativ-interpretative. Modelul psihometric. Acest model isi are originea in cercetarile psihologului francez Alfred Binet facute asupra intelectului copiilor. Binet s-a confruntat cu o problema practica: elaborarea unui instrument pe baza caruia sa poata fi depistati copii cu intelect normal pentru a fi incadrati in invatamantul de masa. Ca urmare, impreuna cu medicul Th. Simon, imagineaza o suita de probe care aproximeaza compozitia operatorie a intelectului (spirit de observatie, memorie, rationament, vocabular, cunostinte ete.). Acestea sunt dispuse intr-un instrument de masura care poarta denumirea de Scara metrica Binet Simon (1905). Mai tarziu, in 1911, Binet isi ordoneaza probele in functie de varsta. Cu toate acestea, el nu ajunge la notiunea de ,,varsta mentala” si nici la cea de 'nivel intelectual’. De la el au ramas doua definitii ale inteligentei: 'inteligenta este ceea ce masoara testele mele de inteligenta", "inteligenta constituie modul de functionare al ansamblului compozit de capacitati psihice. Ceea ce era prezent implicit in opera lui Binet, va fi conceptualizat mai tarziu de psihologul american Lewis Terman care revizuieste scara lui Binet si o introduce in America sub numele de Stanford-Binet Scale (1916). Terman arata ca varsta mentala este distanta parcursa intre varsta noului nascut si inteligenta adulta, iar Q.l.-ul este viteza, adica raportul dintre distanta parcursa si timpul necesar parcurgerii ei, cu alte cuvinte, raportul varsta mentala si varsta cronologica. 21745eds19pls3h Prin anii '30, psihologul David Wechsler il continua pe Terman, imaginand o scara a inteligentei pentru adulti. Descendentii lui ii vor revizui mai tarziu scala(WAIS) si vor produce o versiune pentru copii(WAIS-R). Din perspectiva modelului psihometric, inteligenta apare ca o colectie de abilitati, cercetatorii fiind interesati mai mult de construirea instrumentului de diagnoza decat de definirea si conceptualizarea obiectului. Introducerea notiunii de coeficient de inteligenta (ca raport de varsta mentala si varsta cronologica multiplicat cu 100) ramane o achizitie importanta a modelului psihometric al inteligentei. b) Modelul factorial Reprezinta o continuare si adancire a modelului psihometric. dl745e1219plls Psihologii au inceput sa fie interesati nu atat de instrumentul de masurare a inteligentei, cat de modul de prelucrare a rezultatelor obtinute in urma aplicarii testelor de inteligenta. Una dintre modalitatile concrete propuse a fost cea a analizei factoriale, al carei parinte este Spearman (1904). Cu prilejul corelarii rezultatelor obtinute la testele de inteligenta au fost descoperiti o serie de factori, diferiti ca (grad de generalitate, ca numar si ca mod de structurare, fapt care a condus la elaborarea modelului factorial al inteligentei. In interiorul acestuia desprindem cateva tendinte semnificative: · fiinta unitara promovata de Spearman (1904; 1927). Dupa opinia lui, activitatile intelectuale, oricat de diverse ar fi, contin un factor comun, expresie a unei capacitati intelectuale omogene. In functie insa de varietatea activitatilor in care inteligenta opereaza intervine si un factor special, diferit de la o sarcina la alta. Primul a fost numit factorul g, celalalt, factorul s. Inteligenta ar fi, dupa Spearman, o combinatie lineara a acestor doi factori. ·tendinta pluralista recurge la multiplicarea numarului de factori. Psihologul american Thurstone (1938; 1947), dezvoltand diferite procedee de analiza factoriala, a gasit alti opt factori comuni in spatele factorului g (inteligenta generala) descoperit de Spearman. Acesti factori au fost numiti de el abilitati mentale primare. Cel care exceleaza, insa, prin proliferarea, multiplicarea si diversificarea factorilor este J.P.Guilford (1956.-1971) care a propus un model morfologic al inteligentei. Din perspectiva acestei tendinte ceea ce conteaza este nu unitatea, nu ierarhia sau organizarea factorilor ci, pur si simplu, de exemplu, stabilirea unei nomenclaturi exhaustive a factorilor. Guiford, de exemplu, combinand continuturile, operatiile si produsele intelectului a obtinut 120 factori. • tendinta ierarhica preocupata atat de inmultirea cantitativa a factorilor, dar si de inlantuirea si ierarhizarea lor. Burt (1949), Vernon (1950) pe langa factorii g si s ai lui Spearman au mai adaugat o a treia categorie de factori, numiti factori de grup, pe care i-au amplasat intre ceilalti. Asadar, factorii nu sunt dispusi linear, ci sunt ordonati si dispusi piramidal. Spre deosebire de tendinta pluralista care juxtapune factorii fara a fi interesata de pozitia lor relativa in universul mintal, de data aceasta structurarea lor trece pe primul loc. Modelele factoriale ale inteligentei, pe langa rigurozitatea prelucrarilor matematice, aduc o noua viziune asupra inteligentei si anume interpretarea ei dintr-o perspectiva structurala. Modelul genetic. Depaseste viziunile psihometrice si factoriale, fiind preocupat de problema genezei inteligentei. Cel care ilustreaza prin cercetarile sale cel mai bine acest model este Jean Piaget. In lucrarea sa Psihologia inteligentei (1947), Piaget pornese de la premisa ca inteligenta este o relatie adaptativa, printre altele intre organism si lucruri. Adaptarea reprezinta, dupa el, echilibrarea intre asimilare (incadrarea noilor informatii in cele vechi, preexistente) si acomodare (restructurarea impusa de noile informatii care nu se potrivesc cu vechile scheme). Echilibrarea este identificata de Piaget cu inteligenta. Conduita inteligenta care se elaboreaza treptat, in stadii, se produce precumpanitor prin acomodare, adica prin restructurare si reorganizare mintala. Cand asimilarea este superficiala. acomodarea se produce greoi, insuficient, atunci si echilibrarea inteligenta va fi insuficienta. Inteligenta este 'un punct de sosire, un termen generic desemnand formele superioare de organizare sau de echilibrare a structurilor cognitive’. Modelul psihocognitivist. Este complementar modelelor psihometrice si factoriale. Daca acestea ajungeau la stabilirea diferitelor tipuri de inteligenta, ca si a gradului lor de dezvoltare, modelul psihocognitivist isi propune problema mecanismelor prin care sunt solutionate problemele, el incercand sa raspunda totodata si la intrebarea "de ce?" functioneaza inteligenta intr-un fel sau altul? Se incearca a se face o sinteza intre cerintele procesului intelectual si multiplicarea operatiilor ce sunt puse in disponibilitate in timpul actelor intelectuale. Inteligenta are functii de culegere de jnformatii, de prelucrare a lor si de decizie, de aceea, ea poate fi tratata in termenii procesarii informatiilor. Din perspectiva acestei teorii in loc de a descrie mintea in termenii unor moduri diferite de inteligenta, este mai sficace descrierea ei in termenii procesarii informatiilor, unde fiecare pas al procesului reprezinta o componenta diferentiata a intelectului. Specificul noului model al inteligentei consta in a descrie pasii sau procesele mentale care dau nastere oricarei instante a comportamentului inteligent. lata de ce, unii psihologi (Pelegrino si Glaser, 1979) au incercat sa determine componentele cognitive simple ce coreleaza, semnificativ, cu performantele de la testele de inteligenta, in timp ce altii (Stemberg, 1977; 1986), pornind de la ideea ca inteligenta depinde de operatiile cognitive simple, dar nu se identifica cu ele sau orientat spre descoperirea componentelor cognitive complexe ale inteligentei. Stemberg a gasit trei mari categorii componentiale ale inteligentei: metacomponentele (procese de mare complexitate care intervin in planificarea, conducerea si luarea deciziei); componentele performantei (ca mijloc sau proceduri subordonate strategiilor de solutionare); componentele achizitiei informatiilor (cele care intervin in colectarea, incadrarea selectiva, combinarea si compararea selectiva a informatiilor). Diferentele individuale din activitatea intelectuala a oamenilor se datoreaza capacitatilor, vitezei si manierei de functionare a proceselor si componentelor cognitive. Modelul neuropsihologic. Este foarte apropiat de modelele psihometrice si psihocognitive pe care incearca sa le fundamenteze sub raport neurologic. Descrie inteligenta in termenii ariilor fizice ale creierului. In sprijinul lui sunt invocate rezultatele cercetarilor asupra ,,creierului divizat” sau asupra specializarii functionale a emisferelor cerebrale. Luria (1966; 1970), Brenda Milner (1974), studiind abilitatile cognitive ale pacientilor care aveau operatii ale creierului ca tratament pentru epilepsie, au descoperit ca afectarea emisfereidrepte se asociaza cu deficiente de recunoastere, de reamintire etc., in timp ce afectarea emisferei stangi, cu deficiente de gandire, intelegere si limbaj. Si alte cercetari (Sperry, Gazzaniga, 1967) au subliniat rolul specializarii functionale a celor doua emisfere cerebrale in activitatile intelectuale. Inteligenta umana apare din perspectiva modelului neuropsihologic ca fiind "armalgamul a doua stiluri diferite de perceptie, reamintire si gandire, fiecare cu avantajele lor separate"(Gray). In aceeasi categorie intra si cercetarile lui Howard Gardner (1985) care a ajuns la concluzia existentei unei "inteligente multiple" la care ne-am referit mai inainte. Modelul ecologic. Presupune studiul inteligentei in contextul ei ambiental, firesc de operare. Cum gandesc si cum isi rezolva problemele oamenii obisnuiti in contexte naturale si nu atunci cand sunt pusi sa raspunda la teste? - aceasta este intrebarea la care incearca sa raspunda noul model. Sunt utilizate doua strategii de lucru: observarea modului cum gandesc diferite categorii socio-profesionale (muncitori, marinari, chelneri etc.) in contextele firesti de viata; studiul transcultural, pentru a se determina in ce masura variaza comportamentul inteligent in functie de cultura. Modelul triarhic. Reprezinta o incercare de unificare prin sinteza a modelelor anterioare. A fost elaborat de R.J. Stemberg (1986) in lucrarea Beyond I.Q: A Triarhic Theory of Human Intellingence. Autorul arata ca teoria inteligentei cuprinde trei subteorii: 1. subteoria contextuala, care examineaza relatiile inteligentei cu mediul exterior (aici isi gasesc expresia cercetarile din psihologia transculturala la care se referea modelul ecologic); 2. subteoria componentiala, ce detaliaza relatia dintre inteligenta si diferite alte componente interne ale personalitatii si trimit spre modelul psihometric si factorial pe care le depaseste insa prin orientarea autorului spre cuceririle psihologiei cognitive; 3. subteoria celor doua fatete, centrata pe radiografierea relatiilor inteligentei atat cu contextul exterior, cat si cu componentele ei inteme, accentul cazand pe achizitiile din psihologia invatarii, deoarece invatarea este veriga de legatura dintre mediul extern si cel intern. Prima subteorie atentioneaza asupra relevantei limitate a testelor de inteligenta (doar pentru culturile in care au fost elaborate),ca si asupra necesitatii considerarii cunostintelor si valorilor in definirea inteligentei, deoarece acestea sunt simultan rezultate ale contextul dar si generatoare de noi contexte. Cea de a doua subteorie atrage atentia asupra necesitatii sesizarii proceselor care formeaza insasi comportamentul inteligent. In sfarsit, a treia subteorie ofera prilejul unei definitii a inteligentei: inteligenta este capacitatea de a invata si gandi in concepte noi, mai exact spus, in sistemul conceptelor noi. Totodata, ea insista asupra ierarhizarii intelectului: exista nivelul automatismelor si schemelor locale, rutiniere, si nivelul strategiilor ce tin de metacomponente, specific inteligentei fiind acesta din urma. Modelul triarhic, desi interesant prin perspectiva sintetica pe care o ofera, ramane totusi eclectic, integrarea si articularea celor trei subteorii fiind insuficien elaborate.
