MUNCA – O CALE SPRE SUCCES PENTRU FIECARE Dintre toate tipurile de activitati, munca ocupa locul cel mai important in viata omului: un calcul sumar arata ca daca socotim viata activa a individului ca avand o durata de 40 de ani, fiecare cu cate 48 de saptamani lucratoare a 40 de ore, rezulta 76.800 de ore ocupate de munca (din totalul de 349.440 de ore ale acelorasi ani), adica 21,9 %. Numai somnul ocupa mai mult timp… Dar nu este o activitate formativa. Formarea personalitatii incepe cu prima zi de viata, continua pe tot parcursul educatiei realizate in scoala si in afara ei, in copilarie si adolescenta, dar nu se opreste odata cu inceperea activitatii profesionale. Alegerea profesiei si adaptarea la cerintele ei presupun continuarea unei directii de dezvoltare a personalitatii care sa permita dezvoltarea priceperilor si a aptitudinilor, exprimarea unor valori si atitudini, asumarea unor roluri agreabile, succesul profesional fiind, in ultima instanta, o rezultanta a interactiunii dintre structura de personalitate si mediul ocupational. Personalitatea si identitatea de sine a adultului sunt strans legate de principala sa activitate - munca. Devenirea personalitatii, ca proces continuu, depinde. de o serie de factori, care ar putea fi grupati in trei categorii: ciclurile de viata, alegerile pe care le facem mai mult sau mai putin intamplator si automodelarea. Aceste alegeri, printre care si cea a profesiei, exercita o influenta modelatoare: un post inalt solicitant sub aspect intelectual isi pune amprenta nu numai asupra dezvoltarii aptitudinilor si capacitatilor, ci si asupra intereselor, motivatiei, nivelului de aspiratie, manifestarilor Eului (imagine de sine, respect de sine); o munca monotona si subsolicitanta poate deveni calea unei adevarate alienari de sine. In viata cotidiana este larg raspandita sintagma "deformatie profesionala", care are semnificatia de efect modelator al muncii asupra personalitatii, fie in sens pozitiv, de imbogatire si dezvoltare a personalitatii, fie negativ, de ingustare a preocuparilor prin specializare excesiva, de evolutie spre "omul unidimensional". Individul se poate identifica cu profesia practicata, lasandu-se complet "aculturalizat profesional" de mediul si cultura muncii, sau, dimpotriva, poate dezvolta o duplicitate structurala". El isi va dezvolta un Eu profesional exterior si oarecum separat de Eul sau intim, pentru a se apara de presiunile unui mediu cu imperative excesive si rigide. Eul intim ramane astfel o "reduta interioara" in fata acestor presiuni, cu rolul de a contrabalansa artificialitatea Eului profesional. Performanta in munca depinde atat de variabilele interne ale persoanei (varsta, sex, aptitudini, interese si motivatii, sistem de valori, trasaturi de personalitate, experienta), cat si de variabile externe, de natura fizica - ambientala (spatiu de lucru, echipamente, metode de lucru) si organizational - sociala (caracterul si politica organizatiei, ambianta sociala). Comportament profesional si adaptare performanta Definind succesul profesional ca pe o adaptare performanta la cerintele munci, caracterul relativ al fenomenului pune in discutie problema criteriului de evaluare a performantei, a standardului la care se raporteaza performanta. Criteriile de evaluare pot fi subiective (intra sau interpersonale), dar si obiective (cantitative), pe termen scurt sau lung. Fiecare dintre aceste criterii are o valabilitate relativa la natura profesiei, la tipul de organizatie, la societate in ansamblul sau. Competitia, in orice domeniu, pune problema eficientei personale, responsabilitatii pentru gestiunea resurselor proprii: individul este propriul sau manager, el trebuie sa-si "conduca" propria persoana ca pe o intreprindere rentabila, adica sa-si evalueze resursele cu realism, sa-si stabileasca obiective si sa elaboreze proiecte existentiale pe termen lung, mediu si scurt, sa se foloseasca de oportunitati, sa fie flexibil si sa-si urmareasca atingerea unor obiective de etapa, adevarate zone succesive ale proximei dezvoltari personale. In aceste conditii, succesul profesional este nu numai un succes - reusita, ci si un succes - izbanda, un succes-recunoastere, ba chiar un "succesimpunere". Supraevaluarea resurselor proprii, directionata spre mentinerea momentana a unei imagini si a stimei de sine, ca si subevaluarea, avand ca scop autoprotejarea in caz de esec, sunt puncte de plecare neproductive pentru o strategie de reusita. Numeroasele cazuri de persoane cu dotare intelectuala peste medie, constiente de potentialul lor, dar cu realizari profesionale modeste, dovedesc ca evaluarea realista a resurselor proprii, fara un nivel de aspiratii pe masura si fara eforturi, nu constituie o conditie absoluta a reusitei profesionale. Valorificarea dotarii intelectuale depinde de o categorie aparte de resurse interne - trasaturile de personalitate - care sa favorizeze afirmarea de sine (aspecte ale Eului, interese, motivatii, atitudini) si relationarea cu mediul socio - organizational al succesului (competenta sociala). Chiar daca persoana se autoevalueaza realist si este capabila de o gestiune eficienta a resurselor proprii, evolutia sa profesionala va fi conditionata de tipul de organizatie in care munceste, de conditiile economice, de alti factori conjuncturali. Organizatia este, prin definitie, un mediu succesual: rostul ei este de a folosi resursele de care dispune - umane, materiale, financiare, informationale - pentru atingerea unor scopuri intr-un mod eficient. Ca atare, orice organizatie va cauta sa stimuleze eficienta individuala si va promova un sistem de valori succesuale si de sanctiuni premiale care sa constituie pentru individ valori de asimilat, scopuri de atins, recompense de dorit, modele comportamentale de urmat. In viata profesionala, succes nu inseamna numai performanta in sine, ci si performanta care este concordanta cu scopurile comune ale celor care alcatuiesc organizatia. Succesele culminale sunt rezervate unor elite, pe cand succesul profesional este accesibil tuturor. Dar el nu este un rezultat spontan al unor merite personale sau al unor imprejurari favorabile, ci rezultatul unei adevarate "tehnologii de fabricatie", pe care fiecare dintre noi o invatam observand cu atentie conduitele succesuale ale altora (modele), citind carti de autoperfeclionare - atat de multe in ultimul timp - incercand si gresind, invatand din greselile noastre si ale altora. Pentru personalitatile publice exista "consilieri de imagine" ale caror atributii sunt tocmai de a gasi cea mai buna strategie de promovare a imaginii publice, exista echipe manageriale care le asigura eficienta. In cazul carierelor mai putin spectaculare, fiecare este propriul sau consilier de imagine, sef de campanie promotionala, manager. Documentatie: Revista “Psihologia nr. 5/1999”, articol scris de lector univ. dr. Marcela LUCA
