Psihologie si pedagogie
Raspunsurile marelui psiholog la problemele invatamantului
Jean Piaget
Evolutia pedagogiei.
As vrea sa incep prin a mentiona ca acest prim studiu,datat in 1935, reprezinta o munca de pionierat,as spune chiar munca de pionierat in ceea ce priveste corelarea dintre experimentele empirice si descoperirile genetice din acea perioada.Aceasta lucrare a lui Jean Piaget a adus o contributie semnificati-va la inradacinarea pedagogiei ca stiinta de sine statatoare prin simplul fapt ca se axeaza pe o baza experimentala solida,spre deosebire de cele anterioare.
Al doilea studiu,mult avansat primului,merita analizat mai indeaproape nu numai datorita faptului ca depaseste aproape in orice privinta problemele abordate in studiul din 1935 ci pentru ca pune sub semnul intrebarii pedagogia actuala atat din punct de vedere al metodelor,cat si din cel al programelor.
#n zilele noastre ca si in 1965 nu trebuie tratata cu indiferenta disproportionalitatea dintre imensitatea eforturilor depuse si absenta unei reinoiri fundamentale a metodelor,a problemelor si chiar a modului de a pune probleme-le,a pedagogiei in ansamblul ei ca disciplina calauzitoare.Nici in prezent,si mai ales in Romania,unde importanta pedagogiei a fost oarecum subestimata pana acum,nu stim mai mult ca in 1965 in legatura cu ceea ce se pastreaza dupa cinci,zece sau douazeci de ani la reprezentanti ai diferitelor paturi sociale ale populatiei,din ansamblul cunostintelor dobandite in scoala generala.#ntr-un fel detinem unele rezultate,dar partiale,indirecte,cum ar fi acelea pe care ni le furnizeaza examenele de capacitate si de admitere in facultate,desi acesta din urma este si mai ambiguu,deoarece se bazeaza pe cunostinte dintr-un singur domeniu,maxim doua si nu verifica cultura generala a elevului in ansamblu.Nu se stie nimic exect,de pilda,despre cunostintele de geografie sau de istorie,care raman in capul unui taran de treizeci de ani,sau despre cunostintele de chimie,de fizica si chiar de geometrie achizitionate in liceu,pe care le pastreaza un avocat.
Una din multitudinea de dileme care bantuie si astazi invatamantul se refera la faptul ca memorarea cunostintelor nu are legatura cu cultura achizitio-nata.Cu legatura la acesta dilema Piaget a pus urmatoarea intrebare: dar cum am putea oare sa evaluam aceasta cultura,daca nu vrem sa ne limitam la judecati extrem de globale si de subiective? .Aceasta intrebare deschide calea pentru o multitudine de abordari si interpretari;cultura care conteza la un individ oarecare este mereu aceea care rezulta din pregatirea propiu-zis scolara,desi au fost uitate amanuntele conform cerintelor examenului final,sau este cea pe care scoala a reusit s-o dezvolte in virtutea unor incitari sau interese provocate independent de ceea ce parea esential in asa zisa pregatire de baza?
#n acest context educatorul este pus in situatia de a da sfaturi asupra unor subiecte atat de importante,sprijinindu-se nu pe o stiinta,cum ar fi dealtfel normal, ci pe consideratii de bun simt,fapt intru-totul subiectiv.
O alta problema intalnita si in aceasta carte,de o actualitate covarsitoare este promovarea de invataminte lipsite in mod evident de orice valoare formativa si pe care continuam sa le impunem fara a sti daca ele ating sau nu scopul utilitar care le este atribuit.Este clar ca studierea limbilor moarte are o valoare formativa,si are o multitudine de semnificatii,desi nu-mi vine in minte decat o semnificatie rationala.Dar problema este ca nu cunoastem deloc in mod cert, ca o predare specializata a acestora favorizeaza aceasta invatare,ramane indiferen-ta sau devine daunatoare.
Cu toate acestea pentru a aprecia randamentul metodelor scolare,nu dispunem decat de rezultatele examenelor de absolvire a scolii si,in parte,ale unor examene de concurs.#n acest caz avem de-a face cu o petitio principaii si cu un cerc vicios pe care ni-l explica Piaget mai jos.
O petititio principali,in primul rand,deoarece se postuleaza ca reusita la la examene constituie o garantie a unei insusiri trainice a cunostintelor,in timp ce problema,de loc rezolvata,consta dimpotriva in a stabili ce se pastreaza dupa cativa ani din cunostintele testate cu ajutorul examenelor si ce anume se mentine independent de amanuntele cunostintelor disparute.
Acest cerc vicios este creat de pretentia,absurda as putea spune,prin care apreciem valoarea invatamantului scolar pe baza reusitei la examenele de absolvire,in timp ce de fapt o buna parte a muncii scolare este influentata de perspectiva acestor examene si,dupa parerea unor specialisti competenti, aceas-ta munca este chiar in mod grav deformata de preocuparea mentionata,care a devenit dominanta.
Foarte important in evolutia invatamantului,si in acelasi timp trist,este faptul ca profesorul nu este considerat de catre altii si - ceea ce este mai grav - el insusi nu se considera,in general un specialist din dublul punct de vedere al tehnicilor si al creatiei stiintifice,ci e privit doar ca un simplu transmitator de cuno-stinte aflate la indemana oricui.Cu alte cuvinte,se considera ca un bun profesor da ceea ce se asteapta de la el,daca poseda o cultura generala elementara si cateva retete invatate care-i permit s-o transpuna in mintea elevilor.
#n felul acesta,se uita,pur si simplu,faptul ca invatamantul in toate formele, ridica trei probleme centrale,ale caror solutii nu sunt nici pe departe cunoscute.}i ne putem intreba in continuare cum vor fi ele rezolvate altfel decat cu colabora-rea profesorilor sau a unei parti dintre acestia:
1.Care este scopul acestui invatamant?Acumularea de cunostinte utile? (dar utile in ce sens?) A invata sa inveti? A invata sa inovezi,sa produci noul intr-un domeniu oarecare,in masura in care-l cunosti? A invata sa controlezi,sa verifici sau doar sa repeti? etc.
2.Aceste scopuri fiind alese (dar de catre cine,sau cu consimtamantul cui?) ramane apoi sa determinam care sunt domeniile (sau elementele acestor domenii) necesare,indiferente sau contraindicate pentru atingerea acestor scopuri:domenii de cultura,domenii de rationare (gandire?) si mai ales (ceea ce lipseste dintr-un numar mare de programe),domenii de experimentare,care formeaza aptitudinile pentru descoperire si control activ?
3.Dupa alegerea acestor ramuri ramane in sfarsit sa cunoastem suficient legile dezvoltarii mintale pentru a gasi metodele cele mai adecvate tipului de formare educativa dorita.
Desi,ca romani,ne putem mandri cu o programa scolara preuniversitara foarte buna,ce s-a concretizat in obtinerea de rezultate bune si foarte bune atat pe plan national cat si mai ales pe plan international,nu putem spune acelasi lucru si despre invatamantul universitar.Una din problemele care a dus la aceasta situatie o reprezinta pozitia corpului profesoral in raport cu cercetarea si a obstacolelor sociale care-i impiedica pe profesori sa se ocupe cu aceasta cercetare a cunostintelor elementare si nu numai.
Un obstacol major consta in faptul ca,ignorand complexitatea acestor probleme,publicul nu stie (si pana la urma publicul cuprinde anumite autoritati scolare si chiar un numar apreciabil de profesori) ca pedagogia este,intre altele,o stiinta si inca una foarte grea,data fiind complexitatea factorilor aflati in joc.
De la bun inceput trebuie sa intelegem ca societatea este cea care fixeaza telurile educatiei pe care o ofera generatiilor tinere,fixandu-le mai intai spontan prin constrangerile limbajului,ale obiceiurilor,ale opiniei publice,ale familiei,adica prin numeroase forme de actiune colectiva,prin intermediul carora societatea se pastraza si se transforma,modeland fiecare generatie noua dupa mulajul static sau mobil al celor precedente.
Cu toate ca programele si metodele didactice sunt impuse de stat,fie ca sunt lasate la initiativa profesorilor,este cat se poate de limpede ca nu putem trage nici o concluzie intemeiata asupra randamentului lor efectiv sau asupra multiplelor efecte neprevazute pe care ele le pot avea asupra formarii generale a indivizilor,fara un studiu sistematic dispunand de toate mijloacele de control atat de bogate pe care le-au elaborat statica moderna.
