CARACTEROLOGIILE PATOLOGICE
Cautarea de aspecte explicative, privind determinismul implicat, in structurile de ansamblu ale personalitatii, si mai ales ale caracterului, creeaza psihologiei diferentiale noi demersuri si noi forme de abordari. Ele sunt, deseori, determinate si de optica si structurile informative, ale celor, ce au in atentie, astfel de probleme.
Daca, pentru N. Pende, individualitatea, ca expresie caracterologica, a fost o structura cu patru fatete (morfologica, afectiva, intelectuala, psihologica), iar substratul functional explicativ, a implicat structurile morfologice si functionalitatea umorala, dar mai ales, mediul care, modeleaza numeroasele laturi ale personalitatii, cu subtilitate prin structurile lui, de nivel istoric, educativ, de cultura, tehnica, mentalitate, maladii.
Cum am vazut, s-a accentuat, prin timp, si ideea evolutiei caracterologice, in decursul vietii, fapt folosit de L. Corman, in tipologia sa. Domeniul psihologiei diferentiale a fost, insa, alimenatat intensiv, dinspre latura medicinei si antropologiei. La Geneva, s-a infiintat organizatia internationala BIAD (Le Bureau International d'Anthropologie Differentielle), fondata de Joennon (de la Paris) si de Pierre Mabille. Incepand cu anul 1950, la aceasta institutie, s-au colectat foarte numeroase diagrame, caracterograme, biograme, psihograme, si chiar craniograme, care au capatat o mare circulatie si un mare interes. Sa nu uitam, printre altele, faptul ca, Broca si-a lasat creierul spre studiu, prin testament. La fel, Einstein, si numerosi alti oameni de stiinta, convinsi de ideea ca, se pot gasi pe seama perfectionarii, de studii moderne, aspecte, inca, neincluse in implicatii explicative, prin care sa se determine aspectele caracterologice diferentiale.
Caracterologia patologica a aparut ca o legatura cu tipologiile, ca o problema data spre rezolvare.
Toate aspectele, la care ne-am referit, in acest capitol, solicita o lamurire. E vorba, de stabilit, o oarecare decodificare, a conceptului de normalitate.
In linii foarte largi, normalitatea exprima conformitate, a unor variabile psihice, (ca sa ne referim la subiect), la curbe de distributie, a acestora, in populatii asemanatoare. Se refera la atitudini, comportamente, respectarea normelor sociale de viata. Normalitatea este relativa si variabila, depinde de mediul cultural, si de epoca social istorica, dar si de structura de fond ereditara, si implicatiiile ei de receptivitate. Este greu de determinat, in cadrul variabilelor psihice, gradele de normalitate, pentru ca normalitatea se extinde, pe o arie destul de larga. Este greu de facut acest lucru si din cauza ca, teoretic nu este o linie de demarcatie clara, ci gradatii imperceptibile, intre conduita normala si nenormala. O reactie vehementa la o injurie este, din punct de vedere legal, nenormala, dar din punct de vedere social (al opiniei publice, cu alte cuvinte), o lipsa de reactie este dezonorata, determinata de teama, poate de servilism etc. In perioadele cavalerilor medievali, o astfel de reactie era de lasitate, cu consecinte forte grave, mai ales, daca, nu se facea, si o provocare la duel, pentru o injurie. Onoarea cavalerilor era atunci foarte importanta. Fara indoiala, intre timp, s-a cantat aria calomniei, si a devenit mai putin periculos sa calomniezi, pe cineva.
Pe de alta parte, una si aceeasi persoana, are reactii relativ diferite, in situatii asemanatoare. Varietatea foarte mare a naturii umane, face aproape imposibila, stabilirea de norme fixe de conduite. Normalitatea este inclusa, intr-o dispersie, ca orice variabila psihica. Notele, ce sunt de exceptie, sunt nenormale, de fapt, cele din jurul mediei, raman de normalitate. Dar, in cazul notelor evaluative, notele de exceptie devin dezirabile, si au conotatie pozitiva, ceea ce le creeaza, o valoare mai mare, decat a normalitatii, in a te spala pe mana, de cate ori vii din oras, sau ati face ordine, in mod curent, in lucruri. Pe de alta parte, "inteligenta normala" este potential deficitara, prin raportare la medie. Toate acestea arata ca, normalitatea trebuie privita, cu precautiune. Normalul nu este idealul. Individul normal este, mai degraba, tipul mijlociu al unei societati determinate. Freudistii au imprimat o oarecare ambiguitate conceptului de normalitate. Nevrozatul discret este relativ normal, in societatea contemporana, datorita socului existential (dupa Alvin Tofler), care creeaza o foarte mare varietate si variabilitate de reactii.
In medicina, normalul este omul sanatos deplin. Or, acest tip exista foarte rar, se poate, chiar spune ca, nu ar exista. Este normal, ca omul, sa aiba, in cursul vietii dificultati de sanatate. Normalul se numeste normotip. AJARIQUERRA, (1970) considera ca, anormalul psihic este inadaptabil, pe cand persoana normala este adaptativa, chiar daca nu este adaptata, intr-un anumit moment dat.
OMS a propus denumirea de copii de exceptie celor aflati la cele doua extreme ale curbei lui Gauss, adica la extremele fata de medie, pentru a conserva respectul fata de copil, om batran etc.
CARACTEROLOGIA PATOLOGICA A LUI KARL JASPERS
Jaspers Karl (1883-1969), psiholog, de origine elvetiena, a fost o personalitate deosebit de complexa. A fost influentat, in anii de studii superioare, de Max Weber, pe de o parte, si apoi de Dilthey. A dezvoltat o linie de exprimare, a psihologiei, deosebit de interesanta. A plecat de la remarca, oarecum, mai deosebita, ca fenomenele psihice nu pot fi studiate, obiectiv. Desi, de origine neurolog, si psihiatru, el a psihologizat, in mod deosebit, neurologia, contribuind, la echilibrarea interrelatiilor, dintre aceste discipline.
Prin axioma mai sus afirmata, Jaspers a creat o directie psihologica, aceea a psihologiei comprehensive si a fenomenologiei.
A fost cadru didactic la Universitatea din Heidelberg, intai. Din cauza nazistilor, pe care, I-a criticat public, a fost nevoit sa plece la Bale, din calea acestora.
Jaspers a considerat ca, psihologia poate efectua doua feluri de decupaje analitice, unul static si fenomenologic, transversal, ce se implica in gesturi, mimica, reactii si atitudini, si altul genetic, si unul dinamic longitudinal. Prezentul este cel ce determina, prin situatii, consecinte, viitorul, de aceea, trairile au un aspect static si unul dinamic fenomenologic. Exista reactii inexplicative, li se cauta, insa, mereu cauzalitatea. Exista si determinari procesuale organice. Exista poli ai dramatismului uman, comunicarea, printre altele, oscileaza intre dragoste si ura, intre culpabilitate si moarte. Jaspers a fost si un filosof existentialist. Fiinta umana este totdeauna in situatie intre sfasiere si esec, tinzand spre transcendenta, a sinelui si realizare, prin descifrarea realitatii. Variabilitatea umana se afla, intre aceste dimensiuni existentiale. Jaspers a influentet pe KURT SCHNEIDER, dar si pe EUGENE MINKOWSKI, pe HENRY EY si pe DANIEL LAGACHE (la baza neofreudist). (vezi ALLGEMEINE PSYCHOPATHOLOGIE, Berlin, Springer, 1913, revizuita si complectata in 1923).
Jaspers a pornit de la supozitia, ca exista o caracterologie normala, studiata de psihologie si una anormala, studiata de psihiatrie. In psihiatrie sunt numeroase obscuritati, si o mare lipsa de ordine, a considerat Jaspers. In acest context, Jaspers a facut impartirea in personalitati normale, personalitati extreme si personalitati alterate. Psihiatria are in atentie, ultimele doua categorii.
Personalitatile extreme au tendinte patologice, si se refera la persoanele psihastenice, persoanele histerice si persoanele schizofrenice.
Personalitatile alterate sunt acelea, ce au depasit limitele normalului, ca o categorie, si cele ce prezinta blocaje, ca maladii de integrare. In aceasta categorie, se pot descrie persoane, care au o supradezvoltare a plesanteriilor, si a doua categorie, este a persoanelor cu comportamente excesive mistico-religioase. In primul caz, se pot acuza tumori cerebrale, in al doilea caz, epilepsii. La acestea, se adauga persoanele cu comportamente euforice, care deceleaza, in genere, scleroze multiple.
Personalitatile extreme psihastenice nu pot, in genere, opune rezistente, lasa totul sa treaca, sunt slabe, lipsite de vointa si nu au forta, de a se lansa intr-o activitate.
Personalitatile extreme isterice se caracterizeaza prin faptul ca, doresc sa atraga atentia asupra lor, insista pe acest drum, vor sa para altfel, decat sunt, au conduite artificiale, sunt mitomane, nu pot avea sentimente reale si coordonate cu manifestarile exprimate.
Personalitatile schizofrenice sunt desprinse de realitate, pe care, nu mai pot sa o inteleaga, si nu mai au contacte afective cu mediul, nici chiar cu cei din mediul de provenienta. In genere, limitele si pragurile, legate de intrarea in zonele extreme, sunt foarte greu de precizat.
TIPOLOGIA PATOLOGICA A LUI KURT SCHNEIDER
Kurt Schneider a dezvoltat o structura caracterologica legata de aspectele potential accentuate, dinspre directia afectivitatii, si a avut in vedere, tendintele patologizante ale tipurilor descrise. Cele 10 tipuri la care s-a referit sunt urmatoarele.
ABULICUL. Este o persoana lipsita de vointa si rezistenta, la influentele presante de toate felurile. Este foarte influentabil si sugestibil, usor de multumit, deoarece nu are aspiratii puternice si, este, de asemenea, docil. Faptul ca se schimba, in functie de mediu, pune in evidenta, o adaptabilitate usoara, dar neselectiva si implicit, un Eu, nu destul de conturat. Lumea sa interioara este nesemnificativa. In genere, se afla sub influenta situatiilor si a circumstantelor, pe care acestea le dezvolta.
EXPLOZIVUL. Este o persoana agresiva, ce se antreneaza foarte repede negativist, in situatii ce-l supara sau afecteaza, in vre-un fel oarecare. In colectivele in care traieste, si in familie, (mai ales), intretine o atmosfera tensionata, in permanenta. Este, in genere, greu de suportat.
INSTABILUL. Este o persoana foarte sensibila, fapt ce face, sa fie interpretativa, si legat de aceasta caracteristica, sa-si modifice, foarte rapid, dispozitiile. Instabilitatea pe acest plan, favorizeaza o inclinatie spre stari depresive, care se repercuteaza, asupra celor din jur, creand o atmosfera enervanta.
MAGALOMANUL. Este o persoana orgolioasa, cu o imagine de sine, exacerbata. Din acest motiv, ii plac linguselile si simte nevoia de a se afisa, in orice imprejurare. Isi plaseza Eul, in centrul tuturor situatiilor si preocuparilor, adeseori, in forme originale, fiind preocupat, de a se evidentia, prin toate mijloacele. Are foarte multa vanitate si orgoliu, pe langa cerinta de a se remarca. Toate acestea, fiind acaparante si de mari consumuri afective, persoana cu tendinte megalomane, traieste consumuri importante afective si, acestea ii mineaza perseverenta, chiar daca este o persoana atrasa, de ceea ce este nou si interesant.
FANATICUL. Este activ, stenic, cu idei, de care, se acroseaza pasionant. In genere, este opozant pasional, fata de ceea ce nu se insereaza, in propriile idei. Poate fi recunoscut, prin faptul ca, adesea, este negativist. Daca este inteligent, dispune facil de argumente, daca are o inteligenta mai putin elevata si o cultura medie, negativismul sau este obositor si vehement. In orice caz, o doza de agresivitate, si tendinta de a duce lupte de idei, probleme, opinii, il caracterizeaza.
ANACASTUL. Este o persoana incarcata de obsesii. Acestea se contureaza, ca opinii, simpatii, conduite, fiind alimentate si de faptul ca, nu-si pot refula propriile probleme si continuturi din constiinta.
HIPERTIMIDUL. Este o persoana foarte activa, entuziasta chiar, vesela, ca dispozitie de fond. Are temperament sangvinic. Nu are, insa, suficiente strategii privind situatiile prin care trece, este lipsit de spirit critic. Fiind excesiv de plin de incredere in sine, se angajeaza prea usor in situatii, avand, adesea, superficialitate, prin rapiditatea si spiritul categoric, pe care le exprima. Rapiditatea si angajarea necritica, il face superficial, si aceasta, este cu atat mai mult, cu cat accepta, foarte repede, tot felul de angajamente temporale, pe care, insa, nu le poate finisa, pentru ca, se suprapun. Adeseori aceasta problema este morfologic un picnic.
DEPRESIVUL. Este o persoana pesimista, sumbra, tensionata afectiv, de numeroase situatii, dar si cu aceasta dispozitie de fond. Traieste intens toate situatiile, fiind insistent, in a le implica, in potentialul negativ, ce le-ar putea avea, ca efecte.
ASTENICUL. Este un tip preocupat mereu de propria stare de sanatate si de confort. In genere, isi face probleme de constiinta, deoarece are o mare sensibilitate, si totodata, o impresionabilitate deosebita, fapt ce modifica, pragul trairii intense a evenimentelor si situatiilor.
APATICUL. Este o persoana, ce nu se angajeaza, de obicei, usor in nimic. Are o afonie afectiva, evidenta. Este lipsit de compasiune, mila si uneori chiar de simt moral. Sunt persoane ce se ataseaza foarte greu, si intretin o tensiune rece, in colectivele din care fac parte.
