IPOSTEZELE PSIHICULUI: CONSTIENT, SUBCONSTIENT, INCONSTIENT Constiinta Este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului, cand afirmata cand negata cu vehementa. -pentru introspectionisti toata viata psihica este constienta; -pentru behavioristi constienta nu are nici o insemnatate si este eliminata din psihologie. Asa incat, constiinta poate fi definita ca fiind totul (psihologia fara inconstient) sau nimic (psihologia fara constiinta). Constiinta a fost: · cand redusa la o simpa functie psihica numita uneori ,,vigilenta” · cand extinsa pana la pierderea in generalitatea vietii psihice prin asimilarea cu G reflexiva si critica, cu Eul si personalitatea, cu praxisul si etica vointei. · a fost socotita un epifenomen, un reflex intamplator, o abstractie care poate fi sustrasa vietii psihice sau adaugata masinilor electronice · abandonata in reteaua relatiilor existentiale sau a structurilor interpersonale. Aceasta a permis proliferarea perspectivelor de abordare si definire a ei. · Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din acela ca se manifesta in experientele personale nefiind, de regula, accesibila altuia. SILLAMY- Constiinta este: · ,,locul senzatiilor si perceptiilor noastre, realitatea subiectiva a acestora; · ea organizeaza datele simturilor, ne situeaza in timp si spatiu, · este cunoasterea a ceea ce acompaniaza activitatea spiritului.” Definitia lui Sillamy sugereaza cu mai mare acuitate intrebarea: ,,ce inseamna a fi constient?” In vederea clarificarii ei argumentate, o scurta incursiune in istoria psihologiei este necesara. Dupa Zlate, in definirea constiintei au fost parcurse 3 etape: prima se inscrie in intervalul de la inceputurile psihologiei stiintifice si pana prin anii ’30; a doua cuprinde perioada anilor ‘40-’60; a treia incepe cu anii ’70 si se continua pana in zilele noastre. Prima etapa. O sistematizare a celor mai semnificative definitii ale constiintei formulate inperioada de inceput a psihologiei se regaseste in lucrarea lui Vasile Pavelcu ,,Constiinta si inconstient”. Cele mai frecvente raspunsuri date la aceasta intrebare au fost urmatoarele: · a fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii. ,,A fi constient inseamna a gandi” (SPENCER, 1875) ,,Cuvantul constiinta se refera la susceptibilitatea pe care o au partile experientei de a fi puse in relatie si cunoscute.” (JAMES, 1906) · a fi constient inseama a dispune de capacitatea de a face sinteze. WUNDT concepea constiinta ca o ,,sinteza creatoare” · a fi constient inseama a te putea autosupraveghea. ,,A fi constient inseamna a-ti putea povesti experienta, limbajul fiind o calitate structurala a constiintei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate….Constiinta este un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni.” (JANET, 1928) · a fi constient inseamna a te adapta suplu la noile solicitari. ,,Fara o activa adaptare la obiecte, totdeauna noi, ale experientei externe, nu se poate produce constiinta.” (WALLON, 1924) Toate aceste definitii pun in evidenta implicit sau explicit, si § Functiile constiintei ®relatia ® sinteza ® autosupravegherea ® adaptarea Numai ca fiecare dintre ele, dupa cum spunea Pavelcu, sunt limitate. Primele 3 pacatuiesc prin ingustarea nepermisa a notiunii de constiinta, redusa fie la gandire sau la un alt aspect al ei (sinteza), fie la limbaj; ultima largeste extrem de mult sfera notiunii de constiinta aceasta aparand ca fiind identificata cu inteligenta, definita in acelasi mod. Ar fi mai nimerit, spunea Pavelcu, sa interpretam constiinta ca o activitate de intelegere, pentru ca rolul ei este de a avea intelesuri, de a integra un fenomen intr-un sistem de relatii, de a realiza scindari, diferentieri, opozitii inlauntrul continuturilor, la inceput omogene, pentru a ajunge, in final, la noi sinteze. Mai productiva ar fi conceperea constiintei ca o functie de supraveghere in loc de autosupraveghere. Viata nostra psihica cuprinde ambele sisteme (Eu si Lumea) intr-un singur act savarsit sub supraveghere. Constiinta trebuie interpretata nu in termenii generali ai adaprarii, ci ca fiind o anumita adaptare, deoarece ea intervine doar atunci cand este necesara o adaptare superioara pe planul intelegerii. Constiinta este o functie de adaptare la lumea externa prin operatii simbolice, reprezentative, intelectuale cu scopul asigurarii unui nou echilibru, mai perfectionat, intre individ si mediu. A doua etapa. Contributiile cu privire la definirea constiintei in per. anilor ‘40-’60 sunt destul de numeroase. Una dintre ele ne retine atentia. Este vorba despre opera filosofico-psihologica si psihopatologica a lui Henri Ey. Raspunsurile la intrebarea ,,ce inseamna a fi constient?” evidentiaza, dupa Ey, pe langa functiile constiintei, si 2 modalitati mai generale, teoretico-metodologice de abordare a constiintei, una apartinand psihologiei functionale, cealalta fenomenologiei. ® Psihologia functionala descompune constiinta in mecanismele partiale ale memoriei, perceptiei, schemelor intelectuale si verbale. A fi constient ar fi un atribut distribuit tuturor aspectelor vietii psihicesau doar unora dintre acestea. ® Fenomenologia descrie nu doar fluxul international, aparitiile, dezvoltarile si complexitatea ,,trairilor”, ci si toate modurile-de-a-fi in lume (intalnirea Eului cu un alt Eu, alteritatea Eului, problematica etica si istorica a omului) ajungand in cele din urma la absorbtia constiintei in generalitatea Destinului, Ratiunii, Praxisului. H. EY: In realitate nici unul, nici altul dintre ele nu este corect, deoarece nu pp. din pricipiu ,,ideea unei organizari proprii a vietii noastre psihice, primul punct de vedere fiind indiferent fata de articularea partilor la care el ne conduce (constiinta este o totalitate abstracta), iar al doilea opunandu-se oricarei inradacinari a constiintei in corp (constiinta nu este un fenomen natural).” Iata de ce, EY propune o definire complexa a constiintei asigurand astfel unitatea si eterogenitatea fenomenelor de constiinta. ,,A fi constient inseamna a trai particularitatea experientei proprii, transformand-o in universalitatea stiintei ei. Cu alte cuvinte, constiinta trebuie descrisa ca o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu altii si cu lumea.” In urma trecerii in revista a modalitatilor fiintei noastre constiente (fiinta constienta implica o organizare autohtona; ea se obiectizeaza si se reflecta intr-un model al lumii; dispune de ea insasi in sensul teporalitatii sale; este structurata ca o reverberatie a Eului la experientele sa), EY arata ca ,,a fi constient inseamna a dispune de un model personal al lumii.” A treia etapa. Se axeaza intr-o mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale constiintei. Jean Piaget descrie constiinta ca pe o ,,acompaniatoare” a actiunilor, diferentiind o ,,constiinta in act” (cunoastere anterioara prizei de constiinta) de constiinta reflexiva (echivalenta cu ceea ce el numea ,,priza de constiinta”). Dupa Piaget priza de constiinta inseamna o noua elaborare a cunostintelor prin trecerea de la un plan psihologic la altul (din planul actiunii in cel al reprezentarii, de la cel al reprezentarii concrete la cel al reprezentarilor formale). Este vorba despre un travaliu cognitiv, care pp. o sustinuta elaborare. · Alti autori pun accentul pe simtire si afectivitate: Humphrey :,,A fi constient inseamna in mod esential a avea senzatii: adica a avea reprezentari mentale incarcate de afectivitate a ceva ce mi se intampla aici si acum” · Cei mai multi autori pornind de la premisa ca prin constiinta individul se raporteaza la ceva din afara sa, el fiind ,,constient de…”, postuleaza intentionalitatea ca una dintre caracteristicile esentiale ale constiintei. Pacherie vorbeste despre ,,psihologia intentionala”, “acte intentionale”. ZLATE defineste constiinta ca o forma superioara de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza raportarea/adaptarea continua a individului de la mediul natural si social” Astfel : se specifica ca sfera constiintei nu se suprapune peste sfera psihicului; constiinta este doar o parte a psihicului, cea mai importanta; subliniaza functia generala a constiintei (integrarea activ-subiectiva); precizeaza finalitatea constiintei (adaptarea la mediu). Principalele caracteristici ale re-producerii constiente si functiile care deriva din ele: Œ Etimologia cuvantului (con-scientia; con-science, so-znanie) arata ca organizarea constienta este o reflectare cu stiinta, adica acea reflectare in care individul dispune de o serie de informatii ce pot fi utilizate in vederea descifrarii, intelegerii si interpretarii unui nou obiect, fenomen, eveniment. Sub raport psihologic, omul isi da seama de ,,ceva” anume si il reproduce in subiectivitatea sa sub forma de imagini, notiuni, impresii. In virtutea experientei anterioare obiectul are un ecou informational in subiect, in sensul ca este constientizat aproape imediat. Reflectarea constienta pp. includerea particularului in general si identificarea generalului in particular. Aceasta particularitate evidentiaza functia informational-cognitiva a constiintei. Prezenta scopului in plan mental este esentiala in reflectarea constienta care este o reflectare cu scop sau orientata spre scop. Reflectarea cu scop indica functia finalista a constiintei. Ž Scopurile se stabilesc inainte de desfasurarea activitatii, actiunii. Omul, prin constiinta, are capacitatea de a anticipa rezultatul actiunilor sale, de a-l stabili mintal inainte realiza in forma sa concreta. Constiinta este deci o reflectare anticipativa a realitatii, prin acesta deosebirea dintre om si animal fiind fundamentala. O asemenea caracteristica a organizarii constiente evidentiaza functia ei anticipativ-predictiva. Dar pentru a realiza ceva este necesara si organizarea mintala a activitatii, adica fragmentarea ei in elemente componente, stabilirea succesiunii desfasurarii si realizarii lor, a ierarhiei lor, stabilirea locului activitatii respective in raport cu alte activitati anterioare sau care urmeaza a fi initiate. Toate acestea reliefeaza o alta particularitate a organizarii constiente si anume caracterul ei planificat, care exprima functia reglatoare a constiintei. Omul nu re-produce realitatea in sine doar pentru a o re-produce, ci cu scopul de a o modifica, schimba, adapta necesitatilor sale, ceea ce desemneaza caracterul creator al constiintei, implicit functia sa creativ-proiectiva. Golu-functiile constiintei Functia indispensabla, dar nu suficienta, pentru asigurarea continuitatii vietii sufletesti este memoria (memoria de noi insine). Orice eu are o dimensiune istorica (omul este un sistem istoricizat) el fiind expresia experientelor traite si acumulate pana la momentul prezent. A doua functie necesara pentru asigurarea si pastrarea identitatii trebuie considerata rationamentul- rationamentul de noi insine. Rationalitatea este desprinsa ca etapa si nivel integrative specific al devenirii constiintei de sine. Unitatea eului nu poate fi oferita decat de o judecata de identitate care sa demonstreze ca atat schimbarile cat si constantele apartin aceleiasi individualitati. Particularitatile organizarii constiente demonstreaza complexitatea acesteia, caracterul ei specific uman. In realizarea acestor particularitati intervin aproape toate procesele psihice (procesele cognitive, planul afectiv-motivational, imaginatia creatoare). Numai interactiunea si interdependenta acestora, integrarea unora in altele genereaza efectul de constiinta. Modelele explicativ-interpretative ale constiintei Punctele de vedere, conceptiile si teoriile referitoare la constiinta s-au inchegat si au generat adevarate modele explicativ-interpretative. Zlate grupeaza aceste modele in 2 mari categorii: modele traditionale si modele contemporane, dupa criteriul istoric al evolutiei lor. Modelele traditionale I.1. Modelul topic Unii autori interpreteaza constiinta static, in termeni de ,,camp” comparabila cu campul vizual ce dispune de zone centrale si zone periferice. · WUNDT: constiinta este ,,locul” unde se desfasoara procesele psihice ale individului. Exista un camp de privire al constiintei si punct de maxima claritate al ei. O reprezentare intrata in punctul de privire al constiintei este aperceputa, pe cand in punctul de maxima claritate ea este perceputa. Constiinta este functia sintetica prin care senzatiile sunt unite in reprezentari, ea este o ,,sinteza creatoare” ce are loc in zona constiintei clare. ,,In procesele intelectuale cele mai inalte, in miscarile afective si in impulsurile volitive ne intampina in diferite grade acea lege la care carmuieste intreaga evolutie psihice: sinteza psihica. Viata psihica e condusa si extensiv si intensiv de o crestere de valori: extensiv intrucat varietatea evolutiei psihice se largeste treptat, intensiv intrucat valorile nascute in aceasta evolutie cresc in grad.” Wundt facea si ipoteza, neconfirmata de stiinta moderna, ca ar exista chiar un centru al perceptiei situat in circumvolutiunile frontale. · KARL BUHLER concepea constiinta ca ,,efect de iluminare” produs in centrul campului ei. · HENRI EY: ,,Pe cat este de greu sa se evite cuvantul ,,camp” atunci cand se vorbeste despre constiinta, pe atat e de imprudent sa nu se recurga la el.” ,,Campul constiintei” nu este conceput insa spatial si static, ci ca o ,,totalitate organizata si limitata”, ca o ,,structura” in limitele careia se ordoneaza experienta individului, acest fapt permitand actualitatea ei. Constiinta apare in forma unui ,,camp” circumscris in dimensiunile temporale, legand Eul de lume. Ceea ce apare in acest camp depinde de continutul campului si de forma lui proprie, autohtona de organizare. · Constiinta –dupa H. Ey- are 3 caracteristici importante: ® verticalitatea (care se refera la palierele ei constitutive); ® facultativitatea (capacitatea constiintei de a implica o pluralitate de variatii supuse dispozitiei si pozitiei de arbitru al subiectului); ® legalitatea (se refera la ordinea, forma de organizare a campului).
I.2. Modelul dinamist Alti autori aduc o viziune dinamica in definirea constiintei. · WILLIAM JAMES interpreta constiinta ca un ,,fapt fundamental” al vietii psihice interioare care ,,avanseaza”, ,,curge” si se succede fara incetare in noi. Dupa opinia lui, constiinta se distinge prin 4 caracteristici esentiale: 1.® fiecare ,,stare” tinde sa se integreze unei constiinte personale; - subliniaza faptul ca starile de constiinta apartin unei persoane, unui Eu individual si inalienabil 2.® in orice constiinta personala starile sunt intotdeauna in curs de schimbare; - accentueaza caracterul dinamic, mobil, schimbator al starilor psihice; - ceea ce produce a doua oara este acelasi obiect, aceeasi propietate sau calitate a lui, dar niciodata obiectul nu va produce aceeasi senzatie; 3.® orice constiinta este sensibil continua; - Prin continuu- spune el- inteleg ceea ce nu prezinta nici fisura, nici spartura, nici diviziune. Singurele situatii ale acontinuitatii care au sens in viata psihica a omului se refera fie la ® miscarea in timp a constiintei cand pot apare unele intreruperi, timpi morti, constiinta fiind momentan abolita, ® continutul sau cand intervin framantari bruste, srarile fiind fara nici un raport intre ele. In legatura cu aceste cazuri trebuie facute 2 precizari: constiinta aflata intr-un timp vid se simte solidara cu constiinta care a precedat-o, recunoscand in aceasta o alta parte a propriului Eu; schimbarile calitative ce se produc la un moment dat in altul in continutul constiintei nu sunt niciodata bruste si nu constituie nicicand franturi absolute. Rezulta, deci, ca singura realitate nemijlocita a constiintei este curgerea ei neintrerupta. 4.® constiinta se interezeaza de anumite elemente si de dezintereseaza de altele, ea nu inceteaza de a le primi pe unele se de a le respinge pe altele, deci de a opera selectii.
I.3. Modelul constructivist Potrivit acestui model constiinta apare ca o constructie sistematica in continua miscare. Cel care a introdus in psihologie acest punct de vedere a fost L.S. VIGOTSKI. La el, sistemul de constiinta se elaboreaza ca urmare a relatiilor interfunctionale ce intervin logic intre procesele si functiile psihice atat in devzoltarea lor ontogenetica, cat si in cea functionala. Procesele psihice nu-si pot defini sensul si rostul lor decat in contextul sistemului, superioritatea unora nu poate fi determinata decat in raport cu nivelul de structurare al constiintei. Analiza separata a functiilor psihice este justificata numai d.p.d.v. didactic, dar devine arficiala si neconludenta atunci cand dorim sa definim sistemul. El vede constiinta in miscare, dar o miscare organizata, nu haotica, o ,,constructie” treptata, gradata, deci evolutiva. Vigotski arata ca dezvoltarea constiintei nu este altceva decat devzoltarea unui sistem de semnificatii, intelesuri. Semnificatia este, dupa parerea lui, unitatea reala, psihologica, a constiintei, iar sistemul acestor semnificatii este insasi constiinta. Unitatea constiintei este rezultatul procesului de dezvoltare interdependenta a tuturor functiilor psihice. Ea nu reprezinta un simplu transfer izomorf al unitatii fizicale a obiectului in unitatea psihica a intelesului constiintei, nu este o oglinda pasiva, ci o constructie continua, un proces de interactiuni si transformari calitative permanente. Modele actuale Aceste modele au aparut datorita dezvoltarii ciberneticii, psihologiei umaniste, psihologiei cognitive si psihologiei cognitiviste. II.1. Modelul psihocibernetic Se porneste de la premisa ca reglarea de tip constienta comportammentului cuprinde, pe langa mecanismele de tip feed-back, bazate pe evaluarea starilor actuale ale personalitatii, si mecanismele de tip feed-trough si feed-before care pp. compararea interna a variantelor de raspuns si testarea anticipata a actiunilor si starilor viitoare. Se considera ca reglarea psihica de tip constient se intemeiaza pe corelarea dinamica a modelului informational al propriului Eu (imaginea despre sine) cu modelul informational al lumii externe, devenind posibile astfel autoraportarea si autoevaluarea ca forme de reglare specific umane. Feed-back-urile corective ale mecanismelor constiente dobandite realizeaza atat corectia abaterilor de la obiectivul stabilit, cat si rezivuirea si modificarea lui. Acest demers este intrepins de constiinta atunci cand se constata ca nu se asigura obtinerea echilibrului optim al sistemului personalitatii (Mihai Golu). Nivelul constient al organizarii psihice existente in sistemul personalitatii a condus la ideea existentei unei psihocibernetici de gradul II, de optimizare-dezvoltare, reclamata de limitele psihociberneticii de gradul I, homeostatica. In situatiile de reorganizare si restructurare, feed-back-ul negativ, de mentinere in starea initiala, devine disfunctional, de aceea este necesara intrarea in actiune a unui nou proces – invatarea – bazata pe feed-back-ul pozitiv antientropic, care faciliteaza formarea unor noi componente ce corespund noilor solicitari. II.2. Modelul psihoumanist Isi are sursa in conceptia originala lansata de psihologia umanista. MANSELL si KAHAN (1986) – pornind: de la premisa potrivit careia modelul topografic al lui Freud (Cs., Precs.,Inc.) este imprecis, iar modelul renovat (Id, Ego, Superego) este insuficient ca si de la constatarea ca cele 3 perspective de abordare a contiintei (comportamentalista, psihologista si experentiala) practicate de behaviorism, psihanaliza si psihologia experentiala sunt reductioniste – è propun un nou model de interpretare al constiintei. Pentru ei, constiinta este ,,numele dat experientei unice a organismului pe care o personalizam”. Constiinat este experienta unui set de operatii ale eului a carei actiune personalizata este aplicata. § Experienta constiintei este produsa de interactiunea a trei tipuri de variabile: experienta primara (formata ca urmare a stimularii organismului de obiectele fizice sau persoanele umane, care se constituie intr-un substrat de baza al vietii); experienta cunoasterii (strans conectata cu prima; rezulta din intrarea in functiune a diferitelor mecanisme psihice ca atentia, memoria); experienta personala (privata, unica, care reprezinta ,,prim-planul” experientei; esentiala pentru constiinta). Se compune din 2 forme de experienta numite prin termenii de ,,Me” si ,,I”, care in limba romana inseamna acelasi lucru:Eu. Experienta de tip ,,Me” este experienta mea personala, tulburarea ei ducand la depersonalizarea individului. Ea este legata mai mult de sistemul corpului. Experienta de tip ,,I” se refera la experienta care rezulta din procesarea informatiilorde catre individ. Ea este legata de sistemul automemoriei. Ea variaza in functie de nivelul dezvoltarii constiintei si de continutul cunoasterii. Ea este descrisa in termeni de ,,focalizare” a atentiei (pe propriul corp, pe altii, pe sine). Dupa Zlate, “Me” ar corespunde Eului corporal, iar “I”, Eului spiritual, psihologic. Combinarea nivelurilor experientei de tip “I” conduc la aparitia mai multor ,,moduri” ale constiintei, de la + asocierea diferitelor operatii ale Eului constiinta modificata si pana la cele patologice. Diferitele constelatii ale operatiilor Eului nu au nimic patologic in ele. § Patologicul rezida: in raspunsurile disforice la experienta personala nefamiliara; in inabilitatea de a schimba nivelul experientei personale; in disjunctia dintre nivelul experientei personale si cerintele adaptarii la context. Modurile constiintei concepute ca procese active si fluctuante sunt forme particulare de personalizarea experientei, de interpretare a ei. Atunci cand operatiile memoriei se conecteaza normal cu operatiile Eului, apar modurile normale de constiinta (de ex. experienta meditatiei Zen, extazul sexual). Cand asemenea conectari lipsesc, cand nu se realizeaza nici conectarea cu viata si cu contextele ei reale, se instaleaza expresiile patologice ale unor moduri ale constiintei (experienta sexuala poate produce anxietate, pana la senzatia pierderii corpului; starile de posesiune sunt expresia ,,personalitatii multiple”). Prin taxonomia sistematica propusa, prin limbajul operational folosit, cei 2 autori ofera un model dinamic al functionalitatii constiintei. Se pare ca aceasta perspectiva de analiza a constiintei este productiva, ea fiind preluata si de alti autori. II.3. Modelul psihocognitivist Porneste de la premisa ca procesarea informatiilor provine de la mediul extern si intern, reprezinta functia principala a sistemelor senzoriale ale organismului, conducand la constientizarea a ceea ce se petrece in afara si in interiorul corpului nostru. Constiinta se focalizeaza pe unii stimuli si ii ignora pe altii. Procesul de selectie este facilitat de schimbarile intervenite in mediul intern sau extern. Evenimentele din mediu cu mare importanta in supravietuirea organismului au prioritate maximala in procesul selectiei. Constiinta receptioneaza si selecteaza stimuluii din mediu, ea initiaza, planifica si ghideaza actiunile individului. Constiinta implica 2 procese cognitive: inregistrarea si selectia stimulilor din mediul inconjurator si din mediul intern astfel incat perceptiile, datele mnezice si cele reflexive sunt reprezentate cu acuratete in constiinta. Controlul propriului corp si al mediului a.i. suntem capabili sa initiem si sa ducem la bun sfarsit activitatile cognitive si comportamentale, sa reprezentam in constiinta ca posibilitati viitoare evenimentele care nu sunt prezente. Dintr-o perspectiva psihocognitivista, constiinta apare ca o capacitate deplina. Pentru Anthony Marcel constiinta este un sistem cognitiv deplin, care sintetizeaza, organizeaza si directioneaza in mare masura procese paralele neconstiente prin intermediul unor momente succesive de ,,unitate sugestiva”. El a prezentat la tahistescop litere, pentru perioade de timp prea scurte ca acestea sa poate fi percepute constient. A cerut subiectilor sa selecteze aleatoriu dintr-o lista, cuvinte asemanatoare ca inteles sau ca forma cu cele prezentate la tahistoscop. Pe masura ce timpul de expunere scadea, subiectii alegeau in proportie tot mai mare cuvinte asemanatoare semantic cu cele expuse si pierdeau capacitatea de a alege cuvinte asemanatoare ca forma. Marcel concluziona ca intregul precede partea din punctul de vedere al accesibilitatii pentru constiinta, aceasta fiind parte a fundamentului functionarii constiintei. Bernard Baars in cartea sa ,,O teorie cognitiva a constiintei” (1988) defineste constiinta ca fiind o capacitate de selectie, de integrare sociala si directionare voluntara, necesar intr-un sistem nervos complex care trebuie sa cuprinda procese inconstiente multiple si paralele. Constiinta este responsabila de selectivitatea experientei, de adaptarea la nou si de activarea si exteriorizarea organismului in totalitatea sa. Chiar daca, dupa parerea cognitivistilor constiinta nu ne poate spune nimic despre procesele ei luate separat, ea exemplifica direct capacitatea de care dispune pentru sinteze traite nemijlocit. Interesante sunt si constatarile unor neuropsihologi sau neuroclinicieni pentru interpretarea cognitivista a constiintei. Marcel Kinsbourne (1995) opune modelelor seriale de organizare si functionare a constiintei un model alternativ in care reprezentarile multiple sunt active in paralel, unele fiind legate prin interactiune cortico-corticala intr-un obiectiv, compunerea lor imediata determinand structura constiintei. Fenomenele de neglijare unilaterala a spatiului si a persoanei, precum si cele de opacitate (orbire) sunt demonstrate ca fiind compatibile cu noul model. II.4. Modelul psihoevolutionist Este poate cel mai recent. El se datoreaza unor noi tendinte din psihologie care incearca sa priveasca si sa explice psihicul si diferitele lui componente si functii dintr-o perspectiva darwinista, deci evolutionista. Rolul evolutiei in proiectarea mintii tuturor fiintelor cu atat mai mult a mintii umane jaloneaza mai toate contributiile acestei noi perspective. Daniel C. Dennett propune o structura ,,scandalos de simplificata” pe care o numeste ,,turnul generarii si testarii “. Acest ,,turn” se compune dintr-o serie de etape (sau paliere) care, pe masura ce se construiec imputernicesc organismele de la noul nivel sa gaseasca miscari din ce in ce mai bune si mai eficiente, dotandule totodata cu o mare putere cognitiva. Un prim etaj il constituie cel al fiintelor darwiniene (o variatie de candidati la statutul de organisme a fost generata orbeste din procese mai mult sau mai putin arbitrare de recombinare si mutatii ale genelor, in urma testarilor pe teren supravietuind numai cele mai bune modele); Un alt etaj il reprezinta fiintele skinneriene (sunt cele care supravietuiesc pentru ca au facut de la inceput, din intamplare, miscarile pe care trebuiau sa le faca, adica cele care incercau conditionarea operanta); Al treilea etaj apartine fiintelor popperiene (care supravietuiesc findca sunt suficient de destepte pentru a face niste prime miscari care nu sunt intamplatoare; in aceste fiinte se instaleaza informatii exacte despre lumea pe care probabil o vor intalni, informatii care apar intr-o asemenea forma incat produc efecte de preselectie care sunt ratiunea lor de a fi). Ultimul etaj contine fiintele gregoriene (sunt cele ale caror medii interne sunt informate despre portiunile proiectate ale mediului exterior, cele care isi elaboreaza uneltele mintale ale actiunilor exterioare, printre care au loc aparte il ocupa cuvintele ce vor permite constituirea unor generatoare de miscare si a unor mecanisme de testare a acesteia tot mai rafinate). Trecerea de la 1à 4 este echivalenta cu drumul indelungat si sinuos al aparitiei constiintei. Karl Popper afirma ca el priveste lumea 3(lumea proceselor mintii) dintr-un punct de vedere darwinist. Gazzaniga considera ca in cazul constiintei nu putem vorbi de un ,,alt sistem”, ci doar de faptul ca ea reflecta componenta afectiva a sistemelor specializate. Ea consta in capacitatea omului de a atribui sentimente activitatilor mintale fapt care le distinge de aparatele electronice ce ne inconjoara. Discutii si controverse actuale cu privire la constiinta Constiinta, ca ipostaza atat de complexa a psihicului a generat o serie de discutii intre cercetatori. § Care sunt planurile sau acceptiile notiunii de constiinta ? Autorii care s-au ocupat cu studiul constiintei n-au utilizat aceeasi termeni, n-au acordat aceeasi acceptie termenilor folositi. Humphrey sesizeaza 3 acceptiuni mai frecventeale notiunii de constiinta: la nivel de organizare a psihicului in teoria psihanalitica (Eul ca parte rationala a psihicului impreuna cu cateva aspecte ale Supraeului constituie constiinat); ca forma a atentiei, Allport credea ca ,,atentia este numele de cod al constiintei” ca o cale privilegiata a observatorului spre propria sa minte, spre ceea ce el simte si are prezent in minte (acceptie propusa de introspectionism). § Ce valoare au modelele ,,intuitive” ale explicarii constiintei ? In ultimul timp se manifesta o oarecare neincredere in puterea explicativa a acestor modele. De pilda, modelul traditional al activitatii creierului – care porneste de la ideea ca rezultatele discriminarilor si interpretarilor realizate in localizarile diseminate ale sistemului nervos sunt trimise spre alte zone mai centrale pentru a fi prelucrate intr-un proces care ar putea fi numit ,,prezentare si apreciere constienta” – este taxat drept un punct de vedere lipsit de speranta. De aceea se propune abandonarea si inlocuirea lui cu alte modele mult mai plauzibile. § In ce masura sunt oamenii constienti de procesele si de produsele proceselor ? Nisbett si Wilson credeau ca oamenii sunt constienti de continutul, de produsele constiintei, nu de procesele ei. Pentru ei produsele constiintei constituiau datele experientei constiente. Newell si Simon cerand subiectilor sa-si relateze cu voce tare gandurile in timp ce rezolvau o problema au constatat o mare capacitate a acestora de a surprinde procesele implicate in solutionarea problemelor, fapt care a permis construirea pe calculator a unui program menit a stimula comportamentul subiectilor. § Se poate face o distinctie intre ,,constiinta” si ,,autoconstiinta” ? Unii autori raspund afirmativ la aceasta intrebare. Edelman realizeaza distinctia dintre constiinta (constiinta de nivel primar) si autoconstiinta (numita constiinta de nivel superior). Constiinta primara se refera la capacitatea de a realiza existenta lucrurilor din lumea inconjuratoare, de a avea imagini mintale in prezent. A fi constient nu pp. nici un fel de Eu care sa fie constient de sine. Se deduce ca unele specii anumale (toate maniferele si unele pasari) dispun de constiinta. Probabil ca numai animalele fara cortex sunt constiente. Constiinta de nivel superior implica recunoasterea de catre subiectul ganditor a starilor lui afective, ea este ceea ce oamenii au in plus fata de constiinta primara: suntem constienti de faptul ca suntem constienti. Distinctia creeaza cel putin 2 pericole: de a confunda constiinta cu psihicul, pentru ca ceea ce Edelman numeste prin termenul de ,,constiinta” este de fapt, psihicul (neconstientul). De a extinde constiinta si asupra animalelor, ceea ce este nu nonsens. Nici alti autori nu au fost de acord cu distinctia dintre constiinta si autoconstiinta. In definitia data de Humphrey, problema constiintei este cum stie un om cum este sa fie el insusi. § Dispun masinile de constiinta ? La priva vedere s-ar parea ca da. Multe masini, considera Gross, se ,,comporta” in asa fel incat daca ar fi oameni ar sugera ca sunt dotate cu procese mintale. De ex. , avioanele prevazute cu pilot automat pot sbura singure, ele raspund la informatii ,,senzoriale” esterne, iau ,,decizii” asupra zborului, ,,comunica” cu alte aeronave. Cuvintele din propozitia anterioara scrise cu ghilimele, arata Gross, semnifica faptul ca ele trebuie luate ad lliteram, si doar intr-un sens morfologic. Numai oamenii iau decizii, comunica nu si animalele. Pentru o serie de cognitivisti (Turing, Simon, Boden) inteligenta artificiala puternica nu este doar o unealta pentru formularea si testarea ipotezelor privind mintea umana, ci – daca este bine programata – si o minte ce intelege, ce dispune si de alte procese cognitive, pe scurt numite constiente. Searle crede ca este imposibil ca masinile (inteligenta artificiala puternica) sa dispuna de constiinta. Mai aproape de adevar este Gray care se amplasa intre aceste 2 extreme, aratand ca, desi nu stim daca tesutul non-biologic poate produce sau sustine procese de constiinta, problema ramane deschisa. SUBCONSTIENTUL – ca ipostaza a psihicului 1. Locul subconstientului in psihologie Pozitia subconstientului in psihologie este destul de mprecisa. Termenul a aparul la sfarsitul sec. 19 si inceputul sec.20, capatand diferite denumiri. El a fost considerat cand o ,,postconstiinta”, cand o ,,preconstiinta”. Unii autori l-au denumit chiar ,,inconstient normal”. In prezent exista tentinta de a-l defini prin opozitie cu constiinta. Subconstientul reprezinta una dintre ipostazele importante ale psihicului care nu poate fi nici ignorata, nici redusa sau identificata cu alte iposteze ale acestuia. Subconstientul dispune nu numai de continuturi specifice, ci de mecanisme si finalitati proprii. Intelegerea acestora a parcurs o serie de etape. 2. Doua etape in definirea subconstientului In prima etapa cei mai multi autori concep subcs. ca pe o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient. El este rezervorul unde se conserva toate actele ce au trecut candva prin filtrul constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, de virtualitate psihica putand insa sa redevina oricand active, sa paseasca pragul constiintei. Ribot a definit subcs. drept o ,,constiinta stinsa”. Se remarca definirea subcs. pornind de la constiinta. Janet si Pierce spuneau: ,,constientul apare ca un fel de constiinta inferioara ce coexista cu cea centrala”. S-a acreditat si ideea ca desi amplasat intre constient si inconstient, subcs. este orientat mai mult spre constiinta. El nu este total obscur, ci pp. un anumit grad de transparenta putand fi considerat de aceea o ,,constiinta implicita”. Aceasta la determinat pe Freud sa respinga subcs., desi intr-o prima faza a activitatii sale la folosit pentru a desemna prin el inconstientul. Argumentul adus de Freud era urmatorul: subcs. sugereaza existenta unei alte constiinte, ,,ca sa spunem asa subterana”, a unei ,,constiinte secunde” care, oricat de atenuata ar fi , ramane in continuare calitativa cu fenomenul constient. Cu alte cuvinte, intre inconstient si subcs, nu ar exista o diferenta calitativa. Consecinta extrema a unui asemenea conceptii o reprezinta excluderea subcs. ca nivel de sine statator din structura psihicului. 2.Constientizandu-se caracterul limitat al definirii subcs., consecinta extrema antrenata de ea, s-a trecut la elaborarea unei noi conceptii. Henri Woallon pornind de la premisa ca in viata psihica a individului constiinta este un moment foarte fugitiv si foarte particular, o mare parte a acesteia desfasurandu-se in afara ei, isi punea urmatoarea intrebare: Cum sa ne reprezentam starile constiente? A spune ca ele reproduc sau perpetueaza starile de constiinta inseamna a reveni la considerarea constiintei ca fiind singura expresie a vietii psihice. Ipoteza este arbitrara si traduce o conceptie simplista asupravietii psihice: subcs. este un mediu inert unde se adapostesc perceptiile resimtite pana in momentul in care trebuie evocate din nou printr-o atractie a constiintei. Este adevarat ca starile de constiinta ale individului subzida in subcs. dar nu sub forma unei gravuri clasate printre multe altele. Dimpotriva, starile subcs. se modifica, deoarece cauzele de care dispun nu sunt date o data pentru totdeauna si pentru toti indivizii. Ele se modifica datorita faptului ca intre ele exista relatii de cauzalitate si de influenta reciproca. Subcs. este definit ca o ,,cerebratie latenta” ce are loc ,,sub simplicitatea aparenta a perceptiilor”. Se surprinde: caracterul dinamic al subcs. se contureaza mai pregnant ideea existentei lui ca nivel de sine statator, distinct atat de constient, cat si de inconstient Dupa Golu subconstientul este definit prin continutul memoriei de lunga durata, care nu se afla antrenat in momentul dat in fluxul operativ al constiintei, dar care poate fi constientizat in situatii adecvate. El cuprinde informatii, aminitri, aotumatisme, deprinderi, ticuri, stari de set (montaj) perceptiv si intelectual, tonusul emotional, motive. Cea mai mare parte a elementelor componente ale sale se afla in stare latenta, alcatuind rezervorul activitatii constiente curente. Active si realizabile in comportament in afara campului constiintei sunt doar automatismele, deprinderile, obisnuintele. Chiar constinutul latent al subconstientului intra in structura starii de pregatire psihica generala a subiectului, influentand pozitiv sau negativ desfasurarea proceselor psihice constiente, de la perceptie pana la gandire. Ar fi incorent sa reducem constinutul subconstientului exclusiv la informatiile, experientele si actele care provin din constiinta ; el in mod firesc comunica si cu inconstientul, incorporand o serie de elemente ale acestuia. Argumentul principal in sprijinul acestei afirmatii il constituie comportamentele finaliste, al caror motiv ramane neconstientizat. Automatismele se declanseaza si se sustin prin actiunea pulsiunilor si tendintelor inconstientului. Principiul activismului si dinamicitatii se aplica si organizarii subconstientului. El nu trebuie vazut ca o entitate statica si pietrificata, lipsit de miscare interioara, ci dimpotriva ca o organizare dinamica in cadrul careia se produc reasezari, rearticulari si reevaluari ale elementelor componente si chiar prin programe pentru activitatile constiente viitoare. O latura concreta a dinamismului intern al subconstientului o constituie fenomenele de reminiscenta, de reproducere selectiva si de reproducere fabulatorie a acestor informatii, evenimente sau experiente anterioare. Subconstientul poseda o anumita autonomie functionala, el dispunanad de mecanisme proprii de autointretinere si autoconservare. Aceste mecanisme sunt stimulate de sus, prin fluxurile constiintei, in stare de veghe si de activitate orientata spre scop, si de jos, prin fluxurile inconstientului, in stare de somn sau de constiinta confuza, ce caracterizeaza starile de ebrietate si cele provocate de narcotice. Visele, desi au punctul de pornire in inconstient, ele se finalizeaza si se depoziteaza in sfera subconstientului, si anume, in etajul superior al acestuia, ceea ce face posibila constientizarea si relatarea continutului lor imediat dupa trezire. Importanta subconctientului nu o putem subestima, fiind greu de imaginat existenta psihica normala a omului fara prezenta si functionalitatea lui. In primul rand el asigura continuitatea in timp a eului si permite constiintei sa realizeze integrarea sub semnul identitatii de sine a trecutului, prezentului si viitorului. In cazurile amneziilor totale anterograde sau retrograde, identitatea de sine este puternic alterata, relationarea subiectului cu lumea fiind profund perturbata. In al doilea rand subconstientul da sens adaptativ invatarii permitand stocarea informatiei si experientei pentru uzul ulterior. In desfasurarea oricarui proces constient, chiar daca el este provocat si se raporteaza la un obiect sau la o situatie externa conctreta, subconstientul se conecteaza in mod neconditionat la experienta anterioara, atat in forma operatiilor cat si a modelelor informationale-imagistice sau conceptuale. In al treilea rand, subconstientul asigura consistenta interna a constiintei, durabilitatea ei in timp. In afara aportului sau, constiinta s-ar reduce la o simpla succesiune a clipelor, a continuturilor senzatiilor si perceptiilor imediate, devenind imposibile functiile ei de planificare si proiectiva. Mentinerea in stare optima a cadrelor de referinta ale constiintei reclama permanenta comunicare senzoriala. Subconstientul este indispensabil pentru desfasurarea unei activitati mintale constiente independente, adica in absenta influentei directe a obiectelor sau fenomenelor externe. 3. Caracteristicile si rolurile subconstientului Principalele trasaturi ale subcs. apar din amplasarea lui topografica intre constient si inconstient. Aceste sunt: § latenta si potentialitatea (continuturile subcs. se mentin intr-o stare latenta pana cand vor fi reactivate si disponibilizate de catre constiinta) § coexistenta cu constiinta (de obicei continuturile subcs. sunt o alta expresie a continuturilor constiintei, poate mai concentrata, mai condensata, ele neintrand in conflict cu continuturile constiintei, ci coexistand cu acestea) § facilitatea, sevirea constiintei (subcs. se pune in slujba constiintei, devine un fel de ,,servitor” al ei) § filtrarea si medierea continuturilor care trec dintr-un nivel in altul (continuturile constiintei nu trec direct in inconstient, ci ,,poposesc"”pentru perioade de timp mai scurte sau mai lungi in subcs., la fel petrecandu-se lucrurile si cu continuturile inconstientului, care mai intai tranziteaza subcs., si abia apoi patrund in constiinta) Toate aceste particularitati ale subcs. au fost sesizate de P.P.-Neveanu, care vorbea de proximitatea subcs. fata de constiinta si de compatibilitatea cu ea. Aceasta arata ca desi se amplaseaza intre Cs. si Inc., subcs. este mai aproape de constient, iar continuturile lui sunt mai asemanatoare cu cele ale constientului decat ce cele ale inconstientului. Subcs. este considerat din aceasta perspectiva un servol-mecanism al constiintei, o ipostaza a psihicului aflata in slujba constiintei. Atkinson: ,,Subcs. contine ceea ce nu se afla in centru atentiei, dar care poate avea efecte asupra constiintei”. Zlate afirma ca subcs. nu este un simplu rezervor si pastrator al faptelor de constiinta, ci isi are propriile lui mecanisme. El nu conserva doar, ci poate prelucra, restructura, crea. Chiar daca la un moment dat constientul ,,scoate” la suprafata amintiri, automatisme, deprinderi, acestea nu vor fi absolut identice cu cele care ,,intrat” in subcs. Sub influenta unor factori (timpul scurs intre introducerea in subcs. si evocare, emotiile puternice, distragerea de la activitatea respectiva), amintirile, automatismele, deprinderile vor fi modificare de subcs., tocmai datorita noilor relatii in care acestea intra. Ion Biberi vorbea despre ,,functiile creatoare ale subcs.”. ,,Dinamismul vietii subcs. organizea
