Conceptul de invatare
Invatarea poate fi considerata ca fiind o forma fundamentala de activitate umana. Ea presupune o relatie a individului cu mediul, un consum de energie (fizica, nervoasa, psihica) si o functie transformatoare la nivelul mediului a individului sau a relatiilor dintre acesta si mediu.
Literatura de specialitate abunda in incercari de definire a invatarii. Coordonatele fundamentale care se regasesc in majoritatea definitiilor propuse sunt:
o anumita modificare de conduita
o modificare profunda, selectiva care se produce sistematic stabil intr-o directie determinata
o modificare adaptativa provocata de
intalnirea
O pondere deosebita, chiar absoluta se acorda repetitiei si exercitiului ca
determinanti ai invatarii. Adaptarea senzoriala ca si obisnuintele nu pot fi excluse din sfera invatarii. Invatarea nu se confunda nici cu actele innascute, nici cu maturizarea, nici cu oboseala, motivatia, totusi in conditii naturale aceasta nu poate fi separata de factorii respectivi. Invatarea se aseaza sub semnul unor actiuni sociale speciale, cum sunt cele de instruire si educare. Este vorba de strategiile de instruire si educare care se aplica sau pe care si le aplica cel care invata si de a caror calitate depind modul de orientare, extensiunea si eficienta formativa a actiunilor lui de invatare, trecerea conduitei lui sub controlul dominant al invatarii si ridicare la rang de lege a dezvoltarii psihice prin invatare.
Invatarea scolara reprezinta forma tipica in care se efectueaza invatarea la om, forma ei completa, deoarece la nivelul ei invatarea nu decurge pur si simplu de la sine ci este conceputa, anticipata si proiectata sa decurga intr-un fel anume ca activitate dominanta.
