Omul traieste si isi desfasoara activitatea intr-un mediu natural si social hipercomplex, deosebit de bogat in informatii care, prin intermediul anaizatorilor, se transmit creierului uman si se cifreaza la circa 100000 biti/sec. Din aceasta avalansa de informatii se prelucreaza la nivelul codurilor psihice, in mod constient, doar 25-100 biti/sec. Este important ca din mediul inconjurator sa receptam cu claritate si sa prelucram informatiile care sunt indispensabile pentru adaptarea la cerintele concrete ale unei anumite situatii. Aceasta presupune o stare de constienta, valorificata sub unghi conativ si cognitiv prin intermediul procesului psihofiziologic numit atentie.
Atentia este procesul psihofiziologic care consta in orientarea si concentrarea selectiva a activitatii psihice asupra unor stimuli sau sarcini, in vederea obtinerii unei perceptii optime, rezolvari adecvate ale sarcinilor, a situatiilor-problema si adaptarii comportamentului sensorio-motor, cognitiv si afectiv la mobilitatea conditiilor externe si la dinamica motivelor si scopurilor persoanei. Atentia apare ca o conditie primara, de fond, pentru desfasurarea proceselor de cunoastere, a celor de autoanaliza si autoevaluare, prucum si a comportamentelor motorii.
Atentia nu dispune de un continut reflectoriu propriu, de un continut informational specific, ci ea asigura declansarea, mentinerea si optimizarea proceselor psihice cognitive. Declansarea atentiei este concomitenta cu declansarea de catre un obiect-stimul a perceptiei, sau prin reglare voluntara a reprezentari, memorarii, reactualizarii, gandirii, imaginatiei, praxiilor etc. Deci, se poate spune ca atentia este un nod-releu al vietii si al activitatii psihice.
Atentia se manifesta in plan subiectiv ca o stare de incordare, rezultata din concentrarea activitatilor psihice asupra unui obict, fenomen, process sau eveniment, asupra unor idei, actiuni, stari psihice etc. In plan comportamental (sensorial, motor, intelectual) atentia se obiectiveaza prin selectivitate, orientare si activare. Subiectul atent raspunde selectiv la diferiti stimuli, sesizeaza, detecteaza si filtreaza informatii, concentrandu-se asupra celor relevante si neglijandu-le pe altele nesemnificative pentru o anumita situatie. "Criteriul interior" al selectiei informatiilor depinde in esenta de motivatie (trebuinte, motive, interese), de emotiile si sentimentele cognitive.
Controlurile cognitive se interreleaza cu functionalitatea atentiei, permitand declansarea, organizarea si reglarea unor procese si activitati psihice. In opinia lui P. I. Galperin, atentia este o functie a controlului psihic. Activitatea de control nu are, desigur, un produs special. Odata declansata, atentia permite reflectarea unor elemente din mediu care intra in campul perceptiv al subiectului, precum si desfasurarea activitatii cognitive prin punerea in functiune si, totodata, prin controlul realizat asupra proceselor cognitive si conative.
Atentia - arata R. Floru - este un process psihofiziologic cu valente cognitive si conative in evolutia caruia se pot desprinde aspectele generale si particulare ale trecerii de la orienterea neselectiva la atitudinea pregatitoare si la atentia efectoare focalizata, selectiva, determinata de semnificatia obiectului pentru o anumita persoana. Legatura dintre reactia de orientare, atitudinea pregatitoare si atentia efectoare rezida in primul rand in aspectele lor procesuale - in trecerea unei faze in cealalta, in existenta unei succesiuni, a unei regularitati, chiar daca in cadrul acestei succesiuni fiecare poate sa se manifeste relativ independent si, deci, poate fi studiata ca atare prin metode ale psihofiziologiei. Ceea ce unifica diferitele faze ale atentiei este un mecanism neurofiziologic comun, respectiv, activarea corticala datorata sistemului reticulat, cu aspectele fazice si a celei tonice, urmata de filtrajul sensorial. Ponderea activitatii difuze fazice si a celei tonice este diferita in cadrul evolutiei de la reactia de orientare la atitudinea pregatitoare, precum si in cadrul atentiei efectoare, selective.
In functie de prezenta sau absenta intentiei de a fi atent, a scopului si a efortului voluntar, atentia poate fi voluntara, involuntara si postvoluntara.
Atentia involuntara se caracterizeaza prin faptul ca orientarea si concentrarea se produc spontan, neintentionat si fara efort voluntar. Stimulii care declanseaza o reactie de orientare si trezesc sau comuta in chip spontan atentia au fost numiti prosexigeni.Ocupandu-se cu teoria activarii, D. E. Berlyne arata ca unele caracteristici formale ale stimulilor duc la declansarea atentiei involuntare si la o crestere a nivelului de vigilenta mai durabila decat alte trasaturi ale stimulilor. Declansarea atentiei se poate produce mai ales de stimuli eterogeni, asimetrici, de stimuli incongruenti sau de cei complecsi. Valentele de apel ale caracteristicilor de acest gen ale stimulilor au fost cercetate experimental, inregistrandu-se durata fixarii si explorarii acestora. Durata activarii este mai mare pentru stimuli complecsi, care comporta mai multe elmente eterogene, si pentru cei incongruenti, incoerenti. Intr-adevar, caracterul neobisnuit, noutatea, intensitatea relativ mare, contrastul in raport cu ambianta, modificarea sau intermitenta stimulului declanseaza atentia involuntara. Dupa cum spune M. Rosca, in general atrag atentia toti stimulii care au o influenta pozitiva sau negativa asupra integritatii organismului, cei care au o legatura cu interesele si preocuparile permanente ale unei persoane, cu activitatea sa actuala sau de perspectiva.
Orice modificare noua sau neasteptata in ambianta imedita declanseaza reactia de orientare, care suspenda activitatea in curs de desfasurare si directioneaza activitatea perceptiva catre un stimul nou, pentru detectarea, discriminarea si identificarea acestuia.experienta dobandita in domeniul psihologiei reclamei dovedeste rolul valentelor de apel ale stimulilor proxigeni. Dar pentru o eficienta mai mare este necesar sa se ia in considerare nu numai caracteristicile fizice ale stimulilor, apte sa declanseze si sa atraga atentia, ci si conotatia lor afectiva si motivationala semnificativa pentru individ.
Atentia voluntara, considerata nivelul superior al acestui proces psihofiziologic, se caracterizeaza prin faptul ca decizia, implicata in orientarea si concentrarea atentiei focalizate, selective, este mai importanta decat orientarea spontana. Caracterul selective al reflectarii, determinat de atentia focalizata este rezultatul aparitiei in scoarta cerebrala a unei zone de excitabilitate optima, intarita prin fenomenul de inductie pozitiva. Deplasarea pe scoarta cerebrala a focarului de excitabilitate optima se manifesta subiectiv prin modificarea orientarii activitatii de reflectare, prin deplasarea atentiei, respective prin schimbarea obiectului atentiei focalizate.
Orientarea selectiva a activitatii cognitive si psihomotorii se realizeaza pe baza functiei reglatoare a limbajului, atentia focalizandu-se prin comanda sau autocomanda verbala si pe baza unui suport motivational adecvat. Cercetarile experimentale bazate pe tehnica inregistrarii miscarilor oculare au demonstrat rolul set-ului instructional in concentrarea si, de asemenea, in comutarea atentiei. In mecanismele atentiei se includ set-urile pregatitoare precum si set-urile anticipatoare si operatorii care se constituie in structura functionala a proceselor perceptive, mnezice, de gandire si al actelor motorii, ale praxiilor, pe baza interactiunii dintre continuturile experientei anterioare, starile de motivatie si expentantele subiectului, pe de o parte, si particularitatile situatiei obiective sau a sarcinilor actuale, pe de alta parte.
Atentia postvoluntara desemneaza, mai intai, acea forma a atentiei care este mijlocita de structuri operationale care au fost candva elaborate voluntar. Este fenomenul ce intervine cand efectuam diferite deprinderi senzoriomotorii sau intelectuele. In aceste cazuri atentia se mai numeste si habituala.
O alta semnificatie a atentiei postvoluntare se refera la situatia in care scopul activitatii si activitatea, sustinute voluntar a inceput, se desfasoara apoi fara nici un efort voluntar, subiectul fiind puternic angajat afectiv si motivational in efectuarea unor secvente ale activitatii. O astfel de atentie este denumita atentie postvoluntara. Aceasta forma a atentiei devenita predominant involuntara, datorita sustinerii ei de emotii si interese cognitive, trebuie considerata ca o forma aparte, si anume - atentia atitudinala. Aceasta intrucat ea presupune selectii-orientari-concentrari dupa vectorii atitudinali proprii unei persoane, in privinta cunoasterii, valorilor stiintifice, valorilor estetice, activitatile profesionale etc., vectori sustinuti de o motivatie optima.Atentia voluntara cat si cea involuntara, respectiv cea postvoluntara nu sunt strict delimitate in cadrul desfasurarii activitatilor umane, intrucat exista perioade in care se manifesta diverse grade de trecere de la o forma a atentiei la alta.
