Abordarea structural-dinamica a psihicului Etape in evolutia abordarii structural-dinamice a psihicului Cu timpul in locul unei psihologii plane sau orizontale asupra vietii psihice se propune una verticala, piramidala al carui obiect il constituie studiul organizarii ierarhizate a persoanei umane. 1) Intuirea organizarii verticale a psihicului uman o intalnim inca la LEIBNIZ. El vorbea de existenta unor ,,perceptii mici”, deci a unor perceptii nonconstientizate. 26497hzo98ubq4q MAINE de BIRAN introduce conceptul de ,,perceptii obscure” care nu sunt altceva decat senzatiile, ideile sau miscarile ce se ,,intuneca” prin efectul obisnuintei sau a lipsei de atentie a spiritului. FECHER referindu-se la stimulii subliminali producatori de senzatii ,,subpragale”, surprinde existenta aceluiasi plan nonconstientizat al vietii psihice. JOHN STUART MILL a intuit modificarea calitativa a ideilor, aparitia unor produse noi ireductibile la elementele constitutive. Ideea compusa are propietati diferite de acelea ale ideilor simple, considera el, asa cum sarea dispune de propietati diferite fata de cele ale sodiului si clorului. Dupa Mill ar exista cel putin 2 nivele de organizare a psihicului: zb497h6298ubbq unul elementar(contine elemente ireductibile unele la altele); altul structural , cu elemente interrelationate, cu propietati noi si distincte fata de cele ale elementelor componente. 2) Fundamentarea si consolidarea abordarii structural-dinamice a psihicului Ideea organizarii nivelare a psihicului prinde contur mai clar la PIERRE JANET care desprinde existenta nivelului constient si inconstient al psihicului: ,,Campul psihologic” al unui individ, credea Janet, este format dintr-o multitudine de operatii materiale si mentale, dintr-o diversitate de comportamente obiective si stari psihice srans legate intere ele. Intr-o stare de sanatate psihica buna, puterea coordonatoare a constiintei este atat de mare incat toate aceste operatii, comportamente si stari psihice sunt reunite intr-o aceeasi perceptie personala. Cand sanatatea psihica a individului este afectata, intre componentele vietii lui psihice se produce o dezagregare, o destramare si o sustragere a unor elemente de sub controlul constiintei. Restrangerea campului constiinteieste o manifestare a epuizarii cerebrale generale sau a unei slabiciuni morale a individului, constand in neputinta acestuia de a reuni, condensa fenomenele sale psihice sau de a le asimila personalitatii sale. Asemenea de-compozitii intelectuale sau slabiri ale sintezei psihice au loc in isterie, ideile de sinucidere, de omucidere, fobiile, etc. facand ravagii printre ei. Janet concepe constiinta ca pe o sinteza activa a tuturor elementelor psihice ce sunt grupate intr-o individualitate, ea strangand foarte bine toata pluralitatea fenomenelor psihice. Uneori insa aceasta pluralitate unificatoare isi restrange campul activitatii, ceea ce face ca unele elemente ale vietii psihice sa ramana in afara orbitei ei de actiune, ca un fel de ,,sisteme emancipate”, autonomizate exercitand influente obscure si confuze. Ele constituie lumea inconstientului, ce poate fi pusa in evidenta in cazurile patologice. Asadar ceea ce este inconstient provine din disocierea psihica, isteria fiind o boala tipica a inconstientului. Constientul si inconstientul fiind in viziunea lui Janet 2 moduri de organizare a vietii psihice, coexistente unul in altul. Cel care va considera ca organizarea vietii psihice implica o infrastructura psihica aflata in conflict cu instantele superioare de control va fi FREUD, initiatorul psihanalizei. In cateva din lucrarile sale fundamentale (Interpretarea viselor, 1899; Psihopatologia vietii psihice, 1901; Trei eseuri asupra sexualitatii; Cuvantul de spirit si relatia sa cu inconstientul, 1905 ), Freud porneste de la ideea ca viata psihica a individuluiare la baza dualitatea pulsiunilor sexuale care tind: ® pe de o parte, la conservarea spatiului si a pulsiunilor Eului ® iar pe de alta parte, la conservarea individului. El contesta absolutizarea datului constient si propune impartirea topografica a psihicului, implicit o organizare pe verticala a vietii psihice. · Inainte de 1920 ,,aparatul psihic” este compus dintr-o serie de componente sau nivele supraetajate: inconstient = rezervorul trairilor si actelor refulate, al instinctelor sexuale ; preconstient = un fel de filtru indeplinind functia de ,,cenzura” si permitand accesul selectiv in constiinta a acelor impulsuri si tendinte acceptabile pentru ea; constient = este un ,,strat superficial”, de fapt, expresia unor adancuri in care predominant este inconstientul. ,,Veritabilul” nivel de organizare a vietii psihice il constituie, dupa Freud, inconstientul deoarece el guverneaza gandurile, actiunile, imaginile, reprezentarile. Functia ,,aparatului psihic” este de a reduce tensiunile neplacute fie prin: descarcarea lor proces intrapsihic de aparare si de refulare. Constiinta nu este decat suprafata aparatului psihic, pe cand inconstientul formeaza baza, fundamentul lui. In marea sa majoritate, aparatu psihic este inconstient. Tendintele refulate in cursul dezvoltarii sexuale infantile isi fac loc si se satisfac in vis sau in simptomele nevotice. · Dupa 1920 aduce o serie de corective. 1) Mai intai el revizuieste parerile cu privire la pulsiuni. Astfel, pulsiunilor vietii (sexualitate, libidou, Eros) le sunt opuse pulsiunile mortii (Thanatos). Acorda un rol mai mare agresivitatii. Agresivitatea nu este pur si simplu subordonata sexualitatii, ci dispune de propriile sale functii in viata psihica a individului, fiind uneori in mare masura responsabila de simptomele nevrotice decat pulsiunile sexuale. Exista in om , considera Freud, o tendinta primitiva de autodistrugere. Pulsiunile mortii, mai importante decat cele ale vietii, tind, spre reducerea tensiunilor, spre restabilirea unei stari anterioare biologice si spre repetitie. Aceste pulsiuni isi fac simtita prezenta in: ® mecanismele de aparare ® diferite forme de proiectie (paranoia) ® fuziunea cu impulsurile libidinale (sadism, masochism) ® sau in orientarea lor impotriva Eului (melancolia) Freud isi revizuieste conceptia cu privire la structura si dinamica aparatului psihic, acesta fiind interpretat prin prisma mecanismelor de aparare ale Eului si a operatiilor de refulare. In prima teorie, inconstientul coincidea cu refularea, conflictul de baza fiind intre preconstient-constient, pe de o parte, si inconstient, pe de alta parte. De data aceasta Freud sesizeaza ca in refulare, insasi operatia refulata este inconstienta. De asemenea, el constientizeaza mai bine locul si rolul Eului in structura aparatului psihic. In noua topica a aparatului psihic, format din Sine, Eu, Supraeu, locul central va reveni Eului. In timp ce: ®Sinele se diferentiaza in contact cu sursele corporale ale trebuintelor si emotiilor ® Eul se devzolta prin diferentierea aparatului paihic in contact cu realitatea externa. Spre deosebire de: ® activitatea inconstienta a Sinelui ® activitatea Eului este concomitent constienta, preconstienta si inconstienta ® ea consta in - perceptia externa si interna, in procesele intelectuale - dirijarea si controlarea mecanismelor de aparare · Eul: ® este cel care ofera solutia conflictelor cu realitatea sau cu dorintele incompatibile ® controleaza accesul in constiinta ® in sfera actiunii asigura functia sintetica a personalitatii. ® uneori este impiedicat in demersurile intreprinse; limitele sale provin fie din: -absenta sau insuficienta propriilor aptitudini -din infiltrarea Sinelui si Supraeului care il fac sa cationeze in contrasens sau il impiedica sa actioneze corespunzator. Ca urmare a interiorizarii de catre Eu a unor forte represive intalnite de individ de-a lungul vietii sale, forte ce sunt de ordin social, moral, parental, in limitele lui se formeaza Supraeul. De obicei acesta este expresia identificarii copilului cu parintii idealizati. Daca Eul este determinat, in general, de experienta proprie si actuala a individului, Sinele si Supraeul sunt influentate de trecut (Sinele de ereditate, Supraeul de influentele sociale si parentale). Conciliator intre aceste instante si realitatea externa, Eul devine principalul nivel al vietii psihice. © Principalele corectii ale schemei precedente asupra aparatului psihic constau in urmatoarele: valorizarea considerabila a rolului Eului in viata psihica a individului; redimensionarea ,,fortelor” participante la dinamica vietii psihice, jocul combinat dintre Eu si celelalte instante fiind cel care asigura apararea contra pulsiunilor si dorintelor refulate. renovarea explicatiilor referitoare la functionarea psihicului; daca in prima varianta explicatiile psihanalitice sunt date in termeni de conflict a pulsiunilor, de data aceasta ele sunt date in termeni de aparare a Eului contra pulsiunilor si emotiilor; de asemenea, pulsiunile nu mai sunt doar de ordin sexual, ci sunt si pulsiuni agresive. Cel mai mare merit al lui Freud il constituie faptul ca el a fost primul care a elaborat o conceptie structurata asupra nivelelor functionale ale vietii psihice si mai ales asupra raporturilor dinamice dintre ele. Teoria psihanalitica raspunde unui triplu punct de vedere: topic (punct de vedere desciptiv care vizeaza modularea diferitelor instante intrapsihice necesare intelegerii functionarii psihicului) dinamic (punct de vedere calitativ inseparabil notiunii de conflict intrapsihic, numai combinarea fortelor antagonice ducand la aparitia conflictului in cadrul fiecarei instante, dar si intre instante) economic (corolar cantitativ indispensabil celorlalte doua deoarece conflictul depinde de circuitul si investirea energiei psihice la nivel intrapsihic, al obiectului sau reprezentarilor). Dupa Zlate psihanaliza a savarsit o mare eroare: absolutizarea inconstientului. Freud inglobeaza in inconstient insasi Eul; el considera ca esenta existentei este inconstienta. In felul acesta viata psihica este amputata in cele din urma de fortele antagoniste care formeaza constiinta si Eul. Viziunea nivelara a vietii psihice este impartasita si de alti autori avand o larga audienta in psihologie. LUDWIG KLAGES (1928) considera ca viata psihica este constituita din 3 straturi zau zone: materia individualitatii (ansamblul aptitudinilor personale referitoare la cunoastere, emotivitate, miscare); structura (complexul de dispozitii ale mediului intern care determina forma de desfasurare a proceselor psihice); natura (totalul mobilurilor sau motivelor personale de actiune ale individualitatii). E. ROTHACKER (1938) identifica 4 stadii in persoana vitala: Leben-in-mir Tier-in-mir Kind-in-mir Gefuhle-in-mir, echivalente straturilor ce se formeaza in ea. Ph. LERSCH (1942) renoveaza conceptia lui ROTHACKER si formuleaza celebra teorie a ,,straturilor personalitatii”. Dupa opinia lui personalitatea umana este constituita din straturi suprapuse. Exista o baza endothmica si o suprastructura personala, ambele structuri fiind asezate pe un fond vital care reprezinta ansamblul starilor si proceselor organice, corporale. Baza endothmica cuprinde tot in planul vertical, de jos in sus, srari si simtiri, impulsuri, tendinte, afecte. Straturile cele mai ,,joase” sau cele mai adanci ale acesteia, accesibile experientei si descrierii, au un caracter de permanenta, ele fiind specii variate ale sentimentului vital, sentimentul afirmarii de sine, al puterii si valorii Eului. Confictul dintre aceste instante exprima ,,peripetiile experientei”, prin raportul acesteia cu diversele nivele ale experientei. H. THOMAE (1951), prefera termenul de ,,arie” al personalitatii. Dupa parerea lui procesele dezvoltarii sunt rezultate ale interactiunii diverselor arii ale personalitatii: aria propulsiva (flexibila pentru adaptarea la schimbare); aria impulsiva (ce consta in habitualizare); aria prospectiva (care asigura orientarea viitoare). Desi aceste ultime contributii, cu exceptia celei a lui LERSCH, surprind intr-o mai mica masura aspectul organizarii ierarhice, nivelare a psihicului si mai mult pe cel al structurarii si interdependentei propriu-zise, ele sunt sugestive pentru efortul de a creona o viziune unitara si interactionista asupra vietii psihice.
