Introducere
Actualitatea temei este anume problema ce tine de persoana cu handicap mintal care este o categorie a populatiei cu o pozitie evident dezavantajata fata de alte categorii de oameni, aceasta fiind ca una din problemele majore si ea poate fi solutionata numai prin efortul comun al tuturor oamenilor de buna credinta din domeniile: politica, social, afaceri, stiinta, cultura.
Gradul de civilizare a societatii in mare masura este determinata de atitudinea fata de aceste persoane ce au un handicap mintal. Crearea conditiilor pentru educatie si invatamint, adaptare socio-profesionala si integrare sociala a persoanelor respective constituie si un obiectiv principal al oricarui stat si a comunitatii mondiale in general.
Tema mai poate fi actuala si prin stringenta diferentiere a persoanelor cu handicap mintal, care este determinata de particularitatile individual-tipologice a persoanelor anormale si asigura realizarea maximala a posibilitatilor de cunoastere a acestora. Diferentierea persoanelor cu handicap mintal este o problema fundamentala a stiintei defectologice, o actiune complexa care se realizeaza interdisciplinar (medicina, psihologie, pedagogie, etc.) axindu-se pe particularitatile dezvoltarii psihofizice individuale. Problema handicapului in rindurile copiilor si tinerilor este una dintre cele mai acute nu numai in domeniul de ocrotire a mamei si a copilului dar si in viata sociala a tarii.
Actualitatea temei mai este determinata si de un numar mare de factori:
a) nivelul inalt al handicapului si tendinta generala de crestere a acestuia cu implicatii asupra starii de sanatate a tinerilor cu handicap mintal si resursele muncitoare ale societatii.
b) aparitia in familie a unui copil ce are un handicap si mai ales cind are un handicap mintal in 20% din cazuri afecteaza planurile profesionale a parintilor dar mai ales a mamelor, in 80% din cazuri mamele ce cresc si educa copii cu handicap neuro-psihic renunta la activitatea lor de munca.
c) se deregleaza climatul psihologic in familie: 3% din familii se destrama, 9,2% din tati incep sa faca abuz de alcool.
d) se maresc cheltuielile statului pe contul pensiilor, subventiilor, serviiciilor medicale acordate copiilor ce au un handicap mintal mai ales.
e) intr-o masura oarecare persoanele ce au un handicap mintal cit si celelalte categorii de persoane ce au alte tipuri de handicap influienteaza situatia demografica in republica.
Scopul lucrarii consta in studierea problemei legata de protectia persoanelor cu handicap mintal atit in plan social cit si in plan legislativ la fel si determinarea particularitatilor specifice de dezvoltare a psihomotricitatii, a integrarii lor sociale si profesionale si a capacitatilor de munca a acestor persoane ce au un handicap mintal.
Obiectivele lucrarii sunt:
ü pentru a studia mai aprofundat problema ce tine de protectia persoanelor cu handicap mintal ar fi bine daca se va studia si se va face cunostinta cu un anumit numar de literatura si monografii referitoare la acest domeniu.
ü altul ar fi si acela de a cunoaste numarul persoanelor ce au un astfel de handicap atit din mediul urban cit si din cel rural.
Metodele si tehnicile de studiu
Studierea problemei abordate s-a realizat prin aplicarea unui complex de metode: studierea si analiza literaturii stiintifice de specialitate (analiza documentara), s-a mai utilizat si metode teoretice - analiza empirica - observarea, studiu de caz; statistice - aflindu-se numarul persoanelor ce au un handicap mintal si cei care sunt institutionalizati intr-o institutie sociala si speciala si aflarea acestor institutii, s-au mai folosit si unele scheme si tabele ce tin de domeniul dat.
Însa toate acestea nu solutioneaza sirul de probleme ce apar tot mai recent in viata de zi cu zi a persoanelor cu handicap mintal si toate acestea numai prin a i se da drepturi egale si sanse de a se integra atit social cit si profesional.
Continutul tezei
Lucrarea consta din introducere, 3 capitole a cite 2-3 paragrafe, incheiere, bibliografie si anexa.
În introducere se fundamenteaza actualitatea temei, se determina scopul si obiectivele lucrarii, metodele si tehnicile de studiu.
Capitolul I Fundamentele stiintifico-metodice ale protectiei sociale a persoanelor cu handicap mintal.
Acest capitol cuprinde definirea conceptului de handicap mintal si de deficienta mintala, la fel si aducerea la cunostinta a etiologiei handicapului mintal si lucrul cu aceasta categorie de persoane.
În urma studierii si analizei literaturii stiintifice cu referinta la categoria de persoane ce au un handicap mintal distindem ca handicapul mintal desemneaza starea de limitare a capacitatilor umane si consecintele acestei limitari ce este un dezechilibru in viata unei persoane in incercarea acestuia de a-si asuma si indeplini rolul social la un nivel identic cu ceilalti membri ai societatii.
Dupa cum se stie o persoana ce are un anumit handicap, acesta il poate avea prin influienta negativa a mediului ambiant, deficiente in functionarea serviciilor medico-sanitare, infectii intrauterine, etc.
Lucrind cu aceasta categorie de persoane din partea asistentului social sunt necesare o serie de insusiri etico-morale, insusirea unui set de valori, cunostinte si aptitudini prin care sa se poata lucra cu persoanele date, de asemenea asistentul social trebuie sa tina seama de dreptul clientului de a decide in cunostinta de cauza, dar si de necesitatea de a raspunde exigentelor altor imperative valorice. Persoana cu handicap mintal trebuie privita ca o individualitate specifica diferita de alte persoane din aceeasi categorie.
Dupa cum se stie munca sociala nu este centrata asupra nevoilor intregii populatii ci doar asupra unui numar relativ de oameni.
Capitolul II
Politica sociala fata de persoanele cu handicap mintal in Republica Moldova.
Acest capitol fundamenteaza situatia persoanelor cu handicap mintal in Republica Moldova si aducerea la cunostinta a legislatiei nationale si cele internationale referitoare la aceste persoane.
Situatia acestor persoane in Republica Moldova este inacceptabila atit din punct de vedere uman, social cit si cultural mai ales a celor ce sunt in institutii si care au nevoie de asistenta si ajutor permanent, pentru unii chiar 24 24 ore.
La momentul actual in Republica Moldova sunt circa 120 mii de persoane cu handicap, ceea ce constituie 3-4% din populatia tarii si acest numar este in crestere. De asemenea creste si numarul copiilor cu handicap.
Fenomenul trebuie sa ne puna in garda ce accentuiaza necesitatea de a accelera elaborarea strategiei politii sociale, care va da posibilitatea manifestarii potentialului profesional, intelectual si creativ al acestor persoane.
Drepturile omului sunt respectate in masura in care sunt cunoscute si in masura in care sunt insisite. Este necesar ca oricare individ sa constientizeze existenta proprilor drepturi si sa respecte drepturile celuilalt. Statul este obligat sa elaboreze si sa aplice o politica nationala de dezvoltare, care ar da posibilitatea cresterii constante a bunastarii intregii populatii, a tuturor indivizilor fara nici o descriminare, inclusiv si cea de sanatate. Una din problemele majore este protectia si exercitarii drepturilor a persoanelor ce au un handicap mintal, persoane cu o pozitie dezavantajoasa fata de alte persoane, ea fiind socotita si ca o problema a intregii societati.
Capitolul III Integrarea sociala si profesionala a persoanelor cu handicap mintal in Republica Moldova.
Acest capitol contine particularitatile de integrare sociala si profesionala a persoanelor cu handicap mintal la fel si reteaua de servicii sociale acordate in sprijinul sustinerii persoanelor cu acest tip de handicap.
În Republica Moldova politica publica de sustinere a persoanelor cu handicap este ineficienta. Multe bariere din societate impiedica acomodarea lor la viata social-activa printr-o participare deplina. Schimbarile din societate trebuie sa duca la excluderea obstacolelor si sa permita integrarea persoanelor cu handicap in societate prin crearea posibilitatilor de egala participare la viata activa (prin gasirea unui loc de munca, prin participarea lor la diverse activitati pentru a-si comunica si exprima liber prin orice mijloace de informare punctele sale de vedere in fata unui anumit public, etc.)
Capitolul I Fundamentele stiintifico-metodice ale protectiei sociale a persoanelor cu handicap mintal
§1 Etiologia handicapului mintal
În toate epocile copii cu anomalii erau observati de cei din jur, caci aceste nenorocite fiinte au solicitat intotdeauna o atentie sporita. Societatea nu a putut sa nu-si determine atitudinea fata de aceste persoane.
Pe parcursul secolelor, atitudinea societatii fata de aceste persoane cu anomalii in dezvoltare mintala a fost in dependenta directa de nivelul de dezvoltare al culturii invatamantului, medicinii, propasirii economice. Se stie ca in Grecia Antica si India, de exemplu, persoanele cu deficiente atit fizice cit si mintale pronuntate erau nimiciti si aruncati in prapastie.
Pornind de la clasificarea stiintifica a bolilor mintale, doar in secolul XIV-XV se incetatenesc notiunile formulate de grecii antici si romani referitor la bolile mintale. În epoca lui Galileo Galilei si Jiordano Bruno devine proeminenta figura profesorul - medic Felix Platter (1537-1614) care viziteaza manastiri si inchisori, observand comportamentul suferinzilor de boli mintale care se aflau anume in aceste asezaminte. Dupa moartea lui Platter apar doua lucrari ale sale "Observari" si "Practica medicala", in care este realizata prima clasificare a suferinzilor de boli mintale .
În lumea antica si in Evul Mediu desi biserica ii chema pe toti oamenii la mila si indurare, societatea era prea putin preocupata de destinul persoanelor cu handicap mintal. La aceste persoane oamenii se uitau ca la niste fiinte condamnate, care nu merita compasiune. În aceeasi epoca de asemenea erau si cazuri cand cei bogati tindeau sa capete anumite dobinzi, castiguri din faptul ca adaposteau o persoana cu handicap mintal. În Roma Antica uneori, o persoana cu handicap mintal era ocrotit doar ca sa-i distreze pe cei bogati si oaspetii lor. În manastirile catolice si ortodoxe acest tip de persoane erau tinuti ca sa adune pomana.
În India, de exemplu, si pina astazi exista o secta religioasa in care credinciosii traiesc doar din pomenile adunate de catre persoane cu acest tip de handicap. Bineinteles in manastiri erau adapostiti doar unii dintre acesti nenorociti. Iar majoritatea dintre ei peregrinau, hoinareau de foame caci familiile nu vroiau sau nu doreau sa intretina un copil sau o persoana lipsita de minte.
Ian Amos Comenius este primul pedagog care vorbeste despre necesitatea de a manifesta grija de acele persoane care au un handicap mintal pentru ai instrui si educa. În cartea sa " Didactica Magna" pedagogul scrie: Cel care de la nastere e lipsit de minte are nevoie cu atit mai mult de ajutor, de instruire si educatie. Nu exista o minte slaba, care nu ar putea fi cit de cit pe calea invataturii. Tot in Epoca Renasterii apare si problema referitor la statutul juridic al deficientului mintal. Totusi oricare ar fi legile si straduintele oamenilor carturari de a schimba starea sociala a persoanelor cu handicap, societatea nu-si asuma mare raspundere fata de persoanele cu capacitati mintale reduse, destinul acestora ramanind inca mult timp in voia hazardului. Materialistii francezi optau pentru o aptitudine umanista fata de bolnavii mintali. În 1793 "Conventul" organul suprem de conducere al revolutiei franceze, prin declaratia dreptului omului si intr-un sir de alte decrete a remarcat ca ajutorul acordat oamenilor nenorociti este sacra datorie sociala, ca societatea este datoare sa asigure un loc de munca pentru fiecare om apt sa munceasca si sa indestuleze existenta celor ce nu pot munci - e vorba de persoanele cu anumite disfunctii in dezvoltarea psiho-fizica. Revolutia franceza considera ocrotirea sociala nu ca o pomana sau o manifestare filantropica, ci ca o datorie a statului.
Atitudinea fata de deficientul mintal in epoci diferite ale timpului este diversa, incepind cu exterminarea, ridiculizarea plasarea in aziluri semi-carcerale pina la educare si adecvare ocupationala.[2]
R. Perron (1979) aduce la cunostinta citeva etape in abordarea evolutiei gindirii si atitudinilor fata de deficienta mintala:
inainte de 1800, cind problema nu exista din punct de vedere stiintific, ea reprezentindu-se mai ales ca problema sociala ;
etapa 1800-1870, cind se intreprind primele cercetari sistematice si se inregistreaza primele demersuri terapeutice si educationale;
aproximativ din 1870 pina la cel de-al doilea razboi mondial, cind apare o orientare clara catre o abordare mai realista si in acelasi timp mai optimista.
Daca la inceput atitudinea fata de persoanele cu dizabilitati intelectuale se defineste mai ales prin existenta prejudecatilor si a superstitiilor, secolele al XIX-lea si al XX-lea reprezentind perioada infiintarii institutiilor si a scolilor publice pentru deficienti care se caracterizeaza printr-o imensa activitate la nivel legislativ, cind au fost elaborate legile care reglamenteaza drepturile persoanelor cu handicap mintal.
Etiologia[3] (F=etiologie; E=etiology; G=atiologie) releva legatura cauzata agentul patogen si boala psihica. Agentul patogen poate fi constituit dintr-un ansamblu de conditii care luate izolat formeaza un element, un factor. Etiologia handicapului mintal este extrem de variat, agentul patogen fiind un mozaic de factori care determina aparitia handicapului mintal.
Etiologia handicapului mintal prezinta importanta intrucit, cu cit se vor cunoaste mai bine cauzele, cu atit pot deveni mai eficiente masurile de profilaxie, de tratament medical, precum vor creste si diferentele de diagnosticare si tratare diferentiata psihopedagogica a diferitelor moduri de manifestare ale handicapului mintal.
Cu toata importanta acestei probleme, stabilirea precisa a cauzelor handicapului mintal este de multe ori dificila. Aceasta dificultate rezulta din faptul ca in cazul handicapului mintal relatia cauza-efect este diferita in cazurile individuale. În unele cazuri relatia dintre etiologie si deficienta mintala este directa, iar in alte cazuri asistam la faptul ca efectul factorului etiologic este in raport de momentul onto-genetic in care aceasta actioneaza. Dificultatea stabilirii cauzelor handicapului mintal mai rezulta si din faptul ca de multe ori, handicapul mintal este o consecinta a actiunii sumate a mai multor factori care actioneaza simultan sau succesiv sau de multe ori putem asista la coincidenta actiunii a 2 factori fara ca intre ei sa existe vreo legatura cauzala directa. În multe situatii o anume cauza poate sa actioneze indirect asupra dezvoltarii psihice, producind mai intii un mediu nefavorabil, care apoi poate constitui un impediment pentru dezvoltarea ulterioara normala.
Importanta cunoasterii cauzelor handicapului mintal a determinat existenta unor multiple studii din care se desprinde ideea ca handicapul mintal din punct de vedere etiologic, nu se constituie ca o categorie unitara, datorita multiplelor si variatelor cauze care merg de la cele ereditare, constitutionale, lezionale, pina la acelea in care rolul important apartine conditiilor psihogeneze[4]. În literatura psihiatrica si in cea interdisciplinara, pe baza criteriilor complexe de natura medicala, psihologica, epidemiologica, genetica, exista numeroase sistematizari ale complexului de factori (etiologici si de risc) incriminati in aparitia handicapului mintal. Sistematizarea cea mai fregventa este cea care imparte deficienta mintala in "endogena" si "exogena" bazata pe criteriul evidentierii unui factor patogen dinauntrul sau din afara individului, care dupa C.Gorgos, are mai mult o valoare de orientare didactica. J.De Ajuriaguerra estimeaza ca exista confuzii terminologice. Clasificarea lui A.A.Strauss si C.E.Lehtiem in deficienta mintala "exogena", unde anamneza, examenul neurologic si cele paraclinice conduc la depistarea unor leziuni cerebrale cistigate pre- peri- sau postnatal, si deficienta mintala "endogena", la care nu se releva o leziune cerebrala, este opusa altora care apreciaza deficienta "endogena" ca fiind o deficienta "organica" atunci cind pe primul plan apar tulburarile relationale si/sau socioculturale. Din studiile existente rezulta ca factorii mai des incriminati in etiopatogenia deficientii mintale pot fi clasificati in :
1. Factori ereditari - genetici ( endogeni );
factori genetici nespecifici
factori genetici specifici
2. Factori extrinseci (exogeni);
prenatali
perinatali
postnatali
3. Factori psihogeni (psihosociali);
I. Factori endogeni. Originea ereditara a handicapului mintal este privita de diferiti autori (S. Penrose, A. Lewinson, R. F. Tredgold, etc.) in mod diferit, unii acceptind importanta ereditatii, iar altii diminuind-o .
Factorii genetici nespecifici nu pot fi individualizati clinic sau genetic. Acestea formeaza grupa cazurilor "aclinice" sau endogene (debilitate endogena subculturala sau familiala) ce cuprinde majoritatea deficientilor mintal lejer si de gravitatea medie. Aceasta categorie de factori pune in evidenta corelatia dintre contingetul de inteligenta al deficitului cu cel al rudelor sau prin studiul comparativ al gemenilor. Exemplu: 27% dintre fratii deficientilor mintali au diferite grade de nedezvoltare intelectuala un procent de 40% din deficientii mintali in cazul in care un parinte este deficient mintal si 80% cind ambii parinti sunt deficienti concordanta de 100% pentru mongoloizi sau dizigoti .
Din studiile privitoare la rolul ereditatii in diminuarea deficientei mintale se desprinde ideea ca este dificil sa izolam contributia factorilor ereditari de cea a factorilor de mediu. De asemenea, se contureaza ideea ca prin ereditate nu se transmite deficientele mintale ca atare, ci se transmit doar particularitati anatomo - fiziologice care influenteaza relatiile individului cu mediu. Astfel, un copil cu un deficit nativ, crescut intr-un mediu social, economic, cultural deficitar, va avea o evolutie psihica mult mai deficitara, decat in cazul in care acesta ar fi optim.
Factori genetici specifici care determina sindroame numeroase, e drept sint foarte rare, dar care influenta genetica are uneori un caracter mai direct asupra dezvoltarii psihice. Asa este cazul anomaliilor craniene familiare care determina sindromul Apert, microcefalia, hidrocefalia, maladia Cronzon; a aberatiilor cromozomiale care pot fi gonozomale care determina sindromul Turner, sindromul Klinefelter descris in 1942 de H.F.Klinefelter, cazurile care prezinta 47 de cromozomi in loc de 46, iar formula cromozomiala este XXY in loc de XX la indivizi de sex femenin, si XY la cei de sex masculin; sau pot fi autozomale care determina sindromul Down sau trisomia 21, la care apare aberatia la cromozomul supranumerar autonom; sau a ectodermozelor congenitale care sint sindroame datorate unor deficiente specifice a genurilor care determina scleroza tuberoasa Bourneville, neorofibromatoza, angiomatoza cerebrala, maladia Reklinghausen, sindromul Sturge Weber;
Alteori, ereditatea determina aparitia handicapului mintal intr-un mod mai indirect prin transmiterea unor deficiente metabolice sau endocrine. În cazul deficientelor metabolice putem intilni: dizlipoidoze care determina idiotia amaurotica Tay-Sachs, maladia Niemann Pick, boala Gaucher, maladia Hurley; disproteidoze care determina fenilcetonuria, degenerescenta hepato-lenticulara, sindromul Hartnup maladia siropului de artar; dizmetaboliile hidratilor de carbon care determina galactosemia, hipoglicemia idiopatica.
Din grupa tulburarilor endocrine sau disendocriniile putem aminti hipotiroidismul, hipoparotiroidismul, diabetul insipid nefrogen si cretinismul cu gusa familiala.
II. Factori exogeni. Acesti factori se refera la acele cauze externe care duc la tulburarea activitatii cerebrale, fie sub forma lezarii structurilor anatomice, fie sub forma tulburarii mecanismelor biochimice ale sistemului nervos. În raport de momentul actiunii aceste cauze pot fi clasificate in cauze prenatale, cauze perinatale si cauze postnatale.
Cauzele prenatale ale deficientei mintale Gravitatea influentelor factorilor care actioneaza in aceasta perioada depinde de virsta sarcinii. Astfel, factorii care actioneaza in primele trei luni ale sarcinii duc la consecinte din cele mai grave, intrucit in aceasta perioada apar si se diferentiaza organele separate ale fatului, iar tesuturile sunt foarte fragile si au o vulnerabilitate crescuta.
Cauzele care pot actiona in aceasta perioada pot fi: cauze infectioase, cauze toxice, incompatibilitatea factorului Rh, subalimentatia, radiatiile, unele boli cronice ale mamei, virsta parintilor si emotiile puternice.
Cauzele infectioase se refera la infectiile de natura virotica, infectiile de natura bacteriana si infectiile cu protozoare.
Dintre bolile virotice pe care le poate contracta mama in timpul sarcinii si care pot avea repercusiuni asupra sarcinii amintim: rubeola, gripa, rujeola, variola, orionul, hepatita epidemica, si tusa convulsiva.
Infectii de natura bacteriana se refera la influenta pe care o poate avea asupra dezvoltarii normale a sarcinii unele boli microbiene cum ar fi: streptocociile, stafilocociile, dar mai ale sifilisul.
Infectiile cu protozoare se refera la toxoplasmoza congenitala, care apare ca urmare a molipsirii fatului de la mama. Toxoplasmoza este produsa de un protozoar (toxoplasma) vehiculat de obicei de catre animale.
Factorii toxici care actioneaza asupra tinerei mame in timpul sarcinii de natura exogena; se refera la intoxicatiile cu CO, cu plumb, cu arsen, cu unele medicamente luate de mama in scopul intreruperii sarcinii, cu barbiturice, intoxicatii alimentare, alcool, intoxicatii profesionale acute sau cronice, care au urmarii destul de grave asupra dezvoltarii normale a sarcinii.
Incompatibilitatea factorului Rh se refera la cazul in care mama este Rh negativ iar copilul mosteneste un Rh pozitiv de la tata. În acest caz se ajunge la un conflict serologic intre sangele mamei si al copilului care determina aparitia de anticorpi, ce produc la copil un icter grav (deosebit de cel fiziologic de la nastere).
Subalimentatia cronica din timpul sarcinii, lipsa unor vitamine, abuzul de vitamine, o alimentatie saraca in calciu, fosfor, proteine, pot duce la nedezvoltarea normala a sarcinii .
Radiatiile, mai ales in primele luni de sarcina, pot afecta dezvoltarea normala a fatului.
Unele boli cronice ale mamei cum ar fi diabetul, hipo sau hipertiroidita, maladiile cardiace, anemia, nefropatia, pot afecta dezvoltarea normala intrauterina a copilului.
În cea ce priveste virsta parintilor A. Lewinson arata ca numarul mamelor care au dat nastere la copii cu handicap mintal creste intre 30 si 48 ani.
De asemenea, exista o relatie si intre virsta prea frageda a mamei si posibilitatea aparitiei unui copil cu handicap mintal.
În cazul mamelor care au o sarcina la o virsta mai inaintata se incrimineaza scaderea functiilor reproductive. De asemenea, Penrose, Walpas, Jenkins arata ca virsta inaintata a parintilor influenteaza frecventa aparitiei sindromului Down si a unor malformatii ale S.N.C., cum ar fi: encefaliile, hidrocefaliile, spina bifida.
Emotiile puternice din timpul sarcinii pot avea o influenta negativa asupra evolutiei normale a sarcinii, fie prin substantele biochimice care se produc in timpul emotiilor, fie prin starile generale ale mamei, care pot determina lipsa de apetit, ce duce la o subnutritie.
III. Factorii psihogeni (psihosociali). Factori psihogeni, desi se considera ca o semnificatie secundara in aparitia handicapului mintal, totusi trebuie luati in considerare intrucit actiunea lor in primii ani de viata determina frinarea dezvoltarii normale a copilului si in primul rind a dezvoltarii functiilor psihice .
Rolul cel mai nociv il au carentele afective si educative, care printr-o interventie de lunga durata, in special in primii ani de viata, reusesc sa produca veritabile tablouri a handicapului mintal. Mecanismele de actiune a acestor factori constau in lipsa stimularii si activarii structurilor morfofunctionale ale sistemului nervos, care trec prin primii ani de viata prin stadii rapide de dezvoltare si diferentiere.
Desigur, influenta factorilor psihogeni va fi mai mare la cazurile de copii care se nasc cu un deficit constitutional, determinind o reducere a posibilitatilor potentiale de adaptare la mediu; coeficientul mintal invers proportional cu marimea familiei, atunci cind coeficientul mintal mediu este cu atit mai scazut cu cit copii apartin unei familii mai numeroase (aceasta se poate raporta si la ansamblul populatiei); conditii socio-economice defavorabile, adica nivelul mintal mediu creste in functie de clasa sociala si de resursele economice ale familiei; corelatia negativa intre coeficientul intelectual (QI) si rangul de nastere. Acesti factori etiologici pot actiona atit izolat cit si in diverse combinatii (succesiv sau simultan) in diferite etape determinind diverse forme si grade de manifestare a handicapului mintal. J. De Ajuriaguerra apreciaza ca factorii socio-culturali care au rol in aparitia handicapului mintal trebuie priviti sub doua aspecte: unul de a recunoaste caracterul stiintific in sensul de mediul ce constituie un stimulator in procesul de dezvoltare al copilului si altul de a respinge tentatia speculativa de segregare a handicapului mintal.
§2 Definirea termenilor de handicap mintal
si de deficienta mintala
Termenul de handicap provine din limba engleza, se refera la domeniul sportiv si desemna la inceput reducerea voita a capacitatii unui concurent intr-o intrecere marind astfel sansele adversarului. Conceptia traditionala privind persoana cu handicap vizeaza posibilitatile reduse ale acestuia de a actiona comparativ cu cele a persoanei sanatoase. Imaginea persoanei cu handicap este dominata de aspectele legate de "neputinta", de absenta puterii economice, profesionale, sociale, relationale, civice, afective[6].
Dupa Boltanschi, termenul de "handicap" implica ideea de concurenta.
Mettey da termenului o explicatie interesanta si deosebit de evocatoare. Dupa autorul citat, se poate spune hand in cap, adica "mina in palarie". Deci jocul "handicap" este un joc al hazardului ce consta in extragerea unor biletele adunate intr-o palarie. Practic, handicapul atinge o persoana prin hazard si nici acea persoana, nici familia nu poarta raspundere de situatie. Societatea a retinut aceasta definitie, ceea ce este un element pozitiv, intrucit in acest mod sunt absolvite de orice vina persoana cu handicap si familia ei.
Este dificil de abordat o definitie care sa fie in acelasi timp riguroasa si non-stigmantizata.
În 1980 Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a adoptat o clasificare internationala a deficientei, incapacitatii si handicapului, care a sugerat o abordare mai profunda si in acelasi timp mai aproape de realitate[7].
Clasificarea Internationala a Deficientelor, Incapacitatilor si Handicapurilor a facut o distinctie clara intre "deficienta", "incapacitate" si "handicap". Ea a fost extensiv folosita in domenii ca reabilitarea, educatia, statistica, politica, legislatia, demografie, sociologie, economie si antropologie. Unii din specialisti care au utilizat Clasificarea respectiva si-au exprimat ingrijorarea ca, definirea termenului de "handicap" este prea medicala, prea centrata pe individ si nu clasifica adecvat interactiunea intre conditiile si aspiratiile societatii si capacitatile individului.
Terminologia internationala in domeniu trebuie adoptata si la noi, pentru a elimina conotatiile negative pe care le au termenii cum ar fi "handicapat", "invalid", "retard" termeni folositi frecvent cind ne referim la copii sau persoane cu dezabilitati din tara noastra.
Deficienta - se poate defini ca afectare organica si/sau functionala a capacitatii naturale ale unui individ de a se adapta la mediul fizic. Acest termen se poate defini si ca orice dereglare de structura sau functie psihologica sau anatomica din cauza maladii a unui accident, dereglari evolutive, etc.
Handicapul - poate fi definit ca afectare la nivelul functionarii sociale a capacitatii naturale a individului de adaptare la mediul social. El este rezultatul posibil, dar nu obligatoriu al manifestarii unei deficiente si/sau dizabilitatii si se datoreaza complicarii interactiunii optime dintre individ si mediul sau social, aparute ca urmare a existentei unor bariere fizice, sociale si culturale care impiedica individul deficient sa aiba acces la viata sociala ca orice alt cetatean. Asa dar, handicapul apare numai in relatia individ - mediu social si are ca efect limitarea participarii la viata sociala.
O alta definitie a handicapului data de Racu S.[8] este urmatoarea: handicapul desemneaza starea de limitare a capacitatilor umane si consecintele acestei limitari, dezechilibrul in viata unui subiect in incercare acestuia de a-si asuma si indeplini rolul social la un nivel identic cu ceilalti membri ai societatii.
Handicapul mintal poate insemna mai multe lucruri. Chiar daca diferitele intelesuri au multe in comun, ele nu sunt intru totul identice. La fel exista si suficienta literatura care caracterizeaza clinic-psihologic-pedagogic deficienta mintala.
Oportuna in aceasta privinta este lucrarea Debilitatii mintale de R.Zazzo. acest autor, impreuna cu colaboratorii sai, pentru inceput accepta si utilizeaza termenul "prostie" si definirea deficientei mintale pentru ca apoi sa abordeze "debilitatea mintala". Debilitatea mintala este un deficient global congenital si ireversibil de care criteriile testului Binet-Simon il situeaza intre valorile 0,50 si 0,70 ale contingentului intelectual (QI). În continuare, tot Zazzo scrie despre debilitatea definita de psihologul american Portens ca, este o deficienta mintala in functie de care un subiect nu reuseste sa se descurce sau sa se ingrijeasca de propria sa existenta.
Volta scrie ca debilitatea este un deficit permanent al proceselor cognitive, care impiedica putinta implinirii multiplelor existente ale vietii individuale si sociale.
Zazzo sustine si accepta aceste definitii, insa mentioneaza ca este o greseala identificarea notiunii de insuficienta cognitiva atestata la copil si notiunea de inadaptare sociala a adultului, deoarece un criteriu social este intotdeauna relativ; el nu este unul si acelasi cind este vorba de copil si de adult. Inteligenta infantila lasa amprente asupra adultului, insa la adult ea reprezinta mai putina importanta decit in mediu scolar caci intervin alti factori ai indeminarii si sociabilitatii ce se exprima prin varietatea profesiunilor. Nu e necesar sa ai QI inalt sau sa posezi gindire ipotetico-deductive pentru a fi zidar, timplar, etc[9]. Reesind din aceasta se da o definitie formala a debilitatii; debilitatea este prima zona de insuficienta mintala - insuficienta legata de exigentile societatii, care sunt valabile de la o societate la alta, de la o virsta la alta - insuficienta a carui determinanti sunt biologici, avind un efect ireversibil in starea actuala a cunostintelor noastre. Aceasta definitie exclude prin conversatie orice forma de deficienta non-biologica si ireversibila . În aceasta definitie se evidentiaza 3 idei care aduc precizari notiunii de deficienta mintala:
faptul ca insuficienta caracteristica debilitatii mintale - dar si deficientei mintale, in ansamblul sau variaza in raport cu exigentele fiecarei societati, ceea ce inseamna ca si cerintele minime pentru integrare (familiala, scolara, si profesionala) vor fi diferite de la o societate la alta.
faptul ca determinantii deficientei mintale pot fi biologici - atit "normali", adica provocati prin variatii poligenice obisnuite (normale) cit si "patologici", adica provocati de actiunea unor maladii in ontogeneza.
faptul ca - asa cum se exprima R.Zazzo - "in starea actuala a cunostintelor noastre" factorii determinanti au un efect ireversibil, adica insuficienta lor nociva asupra organismului nu mai poate fi inlaturata complet, ci diminuata.
Doll generalizeaza definitia, aplicind-o sub termenul de inapoiere, la toata scara deficientelor intelectuale, de la idiotia propriu-zisa pana la debilitate mintala. Atit Doll cat si Esquirol fac o diferentiere pe grade a inapoierii mintale. La inceputul acestui secol notiunea de debilitate mintala s-a completat admitindu-se o subdiviziune pe niveluri: profunda, medie si joasa.
Frecvent intilnim ca notiune-gen termenul de intirziere mintala, caruia in literatura de specialitate in limba engleza ii corespunde Mental Retardation. În literatura franceza se utilizeaza termenul arrieration mentale, corespondentul roman - inapoiat mintal. Fiecare termen acopera un aspect al realitatii. Vorbind de copii intirziati mintal, se are in vedere faptul ca ei se dezvolta din punct de vedere psihic intre-un ritm mai incetinit decit copii normali. Dar acesti copii nu ajung din urma sub aspectul dezvoltarii intelectuale pe care copilul normal, ceea ce inseamna ca ei ramin si la virsta adulta inapoiati mintal. Alteori termenul de inapoiere mintal se foloseste pentru a indica nivelurile de dezvoltare mintala foarte usoara, deseori tragindu-se paralela intre ultimul cu "show learning child". Însasi notiunea de deficienta mintala se asociaza cu formele grave, iar debilitatea mintala cu forme mai usoare ale intirzierii mintale.
În literatura rusa de specialitate se utilizeaza termenul de oligofrenie acceptat de defectologi ca o forma a intirzierii mintale determinata de tulburarea dezvoltarii sistemului nervos central care s-a produs in timpul dezvoltarii intrauterine sau in perioada precoce a copilariei si se exprima prin trei forme; debilitate, imbecilitate, idiotie.
Cercetatorul roman I. Stachinaru mentioneaza ca notiunea data, caracterizeaza doar functionalitatea mintala a deficientului si nicidecum nu releva aspectele etiologice, clinice. La fel unii cercetatori substituie termenul de debilitate sau anormalitate pe cel de inadaptat.
Analiza celor evidentiate mai sus implica necesitatea stringenta de a accepta o terminologie de circulatie internationala referitor la deficienta mintala - semnificatia si desemnarea ei.
The International Encyclopedia of Education 1988; 1991 si Diagnostic Statistical Manual of Mental Disordies 1994 de care se conduc specialistii americani si europeni pentru elucidarea deficientei mintale, recomanda conceptul de retard mintal (RM).
Retardul mintal se caracterizeaza prin citeva niveluri de deteriorare mintala, printr-o functionare intelectuala sub medie (sub 70) care debuteaza inainte de 18 ani si care este insotita de existenta unor deficite in comportamentul adaptativ.
Înca Esquirol caracteriza deficienta prin 3 aspecte fundamentale comune: deficit intelectual ce se constata la examenul efectuat in momentul dat; originea organica, incurabilitate. Tot mai multi specialisti sustin ca limitarile din comportamentul adaptativ, mai degraba decit un contingent intelectual scazut, sunt simptoamele care fac cunoscuta existenta retardarii mintale la o persoana. De astfel se recomanda ca in activitatile de psihoterapie sa se acorde mai multa atentie formarii deprinderilor utile in viata cotidiana, fiind mai susceptibile de imbunatatire decit coeficientul intelectual. Lucrari deja evidentiate prezinta 4 grade de retard mintal, carora le corespunde un anumit QI (contingent intelectual) dupa scara Wechsler, apreciat de Grossmann, 1977: usor (55-69); moderat (40-54); sever (25-39); profund (mai jos de 24).[11]
La fel e cazul de a limpezi cit de cit lucrurile in privinta utilizari si semnificatiei conceptului de retinere in dezvoltare psihica (RDP). În lucrarea Bazele metodologice ale psihopedagogiei speciale printr-un articol autoarea
V. Olarescu in articolul sau face o trecere in revista a modalitatilor de abordare a conceptului de RDP in tarile de peste hotare, inclusiv in Rusia explicind si argumentind conotatia conceptelor utilizate pentru definirea RDP-ului.
În Republica Moldova s-a preluat termenul çŕäađćęŕ ďńčőč÷ańęiai đŕçačňč˙ in traducere romana, nefiind adoptata o notiune, un corespondent special ce ar defini simptoamele, de lezare partiala si a imaturitatii morfofunctionale a sistemului neuronal.
Este corect termenul de "retinere" ce remarca insuficienta si imaturitatea proceselor psihice pentru o anumita perioada de timp. Daca ar fi sa parafrazam ca a se "retine" inseamna totusi a veni, atunci copilul grefat de RDP intr-o zi se va maturiza functional iar insuficienta va fi depasita. RDP este o forma patologica ce induce blocaje la nivelul mecanismelor superioare ale gindirii dar ireversibila, copii fiind susceptibili la "orientarea helping " atunci cand este adecvat oportun aplicata.
În acceptiune nord-americana: Deficienta mintala[12] se refera la limitari substantiale in functionarea prezenta (a unei persoane). Ea este caracterizata prin functionarea intelectuala, semnificativ sub medie, existind corelat cu doua sau mai multe dintre urmatoarele capacitati adaptative: comunicarea, autoservirea, deprinderile gospodaresti si cele sociale, utilizarea serviciilor comunitare, orientarea in mediu inconjurator, sanatate si securitate personala, petrecerea timpului liber si munca etc.
O alta definitie a deficientei mintale o gasim in cursul universitar elaborat de Ioan Drutu (1995) care realizeaza o sinteza a principalelor idei dintr-o descriere data de Asociatia Americana a Deficientei Mintale (AAMD) in anul 1973; deficienta mintala este o insuficienta globala si un functionament intelectual semnificativ inferior medie, care se manifesta printr-o stagnare, incetinire sau o lipsa de achizitie in dezvoltare, determinate de factori etiologici, biologici si/sau de mediu, care actioneaza din momentul conceptiei, pina la inchierea maturizarii si observam ca la inceputul, acestei definitii se reiau principalele caracteristici ale deficientei mintale, enumerata si in prima definitie americana citata. Este vorba de caracterul global al insuficientei si de un functionament intelectual semnificativ sub medie. În partea finala a noii definitii, se fac precizarii suplimentare pentru o mai justa intelegere a fenomenului deficientei mintale, mentionindu-se stagnarea, incetinirea sau lipsa de achizitie in dezvoltare, fenomen prezent pe tot parcursul dezvoltarii cu consecinte negative asupra adoptarii si a posibilitatilor de integrare.
Recent pe larg a inceput sa se foloseasca conceptul de handicap atunci cind se atentioneaza unei distorsiuni in dezvoltare. Initial termenul a fost rezervat pentru handicapul fizic apoi s-a extins asupra celui mintal, evidentiindu-se grade diferite. Dictionarul de psihologie (1997) da urmatoarea explicatie: persoana dezavantajata ca urmare a unei deficiente fizice, motrice, senzoriale, de limbaj sau intelect de la nastere sau in cursul dezvoltarii sale o numim persoana cu handicap.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a propus urmatorul mod de a descrie notiunea de handicap[13]:
Boala
sau diminuare
functionala handicap.
dauna
O explicatie la aceasta definitie este ca :
Dauna - inseamna ca psihic sau corporal, ceva lipseste sau functioneaza deficitar. Poate sa fie un brat vatamat sau care lipseste, o leziune cerebrala innascuta sau capatata dupa nastere si altele. Dauna este stabila.
Diminuare functionala - ca urmare a daunei existente, implica imposibilitatea de a executa in acelasi fel sau in aceeasi masura ca intr-un caz normal. Poate fi vorba de deficienta motrica, de o diminuare a auzului sau de o inteligenta scazuta. Diminuarea functionala este de asemenea stabila .
Handicapul - consta din piedicile pe care persoana le intilneste in societate, piedici aparute ca urmare a deficientei functionale. Handicapul apare, asadar, la intilnirea cu mediu din imediata apropiere si cu mediu ambiant in general. Blocarea dezvoltarii inteligentei la o persoana, duce la o diminuare functionala ce devine un handicap intr-o societate complicata. Într-o societate mai simpla, poate nu ar fi asa. Daca doar o parte din copii ar merge la scoala, un handicapat mintal ar putea trece neobservat.
Notiunea de handicap[14] se refera la dezavantajul social, la pierderea ori limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viata comunitatii, la un nivel echivalent cu ceilalti membri ai societatii. Raportarea la etapa copilariei si a adolescentei, cind relatiile sociale fundamentale sunt cele de familie si educationale definitia de mai sus se va traduce in ideea ca este handicapat acel copil sau adolescent a carui acces si relatie in propria familie si in institutiile de educatie sunt stinjenite, limitate sau chiar anulate, datorita unor imprejurari diverse cind aceste imprejurari se concentreaza intr-o deficienta mintala sau in alti factori care limiteaza puternic eficienta intelectuala, vom avea handicap mintal.
Wood propune o terminologie pe trei paliere:
Boala
Deficienta
În acest fel Wood propune inlocuirea notiunii de "handicap" (insuficient delimitata) prin trei termeni:
v deficienta sau infirmitate cuprinde orice pierdere, anomalie sau dereglare a unei structuri sau a unei functii anatomice, fiziologice, descriind tulburari la nivelul organismului;
v incapacitate inglobeaza orice restrictie, diminuare, lipsa ori pierdere (rezultand dintr-o deficienta) a capacitatii de a efectua o activitate in conditii considerate ca normale pentru o fiinta umana;
v handicapul este definit ca dezavantajul unei anumite persoane ca urmare a unei deficiente sau incapacitate, care limiteaza sau impiedica satisfacerea totala sau partiala a sarcinilor considerate ca normale pentru ea (in functie de varsta, sex, factori sociali, etc.)
În consecinta termenul "handicap" desemneaza rolul social al persoanei cu deficienta sau incapacitate. Datorita handicapului, persoana este dezavantajata comparativ cu alte persoane, dezavantajul manifestindu-se in interactiunea individului cu mediu social. S-au facut citeva observatii pe marginea acestor 3 definitii:
ü deficientele sau incapacitatile pot fi de mai multe feluri: vizibile si invizibile, progresive ori regresive, s.a;
ü un status handicapant nu este in mod obligatoriu rezultatul unei incapacitati, deficienta putind determina aparitia unui handicap fara a fi necesara trecerea prin stadiul intermediar de incapacitate;
ü independent de limitele individuale, unii factori sociali si de mediu pot agrava sau atenua handicapul.
Practic, handicapul nu este o constanta legata doar de diagnosticul medical ci o variabila legata de elementele foarte diverse. Din acest motiv, situatia persoanelor cu handicap impune interventia colectivitatii, in incercarea de a-le asigura conditii de viata independent.
Conform ONU handicapul este influientat de relatia dintre persoana deficienta si mediul sau. Handicapul apare in situatia in care aceste persoane intilnesc bariere culturale, fizice sau sociale care le impiedica accesul catre diferite sisteme sociale aflate la dispozitia celorlalti cetateni.
Handicapul este perceput ca un proces in care apar tulburari ale comportamentului persoanei in timpul activitatii.
Procesul de producere a unui handicap[15] dupa P. Castelein se poate prezenta sub asa o schema:
Factori de risc
Situatia de handicap apare ca urmare a corelatiei dintre deficienta sistemelor organice, scaderea capacitatilor fizice sau psihice si obstacolele ce se intilnesc in mediul de viata a persoanei. Procesul patologic actioneaza la nivel organic, determinind aparitia unei deficiente. Treptat deficienta antreneaza o incapacitate la nivel fizic sau mintal. Incapacitatea se deosebeste de handicap prin aspectul social deoarece handicapul apare la persoanele cu incapacitate care se confrunta cu barierele culturale, arhitecturale sau sociale care le readuc accesibilitatea. Castelein considera handicapul o perturbare legata de obiceiurile vietii tinind cont de virsta, sex, identitate social-culturala, aparuta, pe o parte, ca urmare a unei deficiente sau incapacitati si, pe de alta parte, ca rezultat al obstacolelor ce apar la nivelul factorilor de mediu.
Asistenta sociala a persoanelor cu handicap mintal
La 3 noiembrie 1998 Republica Moldova, in cadrul celei de-a 103 Sesiunii a Comitetului de Ministrii al Consiliului Europei a semnat Carta Sociala Europeana revizuita, prin aceasta evidentiindu-se vointa politica de a accelera ritmul reformei sistemului national si protectiei sociale si ajustarea la standartele europene.
Ajustarea sistemului de asistenta sociala la cerintele dezvoltarii unui regim democratic impune realizarea conceptului de asistenta sociala, precum si a obiectivelor si masurilor institutionale pe care trebuie sa le ilustreze.
Asistenta Sociala trebuie sa mobilizeze prin forme si mijloace specifice solidaritatii sociale si sa intervina cu masuri preventive si corecte pentru depasirea starii de dependenta sociala sau sa inlature starea de deficultate pentru a asigura integrarea sociala a persoanelor si familiilor defavorizate de unde fac parte si persoanele ce au un anumit handicap fizic sau mintal.
Reiesind din aceste deziderate este constientizata reforma sistemului de asistenta sociala ce urmeaza sa se implimenteze prin elaborarea cadrului legislativ la nivel juridic si sistematizarea cadrului administrativ la nivel organizatoric.
Obiectivele spre care tindem, in pofida greutatilor prin care trecem, vor prevala in sensul mentinerii unui regim de securitate sociala adecvat si satisfacator, aducind treptat dreptul securitatii sociale la nivelul corespunzator. Astfel, orice persoana care nu dispune de resurse suficiente si care nu are posibilitatea sa le procure prin intermediul mijloacelor sau sa le primeasca dintr-o alta sursa, in special prin prestarii de securitate sociala, sa poata beneficia de asistenta corespunzatoare. Acest rol ii revine in mod direct asistentei sociale, iar reformarea acestuia va avea tendinta sa specifice sau sa acorde statutul acestui domeniu, iar pe de alta parte va avea tendinta sa sporeasca echitatea fata de beneficiari. Un loc aparte in mecanismul de protectie sociala il are domeniul persoanei cu dizabilitati, handicapul fiind recunoscut ca favorizant din aspectele social-economice, juridic si psiho-afectiv. Pe linga consecintele trecerii la economia de piata care a influientat considerabil situatia social-economica a societatii, persoana cu handicap este afectata si de incapacitate proprie de a-si satisface nevoile. De aici atit copii cit si adultii cu dizabilitati fizice sau mintale trebuie sa fie asistati de catre stat. Astfel spus, statul trebuie sa-i asigure persoanei cu handicap si numai acelei persoane cu handicap mintal o viata decenta, garatindu-i autonomia intr-un sens si participarea la viata sociala in celalalt sens. Pina in prezent statul ii oferea acestei categorii de persoane servicii intr-un cadru institutionalizat sau contributii materiale limitate.
Pe linga aceasta calitatea serviciilor mentionate lasa de dorit, iar personalul implicat in acordarea acestora denota lipsa de profesionalism.
O alta problema legata de asigurarea drepturilor elementare a unei persoane este cea de lipsa a efortului de reintegrare atit in familie cit si in societate.
Persoanele cu deficienta mintala sint ocrotite in asa institutii cum sint internatele psihoneurologice, azilul republican pentru invalizi, centrul de reabilitare pentru invalizi si alte institutii specializate unde sint incadrate persoanele cu acest tip de handicap. Institutiile sociale se conformeaza principiilor de baza ale asistentei sociale si scopurile principale stabilite. Astfel, persoana cu orice grad de handicap mai ales fizic sau mintal este cazata, acestuia fiindu-i asigurata intretinerea completa si ingrijirea la nivel functional, de reabilitare si existenta sociala.
În prezent protectia sociala a persoanelor cu handicap mintal este acordata in cadrul institutional, iar integrarea sociala a persoanelor date este redusa la un cadru inchis. În acest context, tinind cont de normele internationale dar totodata si reiesind din situatia economica reala, reforma sistemului de asistenta sociala nu denota o schimbare brusca a mecanismului existent, dar mai mult o adaptare a acestuia. Astfel, s-a optat pentru ideea ca sistemul de servicii sociale si prestari de asistenta sociala sa fie adoptat si consolidat scopurile precise, reiesind din nevoile reale, dar totodata si financiare ale Republicii Moldova.
Asistenta sociala a persoanelor cu handicap mintal presupune doua directii mari de abordare.[16]
Pe de o parte, utilizind metode generale de interventie a asistentei sociale, pot fi rezolvate cazuri urgente, de criza, in care pot fi implicate persoane cu handicap mintal. Prin aceasta se au in vedere aspecte cum ar fi asistarea familiilor ce au in componenta astfel de persoane sau educarea comunitatilor in sensul formarii unor atitudini pozitive fata de aceste persoane.
Pe de alta parte, utilizind cai si mijloace specifice se poate interveni pentru rezolvarea a problemelor specifice ale indivizilor cu handicap mintal.
Toate aceste elemente concrete trebuie sa plece de la o serie de premise specifice care constituie conditii primare pentru o interventie eficienta.
Actiunea in contexte sociale multiple ridica in foarte multe cazuri probleme serioase. Dincolo de elementele materiale ale actiunii, de latura practica a acesteia, sunt necesare din partea asistentului social o serie de insusiri etico-morale, indispensabile unei abordari responsabile a procesului asistentei sociale. Aceste calitati constientizate, debarasate de inerentul subiectivism sau de ingusta perspectiva a imediatitatii, pot trece in mintalul colectiv sub forma unor imperative valorice.
Competenta in materie de asistenta sociala se sprijina in principal pe insusirea unui set de valori, cunostinte si aptitudini, elementele care se afla intr-o strinsa interdependenta. Latura strict axiologica trebuie, in mod absolut necesar, dublata de un demers indreptat catre clarificarea implicatiilor etice. Acestea se refera in principal la compatibilitatea a doua sisteme valorice distincte: al asistentului social si cel al potentialului client. Din perspectiva ca ceea ce este bun, drept, folositor din punct de vedere al asistentului social, poate fi rau, nedrept, inutil din punct de vedere al persoanei asistate. Ce se poate face atunci cind persoana asistata nu poate sa-si exprime optiunea din variate motive (cazul persoanelor cu handicap mintal sever)? Ce se poate face in cazul in care perceptia clientului asupra lumii este deformata, distorsionata, din diferse cauze? Pentru a incerca de a raspunde la aceste probleme se va pune in fata asistentului social chestiunea respectarii unor valori general-umane cum ar fi:
Demnitatea fiecarui individ uman;
Protectia si apararea fiintei umane;
Dreptul de decide si de a alege in cunostinta de cauza asupra propriei persoane;
Dreptul respectarii individualitatii;
Dreptul respectarii sferei private si a intimitatii.
Din aceasta perspectiva, activitatea asistentului social trebuie sa tina seama de dreptul clientului de a decide in cunostinta de cauza, dar si de necesitatea de a raspunde exigentelor altor imperative valorice. Se poate ajunge in acest mod la o contradictie intre dorintele persoanei asistate care exprima strict subiectivitatea acesteia si necesitatile ei obiective indentificate din perspectiva externa a serviciilor umane de catre asistentul social, acesta la rindul sau nu poate si nu trebuie sa renunte la sistemul de valori general-umane care sta la baza activitatii pe care o desfasoara. Complexitatea manifestarilor reunite sub denumirea generica de handicap mintal este, de multe ori, umbrita de o serie de stereotipuri si clisee sociale. Acestea transforma diversitatea infinita a cazurilor intr-un numar de categorii ce ascund adevarata imagine a acestor persoane. Uneori, nevoi si potentialitati reale ale acestor persoane sunt ocolite cu sau fara stiinta. Tinind seama de specificul persoanelor asistate, de starea lor speciala, din sistemul larg al valorilor general-umane vor putea fi derivate o serie de valori semnificative ale activitatii de asistenta sociale. Aceste valori, care au un grad ridicat de generalitate se refera la aspecte cum ar fi:
respectarea libertatii umane bazata pe recunoasterea unitatii in diversitate;
respectarea drepturilor fundamentale ale omului in general;
recunoasterea unui statut special persoanelor cu nevoi deosebite;
sustinerea si facilitarea tendintei firesti de autodeterminare a oricarei fiinte umane;
tratarea fiecarui client cu maximum de responsabilitate.
O integrare optima, ferma, dar in acelasi timp flexibila si deschisa catre nou a tuturor acestor principii si valori poate reprezenta o serioasa premisa in conturarea unui cod deontologic al asistentului social.
O persoana cu handicap mintal, indiferent de severitatea acesteia, trebuie privita ca o individualitate specifica, diferita de alte persoane din aceiasi categorie. Etichetarea acestor indivizi, reflex al unei mintalitati simplificatoare, le poate aduce deservicii morale. Fiecare dintre acestea au probleme proprii si resurse diferite. Din pacate, cu cit nivelul de afectare al functiilor mintale este mai sever cu atit este mai dificila posibilitatea de comunicare, perceperea diferentelor si nevoilor lui si in consecinta asistarea.
Într-o incercare de particularizare, in conditiile specifice ale societatii contemporane, valorile generale ale asistentei sociale se pot transforma in valori specifice activitatii de asistare a persoanelor cu handicap mintal. Aceste valori se refera la urmatoarele drepturi:
dreptul de a-i respecta individului dorintele;
dreptul de a avea propria incapere, de a o aranja in conformitate cu dorintele proprii;
dreptul de a avea obiecte si lucruri personale;
dreptul de a avea prieteni, de a intretine relatii cu acestea.
Toate acestea si inca multe altele sunt valori individuale care deriva dintr-o structura axiologica ce ar trebui sa stea intotdeauna la baza activitatii de asistenta sociala.
Conceptul de asistenta sociala[17] are canotatii multiple si acopera o gama larga de activitati. La noi, termenul a intrat relativ recent in limbajul uzual, astfel ca sensul sau nu poate fi foarte precis. Aceasta cu atit mai mult cu cit, si pe plan mondial, intelesurile acordate termenului sunt divergente, mergind de la acceptiunea limbajului comun, ce vizeaza relatii umane din cele mai diverse, pina la un sens profesional care are in vedere o asistenta specializata si care se refera la o gama foarte larga de probleme umane (de la cele de ordin social pina la cele ce tin de sanatate).
Pincus si Minahan ofera o lista a celor mai importante scopuri ale asistentei sociale:
imbunatatirea si sporirea capacitatilor indivizilor de a face fata problemelor si de a le rezolva;
stringerea legaturilor dintre persoana si sistemele sociale si oferirea de resurse, servicii si oportunitati individului;
promovarea si crearea conditiilor pentru functionarea acestor sisteme;
imbunatatirea si dezvoltarea politici sociale;
Toate aceste scopuri ii cer asistentului social sa poata fi terapeut, mediator, mobilizator de resurse, cautator de resurse, avocat, coordonator, profesor si prieten. Aceste cerinte au nevoie de o remarcabila flexibilitate a raspunsurilor ca si de o foarte temeinica pregatire teoretica. Din aceste motive, activitatea de asistenta sociala este foarte complexa si necesita o abordare specifica. Oamenii au, in general, nevoi pe care societatea, prin intermediul institutiilor specializate, incearca sa le rezolve. Asistenta sociala se ocupa de oameni care se confrunta cu nevoi de toate felurile: hrana, adapost, ingrijire, educatie. Pe de alta parte insa, munca sociala nu este centrata asupra nevoilor intregii populatii ci doar asupra unui numar relativ restrins de oamenii. Competentele in fiecare arie a necesitatilor umane nu sint, din punctul de vedere al asistentei sociale, atit de profunde cum sint in cadrul serviciilor specializate pentru satisfacerea acestor nevoi. De multe ori, activitatea de asistenta sociala presupune improvizatii, dar si stabilirea de legaturi, mobilizarea de resurse si de cunostinte strict specializate.
În ultimul timp se contureaza o noua perspectiva asupra asistentei si muncii sociale. De aceasta data unghiul de abordare al problemelor este diferit. Se considera ca asistentii sociali lucreaza, in general, cu indivizii care se afla in discordanta cu una sau mai multe norme sau reguli specifice unei anumite societati. În unele cazuri, persoanele asistate nu sint constiente de faptul ca se afla in contradictie cu norma. Alteori chiar ele insele creeaza acest conflict. Din aceasta perspectiva, sarcina asistentei sociale este de a pune in evidenta divergenta si de a-i gasi rezolvarile. Exista multe moduri de a reliefa discordantele, astfel ca asistentii sociali sunt nevoiti sa efectuieze o multime de activitati. În lipsa acestor contradictii, activitatea desfasurata, desi poate avea un profund caracter umanitar, nu poate fi incadrata in categoria asistentei sociale.
Exista insa si indivizi care nu pot sau nu doresc sa faca lucrurile in conformitate cu normele. Unii indivizi nu cunosc regulile si normele sociale (copiii, strainii); altii cunosc regulile dar nu pot actiona in conformitate cu ele (persoanele cu handicap, batranii, bolnavii, indivizii aflati sub un puternic stres); in sfirsit, exista si alti indivizi care in mod voluntar incalca normele si intra in conflict cu ele (adolescenti in cautarea identitatii proprii, indivizi ale caror nevoi se opun normelor, reformatorii). Aceste categorii de persoane nu sunt reduse ca numar. Mai mult, trebuie subliniat faptul ca toti oamenii au fost, sunt sau vor putea fi incadrati in una sau mai multe dintre aceste categorii.
Asistentii sociali sunt abilitati nu doar sa-i ajute pe indivizi sa se adapteze la norma, ci si sa regindeasca regulile si normele deoarece acestea nu tin seama de fiecare individ in parte. Unii oameni sufera datorita faptului ca traiesc intr-un sistem care il ignora ca individualitate sau le cere mai mult decit pot da. Pentru a putea trai, acesti indivizi incalca unele dintre reguli. Din aceasta perspectiva, activitatea asistentilor sociali consta intr-o mediere intre normele statuate de societate si regulile individuale ale celor care nu pot sau nu doresc sa urmeze aceste norme.
Din perspectiva prezentata, perspectiva la care subscriem, si deficienta mintala se raporteaza la o norma. Este vorba despre o norma delimitata social care se traduce prin termeni de normalitate sau anormalitate. Aceasta delimitare este deosebit de neprofitabila deoarece stigmeaza o serie de persoane. Relativitatea acestor norme este demonstrata de faptul ca ele nu sunt fixe ci sunt produsul unei anumite interpretari. Ea se reflecta si asupra persoanelor cu deficienta mintala. Deficienta este ceva relativ, determinat de anumite circumstante ale unui timp si spatiu particular. Ce ne indreptateste sa definim lumea noastra ca fiind normala, in timp ce lumea deficientei (indiferent care) ar fi anormala?
Plecind de la aceste considerente se poate spune doar ca, din punctul de vedere al asistentei sociale, persoanele cu handicap mintal, familiile sau sustinatorii acestora au nevoie de ajutor. Mare parte din acest ajutor poate veni de la prieteni, rude, cunostinte. În general insa, problema deficientei nu este doar personala, individuala. Aceasta este in egala masura si o problema a societatii, a modului in care aceasta isi asuma provocarea ridicata de deficienta.
Plecind de la obiectivile generale ale asistentei sociale, ca si de la consideratiile anterioare, se poate sustine faptul ca exista trei principii generale ale asistentei sociale ale persoanelor cu handicap mintal. În general, ele fac parte dintr-un sistem national de ocrotire bazat pe o politica nationala de asistenta. Din aceasta cauza, punerea in practica a acestor principii pleaca de la nivelurile superioare de decizie si ajunge pina la nivelurile zonale si locale unde are loc actiunea sociala propriu-zisa.
În primul rind, este vorba despre indentificarea si cunoasterea acestor clienti pentru a oferi un raspuns individualizat la nevoile lor speciale. Indentificarea persoanelor cu handicap mintal din aria de responsabilitate se poate realiza utilizind unele evidente medicale, scolare sau pe cele ale unor organizatii neguvernamentale ce se ocupa de ingrijirea acestor persoane. Odata identificate, persoanele cu handicap mintal trebuie foarte bine cunoscute din toate punctele de vedere. Familia, cunoscutii, prietenii pot da informatii suplimentare cu privire la acestea. Uneori, raspunsul individualizat, oferit de catre asistenta sociala poate fi unul care nu este direct centrat pe individul cu handicap mintal. Este cazul serviciilor de sprijin familial care incearca sa imbunatateasca conditiile generale ale mediului de viata a persoanei cu handicap mintal. Indiferent insa de metodele de cunoastere sau de serviciile oferite, persoana cu handicap mintal trebuie considerata ca subiect activ al actiunii de asistare.
În al doilea rind, este vorba despre a pune la dispozitia acestor persoane toate facilitatile, mijloacele si serviciile necesare.
Dupa indentificare cazurilor urmeaza evaluarea generala a acestora si stabilirea necesitatilor pentru ajutorare. Este cazul oferirii de informatii, servicii de sprijin, mijloace materiale sau financiare, solutii de rezolvare a problemelor, monitorizarea cazurilor etc.
În ultimul rind, activitatea de asistenta sociala trebuie sa aiba in vedere punerea la punct a unor strategii pentru diversificarea serviciilor de asistenta sociala, in strinsa colaborare cu persoanele cu handicap mintal, dar si cu familiile acestora. Acest principiu cere o deosebita inventivitate din partea asistentului social dar si o buna cunoastere a disponibilitatilor serviciilor sociale.
Toate aceste principii ale asistentei sociale a persoanelor cu handicap mintal au in vedere atit necesitatile lor cit si o serie de exigente sociale.
Experienta acumulata in aplicarea acestor principii generale s-a materializat intr-o serie de reguli specifice activitatii de asistare a persoanelor cu handicap mintal:
ü copiii cu handicap mintal ar trebui sa locuiasca impreuna cu familia;
ü orice adult cu handicap mintal care ar dori sa paraseasca casa parintilor ar trebui sa aiba posibilitatea sa o faca;
ü orice alternativa rezidentiala oferita unui astfel de client ar trebui, daca doresc, sa poata locui impreuna cu alte persoane fara handicap mintal;
ü locuintele alternative ar trebui sa fie integrate in mod adecvat in comunitate;
ü indivizii cu handicap mintal ar trebui sa locuiasca intr-un mediu care sa includa persoanele de ambele sexe;
ü indivizii cu handicap mintal ar trebui sa fie integrati intr-un ciclu si un program de viata normale.
Toate aceste deziderate de care activitatea de asistenta sociala ar trebui sa tina seama sunt numite cu un termen generic normalizare.
În conditiile actuale ale sistemului de asistenta sociala a persoanelor cu handicap mintal, normalizarea va trebui sa inceapa cu deinstitutionalizarea acestor persoane. Stiind ca o mare parte a indivizilor cu handicap mintal sunt plasati in institutii mari de ocrotire. Timp de zeci si zeci de ani marea majoritate a persoanelor cu handicap mintal a fost plasata in asezaminte speciale[18]. Perspectiva istorica asupra acestei probleme ne ofera tabloul unor modificari esentiale de-a lungul timpului. Ele oglindesc o pozitivare atitudinala a societatii fata de persoanele cu handicap mintal. Daca la inceput acestea erau tratate in mod represiv, fiind plasate in diferite sectii ale aceluiasi asezamint, alaturi de delicventi, alcoolici, etc. cu timpul se constata o abordare diferentiata in functie de tipul de handicap. Modelul institutilor rezidentiale de dimensiuni mari a fost creat in decursul seculului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, cind se considera ca persoanele cu handicap mintal nu pot fi educate sau instruite in nici un fel. Se afirma ca ele vor depinde in permanenta de asistenta si ajutorul altor persoane. Constituind o solutie oarecum acceptabila pentru perioada respectiva, marile institutii rezidentiale s-au transformat incetul cu incetul in adevarate centre carcerale, de izolare si de segregare a persoanelor cu handicap mintal. Scopul initial nu a fost in nici un caz acela de ai pregati pe rezidenti in vederea reinsertiei sociale ci de a le asigura supravetuirea (in conditiile in care, din punct de vedere moral si legal, exterminarea lor nu mai era posibila). Institutiile "clasice" au fost supuse unei critici acerbe incepind cu anii '70. Principalul argument al criticilor avea in vedere incapacitatea evidenta a acestor institutii de a asigura servicii individualizate intr-un cadru care sa fie cit mai apropiat de cel obisnuit. Modalitatile rezidentiale clasice nu pot satisface aceste cerinte. S-a constatat chiar ca sinuciderea, mortalitatea in general, este mult mai ridicata in rindul persoanelor cu handicap mintal institutionalizati in raport cu cei neinstitutionalizati (Anexa: tabela 3). Sederea prelungita intr-o asemenea institutie (ex. tip camin-spital) conduce spre comportamente specifice, care definesc sindromul institutionalizarii sau "hospitalismul". Aceasta se manifesta prin fenomene de apatie, inhibitie, absenta initiativei, disparitia sensului responsabilitatii, dependenta fata de institutie.
S-a afirmat ca efectul cel mai drastic a institutionalizarii se constata la nivelul capacitatilor verbale si de abstractizare, indeosebi la cei mai tineri sau la cei care provin din medii familiale favorabile. Dimpotriva, persoanele cu handicap mintal care vin din medii familiale nefavorabile pot beneficia intelectual si comportamental in urma institutionalizarii, mai ales atunci cind se realizeaza o comunicare verbala corespunzatoore intre persoanele cu handicap mintal si personalul de ingrijire. Nu mai putin importanta este stabilirea relatiei de atasament intre copilul sau adultul institutionalizat si una sau mai multe din persoanele care asigura asistenta si ingrijirea lui.
Afirmatia ca nici o institutie rezidentiala nu poate asigura persoanei cu handicap mintal conditii de dezvoltare echivalente celor oferite de propria lui familie reprezinta astazi un truism. Pe de alta parte, atunci cind plasarea intr-o institutie este inevitabila, rolul familiei in alegerea unei rezidente corespunzatoore si in adaptarea persoanei cu handicap mintal la noul mediu este extrem de important. Referindu-ne mai intii la modul in care familia reactioneaza fata de copilul cu handicap mintal va trebui sa reliefam spectrul larg al atitudinilor manifestate. Analizind unele din ele, S. Tomkiewicz subliniaza ca in ceea ce priveste morfologia copilului, desi ea poate prezenta un motiv de respingere, sunt general recunoscute atasamentul si simpatia pe care le suscita copii cu sindrom Down in mediul lor familial (dar nu numai). În relatie cu etiologia, Tomkiewicz evidentiaza faptul ca parintii par mai legati de acei copii care au devenit deficienti la un anumit interval dupa nastere, permitind stabilitatea in prealabil a unei relatii normale cu acestea.
Într-un studiu facut in 1971, C. Dano si E. Lopez au urmarit si comparat, timp de doi ani, 208 copii ai caror parinti au cerut plasarea intr-o institutie, cu 170 de copii ce au un handicap mintal ai caror parinti nu au cerut institutionalizarea lor. Autorii conchid ca nivelul intelectual, comitialitatea necontrolata terapeutic, tulburarile psihotice si caracteriale grave constituie elementele cele mai discriminative intre cele doua grupe. Concluzia celor doi autori este ca persoanele cu handicap mintal agitati, hiperactivi sunt cei mai greu tolerati. Alte cercetari facute recent vin sa confirme aceasta concluzie, demonstrind ca marea majoritate a persoanelor cu handicap mintal institutionalizati sunt prin excelenta cei cu deficit profund sau sever, cu multiple handicapuri asociate si cu comportamente maladaptative(Anexa: tabela 2). Conduitele agresive, distructive si autodistructive sunt principalii factori care determina familia sa plaseze persoana data intr-o institutie. Alaturi de tulburarile comportamentale, un rol important in decizia de institutionalizare il au si problemele medicale, de sanatate propriu-zisa a persoanei. Cercetarile sugereaza ca multi parinti considera ca institutiile medico-rezidentiale, de ex. de tip camin-spital pot asigura copiilor ce au un handicap mintal o ingrijire medicala intensiva corespunzatoare. În mod firesc, persoanele cu handicap mintal care continua sa traiasca in familie sau sunt plasati in rezidente alternative (de tipul casa sociala sau locuinta-apartament) au relativ putine probleme comportamentale sau medicale.
În legatura cu problema complexa si deseori spinoasa a plasarii intr-o institutie, Kohler si Dubost (1973) considera ca aceasta este necesara in urmatoarele situatii:
atunci cand existenta unor tulburari senzorio-motorii sau somatice asociate necesita tratament si reeducare intensiva (epilepsia, hiperactivitatea, interferentele nevrotice sau psihotice);
atunci cind anumite momente ale dezvoltarii deficientului pun probleme serioase parintilor (cum este de exemplu, pupertatea, in deosebi la baieti);
atunci cand cadrul familial este intolerant (regectie parentala sau din partea fratilor sau surorilor) sau incapabil sa se ocupe in mod decent de persoana cu handicap mintal (deficit mintal al parintilor, familie dezorganizata etc.);
Trei factori par a se impune ca fundamentali in adoptarea deciziei de institutionalizare:
Ø caracteristicile persoanei cu handicap mintal si nevoile speciale ale acesteia;
Ø capacitatea socio-economica si afectiva a familiei de a se ocupa de persoana data (competenta si posibilitatea mamei de a ingriji corespunzator copilul);
Ø consecintele negative ale mentinerii copilului cu handicap mintal in cadrul familial (care pot afecta fie copilul, fie ceilalti membri ai familiei).
Desi exista si vor exista probabil intotdeauna rezerve serioase in ceea ce priveste recomandarea institutionalizarii, deoarice aceasta nu poate substituii in intregime relatia fundamentala copil-parinte, nu trebuie neglijat nici faptul ca si viata extrainstitutionala poate prelejui unei persoanei cu handicap mintal experiente neplacute sau chiar traumatizate.
Critica institutionalizarii nu este indreptata impotriva ideii de a oferi facilitati rezidentiale; se pare ca intotdeauna vor fi persoane cu handicap mintal profund si sever care vor avea nevoie de ingrijire si asistenta 24/24 de ore. De regula, servicii de acest gen pot fi asigurate in cadrul unitatilor rezidentiale. Problema cheie care sta la baza respingerii si devalorizarii actuale a marilor institutii este aceea ca nu pot asigura respectarea unui principiu vital al activitatii de ingrijire si asistenta a persoanelor cu nevoi speciale: principiul normalizarii
Aplicarea principiului normalizarii presupune o activitate intensa nu doar la nivelul individului ce are un handicap mintal, ci si la acela al factorilor si palierelor decizionale:
v la nivelul personalului calificat (psihologi, psihiatri, infermiere, asistenti sociali, terapeuti etc.);
v la nivelul unor sisteme sociale imediate care actioneaza asupra persoanei cu handicap mintal (familia, scoala etc.);
v la nivelul sistemului social global (sistemul de invatamant, legislatia statului, moravurile si mintalitatea societatii in ansamblul ei).
Alt domeniu in care principiul normalizarii isi gaseste o larga aplicare este si cel al serviciilor rezidentiale, respectiv al institutiilor in care domiciliaza (permanent sau temporar) sau sint tratate variate categorii de persoane cu handicap mintal.
Din implicatiile majore ale aplicarii principiului normalizarii in sectorul serviciilor rezidentiale putem mentiona:
integrarea (ruperea traditiei in virtutea careia institutiile rezideniale au fost plasate in regiuni izolate);
moderatia (dimensiuni reduse ale cladirilor in vederea realizari unei atmosfere calde, intime);
separarea spatiilor functionale (birourile personalului, spatiile educationale, salile de tratament si terapie nu trebuie sa se afle in aceeasi cladire in care domiciliaza rezidentii);
specializarea (separarea rezidentilor pe virsta sau probleme specifice);
continuitatea (care trebuie sa existe intre diferite tipuri de institutii in care este domiciliata si tratata o persoana cu handicap mintal).
Organizarea vietii persoanelor cu deficiente trebuie sa se bazeze pe implicarea efectiva si consultarea persoanelor in cauza. Nu putine sunt situatile in care persoanele cu handicap s-au declarat ofensate si prejudiciate de faptul ca, in probleme ce priveau direct modul lor de viata, au fost luate hotariri exprimind punctul de vedere al persoanelor ce cunosteau doar teoretic problemele lor.
Madle considera ca normalizarea urmareste maximizarea integrarii sociale a persoanelor cu handicap mintal. Ea poate fi realizata atunci cind aceste persoane:
traiesc intr-un cadru cultural normativ;
se intilnesc si comunica cu persoane din aceeasi grupa de varsta;
folosesc serviciile sociale obisnuite (scoli, magazine, cabinete medicale etc.);
locuiesc in conditii similare sau apropiate de cele ale persoanelor nedeficiente.
Menolascino, propune unele modificari ale serviciilor educationale, rezidentiale si comunitare, care pot contribui la normalizarea vietii persoanelor cu handicap mintal:
serviciile, facilitatile si programele pentru persoanele cu handicap mintal trebuie sa fie integrate organic in comunitatea locala;
numarul persoanelor cu handicap mintal, care pot fi plasate intr-o anumita zona si pentru care se vor crea facilitatile corespunzatoare, nu trebuie sa depaseasca puterea de absorbtie a comunitatii respective;
serviciile care vor fi puse la dispozitia persoanelor cu handicap mintal trebuie sa respecte aceleasi standarde (de calitate si confort) ca si cele ale persoanelor nedeficiente;
personalul care asigura ingrijirea/asistarea trebuie sa aiba acelasi nivel de pregatire profesionala ca si personalul care sta la dispozitia populatiei obisnuite;
in scopul de a atinge un grad maxim de normalizare, persoanele cu handicap mintal trebuie sa aiba posibilitatea unui contact permanent si cit mai profund cu membrii normali ai comunitatii;
rutina zilnica a persoanelor cu handicap mintal trebuie sa fie cel putin comparabila cu cea a persoanelor nedisabilitate;
serviciile pentru adulti vor fi separate de serviciile pentru copii;
pe masura posibilitatilor, toate persoanele adulte cu handicap mintal trebuie sa aiba oportunitate de a se angaja intr-un serviciu sau intr-o activitate de interes comunitar.
Pe baza promovarii sistematice a principiului normalizarii asistam in prezent la dezvoltarea unei noi miscari la care adera cea mai mare parte a specialistilor din domeniu - deinstitutionalizarea. Actualmente, in multe societati occidentale se desfasoara un intens proces de deinstitutionalizare.
Deinstitutionalizarea reprezinta in fond deplasarea persoanelor cu handicap mintal din marile institutii in institutii mai mici, inplicate organic in viata comunitara. Prin deinstitutionalizare se asigura o sporire substantiala a nivelului de normalizare a existentei persoanelor care au fost anterior internate in rezidente de tip clasic.
Ca si marile institutii de tip clasic, noile tipuri de facilitati rezidentiale asigura ingrijirea si asistenta continua. Ceea ce le diferintiaza in mod radical de primele rezida in:
ü creaea unui climat cit mai apropiat de cel familial;
ü punerea pe primul plan a problemelor si nevoilor individuale in raport cu cele colective;
ü cresterea gradului de independenta al rezidentilor;
ü promovarea sistematica a dreptului la intimitate al acestora.
Conform principiului normalizarii, fiecare deficient ar trebui sa aiba o locuinta proprie, posibilitatea de a-si intari controlul asupra propriei existente si de a deveni participant activ (in masura in care este capabil) la viata social-comunitara. Ideea centrala este ca orice facilitate sau ajutor trebuie planificat si acordat individual, in functie de nevoile specifice si de expectantele fiecarei persoane in parte.[19] Moduri diferite de a locui presupun moduri diferite de a trai si este absolut necesar ca oricare din persoanele in cauza sa decida asupra modului in care doreste sa locuiasca (si, implicit sa traiasca).
La extremitatile spectrului facilitatilor rezidentiale posibile se situeaza locuinta colectiva si locuinta individuala.
Locuinta colectiva ar trebui, in mod ideal, sa recreeze atmosfera dintr-o familie in care cineva vine, cineva pleaca, unul are anumite abilitati, altul are alte abilitati si in cele din urma, toti se comleteaza unul pe celalalt. Pe de alta parte insa, libertatea de alegere si de actiune este mult redusa in comparatie cu cea posibila in cadrul unei locuinte individuale. În conditiile unui mod de viata rezidential colectiv, atentia este orientata in primul rind catre satisfacerea nevoilor comune, trebuintele individuale ale persoanei trecind pe cel de-al doilea loc. Acest mod de a locui trebuie limitat la acele persoane care s-au cunoscut inainte si care isi exprima dorinta de a locui impreuna.
Acest tip rezidential prezinta un risc ridicat in ceea ce priveste crearea unui cadru care poate favoriza savirsirea unor greseli aproape "clasice" de catre personalul de ingrijire. Acestea sunt:
acordarea de prioritate grupului in raport cu indivizii;
rezolvarea problemelor sau trebuintelor individuale prin recursul la solutii de esenta colectiva;
substituirea autodeterminarii cu controlul si regulile impuse din exterior;
exercitarea de presiuni asupra rezidentilor cu scopul de ai determina sa stea impreuna in ciuda conflictelor care ii separa.
În acelasi timp, acest tip rezidential este impropriu pentru persoane care au un comportament foarte agresiv si pentru cele care, fiind hiperactive, devin incomode sau chiar traumatizante pentru ceilalti.
Locuinta individuala ofera un maximum de libertate, autodeterminare si independenta, care implica totodata, de la cei care opteaza pentru acest tip rezidential, o gama mult mai larga de abilitati functionale.
Pentru stabilirea de relatii cu alte persoane, cei care locuiesc singuri trebuie sa exploreze mediul exterior, sa stabileasca contacte sociale si sa le cultive. Persoanele cu handicap mintal care sau pronuntat pentru aceasta alternativa au intimpinat anterior dificultati majore in conditiile convetuirii in colectiv sau intr-un grup de persoane. Ei si-au exprimat dorinta de a avea mai multa liniste, de a evita conflictele inerente vietii in colectiv (mai ales intr-un colectiv mai mult decit deficil, cum este cel al persoanelor cu handicap mintal).
În mod neasteptat, acest tip rezidential s-a dovedit a fi viabil si pentru o serie de persoane cu handicap mintal sever, chiar daca personalul de ingrijire a considerat ca este foarte dificil sa asigure asistarea unui individ cu handicap mintal sever care locuieste singur. Concluzia care se impune este aceia ca, pe ansamblu, a locui singur sau in cuplu favorizeaza dezvoltarea tuturor capacitatilor persoanei, ii imbunatateste acesteia imaginea de sine si increderea de sine si creeaza atmosfera unui camin real, obisnuit.
Între cele doua extreme (a locui singur si a locui in colectiv) se plaseaza alternativele de mijloc, respectiv a locui ca vecini (living as neighbours) si a locui impartind unele spatii comune (share some room space).
Locuinta - vecinatate urmareste satisfacerea nevoii de intimitate, oferind largi posibilitati de organizare a proprie vieti. Fiecare persoana are posibilitatea sa accepte sau sa refuze compania vecinului. În societatea moderna, sustine Dyrendhal, oamenii mai ales cei cu handicap mintal, isi gasesc greu prieteni printre vecini. Pe de alta parte s-a constatat ca o persoana cu o dizabilitate oarecare va cauta mai degraba sa stabileasca o relatie cu cineva avind aceleasi probleme ca si ea, evitind intr-o anumita masura contactul cu indivizii neavind un handicap. Aceasta modalitate rezidentiala este accesibila oricarei persoane cu handicap mintal, indiferent de genul sau severitatea handicapului de care sufera.
Locuinta cu spatii comune defineste un mod de a locui mai apropiat de cel colectiv. De regula, este alcatuita din apartamente situate la acelasi etaj al unui bloc, comunicind intre ele prin diferite spatii de legatura. Practic, aceasta configuratie spatiala creeaza largi posibilitati de confort si intimitate personala dar faciliteaza, in acelasi timp, cristalizarea unui spirit de grup intre colaboratori. Dintre multiple alternative rezidentiale oferite de societatea moderna ne vom opri cu precadere asupra casei sociale (group homes) deoarece ea pare a fi cea mai larg adoptata.
Casele sociale asigura un stil de viata apropiat de cel familial pentru un grup de persoane cu handicap mintal. Numarul acestora poate varia de la 3 pina
la 15. Acest tip de rezidenta poate avea un caracter permanet sau temporar. Atunci cind are un caracter permanent, rezidentii beneficiaza de un program educational complex care urmareste:
dezvoltarea abilitatilor sociale si de autoservire;
intarirea implicarii lor in viata comunitatii;
stabilirea unor relatii interpersonale durabile;
De regula, rezidentii sunt angajati in ateliere speciale sau in activitati comunitare, ceea ce inseamna ca ei isi petrec cea mai mare parte a timpului in afara casei sociale.
În ceea ce priveste cel de-al doilea tip de case sociale, cele cu caracter temporar, specificul lor consta in aceea ca asigura tranzitia de la institutiile de tip clasic catre o viata cit mai apropiata de cea normala. În aceste rezidente locuiesc de obicei persoanele cu handicap mintal care urmeaza sa se mute singure in apartamente independente supravegheate. E vorba deci de o "perioada pregatitoare" in cadrul caruia aceste persoane sunt familiarizate cu probleme si situatiile cu care urmeaza sa fie confruntate atunci cind vor locui (relativ) singure. Datorita dimensiunilor si plasamentului lor in mijlocul comunitatilor, casele sociale ar reprezenta, dupa Wolfensberger, tipul de rezidenta cel mai apropiat nevoilor persoanelor cu handicap mintal.
Numarul rezidentilor dintr-o asemenea locuinta trebuie sa fie direct proportional cu capacitatea vecinilor si a comunitatii in general de a-i integra in activitatile cotidiene. Pe de alta parte, asa cum au evidentiat Rotegard, Hill, Bruininks, calitatea vietii este cu atit mai ridicata cu cit numarul rezidentilor este mai scazut.
Cooke a efectuat o serie de cercetari care l-au condus la concluzia ca unitatile in care traiesc 3 sau 4 rezidenti faciliteaza integrarea lor in comunitate. Argumentele care vin in favoarea unor unitati rezidentiale cu un numar redus de persoane sunt, dupa Bronston urmatoarele:
grupul si rezidenta insasi nu atrag atentia excesiva a comunitatii atunci cind numarul persoanelor e apropiat de cel al unei familii reale;
cu cit numarul rezidentilor e mai mic cu atit se va face mai usor asimilarea lor de catre vecini;
grupurile largi tind sa fie suficiente lor insele, orientindu-se catre interior si respingind miscarea de deschidere catre comunitate;
in grupurile mai mari de 6-8 persoane, personalul de ingrijire ca si consilierii au mari dificultati in a stabili relatii individualizate cu rezidentii;
Casa sociala trebuie sa fie plasata in zona rezidentiala a comunitatii, sa fie in apropierea magazinelor, scolilor, mijloacelor de transport si a facilitatilor recreationale.
Nu de putine ori, comunitatile locale s-au aratat reticente in a accepta ca vecini persoane cu handicap mintal. Se spera insa ca o educatie in favoarea persoanelor cu nevoi speciale, programele speciale difuzate de televiziune, contactul zilnic cu persoane apartinind acestei categorii vor schimba incetul cu incetul atitudinea membrilor obisnuiti ai comunitatii.
Situatia persoanelor cu handicap mintal
in Republica Moldova
În ultimii ani s-au efectuat citeva studii socio-demografice ce ilustreaza situatia persoanelor cu handicap mintal din institutiile sociale de tip inchis si numarul acestor persoane cu handicap mintal din aceste institutii existente in Republica Moldova.(Anexa: tabela 1)
Interesul fata de persoanele cu handicap ca unul din grupurile tinta ale protectiei sociale rezulta din afirmarea principiilor "echitatii" si "solidaritatii", care tind a fundamenta aproape toate politicile sociale, reglamentind reactiile colectivitatii in raport cu fiintele umane aflate in dificultate. Nevoile lor speciale (privind ingrijirea, comunicarea, deplasarea, educatia, asigurarea unor locuri de munca si a veniturilor etc.) pot antrena raspunsuri extrem de variate din partea societatii. Uneori, societatea poate sa nu recunoasca nevoile reale; alteori, desi existenta lor este recunoscuta, din diferite motive, se intreprinde prea putin sau nu se intreprinde nimic pentru satisfacerea lor.
Institutiile rezidentiale traditionale cu un numar mare de persoane cu handicap au fost create la sfirsitul secolului XIX - inceputul secolului XX. Atunci se considera ca, in general, persoanele cu handicap de intelect nu pot fi educate sau instruite. Convingerea ca persoanele respective au nevoie de asistenta si ajutor permanent a fost unul din motivele principale care au dus la aparitia institutiilor rezidentiale. Principala lor activitate avea la baza o viziune medicala asupra handicapului: de identificare si de tratare a "defectului". Adeseori tratati drept potentiali criminali care au nevoie de un mediu adecvat, societatea a plasat aceste institutii in locuri rurale retrase si izolate. La momentul crearii se credea ca plasarea in aceste institutii era unica si cea mai buna solutie. Odata cu trecerea timpului institutiile rezidentiale au inceput sa fie asociate cu "inchisori" subliniindu-se faptul ca ele duc la izolare si segregare sociala. Situatia persoanelor din institutiile rezidentiale poate fi descrisa prin urmatoarea fraza: conditiile de viata a persoanelor cu handicap de intelect in institutiile sunt inacceptabile atit din punct de vedere uman, social cit si cultural.
Situatia economica precara mareste riscul de abandon si institutionalizare pentru multi copii. Astazi circa 12000 copii sunt lipsiti de caminul parintesc, cauzele institutionalizarii avind, ca regula, un caracter social.
În structura persoanelor cu handicap pe primul loc se plaseaza, ca si in anii precedenti, patologia neuropsihica - 52%, fiind urmata de patologia pediatrica somatica - 15,1% si maladiile ortopedice - 9% (Anexa: tabela 6).
În scopul studierii aspectelor medico-sociale si organizatorice ale copiilor cu handicap din Republica Moldova s-a elaborat un program complex in scopul de a reduce si combate fenomenul invaliditatii. În acest program s-a descris starea medico-sociala a familiilor in care se educa copii cu handicap, determinarea factorilor de risc din partea parintilor pentru nasterea copiilor cu un anumit handicap, se evalueaza calitatea tratamentului, masurile de dispensare a copiilor cu un handicap dat. În Republica Moldova se remarca o crestere evidenta a handicapurilor infantile. La ora actuala reabilitarea a devenit una dintre cele mai importante probleme medico-sociale si psihopedagogice aflata in obiectivul preocuparii medicilor, psihologilor, juristilor, asistentilor sociali. Conform opiniilor cercetatorilor, masurile de reabilitare in pediatrie se pot desfasura in toate institutiile ocrotirii sanatatii si invatamintului public, precum si in familia copilului. Reabilitarea copilului cu handicap, in mod conventional, poate fi impartita in trei etape: clinica, sanatoriala si adaptativa, etape care, decurg neuniform pretutindeni, rezultatul reabilitarii fiind in directa dependenta de starea de spirit a persoanei cu handicap, de inzestrarea tehnologica a clinicilor, institutiile medicale, de capacitatea de adaptare a persoanei concrete. Pornind de la acest specific, problema reabilitarii socio-profesionale a persoanelor cu handicap a devenit una din cele mai importante in prezent. E vorba de o problema social-psihologica si medicala, avind urmatoarele aspecte:
- reabilitarea persoanelor ce au un handicap din copilarie inlesneste integrarea lor in cimpul muncii, reduce prejudiciul statului in legatura cu tratamentul si subventiile sociale. Este evidenta importanta economica a problemei;
- aspectul medical al reabilitarii se rezuma la faptul ca angajarea profesionala rationala amelioreaza starea de sanatate, reduce gradul de pierdere a vietii;
În ultimul deceniu in tarile occidentale au aparut centre de reabilitare a persoanelor cu handicap. Necesitatea unor asemenea centre este evidenta si la noi, intrucit s-ar efectua coordonarea activitatii stiintifico-metodice in domeniul reabilitarii copiilor cu handicap in asigurarea instruirii profesionale obligatorii a acestora. La aceste centre ar putea fi infaptuita, de asemenea, modificarea esentiala in dezvoltarea psihomotora la numerosi copii cu handicap sever, considerati partial recuperabili sau chiar irecuperabili. Anume la centrele respective se realizeaza recuperarea complexa a copiilor si tinerilor cu handicap, intrucit centrele promoveaza serviciile de sprijin medico-social si psihopedagogic.
Dupa datele oferite de Ministerul Sanatatii de psihiatrul principal depistarea copiilor cu handicap se efectuiaza in etapele precoce ale dezvoltarii postnatale de catre pediatri, pedopsihiatri, geneticieni, educatori. Dar, trebuie de remarcat, ca formele lejere ale handicapului mintal se evidentiaza dupa inmatricularea copiilor in scolile obisnuite, in clasele primare. Atunci cind materialul de studiu se complica, acesti copii nimeresc in rindurile celor care nu reusesc la invatatura, inregistrind eses scolar.
În republica in 1992 au fost luati la evidenta la psihiatri 22215 de copii, dintre care 17834 in grupul dispensar si 4381 in grupul consultativ.
Daca in anul 1992 in grupul de evidenta au fost 22215 pacienti, in prezent numarul lor s-a micsorat pina la 18723, iar cei din grupul consultativ s-a marit in anul 1995 cu 4381, iar in 1998 cu 3500 pacienti (Anexa: tabela 4).
Asistenta psihiatrica este acordata bolnavilor suferinzi de afectiuni psihice, ca si copiilor cu handicap mintal, de doua sectii de copii cu 150 paturi la spitalul clinic de psihiatrie (Chisinau) si doua sectii cu 150 de paturi la spitalul de psihiatrie din or.Balti.
Pedagogii, psihologii, logopezii scolilor generale sunt initiatori diferentierii copiilor, ei aduc copiii cu handicap mintal in cabinetele psihiatrilor. (Anexa: tabela 5)
Analiza datelor statistice din ultimii ani demonstreaza ca numarul copiilor si adolescentilor cu handicap mintal aflati la evidenta psihiatrica se micsoreaza treptat, dar aceasta nu inseamna ca indicii respectivi se micsoreaza. Este vorba de faptul ca in republica s-a schimbat atitudinea fata de evidenta pacientilor la psihiatru. Copii cu retentii lejere in dezvoltarea psihica care se adapteaza usor, mai ales fetele, nu sunt tinute la evidenta.
Indicii morbiditatii, adica numarul celor cu handicap mintal la 100 mii de copii aflati sub supravegherea psihiatrilor in ultimii ani s-a micsorat de la 816,5 in 1992 la 724,0 in anii 1996-1997. În contingentul bolnavilor psihici cota celor cu handicap mintal oscileaza de la 42-43% pina la 59-60% in mediul adolescentilor.
Incidenta maladiilor psihice in anul 1998 a avut o tendinta de crestere, constituind 402,3% (370,0% in a.1997). Sporeste numarul adolescentilor cu afectiuni mintale - de la 421,0% in 1997 la 532,9% in 1998. În schimb se micsoreaza numarul copiilor de la 547% in 1997 la 508% in 1998. Acest decalaj este exprimat prin faptul ca a scazut nivelul de adresare si posibilitatea de depistare a maladiilor respective.
În Republica Moldova este creat sistemul de diagnosticare a copiilor cu handicap mintal si de selectare diferentiata a lor pentru instruirea in scolile speciale. În republica functioneaza o consultatie medico-psihopedagogica, care dispune de echipa de specialisti: psihologi, psihiatri de copii, defectologi, logopezi, surdologi, ortopezi. Dar numai 50- 60% din parinti sunt de acord cu deciziile consultatiei respective, acceptind propunerea de a trimite copii la scoala speciala. Multi din ei prefera sa-si dea copiii cu handicap mintal la scoala generala unde acestea ramin fara ajutorul necesar din partea unui specialist ca defectologul sau psihologul. În scolile generale acesti copii se confrunta si cu probleme de ordin psihologic, probleme determinate de constientizarea defectului intelectual, care se manifesta prin diverse reactii nevrotice. Înca mai trist este faptul ca in colectivele de munca din orase acesti copii nu sint angajati la serviciu, caci in atelierele speciale pentru bolnavii psihici sunt primiti numai cei ce au un handicap fizic. La sate aceasta problema se solutioneaza mai simplu - copii din categoria respectiva lucreaza impreuna cu parintii la muncile agricole. În procesul de adaptare si integrare sociala cele mai multe dificultati le intimpina adolescentii, la care defectul intelectual este completat de dereglari neuropsihice suplimentare, in primul rind, de un comportament patologic. Este vorba in multe cazuri de copii din familiile alcoolizate. În Republica Moldova a fost efectuata o cercetare stiintifica privind influienta alcoolizmului cronic asupra formarii handicapurilor mintale a generatiilor. S-a stabilit ca nivelul a handicapului mintal, al embriopatiei alcoolice, ca si complicatiile diferitor patologii ale comportamentului generatiei tinere se afla in dependenta directa de stadiul alcoolizarii mamei in timpul graviditatii. Acest handicap mintal a acestor copii este evidenta de la virsta adolescentei, ei nu doresc sa fregventeze scoala, au un comportament antisocial, nimeresc adesea la stationarele de psihiatrie.
O perspectiva mai favorabila in planul adaptarii sociale o au copii cu formele lejere a handicapului mintal si o dinamica pozitiva. Cu ajutorul pedagogilor-defectologi si parinti acestor tineri invata la diferite cursuri pentru a capata o oarecare calificare ca ulterior sa fie plasati in cimpul muncii. La angajarea lor contribuie si psihiatrul, ei sunt scosi de la evidenta pentru a li se ocroti drepturile.
Unele din datele care au fost prezentate confirma ca din numarul de copii ce au un handicap pina la 14 ani numai 31,8% au fost depistati in virsta de pina la 6 ani. Este regretabil faptul ca foarte putini copii nascuti cu dereglari in dezvoltare (acest indice in Republica Moldova atinge nivelul de 20% din copii nou-nascuti) devin obiectul muncii de recuperare. Un CAZ este si cea a unui baietel in virsta de 8 ani care s-a nascut cu intirziere mintala severa aceasta diagnoza fiind scrisa in cartela medicala. Acest baiat nu reactioneaza aproape la nimic, nu poate vorbi in adevaratul inteles al cuvintului, pentru a vorbi cu el trebuie s-o faci prin anumite gesturi si anumite semnale sau sunete pe care cei din jur au invatat sa le interpreteze. Baiatul isi recunoaste parintii si frati in realitate, pe cind in fotografii nu ii spune nimic, la fel nu recunoaste persoanele straine, la unele chiar poate sa plinga sau chiar sa tipe. Baiatul este intr-un fel dezorientat in timp, tot cei legat de cifre si multe alte lucruri neintelese de el este foarte dificil pentru el. El nu intelege expresii ca "miine", "ieri", sau "vrei doua bomboane" pentru el toate acestea sint fara nici un sens. Familia baiatului este foarte unita si intelegatoare, fiind 5 membri in familie fiecare in parte incearca sa faca ceva pentru baiat ca acestea sa deprinda unele mici deprinderi sau reactii din familie. Familia spera ca cu ajutorul lor si cea a specialistilor baiatul sa poata intr-o zi reactiona la tot ce se intimpla in jurul lui. Parintii cu copii ce au un handicap mintal se confrunta cu multiple probleme: lipsa de informatii referitoare la legislatia in vigoare ce reflecta chestiunea recuperarii si tratamentului necesar, accesul redus la diverse servicii, complicatii financiare legate de majorarea preturilor, sistemul de luare la evidenta si sprijinirea copiilor cu handicap mintal, izolarea de familie si comunitate, lipsa serviciilor de ajutor la domiciliu (supraveghere, logopedie etc.), lipsa contactului cu parintii care au acelasi tip de probleme, lipsa formelor de ingrijire pe timpul zilei: centre de zi, centre de integrare in comunitate etc. Aceste centre incep sa apara si la noi in republica sub o forma de ingrijire mai speciala fiind conduse de lucratori ce sint specializati in domeniul reabilitarii si integrarii scolare si sociale a copiilor cu cerinte speciale.
§2 Legislatia privind protectia sociala a persoanelor
cu handicap mintal
Apartenenta la categoria persoanelor in dificultate a antrenat numeroase reactii ale sistemului social, printre care si tendintele de reglamentare juridica. Fundamentul protectiei juridice a persoanelor cu handicap este reprezentat de dispozitiile care protejeaza drepturile si libertatile fiecarui cetatean; cu toate acestea, uneori starea anumitor persoane reclama instituirea de dispozitii speciale care sa aiba in vedere mentinerea egalitatii si respectarea drepturilor si libertatilor lor. Asemenea dispozitii au menirea de a combate consecintele negative ale inegalitatilor functionale, pentru a pastra sau reda fiecarui cetatean locul sau in societate. În acest mod, se poate considera ca dreptul indeplineste o functie de integrare a persoanelor cu handicap in societate; sistemul de protectie juridica adaptat transpune sub forma unor norme eficiente si precise solutiile dorite. Dreptul implica ideea ca fiecare sa dispuna de mijloacele de a-si indeplini si impune propria vointa. Adesea, persoanele cu handicap nu au de ales in ceea ce priveste hotaririle ce le vor lua, neputind sa-si realizeze propria vointa din motive morale sau afective, de sanatate, economice sau administrative. În acest sens, facultatea de autodeterminare a persoanelor cu handicap este afectata si nu se poate vorbi de drepturile lor decit in masura in care societatea instituie masuri de protectie juridica prin care sa le ocroteasca.
Recunoasterea juridica a calitatii de persoana cu handicap reprezinta fundamentul pe care se definesc drepturile si puterile acestor persoane si, la nivelul general, se articuleaza existenta lor sociala.[20]
Un impact semnificativ asupra categoriei persoanelor cu handicap este exercitat de drepturile sociale care au fost stabilite in vederea asigurarii securitatii existentei tuturor cetatenilor. Drepturile sociale trebuie sa permita fiecarui cetatean sa duca o viata caracterizata prin autodeterminare si interzicerea excluderilor. Ele au in vedere respectarea libertatilor, a egalitatii si demnitatii umane, indiferent de conditiile economico-sociale, de virsta si de starea de sanatate a cetatenilor. Importanta lor capitala le situeaza la nivelul drepturilor fundamentale ale omului.
În cadrul drepturilor sociale, se regasesc si acelea care trebuie sa instituie garantii cetateanului care iti pierde autonomia, asigurindu-i o protectie sociala si juridica menita sa il faca stapin pe propria sa existenta, cu grija pentru demnitatea si libertatea sa.
Legislatia trebuie sa asigure conditiile persoanelor cu handicap pentru a-si exercita drepturile la educatie, munca, securitate sociala si protectie, pe o baza de egalitate cu ceilalti cetateni. Actiunea legislativa este necesara pentru inlaturarea unor conditii nefavorabile ce ar putea afecta persoana cu handicap inclusiv a victimizarii si hartuirii.[21]
Comunitatea nationala cit si cea internationala a manifestat o atentie speciala pentru asigurarea unui sistem de protectie pentru citeva categorii de persoane care datorita starii lor de sanatate fizica sau mintala au nevoie de ajutorul si asistenta colectivitatii in care traiesc.
Unicul document national in orice stat si cel mai de baza ramane a fi Constitutia. Asadar prin art.51 a Constitutiei R.M se spune ca:
Persoanele cu handicap beneficiaza de o protectie speciala din partea intregii societati. Statul asigura pentru ele conditii normale de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala.
Nimeni nu poate fi supus nici unui tratament medical fortat, decit in cazurile prevazute de lege.
Statul are obligatia sa asigure realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire si de integrare sociala a persoanelor cu handicap respectind drepturile si indatoriile ce revin parintilor si tutorilor.
Perioada de tranzitie pe care o strabate Republica Moldova de la o economie de stat de comanda, dirijata prin metode administrative la o economie libera, de piata, a devenit pentru persoana cu handicap o epoca, care nu favorizeaza realizarea globala a drepturilor omului. Statul are datoria de a formula o politica nationala de dezvoltare capabila sa asigure cresterea constanta a bunastarii intregi populatii, si mai ales acea categorie a populatii din care fac parte persoanele ce au un handicap mintal, si/ sau fizic.
Înainte de a i se da persoanei cu handicap, titlul acesta indiferent de handicapul pe care il poseda, in Republica Moldova se folosea mai mult termenul de invalid, adica persoana invalida, ceea ce a contribuit la adoptarea unor legi si reglamentari care reflecta trecutul si prezentul protectiei persoanelor cu handicap (invalid).
Principala lege care reglamenteaza raportul dintre persoanele cu handicap si stat, stabileste obligatiunile statului fata de aceasta categorie de persoane, este Legea Republicii Moldova privind protectia sociala a invalizilor, nr.821-XII din 24.12 1991, care stipuleaza urmatoarele:
Invalizii in Republica Moldova se bucura de toate drepturile sociale, economice si personale, si de libertatile consfintite in Declaratia drepturilor invalizilor, adoptata de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite, in Constitutia Republicii Moldova si alte acte legislative.
Descriminarea invalizilor este interzisa si se pedepseste conform legii. (art.1)
Persoanele vinovate de lezarea drepturilor si intereselor legitime ale invalizilor poarta raspundere in modul stabilit de lege (art.6)
Protectia sociala a invalizilor inseamna crearea de catre stat a conditiilor pentru dezvoltarea lor individuala si realizarea de catre ei a capacitatilor, drepturilor si libertatilor in egala masura cu toti ceilalti cetateni.
Protectia sociala a invalizilor se asigura printr-un complex de masuri prevazute in programele republicane si locale de dezvoltare social-economica si este consfintita in actele legislative si hotaririlor respective (art.3)
Invalizii au dreptul de a participa la elaborarea si adoptarea actelor normative care le vizeaza interesele si de a obtine informatia necesara ce tine de adoptarea acestor acte. (art.4)
Invalizii au dreptul de a crea organizatii obstesti, inclusiv diferite fonduri (art.44)
În conformitate cu statutele lor, organizatiile obstesti ale invalizilor pot sa adere la asociatiile internationale neguvernamentale, sa mentina relatii directe cu ele, precum si sa incheie acorduri (art.46)
Pentru a face o mica comparatie cu legislatia de la noi din tara si legislatia din Romania unde dupa 1989, mai multe acte normative au promovat noi reglementari referitoare la problematica persoanelor cu handicap, destinate sa le aduca acestora o imbunatatire a situatiei. La fel ca si in Constitutia Republicii Moldova in Constitutia Romaniei, (art.46) de asemenea se prevede ca persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamint, de instruire si de integrare sociala a persoanelor cu handicap, respectind drepturile si indatoririlor ce revin parintilor si tutorilor.
Dupa 1989, cele mai importante reglamentari in legislatia Romaniei adoptate referitoare la protectia persoanelor cu handicap au fost Legea nr.53/1992 (privind protectia speciala), Legea nr.57/1992 (privind incadrarea in munca) si Ordonanta de Urgenta nr.102/1999 privind protectia speciala si incadrarea in munca a persoanelor cu handicap.
Legislatia din Marea Britanie prevede mai multe tipuri de alocatii pentru persoanele cu handicap. Una dintre ele poarta numele de severe disablement allowance si reprezinta un ajutor financiar acordat persoanei care este inapta de munca de cel putin 28 saptamini, dar care nu a contribuit suficient la asigurarile sociale pentru a beneficia de pensia de invaliditate. Legilatia foloseste trei termeni diferiti pentru testul invaliditatii, care nu trebuie confundati:
v pierderea facultatii;
v incapacitate (disability
v invaliditate (disadlement
Legea suedeza privind ajutorul si serviciul pentru persoanele cu unele deficiente functionale (adoptata la 27 mai 1993) cuprinde prevederi referitoare la masurile pentru sprijinul special pentru cei care:
sunt retardati mintal, sunt autisti ori au o conditie asemanatoare autismului;
au o deficienta intelectuala consideratila si permanenta dupa afectiuni cerebrale, deficienta fiind cauzata de factori externi sau de o afectiune fizica;
au alte deficiente fizice sau mintale care sunt manifestate nu datorita imbatrinirii normale, daca aceste deficiente sunt unele majore si cauzeaza dificultati considerabile in viata cotidiana si, in consecinta, o nevoie insemnata de sprijin si serviciu.
Legislatia din Marea Britanie si Suedia sunt mult mai axate pe protectia persoanelor cu deficiente decit cu legislatia de la noi din republica si cea din Romania.
Dar toate aceste documente si reglamentari atit din Repulica Moldova cit si cele din Romania, Marea Britanie, Suedia duc la realitatea ce sugereaza necesitatea unei continui revizuiri a reglamentarilor actuale in favoarea persoanelor cu handicap, in sensul asimilarii cit mai eficiente a ingrijirilor la domiciliu, in comunitate, a integrarii scolare si profesionale. Astfel de obiective pot fi atinse prin renuntarea treptata la metodele conventionale, cu accentul lor pe abordarea institutionala, in favoarea dezvoltarii unei retele de servicii care sa asigure cooperarea stinsa dintre specialisti si comunitate.
Un document international relevant in favoarea persoanelor cu dizabilitati este Declaratia Drepturilor Persoanelor cu Handicap unde a fost aprobat ca document oficial la Adunarea Generala a ONU din decembrie 1975. Scopul prezentei Declaratii este de a preveni handicapurile mintale si fizice, de a ajuta persoanelor cu handicap sa-si dezvolte aptitudinile lor in domeniile de activitate cele mai diferite, precum si de a promova cit mai mult posibil integrarea lor la o viata sociala normala. Pentru aceasta se cer a fi intreprinse actiuni pe plan national si international, astfel incit aceasta Declaratie sa constituie o baza si o referinta pentru protectia acestor drepturi. Potrivit Declaratiei prin handicap se intelege orice persoana aflata in incapacitate de a-si asigura in totalitate sau in parte necesitatile unei vieti individuale sau sociale normale, datorita deficientei congenitale sau datorita altor cauze, a capacitatii fizice sau mintale.
Ea prevede dreptul persoanelor cu handicap la:
Exercitarea tuturor drepturilor enuntate in declaratie, fara nici o distinctie, exceptie sau descriminare;
Respectarea demnitatii sale intime, sa se bucure de o viata decenta, cit mai normala si infloritoare cu putinta.
Exercitarea drepturilor civile si politice ca orice fiinta umana.
Masuri care sa-i permita sa capete cea mai larga autonomie posibila.
Tratamente medicale, psihologice si functionale, la readaptarea medicala si sociala, de educatie, la ajutorare, sfaturi, servicii de plasare si alte servicii care sa-i puna in valoare maxima capacitatile si aptitudinile.
Securitatea economica si sociala si la un nivel de viata decent, are dreptul sa obtina si sa pastreze un serviciu sau sa exercite o ocupatie utila, productiva remuneratoare, in raport de posibilitatile sale, si sa faca parte din sindicate.
Ca toate necesitatile sale specifice sa fie luate in consideratie in toate etapele planificarii economice si sociale.
Sa traiasca in cadrul familiei sale sau intr-un camin care sa o inlocuiasca si sa participe la toate activitatile creatoare si recreative; daca aflarea lui este obligatorie intr-un camin special, apoi conditiile trebuie sa fie cit mai posibil asemanatoare cu conditiile de viata a semenilor sai fara handicap;
Sa fie protejata de exploatari, a oricarui reglamentari sau oricarui tratament discriminatoriu, abuziv sau degradant.
De a beneficia de asistenta legala calificata; daca este obiectul unei urmariri judiciare, trebuie sa beneficieze de o procedura legala.
Persoana cu handicap, familia si comunitatea sa fie pe deplin informati, prin toate mijloacele potrivite, despre drepturile cuprinse in aceasta Declaratie.
Alt document international este Declaratia Drepturilor Handicapatilor Mintal care se bazeaza pe Declaratia Drepturilor Generale si Particulare ale Deficientei Mintale, elaborate si adoptate de Liga Internationala a Asociatilor de Ajutor a Handicapatilor Mintali la cel de-al IV-lea Congres Mondial, de la Ierusalim in anul 1968 si adoptat oficial de Adunarea Generala a ONU la 20 decembrie 1971.Aceasta Declaratie a obligat statele, sa aiba ca baza prevederile declaratiei la perfectarea legislatiei si altor masuri privind categoria pespectiva de persoane. Sa stipuleze in instrumentele si mecanismele nationale dreptul la asistenta medicala corespunzatoare, asigurare materiala, pregatire si recalificare profesionala, de a trai in familie sau in institutii speciale.
Nevoile fundamentale ale persoanei
cu handicap mintal
ü A fi acceptat, mai intii, ca persoana fizica cu deficienta sa.
ü Sa duca o viata pe cit posibil normala.
ü Sa aiba parte de afectiune si sa o poata manifesta si el celor din jur .
ü Sa apartina fara restrictii la o familie.
ü Sa aiba acces la educatie , la munca si la viata in sinul colectivitatii.
ü Sa participe la activitatile creatoare.
Tezele fundamentale ale Declaratiei ONU despre drepturile persoanelor cu handicap mintal sint orientate spre schimbarea atitudinii societatii fata de oamenii cu deficienta mintala. Acest document confirma ca persoana cu deficient mintal are un drept inalienabil la demnitatea umana. Prezentul si viitorul acestor oameni e intemeiat pe respectarea acelorasi drepturi ale omului care contribuie o binefacere pentru toti oamenii de pe glob.
Printr-o rezolutie ulterioara anul 1981 este proclamat Anul International al Persoanelor cu Handicap.
Un document extrem de important este adoptat de ONU imediat dupa aceasta - Programul Mondial de Actiune privind Persoanele cu Handicap, care proclama deceniul 1983-1992 drept deceniul persoanelor cu handicap.
Finalitatea Programului Mondial de Actiune privind Persoanele cu Handicap este de a promova masuri eficiente pentru prevenirea handicapului, reabilitarea si realizarea "participarii depline" a persoanelor cu handicap la viata sociala, a "egalitatii". Aceasta inseamna a oferi sanse egale cu cele ale intregii populatii si un beneficiu egal in optimizarea conditiilor de viata rezultate din dezvoltarea sociala si economica. Aceste concepte trebuie sa fie aplicate din aceiasi perspectiva si cu aceiasi urgenta in toate tarile, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.
Mai mult de 500 milioane de oameni din intreaga lume sint handicapati ca urmare a unor disfunctionalitati de ordin mintal, fizic sau senzorial. Ei au aceleasi drepturi ca celelalte fiinte umane si au dreptul la sanse egale. Prea adesea vietile lor sint dezavantajate de bariere fizice sau sociale care impiedica participarea lor deplina. Din aceasta cauza, milioane de persoane in toata lumea, se confrunta deseori cu greutatile unei vieti izolate si lipsite de valoare.
Politica referitoare la persoanele cu handicap trebuie sa asigure accesul acestora la toate serviciile oferite de comunitate. Toate persoanele cu handicap au drepturi egale, dar au si obligatii egale. Aceasta inseamna printre altele, sa le fie oferite persoanelor cu handicap tinere, sansa de a se profesionalizarea si de a urma o cariera - nu pensionare timpurie si protectie sociala. Statele membre trebuie sa adopte o politica corespunzatoare si o structura de sprijin a serviciilor pentru a se asigura ca persoanele cu handicap, atit din regiunile rurale cit si din cele urbane, au sanse egale de a fi angajate intr-o munca productiva si aducatoare de venituri pe piata de munca. Persoanele cu handicap trebuie sa li se ofere acces egal, angajarea in munca, resurse corespunzatoare, si pregatire profesionala pentru informarea publicului, astfel incit sa se poata exprima liber prin mijloacele de informare si sa poata comunica punctele de vedere si experienta in fata publicului in general.
Închierea deceniului persoanelor cu handicap se face prin adoptare unei altei rezolutii ONU, in context: Reguli Standard privind Egalizarea Sanselor Persoanelor cu Handicap. Aceasta a fost adoptata de Adunarea Generala a ONU cu ocazia celei de a 48-a sesiune din 20 decembrie 1993. Scopul si continutul Regulilor Standard privind Egalizarea Sanselor a Persoanelor cu Handicap au fost dezvoltate pe baza experientei dobindite in timpul decadei ONU pentru persoana cu handicap (1983-1992), Conventia Internationala a Dreptului Omului, cuprinzind Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia Internationala asupra Drepturilor Economice, Sociale si Culturale, Conventia Internationala a Drepturilor Civile si Politice, Conventia asupra Drepturilor Copilului, Conventia pentru Eliminarea tuturor Formelor de Discriminare impotriva Femeilor, ca si Programul Mondial de Actiune in legatura cu Persoanele cu Handicap, constituie bazele politice si morale ale Regulilor.
Scopul acestor Reguli este de asigura ca persoanele cu handicap, ca membri ai societatii in care traiesc, sa poata exercita aceleasi drepturi si sa se supuna acelorasi obligatii, aidoma celorlalti. În toate societatile lumii, mai sunt inca bariere in calea exercitarii drepturilor si libertatilor persoanelor cu handicap. Este de datoria statelor de a lua masurile potrivite pentru inlaturarea acestor obstacole. Persoanele cu handicap si organizatiile acestora trebuie sa joace un rol activ ca parteneri in procesul in cauza. Egalizarea sanselor persoanelor cu handicap reprezinta o contributie esentiala la efortul international general de mobilizare a resurselor umane. O atentie speciala trebuie acordata grupurilor de copii, femei, virstnici, saraci, persoanelor cu handicapuri duble sau multiple, precum si minoritatile.
Analizind legislatia nationala si internationala la capitolul - drepturile si libertatile persoanelor cu handicap, se poate conclude, ca Republica Moldova, incearca de a efectua citiva pasi in domeniul legislativ spre a proteja drepturile acestei categorii a populatiei.
Dar nu este indeajuns de a adopta un cadru legislativ, cit de cit ajustat la cerintele organismelor internationale, este nevoie ca el sa functioneze.
Cunoscind realitatea, iti dai seama de conditiile grele in care sau pomenit aceste persoane. Criza economica si-a lasat amprenta negativa asupra realizarii drepturilor declarate.
În Republica Moldova locurile publice nu sint accesibile pentru persoanele cu handicap. Inaccesibilitatea serviciilor medicale gratuite, programele de reabilitare insuficiente, serviciile sociale inperfecte, lipsa locurilor de munca pentru aceasta categorie de persoane, somajul crescind in rindurile persoanelor cu handicap, inaccesibilitatea la instruire, pregatire profesionala si recalificare.
Un impact negativ asupra nivelului de trai al persoanelor cu handicap, este si intirzierea la plata pensiilor, indemnizatiilor si altor plati prevazute pentru aceasta categorie de persoane, lipsa spatiului locativ si imposibilitatea de imbunatatire a conditiilor locative.
Lista problemelor si piedicilor in realizarea drepturilor persoanelor cu handicap se poate de continuat, dar credem ca este important nu numai cunoasterea lor, dar si solutionarea acestor probleme, care ar da posibilitatea reintegrarii in societate a persoanelor care se afla intr-o pozitie mai dezavantajoasa decit celelalte persoane, din cauza conditiilor de sanatate.
Este necesar ca infrastructura sociala creata sa functioneze si sa fie accesibila pentru categoria respectiva de persoane.
Capitolul III Integrarea sociala si profesionala a persoanelor cu handicap mintal
Particularitatile integrarii sociale si profesionale a persoanelor cu handicap mintal Republica Moldova
La etapa actuala se vorbeste mult despre integrarea sociala si mai putin profesionala a persoanelor cu handicap mintal. Integrarea ca proces psihologic de element (impuls, semnal, operatie, informatie) de catre un alt element se realizeaza prin sinteza-simbolizare. Aceasta nu se poate realiza singura, ci in corelare cu integrarea sociala care este un proces de incorporare, de asimilare a individului in unitati si sisteme sociale (familie, grup, clase, colectiv, societate), prin moderare conform datelor si cerintelor sociale. Integrarea semnifica faptul ca relatiile dintre indivizi sunt bazate pe o recunoastere a integrarii lor, a valorilor si drepturilor comune ce le poseda. Cind lipseste recunoasterea acestor valori, se instaureaza alienarea si segregarea intre grupurile sociale.[22]
B. Nirje spunea ca integrarea insemna sa ti se permita sa fii capabil, sa fii tu insuti printre ceilalti . Integrarea se refera la relatia care se instaureaza intre individ si societate. Ea se realizeaza pe mai multe niveluri, de la simplu la compus. Aceste niveluri sunt urmatoarele:
integrare fizica,
integrare functionala,
integrare sociala,
integrare personala,
integrare in societate,
integrare organizationala.
Integrarea fizica permite persoanelor cu un anumit handicap satisfacerea nevoilor de baza ale existentei si realizarea ritmurilor existentei. Prin integrare fizica se asigura construirea locuintelor in zone rezidentiale, organizarea claselor si grupurilor in scoli obisnuite, profesionalizarea in domenii diverse, unele mici locuri de munca rezervate persoanelor cu handicap) si petrecerea timpului liber in conditii obisnuite.
Integrarea functionala se afla in prelungirea celei fizice. Ea se refera la asigurarea functionarii persoanei in mediul inconjurator prin folosirea tuturor facilitatilor si serviciilor, pe care acestea le ofera de exemplu: folosirea mijloacelor de transport in comun, restaurante, cantine, etc.).
Integrarea sociala se refera la ansamblu relatiilor sociale dintre persoanele cu handicap, atit fizic cit si mintal, si a persoanelor normale, indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersecteaza vecini, colegi de serviciu, membri ai comunitatii). Aceste relatii sunt influentate de atitudinile de respect si stima, pe care trebuie sa se bazeze si de ansamblul manierelor de interactiune intre persoanele normale si persoanele cu handicap mintal.
Integrarea personala este legata de dezvoltarea relatiilor de interactiune cu persoane semnificative in diverse perioade ale vietii. Aici sunt incluse categorii de relatii diverse, in functie de virsta subiectului. De exemplu, pentru un copil relatiile cu parinti, rude, prieteni; pentru un adult relatiile cu rude, prieteni, sot/sotie si copii. Un copil mutat din familie de aparenta este traumatizat prin segregare si pierde elementele esentiale ale integrarii personale. Un adult care nu se poate muta din casa parintilor si nu poate duce o existenta independenta conform virstei, pierde aspecte esentiale legate de integrarea personala. Pentru o integrare eficienta se impun anumite conditii: pentru un copil - existenta unor relatii cit mai apropiate cu familia, iar pentru un adult - asigurarea unei existente demne, cu relatii diverse in cadrul grupurilor sociale in comunitate.
Integrarea in societate se refera la asigurarea de drepturi egale si respectarea autodeterminarii individului cu handicap mintal.
Adesea, grupurile de persoane cu handicap mintal sunt tratate diferit fata de ceilalti cetateni, integrarea lor nefiind respectata. Programele si deciziile persoanelor cu handicap mintal trebuie sa le apartina in totalitate. Posibilitatile de exprimare la nivel de grup trebuie respectate, la fel cu cele ale celorlalte grupuri sociale.
Integrarea organizationala se refera la formele si structurile organizatorice care sprijina integrarea. Se recomanda ca serviciile publice generale sa fie organizate in asa fel incat sa raspunda nevoilor tuturor indivizilor din societate .
În concluzie transpunerea in practica a integrarii necesita desfasurarea unui sistem de actiuni inchegat din diverse domenii: psihologie, pedagogie, sociologie, asistenta sociala, organizatoric, juridic si politic. Actiunile respective trebuie desfasurate incepind de la nivelul individual pina la cel social, urmarindu-se in final, schimbarea societatii pe ansamblu si transformarea ei intr-o societate capabila sa asigure integrarea persoanelor cu cerinte speciale in interiorul ei. Cele doua tipuri de integrare sociala si profesionala) nu elimina sau nu substituie celelalte tipuri de integrare de care vorbim zilnic: integrarea scolara, colectiva, individuala, afectiva, emotionala etc.
Integrarea presupune egalitatea de participare sociala si egalitatea de sanse in realizarea accesului la educatie. Printre valorile actuale si de perspectiva ale integrarii societatii democratice din lume le considera dominante pe urmatoarele:
Ø acceptarea tuturor diferentelor;
Ø respectul diversitatii si alteritatii;
Ø solidaritatea umana si mai ales cu persoane diferite ;
Ø lupta impotriva excluderii si marginalizarii;
Ø lupta impotriva inegalitatii sociale.
Nivelurile integrarii se afla in relatie de interactiune, se influenteaza si se imbogatesc reciproc creind astfel ansamblul de conditii necesar pentru schimbarea societatii si transformarea intr-o societate capabila sa asigure integrarea persoanelor cu handicap mintal in interiorul ei. Accesul la integrare este valabil pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele cu un handicap, indiferent de handicapul si gravitatea acestuia. În acest sens nu ar trebui sa existe nici o restrictie. Persoanele cu un anumit handicap si mai ales cu un handicap mintal sunt oameni cit se poate de obisnuiti, oameni cu vise, sperante, aspiratii, dar cu mai multe dureri si mai multe obstacole cu care se confrunta. Succesul integrarii persoanelor cu handicap mintal depinde de cooperarea dintre toate institutiile comunitare care au in responsabilitate educatia speciala, protectia sociala si protectia juridica care sa asigure realizarea tuturor drepturilor lor, prevazute de Conventiile internationale ratificate de Republica Moldova.
Integrarea sociala nu poate fi separata de integrarea scolara, ea nu este doar post-scolara, ci se construieste treptat, pe masura devenirii copilului prin educatie, ca adult "fiinta sociala" scoala fiind insasi o parte a vietii sociale, ca atare progresul in directia dobindirii autonomiei, "competente" sociale trebuie sa constituie la fel ca si dezvoltarea intelectuala, o finalitate educationala.[23]
Integrarea profesionala este o alta forma particulara a integrarii foarte importanta daca exista aspiratia spre autonomie si independenta sociala.
Daca in privinta calificarii diversitatea de abordari este foarte mare, in ceea ce priveste integrarea profesionala, propriu zisa se pot desemna in principiu doua strategii:
una caracterizata de obligativitatea prin legea integrarii;
alta ca ar pune accentul pe stimularea agentilor economici integratorii.
Obtinerea profesiei de catre absolventii institutiei speciale este o problema nu mai putin dificila decit cea a obtinerii studiilor. Este, astfel, evidenta necesitatea urgenta a elaborarii continutului si metodelor de pregatire catre activitatea de munca si orientarea profesionala cu nevoi speciale in solutionarea problemelor de plasare in campul muncii a absolventilor.
Adaptarea sociala si profesionala a tineretului cu handicap mintal, fizic se confrunta cu probleme deosebite din cauza lipsei de utilaj special, mijloace tehnice de cercetare a handicapului, etc.
Unul din obiectivele de baza a fiecarei institutii educative este necesitatea de a-i pregati pe tineri pentru integrarea ca adulti in comunitate si cultura. Nimeni nu constata faptul ca scopul final al instruirii speciale ale persoanelor cu handicap mintal este integrarea deplina in societate ce le ofera posibilitatea de a se bucura de toate bucuriile si privilegiile accesibile celorlalti cetateni.[24] Acesta este stimulat si in cadrul juridic al diferitelor state, inclusiv in Rusia (Legea Învatamintului din FR 1992; Legea Despre protectia sociala a invalizilor 1995 etc.)
Persoana cu handicap mintal e mai libera atunci cind se afla intr-o societate decit cind se afla intr-o institutie. Si persoana cu handicap mintal face parte din societate. Aceasta demonstreaza ca societatea are o responsabilitate fata de aceste persoane. Societatea face cunostinta cu persoana cu handicap mintal si o trateaza ca pe un cetatean normal. Persoanele cu handicap mintal nu sint bolnavi, nu au un defect. Ele au anumite disfunctii. Persoana cu handicap mintal trebuie sa se bucure de unele posibilitati ca anume handicapul ii limiteaza activitatea, ramine pentru totdeauna, este important sa cream pentru el posibilitati optimale si sa-i dam din nou sanse de integrare. De aceea noi nu atragem atentia la ceea ce persoana nu poate face, ci la ceea ce ea poate face. Vizitind mai multe familii care aveau in ingrijire un copil cu handicap mintal multe din cele ce s-a spus mai sus s-au adeverit cu cele aflate in familia respectiva. Un CAZ a fost si cea a unui baiat de 12 ani care s-a nascut cu boala Dawn, diagnoza data de medici la nasterea acestuia. Fiind unicul copil in familie parintii au incercat sa faca pentru el chiar si imposibilul trecind pragurile mai multor institutii si a mai multor specialisti atit din tara cit si peste hotarele ei, incercind sa schimbe spre bine viata si viitorul feciorului lor. La virsta de 7 ani au incercat sa-l dea la o scoala speciala pentru a vedea reactia copilului la aceasta, macar ca ei si-ar fi dorit ca copilul lor sa mearga la o scoala normala. Însa la citeva saptamini baiatul a fost adus acasa pentru ca devenise foarte agitat si strica tot cei cadea in cale. În urma acestea parintii au ajuns la concluzia ca tatal sa-si gaseasca inca un serviciu pentru a sustine financiar familia, dar mama sa petreaca cit mai mult timp cu baiatul. Timp de 5 ani baiatul cu ajutorul mamei a incercat sa invete cifrele si sa numere, incetul cu incetul sa invete si literele pentru a citi - dar de toate acestea era nevoie de foarte multa rabdare si timp ca baiatul sa se obisnuiasca si sa inteleaga tot ce i se spunea. Special pentru copil a fost cumparata o masa scolareasca si un rugzac unde copilul isi punea carti, caiete, creioane tot de ceea ce are nevoie un elev, toate acestea fiind procurate si cadonate de parinti si rude. Coltisorul unde erau situate toate acestea ei il numeau Cancelaria lui Mihai. El este un copil foarte linistit, prietenos si foarte atasabil. În caz ca cineva din familie este trist sau plinge Mihai poate sa vina s-o imbratiseze, s-o sarute si chiar sa-i stearga lacrimile de pe obraz persoanei date. Parintii il mai numesc pe baiat si om anti-violent pentru ca nu suporta ca cei cel inconjoara sa se certe si in cel mai rau caz sa se loveasca (vecini, rude, intr-o emisiune de la televizor, etc.). Mama incercind sa-l integreze cite putin in societate, in micile plimbari pe care le faceau lua si rugzacul punindu-l in spate la Mihai, trecind pe linga o scoala din apropiere. Baiatul vazind ca multi copii au ce are si el se bucura foarte mult. Baiatul a mai invatat impreuna cu mama sa stee corect la masa, sa manince de sine statator, sa vorbeasca corect si clar, sa se imbrace si sa se dezbrace singur, sa gospodareasca cu mama prin gospodarie, etc. Familia incearca multe posibilitati pentru ca Mihai sa se integreze la tot ce se petrece in societate. Bunicii la fel au contribuit la cresterea si educarea lui. Mihai de cite ori pleca la bunici ii placea foarte mult cum bunicul impleteste din lozie, bunelul promitindu-i ca cind va creste mai mare il va invata acest mestesug. Printre ultimile vizite facute la aceasta familie, parintii se pregateau pentru alte praguri care trebuie sa le treaca impreuna cu baiatul pe viitor si anume sa-i gaseasca o ocupatie ca apoi cind va implini virsta de 18-20 ani sa incerce sa lucreze undeva. La ultima vizita facuta la aceasta familie la plecare ultimile cuvinte rostite de parinti au fost "noi avem incredere in baiatul nostru si el incearca si poate va incerca sa invete toate povetele cite le-am invatat cu toti impreuna si il vom srijini in orice situatie".
Persoana cu handicap mintal intimpina dificultati in formarea deprinderilor de munca atit in perioada scolarizarii, cit si in procesul muncii dupa integrarea in productie. Aceste dificultati sunt legate de organizarea propriei activitati, se ritmul, viteza, calitatea lucrurilor efectuate. Diminuarea din punct de vedere cantitativ si calitativ al eficientei muncii produce dificultati in procesul integrarii socio-profesionale a persoanei cu handicap mintal.[25]
Învatamintul special in Republica Moldova are drept obiective valorificarea a potentialelor biologice si psihice, stimularea si corectarea dezvoltarii fizice si intelectuale a persoanei cu handicap mintal, pregatirea pentru viata de sine statatoare si pentru integrarea socio-profesionala. Prin valorificarea maxima a persoanei cu handicap mintal, in limitele dezvoltarii sale, intelegem formarea la persoane a tuturor treptelor cunoasterii, incepind cu cel motric si incheind cu cele afective, volitive si de personalitate in ansamblu. Educatia tehnologica in scoala auxiliara ocupa unul din locurile prioritare in sistemul general instructiv-educativ si imbina rezolvarea obiectivelor inaintate invatamintului special. Instruirea prin munca contine o gama enorma de posibilitati in procesul de corectie a neajunsurilor persoanelor cu handicap mintal. Existenta unor atare posibilitati este confirmata nu numai de practica scolara si lucrari psihopedagogice, dar si de investigatiile fiziologice, care au stabilit din punct de vedere experimental imbunatatirea functionala a proceselor nervoase corticale atit la copii cit si la maturi cu handicap mintal sub influienta activitatii de munca.
Un pas progresiv in oligofrenopedagogie, un punct comun pentru defectologi este recunoasterea a importantei muncii in lucrul cu copii cu handicap mintal. Nu intimplator inca in anul 1910 renumitul defectolog A.Pabst afirma: Meritul recunoasterii importantei pedagogice a muncii manuale ii apartine scolii auxiliare, adica scolii care are de-a face cu tineri cu handicap mintal. Aici curind a fost observat ca dificultatile in dezvoltarea sistemului nervos si a organelor corpului pot fi inlaturate doar prin exercitii energice. Toate functiile motorii si nervoase, dezvoltate la copilul normal pina la intrarea lui in scoala prin intermediul jocurilor si a ocupasiilor alese de sine statator, la copii cu handicap mintal sunt nedesavirsite. De aceea scoala trebuie sa recupereze ceea ce la copilul in norma s-a dezvoltat inca pina la intrarea in scoala
O atitudine principial noua referitor la problema instruirii prin munca a persoanelor cu dificultati in dezvoltarea fizica si intelectuala a avut-o renumitul savant Lev Vagotski (1930) care spunea ca excluderea acestor persoane din sfera de productie inseamna evidentierea si agravarea neajunsurilor in dezvoltare, iar pregatirea si inserarea copiilor anormali in munca obsteasca contribuie la compensarea acestor neajunsuri.
Munca pentru acest tip de persoane indeplineste doua sarcini importante: in primul rind, este un mijloc de corectie si educatie de mare valoare in procesul infruntarii deficientelor in dezvoltare si formare a personalitatii, in al doilea rind, este conditia de baza pentru pregatirea persoanelor cu handicap mintal in dezvoltarea psihofizica catre viata in societate.
Activitatea de munca a persoanelor cu handicap mintal este un proces specific, de importanta enorma in dezvoltarea multilaterala a acestor categorii de persoane.
Cunoasterea variabilitatii individual-tipologice a persoanelor cu handicap mintal, a particularitatilor de planificare, de organizare, de autocontrolul al muncii, pe de o parte, si a particularitatilor sistemului nervos, motoricii, capacitatii muncii, pe de alta parte, ne ofera posibilitatea crearii conditiilor favorabile de corectie si dezvoltare diferentiata, ce contribuie la sporirea eficientei educatiei tehnologice in scoala auxiliara. Toate acestea constituie o conditie optima in adaptarea si integrarea socio-profesionala a acestei categorii de persoane.
Integrarea sociala a persoanelor cu handicap mintal este necesara si actuala. În perioada tranzitiei la economia de piata, problemele sociale sunt mai acute, scot in relief toata complexitatea unui sistem care a educat oameni dependenti de toti si de toate. Persoana cu handicap mintal a fost intotdeauna "invizibila". Perioada actuala creeaza si posibilitati de afirmare, de integrare. Gradul de activitate se amplifica de la deprinderea de locuitor la responsabilitatea de cetatean. Societatea necesita personalitati care sa scuture banalitatea ostila si sa implementeze modalitati prospere, salvatoare. Un criteriu important si actual este schimbarea mentalitatii societatii fata de persoanele cu handicap mintal si schimbarea mentalitatii acestor persoane fata de ele, fata de pozitia lor in societate si tendinta de afirmare la nivelul profesional pe care il poseda.
Persoanele cu probleme de sanatate sint divizate in dependenta de handicapul fizic, senzorial, mintal, intelectual. Severitatea handicapului si mai ale cel mintal determina si pozitia omului in societate.
Toti cetatenii unei comunitati sunt/trebuie sa fie de folos societatii pe care o reprezinta. Numarul persoanelor cu handicap este impunator - 10% in populatia SUA, pana la 22-25% in tarile cu un nivel jos de dezvoltare. În majoritatea cazurilor societatea le ofera niste posibilitati standard: pensie, asistenta medicala. La prima vedere pare totul normal si echitabil. Atentia sporita ori limitata fata de persoanele cu handicap mintal duce la dezvoltarea unui climat psihosocial foarte incordat pentru persoanele cu probleme de sanatate. Saracia ii ofera si-i transforma in persoane supuse vitregiei sortii. Un alt CAZ a fost a unei fete care la moment are virsta de 18 ani si care pina la aceasta virsta nu s-a produs nici o schimbare in viata ei si respectiv a familiei sale si toate acestea din cauza lipsei banilor in casa si chiar a saraciei, fiind o familie monoparentala. Fata s-a nascut cu un handicap mintal, medicii punindu-i diagnoza de paralizie cerebrala infantila (PCI). La inceput mama a incercat sa faca ceva pentru fiica ei dar din lipsa banilor c-am nu s-a putut face ceea ce isi dorea ea sa faca pentru fata. Împrumutind niste bani fata a fost dusa la casa-internat pentru copii cu handicap mintal din or. Hincesti dar dupa 2 ani a fost dat un telefon de la casa-internat spunindu-i doamnei sa vina sa-si ia fiica de la internat pentru ca este bolnava si sa nu fie molipsiti si ceilalti copii din internat. Mama iarasi a imprumutat citiva lei pentru a pleca la Hincesti vazindu-si fiica intr-o stare foarte deplorabila, fiind plina de bube si de padichi. Fata adusa acasa a fost lecuita aducind-o intr-o stare mai buna, si dupa un timp a fost data la o scoala speciala din oras mai aproate de casa, dar si aici fara mari succese. Fata este o fire foarte linistita, nu prea comunicabila si chiar daca si vorbeste ceva o face numai cu mama ei. Un timp fata si-a petrecut timpul la un centru din Bacioi. Ultimile vizite facute la aceasta familie s-a observat ca fata isi petrece mai mult timp fiind in casa alaturi de mama ei, mama neavind un serviciu stabil. Din relatarile mamei pe viitor au de gind sa plece la tara definitiv pentru ai ajuta la muncile agricole pe bunicii fetei si la multe alte lucruri gospodaresti, pentru ca in oras nu au nici un viitor atit ea cit si fetita. O societate bine indestulata marginalizeaza persoanele cu handicap si mai ales cei ce au un handicap mintal care vor nu numai sa traiasca asigurat material, dar si sa contribuie real la construirea si dirijarea societatii in convietuire armonioasa cu semenii lor fiindca este om si toti oamenii sunt egali.
Handicapul mintal impune conditii drastice de existenta, limitind multe posibilitati, face ca omul cu probleme de sanatate sa se acomodeze la situatia reala, sa se impace cu soarta ori sa devina un luptator, un invingator al destinului crud, o personalitate. La violenta si discriminare sunt supuse persoanele cu handicap mintal fiind puse sa cerseasca, sa se milogeasca, in loc sa le fie creata posibilitatea de a munci, sa fie sustinuta pozitia activa in viata de om demn si independent. De la persoana cu handicap mintal se cere multa rabdare, intelegere si tact. Un moment important este sa sesizeze perfect cine este si in care mediu se poate lansa, fara a expune capricii neintemeiate, nemultumiri nu justificate, fiindca cel mai greu ii vine sa apeleze la sustinerea celor din jur, dar ei nu sunt principalii vinovati pe care trebuie de varsat tot amarul si neputinta. Multi ii socot pe aceste persoane vinovate de situatia in care sunt cei din jur fiecare motivind si distantindu-se de unele situatii in care trebuie sa fii cit mai aproape de aceste persoane acordindu-le sprijin si ajutor in unele momente ale vietii. Astfel s-a intimplat si in CAZ-ul unei fetite care la citeva luni de la nasterea sa tatal a plecat peste hotare pentru a cistiga citiva lei pentru a intretine familia si pentru a plati tratamentele care urma sa le faca copilul nascindu-se cu un handicap mintal, insa dupa citiva ani mama fetitei si-a dat seama ca acesta a fost un pretext din partea tatalui pentru a pleca din aceasta familie, pentru a nu participa la cresterea si educarea acestui copil si poate nedorind sa aiba un copil care are un handicap si mai ales un handicap mintal, medicii anuntind familia ca acest copil s-a nascut cu sindromul Dawn. Dupa o anumita perioada mama intrind in unele datorii care la inceput le mai achita avind un serviciu stabil, ocupindu-se mai mult timp de cresterea copilului si petrecind mai multe zile din saptamina cu fetita a ajuns sa fie concediata de la locul de munca stind o perioada de vreo 6 luni cu fetita numai acasa. Fetita cind a implinit 3 anisori mama a hotarit sa plece si ea peste hotare pentru a plati datoriile care le avea la apartament, pentru a intoarce datoriiile care le avea de la rude si cunoscuti, lasind-o pe fetita in grija unei cumnate de a ei. Timp de jumatate de an mama a tinut legatura cu cei de acasa trimitindu-le unele sume de bani care trebuiau sa fie achitate datoriile ce le avea, fetita primind unele mici cadouri din partea mamei. Însa dupa citeva luni cei de acasa au primit o telegrama in care spunea ca mama nu doreste sa se intoarca acasa, ca ea incearca sa-si intemeieze o familie si daca cei din familie unde creste fetita doresc s-o creasca ca pe propria fiica ea nu are nimic impotriva, daca nu pot s-o dea la o casa de copii din republica. Fetita insa a ramas in familie si a fost crescuta si educata de noua sa familie si unde a fost ingrijita de mica. Cu ajutorul acestei familii astazi fetita are 15 ani si incearca sa se integreze cite putin si sa primeasca sprijinul ce il da familia si anume: la virsta de 7-8 ani a fost data la o scoala speciala din oras, incercind sa invete cele necesare unui copil la aceasta virsta, pe linga aceasta ocupindu-se cu ea si actuala ei mama invatind-o fiind mai mare unele treburi casnice. Familia s-a atasat foarte mult de acest copil, fiind socotita ca si copilul lor natural. Din discutia ce am avut-o cu fetita am observat ca este o fire deschisa, comunicabila, incearca si ii place foarte mult ceea ce face la scoala, este foarte ascultatoare la ceea ce ii spun parintii, tine mult la familie si le multumeste pentru ceea ce fac pentru ea si pentru viitorul ei. Din spusele mamei am inteles ca parintii adevarati ai fetei au fost prea slabi de fire pentru a creste un asa copil, ca anume pentru cresterea unui copil cu un astfel de handicap este nevoie de foarte multa dragoste din partea celui cel sustine pe acest copil, de multa intelegere, de rabdare si de stima fata de acest copil care nu este el vinovatul ca s-a nascut cu acest handicap si ca nu se ajung unele surse financiare pentru cresterea lui.
Un caracter dificil naste conflicte, indiferent cui apartine el, de aceea un climat favorabil il pot forma in comun, avind la baza principii morale si de etica. O familie armonioasa creeaza toate conditiile pentru persoane cu handicap, ii ofera posibilitati de afirmare. De la o familie armonioasa la o societate echilibrata unde sunt omise obstacolele si atmosfera binevoitoare lanseaza personalitati, indiferent de statutul lor social. Persoana cu handicap si mai ales mintal trebuie sa-si cunoasca drepturile si sa lupte pentru respectarea lor, iar oamenii sa faca tot posibilul ca semeni din societate sa se simta egali si necesari.
Experientele din Occident in integrarea sociala a persoanelor cu handicap mintal este o scoala demna de urmat. În Republica Moldova exista un cadru bine conturat, dar masurile prevazute in el sunt tergiversate.
Reteaua de servicii sociale privind suportul oferit persoanelor cu handicap mintal in Republica Moldova
La etapa actuala reteaua de servicii sociale unde este incadrata educarea si instruirea copiilor cu nevoi speciale se efectuiaza in cadrul mai multor ministere si anume:
Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei;
Ministerul Sanatatii;
Ministerul Învatamintului;
În subordinea Ministerului Muncii, Protectiei Sociale si Familiei pentru institutionalizarea copiilor cu handicap mintal, copii cu handicap locomotor, in virsta de la 4 ani functioneaza 2 case pentru copii cu handicap mintal (Orhei si Hincesti) cu 720 locuri.
Contingentul tutelatilor:
Paralizie cerebrala infantila;
Retardare mintala de toate categoriile;
Dereglari organice;
Epilepsie;
Schizofrenie;
Polihandicap;
În sistemul ocrotirii sanatatii activeaza 3 case de copii la Tiraspol. În casele de copii din Chisinau si Balti sint educati copii in virsta de la 0 pina la 4-6 ani. Pentru copii de 3-6 ani cu deficiente usoare si moderate functioneaza gradinite speciale, grupuri speciale pe linga gradinitele generale.
Pentru copiii de virsta scolara in sistemul Ministerului Învatamintului la momentul actual functioneaza 65 de institutii de tip internat pentru copii cu diverse anomalii in dezvoltarea fizica si psihica, maladii neuropsihice, cit si copii care fac parte din categoria celor aflati in situatii dificile (copii orfani, copii ramasi fara ingrijirea parintilor, copii cu devieri de comportament etc.)
3 case de copii cu un contingent de 153 de copii;
5 scoli-internat de tip general pentru copii orfani si copii ramasi fara ingrijirea parinteasca cu un contingent de 1856 copii;
9 scoli-internat de tip general cu un contingent de 3915 copii;
32 de scoli ajutatoare pentru copii cu handicap mintal cu un efectiv de 4146 copii (2 scoli sint pentru copiii orfani);
O categorie de copii care necesita protectia statului sint cei cu nevoi speciale. Sarcina acestor institutii este de a trata maladiile de care sufera acesti copii si de a-i instrui. Statul protejeaza acesti copii prin organizarea gratuita a intretinerii, instruirii si asigurarii cu aparataj special.
Copii care fac parte din categoria ce au un anumit handicap nu pot fi integrati in scolile generale din cauza necesitatii organizarii atit a instruirii dupa programe si manuale speciale pe parcursul intregii perioade a invatamintului obligatoriu de 11-12 ani, cit si a unor programe deosebite in activitatea corectionala si de reabilitare sociala.
O categorie de copii in numar de 4146 sunt copii cu handicap mintal. Ei sunt instruiti in 32 de scoli auxiliare. Majoritatea copiilor din aceste institutii sunt din familii socialmente vulnerabile. Întretinerea lor in scoli se efectuiaza gratuit. Minorii se afla in institutii pina la terminarea invatamintului obligatoriu de 8 clase.
Conform datelor unor investigatii efectuate de diferite tari procentul copiilor cu handicap mintal, in raport cu copii scolarizati in scolile generale este in Franta - 3,5%, Japonia - 2,5%, Ungaria - 2,2%. În Repulica Moldova 1% din copii il constituie cei cu un handicap mintal, dar numai 0,7% - din numarul total de copii de virsta scolara. Prin urmare, nu tuturor copiilor cu handicap mintal din republica le sunt create conditii speciale pentru instruire, educatie si recuperare.
Faptul ca contingentul respectiv de copii se afla in scolile de invatamint general provoaca discomfort psihologic atit pentru copii cu deficiente, care nu sint inclusi in procesul de instruire, ei avind nevoie de invatamint special, cit si pentru copii din anturajul acestora. Multi copii din aceasta categorie abandoneaza scoala. Fiind usor influientati de minorii cu comportament deviant, ei, neavind deprinderi minimale de orientare in viata, devin deseori infractori.
Problema fundamentala a scolilor auxiliare este corectia si compensarea anomaliilor in dezvoltare, care se realizeaza dupa un continut special, precum si pregatirea elevilor pentru integrarea sociala si indeplinirea diferitor activitati caracteristice pentru familie, pentru al invata pe copil sa gospodareasca.
Atit copii cu nevoi sociale, cit si cei cu nevoi speciale pe parcursul ultimilor ani au fost protejati de un sir de acte legislative si normative din Republica Moldova.
Continutul instruirii, planurilor de invatamint, programele, materialele didactice, realizarea masurilor medicale se intemeiaza pe atitudinea individuala si diferentiata ce trebuie sa corespunda defectelor primare si secundare, specificului activitatilor cognitive si practice ale copiilor cu dizabilitati, pentru a raspunde cit mai adecvat nevoilor speciale.
Învatamintul special trebuie sa fie recunoscut ca responsabilitate a tuturor celor care lucreaza in acest sistem flexibil si centrat copilului, cu un continut care sa se concentreze pe problemele de viata, de integrare socio-profesionala a absolventilor. Statul trebuie sa promoveze o politica si o strategie nationala pentru copii cu cerinte educationale speciale.
Criza economica din republica a creat probleme dificile in organizarea procesului instructiv-educativ-recuperatoriu al copiilor in asezaminte de tip internat.[26] În eforturile de reasezare pe noi baze ale societatii invatamintului special pentru copiii cu handicapuri fizice sau mintale a inregistrat actiuni si incercari accentuate de racordare la standartele mondiale ale invatamintului special, parte integranta a sistemului general de invatamint. Realizarile in acest domeniu nu epuizeaza toate problemele aparute in sistemul invatamintului special in legatura cu reorganizarea social-economica in societate. Mai persita o multime de contradictii si imperfectiuni ce frineaza procesul activ de antrenare in viata sociala a persoanelor cu handicap;
ü sistemul de coordonare intre specialisti: pedagogi, psihologi, medici, sociologi, juristi, asistenti sociali, care sint responsabili pentru rezolvarea problemelor persoanelor cu nevoi speciale;
ü sistemul de asigurare cu asistenta pedagogica, medicala, sociala a handicapului adecvat deficientei, pornindu-se de la structura deficitului;
ü depistarea si diagnosticarea timpurie a gradului de dezvoltare a copiilor cu nevoi speciale, elaborarea programelor de stimulare si educatie si instruire speciala a copiilor cu nevoi speciale;
ü lipsa principiilor, formelor si metodelor de integrare a copiilor cu anomalii nepronuntate in dezvoltare in sistemul scolilor de cultura generala si baza tehnico-materiala corespunzatoare;
ü neincadrarea multor copii cu deficiente in procesul de educatie in institutiile prescolare si scolile speciale;
ü lipsa unor institutii de invatamint pentru copii cu deficiente asociate;
În Republica Moldova de pina la 1990 s-au inradacinat profund traditiile institutionalizarii persoanelor cu handicap. În prezent insa se caut intens alternative ale integrarii lor in mediul social. Conform experientei statelor occidentale, credem ca alternativa optima o constituie Centrele de Zi si Centrele de Activitati instituite pe principiile normalizarii ce poate fi realizat atunci cind persoanele cu handicap traiesc intr-un cadru cultural-normativ, comunica cu persoane de aceeasi virsta, folosesc serviciile sociale obisnuite, traiesc in conditii asemanatoare cu acele ale cetatenilor sanatosi. Adica, este nevoie ca persoanele cu handicap sa traiasca in instututii mai mici, implicate organic in viata comunitara, statul renuntind la institutiile mari in care copii cu handicap se instraineaza si nu se bucura de o existenta sociala normala. În vederea acestui obiectiv specialistii din Republica Moldova opteaza pentru problema crearii unor institutii specializate pe principiile asistentei sociale si conform planului national de recuperare a persoanelor dizabilitate. Conform opiniilor psihopedagogicilor in aceste Centre trebuie sa se recurga la antrenarea capacitatilor de afirmare, invatare si munca ale persoanelor dizabilitate in limita posibilitatilor lor intelectuale si/sau fizice prin masuri complexe complementare: medicale, economice, pedagogice, psihologice, sociale, aceste persoane aflindu-se intr-un mediu de viata obisnuit.
În subordinea fiecarui minister se afla un anumit numar de institutii sociale, care acestea la rindul sau indeplinesc anumite sarcini si obligatiuni care trebuie indeplinite.
Institutiile sociale aflate sub jurisdictia Ministerului Muncii, Protectiei Sociale si Familiei sunt urmatoarele:
Casa-internat pentru copii cu deficiente mintale din s. Badani;
Casa-internat pentru copii cu deficiente mintale din or.Hincesti, jud.Lapusna;
Casa-internat pentru copii cu deficiente mintale din or. Orhei;
Internatul psihoneurologic din s. Brinzeni, jud. Edinet;
Internatul psihoneurologic din Cocieri, Dubasari, jud. Chisinau;
Internatul psihoneurologic din or. Bender (Tighina);
Internatul psihoneurologic din or. Tiraspol;
Internatul psihoneurologic din municipiul Balti;
Internatul psihoneurologic din com. Badiceni, jud. Soroca;
Institutiile speciale aflate sub jurisdictia Ministerului Sanatatii sunt:
Casa specializata pentru copii din or. Balti;
Casa specializata pentru copii din or.Chisinau;
Casa republicana pentru copii handicapati din or. Chisinau;
Institutiile de protectie si educatie speciale aflate in subordinea Ministerului Învatamintului se realizeaza printr-un tip de invatamint diferentiat pentru copii prescolari cu deficiente usoare si medii. Activitatea din aceste institutii se desfasoara conform programelor de invatamint special, aprobate de acest minister. În toate aceste institutii prescolare modul de ingrijire este de tip colectiv permanent, aplicind si atitudinea individuala fata de copil. Scopul acestor institutii este recuperarea medico-psiho-sociala a copilului cu handicap. Majoritatea institutiilor speciale dispun de tehnologii moderne pentru reabilitarea copiilor cu deficiente in scopul integrarii lor sociale. Aceste institutii sint:
Gradinita nr.74 pentru copii cu deficienta mintala, or.Chisinau;
Gradinita nr.76 pentru copii cu deficienta mintala, or.Chisinau;
Gradinita nr.77 pentru copii cu deficiente de limbaj, or. Chisinau;
Gradinita nr.175 pentru copii cu deficiente de limbaj,
or. Chisinau;
Gradinita nr.199, generala si grupe de copii cu deficiente ale aparatului locomotor, or.Chisinau;
Scoala-internat speciala de cultura generala pentru deficientii locomotori din Ialoveni;
Scoala-internat speciala de cultura generala pentru deficientii locomotori din or. Hincesti jud. Lapusna;
În subordenea Ministerului Învatamintului sint si scoli-internat ajutatoare din:
Albinetul Vechi, Falesti, jud. Balti;
Bulboaca, Anenii Noi, jud. Chisinau;
Crihana Veche, Cahul;
Corten, Taraclia;
Costesti, Riscani, jud. Balti;
Dubasarii Vechi, Criuleni, jud. Chisinau;
Calarasi, jud. Ungheni;
Nisporeni, jud.Ungheni;
Popeasca, Stefan-Voda, jud. Causeni;
Sarata-Galbena, Hincesti, jud. Lapusna;
Sarata-Noua, Leova, jud. Lapusna;
Telenesti, jud Orhei,
Visoca, Donduseni, jud. Edinet;
Ceadir-Lunga, jud.Comrat; etc.
Majoritatea statelor lumii, au recunoscut persoana cu drepturi si sanse egale, promovind politici sociale de protectie si servicii sociale, depasind cadrul ingrijirii rezidentiale.
Rolul organizatiilor neguvernamentale (ONG) in reintegrarea persoanei cu handicap este recunoscut si apreciat in mai multe state cu un sector nonguvernamental dezvoltat. Importanta acestuia in reconstituirea capacitatilor de baza a persoanei cu handicap si a factorilor de implicare capata amploare. Constientizarea problemelor cu care se confrunta persoana disabilitata si familiarizarea cu acestea a comunitatii reduce considerabil mecanismul de etichetare, marginalizare si excludere de la viata sociala a persoanelor disabilitate.
Crearea unei retele de servicii sociale cu participarea organizatiilor obstesti va contribui la descentralizarea serviciilor, ceea ce va face sa creasca numarul de institutii sociale, care, pe linga faptul ca vor deveni mai accesibile, vor reduce numarul de persoane in institutiile existente, identificind directia in care trebuie sa se indrepte reforma ingrijirilor institutionalizate, integrarea scolara si sociala eficienta.
Pornind de la schimbarile ce au loc in republica noastra in toate domeniile: politic, economic si social, acestea presupun remanieri esentiale si in sistemul de protectie a copiilor, tinerilor si adultilor cu disabilitati dar si de schimbarile ce tin de institutiile speciale in care sunt integrati cei cu un handicap sever. De aici si obiectivul principal - integrarea sociala a fiecaruia la nivelul potentialului persoanei cu handicap, tendinta de a gasi solutii individuale de recuperare si integrare pentru fiecare persoana disabilitata, de aceea eforturile societatii trebuie sa se conjuge cu ale parintilor pe care nu se cuvine sa-i indepartam de copii. Este nevoie sa ne intoarcem spre familie, sa includem copiii in activitati caracteristice comunitatii si traditiilor respective.
Incheiere
Reactiile societatii fata de problematica persoanelor cu diverse handicapuri senzoriale, fizice ori mintale caracterizate de o mare difersitate, tind a fi sistematizate la nivelul reglamentarilor domeniul specific al politicilor sociale. De multe ori, sensurile conceptului de handicap fara a se preciza tipul sau gradul handicapului nu sunt intotdeauna suficient de bine precizate, ceea ce creaza posibilitatea confuziei acestuia.
Cu toate acestea se poate spune ca viata oamenilor obisnuiti cu cea a persoanelor ce au un handicap mintal decurge in mod diferit. În Republica Moldova pornind de la numarul crescind al persoanelor cu handicap ar trebui ca aceasta problema sa fie examinata cu deplina seriozitate, sub toate aspectele, conform statisticii riguros esalonate, ca familiile care au in ingrijire copii si tineri ce au un handicap mintal sa fie ajutate cum se cuvine in plan medical, pedagogic, social. Este trista insa viata adultilor ce au un handicap mintal si care au fost si sunt educati in institutiile de stat. Integrarea lor in societate este foarte anevoioasa, este complicat ca persoana ce are un handicap mintal sa-si gaseasca un loc de munca de astfel ca si gasirea locului de trai.
La etapa actuala in Republica Moldova nu se face totul sau mai exact, se face prea putin pentru protectia persoanelor ce au un handicap mintal. Starea acestor persoane cu handicap grav, care locuiesc in internate psihoneurologice sau in aziluri este foarte jalnica. Cu situatia economica actuala se incearca sa se creeze diferite centre de zi si centre de activitati unde atit copiii cit si tinerii pot sa-si petreca timpul liber si sa nu fie socotiti a fi marginalizati si exclusi social, sa uite de eticheta care li s-a pus ca sunt fiinte slabe care au nevoie permanenta de asistenta si ajutor, ca sunt oameni inferiori de sortul doi, unii chiar ii numesc "rebutul societatii", este inuman sa te pronunti atit de dur impotriva acestor persoane care nu sunt absolut deloc vinovate de situatia lor si ca ei isi cer ca orice cetatean a unui stat dreptul la viata intima si ca au nevoie de conditii locative normale pentru ca vor sa se simta cu drepturi depline.
Umanizarea atitudinii societatii fata de persoanele cu handicap mintal, motric, senzorial si extinderea integrarii lor in toate sferele vietii sociale ne obliba sa recurgem la modificari esentiale in activitatea profesionala a specialistilor: psihologilor, pedagogilor, educatorilor, lucratorilor medicali, asistentilor sociali.
În societatea contemporana preocuparea pentru persoanele care au un handicap mintal se regaseste in domenii foarte variate si este analizata din perspective tot mai diverse. Multi specialisti ca medicul pediatru, psihologul, asistentii sociali, cadrele didactice din invatamintul de masa si din cel special, numerosi parinti etc., se regasesc in mod fregvent pusi in fata persoanei cu handicap mintal, trebuind sa rezolve, fiecare din punctul lor de vedere problemele uneori complexe si dificile. O persoana oricare i-ar fi handicapul trebuie sa stie ca alaturi sunt oameni afectuosi, el insusi prin aceasta se maturizeaza, isi formeaza capacitatea de independenta sigura, revigorindu-si fortele fizice si intelectuale, deprinderea sa invingind toate obstacolele vietii. Doar in asemenea conditii persoana cu handicap mintal se va integra usor in societate si se va simti membru cu drepturi si obligatii depline a societatii noastre.
Persoana ce dobindeste o deficienta si mai ales mintala se straduieste sa realizeze trecerea de la noul statut, sa optimizeze procesul tranzactilor cu ceilalti, pentru a inregistra eficacitate maximala a readaptarii sociale. O asemenea persoana porneste de la cele mai banale activitati cotidiene, cauta explicatii ale vietii sociale pentru a ajunge la adaptarea celor mai adecvate comportamente.
Handicapul se manifesta in dezavantaj in activitatile cotidiene de astfel obisnuite pentru membrii normali ai colectivitatii (comunicare, mobilitate, autoservire) punind persoana in situatia de a incerca sa gaseasca noi modalitati de adaptare.
Modul de viata a acestor persoane are drept componenta semnificativa prezenta suportului social (a protectiei speciale) prin care se creeaza posibilitatea conturarii diferitelor stiluri de viata. Evaluarea modurilor si stilurilor de viata ale persoanelor cu handicap mintal se bazeaza pe domeniul autonomiei/dependentei in satisfacerea trebuintelor umane.
Modelele de abordare a oricarui tip de handicap s-au asociat cu diferite obiective ale interventiilor: de la institutionalizare la ingrijire in comunitate. Caracteristica distinctiva a celor mai multe tipuri de interventie consta in instruirea unor prestatii "speciale" destinate sa reduca pe cit posibil dificultatile intimpinate de persoanele cu handicap mai ales cel mintal in diferite domenii ale vietii: sanatate, educatie, munca asigurarea veniturilor, etc.
De-a lungul timpului s-a conturat o mare varietate de drepturi si prestatii speciale instituite in favoarea persoanelor cu orice tip de handicap; unele sunt vizate de reglamentari speciale, altele de prevederi ale legislatiei obisnuite.
Multe sperante se leaga astazi de activitatile non-guvernamentale care cu ajutorul lor se incep a deschide diferite centre de zi si centre de activitati pentru persoanele cu handicap mintal, centre de reabilitare pentru copii la fel cu handicap mintal si initierea a mai multor proiecte, programe de suport pentru aceste persoane, diferite forme de intrajutorare toate aceste fiind in interesul persoanelor cu handicap mintal, unele din ele aparind drepturile si libertatile acestor persoane.
Ar fi bine daca in Republica Moldova s-ar deschide si unele ateliere de lucru pentru aceste persoane, unele din ele chiar daca si se deschid sunt pentru persoane ce au un handicap fizic sau oricare alt handicap. Aceste ateliere pot fi deschise pe linga biserici si manastiri pentru a fi integrate cit mai multe persoane cu handicap mintal si cit mai mult timp sa se petreaca in aceste mici locuri de munca.
Tot ce tine de noi si care sunt scopurile noastre este :
sa recunoastem si sa incurajam orice mod de comunicare a acestor persoane;
sa ajutam persoana cu handicap mintal sa devina cit mai independenta posibil;
sa oferim copilului cu handicap mintal de a se integra in societatea altor copii;
sa sustinem si sa ajutam parintii ce au in crestere un copil cu handicap mintal;
sa oferim unele sfaturi parintilor cum sa se comporte in cazul comportamentului dificil al copilului cu un astfel de handicap.
Bibliografie
Albu Adriana, Albu Constantin Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic Editura Polirom, Iasi 2000.
Adronache N. Lichii V. (coard) Bazele metodologice ale psiho- pedagogie speciale Chisinau 1997.
Arcan P., Ciumageanu D. Copilul deficient mintal Ed.Faclia Timisoara 1980
Bucur N., Lazar-Atamaniuc L. Simpozionul international Integrarea scolara si sociala a copiilor cu cerinte speciale Chisinau 1998.
Ceobanu Ciprian Conotatii psihosociale al deficientei mintale Iasi 1996.
Conventia cu privire la drepturile copilului (a intrat in vigoare in Republica Moldova la 25 decembrie 1993).
Constitutia Republicii Moldova.
Constitutia Romaniei.
Drutu Ioan Psihologia deficientilor mintali Cluj-Napoca 1995
Grecu-Livitchi Maricica Probleme Sociale si de drept ale handicapatilor Chisinau 1992.
Grunewald Karl Curs de pregatire a personalului caminelor-spital pentru copii si tineri cu handicap mintal Editura Cons-Tur, Bucuresti 1992.
Integrarea sociala a persoanelor cu handicap- un imperativ al statului de drept Centrul Viata Independenta, Chisinau 1989.
Krivoshei Boris Road to newhere Helsinki 1999.
Livius Manea Protectia Sociala a persoanelor cu handicap Bucuresti 2000.
Olarescu Valentina Retinerea in dezvoltarea psihica Chisinau 1989.
Paunescu C. Deficienta mintala si organizarea personalitatii EDP, Bucuresti 1977
Paunescu C. Deficienta mintala si procesul invatarii EDP, Bucuresti 1976
Paunescu C., Musu I. Psihopedagogie speciala integrata: handicapul mintal, handicapul intelectual Ed. Pro-Humanitate, Bucuresti 1997
Paunescu C. Musu I. Recuperarea medico-pedagogica a copilului handicapat mintal Ed. Medicala, Bucuresti 1990
Poustovan Ina Psihologia deficientilor mintal Chisinau 1999.
Predescu M. Psihopedagogia speciala. Deficienta mintala. Timisoara 1994.
Racu Aurelia Istoria psihopedagogiei speciale (manul-crestomatie)
Ed. Lumina, Chisinau 1997.
Racu Aurelia Învatamintul special din Moldova. Istorie si actualitate Chisinau 1999.
Racu Sergiu Recuperarea tulburarilor psihomotorii ale elevilor cu retard mintal in perioada pubertatii Chisinau 2001.
Radu Gh. Dezvoltarea invatamintului pentru handicapati mintal În Tribuna Învatamintului, nr.25/2 Bucuresti 1990
Rosca M. Psihologia deficientului mintal EDP Bucuresti 1997
Rosca M. Specificul diferentelor dintre copii intirziati mintal si cu normali Bucuresti 1976
Spinei Larisa, Popusoi Eugen Handicapul infantil ca problema medico-sociala Chisinau 2000.
Sleaptitschi Mihai Cimpul Social Chisinau, 1996.
Tonu M., Tonu V. Principii si modele internationale de integrare sociala a persoanelor cu handicap Chisinau 1999
Tonu M., Tonu V., Sava V. Legislatia internationala in protectia persoanelor cu handicap Chisinau 1999
UNESCO Integrarea scolara a copiilor si adolescentilor handicapati: teorie si practica Paris 1994
Vaideanu G., Necularu A. Aspecte ale psihopedagogiei, recuperarii si reintegrarii Iasi 1987
Verza E., Paun E. (coord) Educatia integrata a copiilor cu handicap Bucuresti, Unicef 1998
Vocea parintilor Asociatia pentru persoanele handicapate mintal. Humanitas din Moldova, Chisinau 2000.
Viziuni moderne ale psihopedagogiei Colaborarea Flandra- Moldova, 2000. Pontos Chisinau 2000.
Zazzo R. Debilitati mintale Ed. Didactica si Pedagogia, Bucuresti 1979.
|
Institutia |
peste 16 ani |
Pina la 16 ani |
in total/institutie |
|
Badiceni |
|
|
|
|
Balti |
|
|
|
|
Brinzeni |
|
|
|
|
Cocieri |
|
|
|
|
Hincesti |
|
|
|
|
Orhei |
|
|
|
|
Total |
|
|
|
Anexe
Tabela 1 Numarul persoanelor aflate
in institutii sociale
|
|
peste 16 ani |
pina la 16 inclusiv |
Total |
|||
|
numarul |
|
numarul |
|
numarul |
|
|
|
Disabilitate de intelect |
|
|
|
|
|
|
|
Usor |
|
|
|
|
|
|
|
Moderat |
|
|
|
|
|
|
|
Sever |
|
|
|
|
|
|
|
profund |
|
|
|
|
|
|
|
Fara specificatie |
|
|
|
|
|
|
|
Sindroame |
|
|
|
|
|
|
|
Probleme psihiatrice |
|
|
|
|
|
|
|
Probleme neurologice |
|
|
|
|
|
|
|
Altfel de probleme |
|
|
|
|
|
|
|
Total |
|
|
|
|
|
|
Tabela 3 Mortalitatea in institutii
|
|
Badiceni |
Cocieri |
Orhei |
Hincesti |
Balti |
Brinzeni |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabela 4 Copii cu handicap mintal supravegheati
de medici-psihiatri
|
Anii |
Copii |
||
|
total la evidenta |
inclusiv cu handicap mintal |
% din numarul total cu handicap mintal |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Anii |
Copii |
Adolescenti |
||
|
total |
la 100 mii din populatia copiilor |
total |
La 100 de mii din populatia copiilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tabela 6 Deservirea medicala a copiilor cu handicap
in anii 1991-1997
|
Nr. d/o |
Profilul patologiei |
Au fost supravegheati |
||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||
|
|
Neurologic |
|
|
|
|
|
|
|
|
Paralizie cerebrala |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Psihiatric |
|
|
|
|
|
|
|
|
Inclusiv: |
||||||||
|
Boala Dawn |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Epilepsia |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Schizofrenia |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Debilitate mintala |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Virsta pina la: |
|||||||
|
0-6 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
7-14 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
15-17 ani |
|
|
|
|
|
|
|
|
https://www.scriru.com/13/37/95465636574.php
Racu Sergiu Recuperarea tulburarilor psihomotorii ale elevilor cu retard mintal in perioada pubertatii. Chisinau 2001.
Grunewald K. Curs de pregatire a personalului caminelor-spital pentru copii si tineri cu handicap mintal. Bucuresti 1992
Albu Adriana, Albu Constantin Asistenta psihopedagogica si medicala a copilului deficient fizic. Iasi 2000.
Tonu M., Tonu V., Sava V., Legislatia internationala in protectia persoanelor cu handicap. Chisinau 1999.
Popovici D.V. Educatia integrata-o strategie moderna de recuperare a elevilor handicapati si cu alte cerinte speciale. Bucuresti 1999.
