Fiziolog de formatie, Ivan Pavlov si-a realizat cel mai cunoscut experiment in domeniul psihologiei pornind de la studiul digestiei. In timpul experimentului a constat ca subiectii (caini) au reflex salivar inainte de prezentarea hranei. A inceput sa studieze acest fenomen si in cele din urma a dezvoltat unul dintre cele mai laudate studii despre conditionare, care i-a adus premiul Nobel. Conditionarea clasica se refera la o grupare a unor stimuli diferiti care vor determina in final raspunsuri similare. Cu alte cuvinte, cand hrana (ca stimul neconditionat) este insotita de sunetul unui clopotel (ca stimul conditionat), acest sunet va determina dupa mai multe repetari acelasi raspuns ca si hrana (salivatie).
S-a nascut in 14 septembrie 1849 la Ryazan, unde tatal sau, Peter Dmitrievich Pavlov, era preotul satului. La inceput a fost educat la scoala bisericii si apoi la seminarul teologic de acolo.
Inspirat de ideile progresiste raspindite de D.I. Pisarev, cel mai eminent critic literar rus al perioadei si de I.M. Sechenov, parintele fiziologiei ruse, Pavlov a abandonat cariera religioasa si si-a dedicat viata stiintei. In 1870 s-a inscris la Facultatea de Fizica si Matematica pentru a urma cursul de stiinte naturale.
Pavlov a fost foarte pasionat de fiziologie care a avut o importanta fundamentala in toata viata lui. In timpul primului curs, in colaborare cu un alt student, Afanasyev, el a realizat primul sau tratat, o lucrare referitoare la fiziologia nervilor pancreatici. Lucrarea a fost larg apreciata, acordindu-i-se o medalie de aur.
In 1875, si-a completat cursul cu un capitol important, primind gradul de Candidat al stiintelor naturale. Impulsionat de interesul coplesitor pentru fiziologie, el a decis sa-si continue studiile, urmind Academia de Chirurgie Medicala. A absolvit aceste studii in 1879, primind inca o medalie de aur. Dupa o examinare competenta a obtinut o bursa la Academie si aceasta, impreuna cu pozitia lui de director al laboratorului de fiziologie al celui mai faimos clinician rus, S.P. Botkin, i-a permis sa-si continue munca de cercetare. In 1883, si-a sustinut teza de doctorat, cu subiectul 'Nervii centrifugali ai inimii'. In aceasta lucrare a dezvoltat conceptul de nervism (=conceptie fiziologica care extinde influenta sistemului nervos asupra unui numar foarte mare de activitati ale organismului, n.t.) folosind ca exemplu nervii inimii descoperiti de el, iar mai tirziu a pus bazele principiilor de functionare trofica a sistemului nervos. In aceasta lucrare, ca si in altele bazate mai ales pe cercetarile din laboratorul de la clinica Botkin, Pavlov a aratat ca exista un model de baza in functionarea reflexelor organelor circulatorii.
In 1890, a fost invitat sa organizeze si sa conduca Departamentul de Fiziologie al Institutului de Medicina Experimentala. Sub conducerea lui, care a continuat pina la sfirsitul vietii, Institutul a devenit unul dintre cele mai importante centre de cercetare fiziologica.
In 1890, a fost numit profesor de farmacologie la Academia Medicala Militara, conducind Departamentul din 1895 pina in 1925.
Intre anii 1891 si 1900, a atins apogeul in cercetarea fiziologiei digestiei la Institutul de Medicina Experimentala. Aici a dezvoltat metoda chirurgicala 'cronica' cu larga folosinta la fistule, ceea ce i-a permis observarea continua, in conditii relativ normale, a functiilor diferitelor organe. Aceasta descoperire a deschis o noua era in dezvoltarea fiziologiei pentru ca, pina atunci, metoda folosita a fost aceea a vivisectiei (=disecare a unui animal viu pentru a studia un fenomen fiziologic, n.t.) 'acute', functia unui organ deducindu-se printr-un proces de analiza. Aceasta insemna ca cercetarea functiilor oricarui organ necesita distrugerea relatiilor normale dintre organe si mediu. O asemenea metoda era inadecvata ca mijloc de determinare a functiilor reglatoare ale unui organ sau de descoperire a legilor care guvernau organismul ca un intreg in conditii normale - probleme care impiedicau dezvoltarea stiintelor medicale. Cu aceasta metoda de cercetare, Pavlov a deschis calea spre orizonturi noi in medicina teoretica si practica. Cu o claritate extrema, el a aratat ca sistemul nervos a jucat rolul dominant in reglarea procesului digestiv, aceasta descoperire fiind baza fiziologiei moderne a digestiei. Pavlov a facut cunoscute rezultatele cercetarii sale in acest domeniu care sunt de mare importanta in medicina practica, in lucrarile expuse in 1895 si publicate in 1897, sub titlul 'Consideratii referitoare la principalele glande digestive'.
Cercetarile lui Pavlov din doemniul fiziologiei digestiei l-au condus la crearea unei stiinte a reflexelor conditionate. In studiul reflexelor de reglare a glandelor digestive, Pavlov a acordat atentie speciala fenomenului de 'secretie psihica', care este cauzata stimulii nutritivi. Aplicind aceasta metoda - dezvoltata de colegul lui, D.D. Glinskii, in 1895 - de stabilire a fistulelor in canalele glandelor salivare, Pavlov a fost capabil sa experimenteze natura acestor glande. O serie de experimente au condus la respingerea interpretarii subiective a secretiei salivare si, de asemenea, pe baza ipotezelor lui Sechenov potrivit caruia activitatea psihica era de natura reflexa, l-au facut sa concluzioneze ca si aici era implicat un reflex nu neaparat permanent, ci temporar sau conditionat.
Descoperirea functionarii reflexelor conditionate face posibil studiul tuturor activitatilor psihice in mod obiectiv in loc de a recurge la metodele subiective care au fost pina atunci necesare; era acum posibil sa investigheze prin mijloace experimentale cele mai complexe relatii dintre organism si mediul extern.
In 1903, la al XIV-lea Congres International Medical din Madrid, Pavlov a citit lucrarea 'Psihologia experimentala si psihopatologia animalelor'. In cadrul acestei lucrari, s-a dat definitia reflexelor conditionate si a altor reflexe si s-a aratat ca reflexul conditionat ar trebui privit ca un fenomen psihologic elementar care in acelasi timp este si un fenomen fiziologic. Rezulta de aici ca reflexul conditionat a fost un indiciu al intelegerii mecanismelor de reactie la animale si oameni, in mediul lor si a facut posibil un studiu obiectiv al activitatii psihice.
In consecinta, intr-un program de ceretare sistematica, Pavlov a transformat incercarea teoretica a lui Sechenov de descoperire a mecanismelor reflexe ale activitatii psihice intr-o teorie al reflexelor conditionate demonstrata experimental.
Ghidindu-se dupa principiile invatarii materialiste a legilor care guverneaza activiatea organismelor vii, Pavlov a dedus trei principii pentru teoria reflexelor: principiul determinismului, principiul analizei si sintezei si principiul structurarii.
Dezvoltarea acestor principii de catre Pavlov si scoala lui a ajutat la construirea unei teorii stiintifice a medicinei si descoperirea legilor ce guverneaza functionarea organismului ca un intreg. Experimentele facute de Pavlov si elevii lui au aratat ca reflexele conditionate au originea in cortexul cerebral care actioneaza ca 'prim distribuitor si organizator al intregii activitati a organismului' si care este responsabil pentru echilibrul delicat al animalului cu mediul. In 1905, s-a stabilit ca orice agent extern ar putea deveni semnalul pentru formarea unui nou reflex conditionat, daca coincide cu un reflex obisnuit. In urma descoperirii acestui postulat general, Pavlov a recurs la investigarea 'reflexelor conditionate artificiale'. Cercetarile desfasurate de-a lungul anilor au relevat, pentru prima data, legile fundamentale care guverneaza functionarea cortexului emisferelor cerebrale. Multi fiziologi au incercat sa dezvolte legile fundamentale descoperite de Pavlov. Ca rezultat al acestor cercetari s-a obtinut o intreaga teorie pavloviana referitoare la activitatea nervoasa superioara.
Chiar si in primele stadii ale cercetarii, munca lui Pavlov a fost recunoscuta. In 1901 a fost ales membru corespondent al Academiei de Stiinte Ruse, in 1904 i s-a acordat premiul Nobel, in 1907 a fost ales academician; in 1912 i s-a acordat o decoratie la Universitatea din Cambridge si in anii urmatori a fost membru de onoare al unor societati stiintifice straine. In cele din urma, la recomdandarea Academiei Medicale din Paris, in anul 1915, i s-a acordat ordinul Legiunii de Onoare.
Dupa revolutia din octombrie, un decret guvernamental special semnat de Lenin in 24 ianuarie 1921, sublinia 'serviciile stiintifice extraordinare ale academicianului I.P. Pavlov, care sunt de o importanta enorma clasei muncitoare din intreaga lume'.
Partidul Comunist si guvernul sovietic le-au acordat, lui Pavlov si colaboratorilor sai, mijloace nelimitate. Uniunea Sovietica a devenit un centru important in studiul fiziologiei si faptul ca cel de-al XV-lea Congres International de Fiziologie din 9 - 17 august 1935 a fost tinut la Leningrad si Moscova arata in mod clar acest lucru.
Pavlov si-a directionat toata energia inspre reformele stiintifice. A depus mult efort in transformarea institutelor de psihologie in centre de cunoastere stiintifica si, in general, a reusit.
Pavolv a intretinut o mare scoala de fiziologi care a produs foarte multi elevi distinsi. El a lasat cea mai bogata mostenire stiintifica - un grup stralucitor de elevi, care ar putea continua dezvoltarea teoriei maestrului lor.
In 1881, Pavolv s-a casatorit cu Seraphima (Sara) Vasilievna Karchevskaya, profesoara, fiica unui medic din flota Marii Negre. La inceput ea a avut o pierdere de sarcina, se spune ca datorita faptului ca trebuia sa alerge dupa un sot care mergea prea repede. In cele din urma au avut un fiu, Wirchik, care a murit timpuriu; trei fii, Vladimir, Victor si Vsevolod, unul dintre ei fiind un binecunoscut medic si profesor de fizica la Leningrad. Au mai avut si o fiica, Vera.
