Conditiile psiho-pedagogice de dezvoltare a capacitatilor creative la varsta prescolara mare Investigatiile realizate de diferiti specialisti (J. Piajet, David Ausubel, Hans Aebli, Teresa Engelman, Ion Berca, Robert Gagne, Ion Danila, Siminica Sova, Ioan Suretu etc) sustin ca conditia fundamentala pentru randamentul scolar este caracterul constient al invatarii. Aptitudinile de invatare constienta se formeaza la copii treptat si cu greu. O modalitate de pregatire pentru activitatea de invatare constienta in prescolaritate este activitatea verbal-artistica. Ea corespunde particularitatilor de varsta a prescolarilor si sustine curiozitatea lor. Descrierea a celor observate in natura este si ea o activitate verbal-artistica care are drept suport cuvantul si frumosul, artisticul din natura. Analiza elementara a unui tablou, lectura imaginilor, interpretarea unui cantec pentru copii este de asemenea o activitate artistica, dezvolta spiritul de observatie, il obisnuieste sa auda, sa vada, sa simta si sa explice, il familiarizeaza frumosul. 47332vsp32yes3o Problema invatamantului prescolar este discutata pe parcursul ultimelor secole (XIX - XX). Savantii nu au ajuns inca la un raspuns definitiv. Jean Piajet sustine ca: Toate conduitele comporta un aspect innascut si unul dobandit, dar nu cunoaste unde se afla frontiera dintre ele, ceea ce ne permite sa afirmam ca savantul recunoaste si apreciaza etapa invatamantului prescolar, in care copiii dobandesc, achizitioneaza cunostinte si isi formeaza competente, atitudini, comportamente. Invatarea in ciclul primar se intemeiaza pe achizitiile spontane ale prescolaritatii. Practica de instruire dovedeste ca o achizitie noua se cladeste pe un sistem de cunostinte, competente sedimentat deja, si nu pe teren gol. Audierea si repovestirea povestilor, memorizarea si recitarea versurilor, insusirea proverbelor, zicatorilor, ghicitorilor, si utilizarea lor in vorbire, arta plastica, comunicarea sunt momente necesare ale procesului de formare a personalitatii in devenire. Acestea si alte abilitati obtinute la varsta prescolara prin intermediul activitatii artistice (desen, modelare, aplicatie, construire, lucru manual) permit copilului sa deprinda la debitul scolar anumite competente care la randul lor devin o garantie a integrarii sociale si o conditie a dobandirii performantei lingvistice, artistice plastice. Activitatea verbal-artistica, integrata cu cea artistica plastica: se332v7432yees ajuta la insusirea limbii literare si la perceperea mediului ambiant; dezvolta sensibilitatea; serveste drept sursa principala de transmitere a experientei sociale, si a cunostintelor; contribuie la formarea competentelor si atitudinilor, la realizarea obiectivelor educatiei estetice, intelectuale si morale; include elemente spirituale si comportamentale in personalitatea copilului; serveste drept suport pentru achizitionarea valorilor sociale, nationale si general umane, morale, stimuland actiunile creative ale prescolarilor si elevilor mici. Un obiectiv major al activitatii literar artistice este dezvoltarea creativitatii verbale si artistico – plastice. Creativitatea si elementele ei. Exista multiple posibilitati de formare a unei personalitati creative. Consideram ca una dintre cele mai eficiente in varsta prescolara este familiarizarea copiilor cu textul literar si dezvoltarea creativitatii prin diverse exercitii artistico – plastice: desen, pictura, modelare, aplicare. Elementele de baza ale creativitatii sunt: originalitatea flexibilitatea senzitivitatea fluenta ingeniozitatea expresivitatea Flexibilitatea este capacitatea de a adapta gandirea la situatii noi, uneori neprevazute, cu scopul de a cauta si a gasi solutii optime de rezolvare a problemelor ce apar in diverse domenii de cunoastere inclusiv in cel al cunoasterii artistice. Senzitivitatea inseamna facultatea de a simti, de a fi sensibil. Profunzimea si aria sensibilitatii depind de spiritul de observatie care poate fi format, educat la copii prin exercitii dirijate de pedagog. Fluenta este o proprietate a stilului si se caracterizeaza prin cursivitate si fluiditate in exprimare (avand ca suport limbajul si fluenta lui). Ingeniozitatea indica spiritul inventiv, de initiativa - calitati indispensabile creativitatii umane. Expresivitatea exprima culoarea, forma, marimea, ritmul, simetria, asimetria si dinamica. Cu cat este mai expresiva opera de arta cu atat mai mult ne place. Dezvoltarea creativitatii nu poate fi dezvoltata fara a intelege ce-i acela mijloc de expresivitate. Insusirea de a fi ingenios se impune ca un semn al unei minti agere, capabile sa gaseasca solutii neordinare in cele mai complicate si surprinzatoare imprejurari. Ingeniozitatea permite evitarea stereotipilor. Sarcinile corpului didactic in scopul ridicarii potentialului creativ al copiilor si stimularea lui sunt: reformulari intr-o viziune personala; clasificari de obiecte care poseda insusiri similare; evidentierea particularitatilor unor clase de obiecte; formulari si explicatii personale care se preteaza la interpretari controversate; comentarea unor opere artistice; inventarea de jocuri si solutii de rezolvare a unor situatii; interpretarea de roluri ale unor persoane reale sau imaginare; dramatizari ale episoadelor din creatia literara, artistica. Formarea creativitatii Acesta este un proces complicat care se deruleaza in timp. Progresul creativitatii poate fi considerat efectiv numai atunci cand trece patru etape: Etapa formativa presupune existenta unor noi conditii si adaptarea la ele (pentru un pianist acesta ar insemna insusirea clapelor, pentru un elev din clasa I insusirea vocalelor si consoanelor). Etapa normativa are drept scop integrarea fiecarui copil intr-un grup (a nu se considera diferit, aparte) deoarece colegii exercita influenta si cineva poate fi complexat din cauza diferentelor. Etapa interogativa in care elevul nu mai gaseste ca e placut sa fie ca altcineva. Asemanarea devine plictisitoare si inutila. Individul incepe sa aprecieze aceea ce deosebeste de altii si ceea ce este particularitatea altora. El isi dezvolta un simt al mandriei pentru unicitatea sa si o incredere mai mare in eu-l sau. Etapa transformationala in acest punct individul realizeaza ca pentru a evolua, trebuie sa se schimbe si schimbarea trebuie sa fie majora: “in viata si in stilul de viata… pentru copil, elev”, aceasta e o perioada de criza cand doreste sa se debaraseze de ceea ce era placut si comod. La aceasta etapa individul isi face drum inainte sau regreseaza literalmente. Este vorba de o “transformare”. Actiunile de stimulare a creativitatii urmaresc sa determine productivitatea acestor capacitati umane. Ridicarea potentialului creativ al copiilor incepe de la munca creatoare a cadrului didactic (pentru aceasta sunt necesare cunostinte multilaterale; eficienta de munca si o buna pregatire). Creativitatea in stilul de munca al cadrelor didactice tine de factorii psiho-pedagogici si reflecta un cuantum de capacitati specifice si generale. Capacitati generale: Vocatia profesionala: predispozitii, aptitudini literare, muzicale, artistice, simtul noutatii; Eruditia: posedarea unui larg si bogat orizont cultural in diferite ramuri – arta, filozofie, psihologie, etica etc; Pasiunea pentru literatura si arta. Structuri fizice si psihice cognitive, afective, motivationale, predominarea semnificativului spre satisfacerea solicitarilor copiilor (elevilor, discipolilor). Capacitati speciale: Capacitatea intelectuala. Posibilitatea cadrului didactic de a reactiona si de a se adapta la nivelul diferential al copiilor. Posibilitatea de a opera cu eficienta in cadrul activitatilor teoretice si practice in scopul asimilarii cunostintelor, al formarii priceperilor si deprinderilor necesare. Iscusinta de a-i captiva pe copii, de a le trezi si satisface interesul de cunoastere. Capacitati docimologice: evaluarea reala obiectiva, a nivelului de dezvoltare a cunostintelor si aptitudinilor copiilor. Capacitatea de generalizare a experientei personale. Prezenta spiritului creativ ce persista la toate disciplinele de studiu si caracterul deschis si creativ la stilul profesorului. Creativitatea ocupa un loc de cinste in sistemul de educatie. Nu fiecare fiinta umana are din punct de vedere ereditar aceeasi capacitate creativa. Coeficientul de inteligenta joaca un rol important in acest proces. Dincolo de acest nivel determinant sunt factorii de personalitate: fluiditatea si flexibilitatea gandirii, echilibrul afectiv, perseverenta, originalitatea, capacitatea de a rezista spiritului gregar etc. Un alt factor determinant il reprezinta nivelul si varietatea cunostintelor, precum si predominanta factorilor psihici non-verbali care isi au sediul in emisfera dreapta a creierului. Dat fiind faptul ca este o caracteristica atipica si calitativa, nivelul de creativitate al unui elev nu poate fi determinat prin metode cantitative. Pentru evidentierea lui trebuie utilizate teste specifice, experiente, si chestionare adecvate. In acelasi timp insa, nivelul de creativitate al unui copil nu este o constanta absoluta, ci el poate creste prin stimulare adecvata sau poate scadea prin neintrebuintare si necultivare. Creativitatea poate si trebuie sa fie cultivata, atat in activitatile prescolare, scolare, cat si in cele extra-scolare. Asa cum spuneam mai sus, desi exista anumite inclinatii si inzestrari innascute in fiecare dintre noi, creativitatea poate fi invatata si dezvoltata. Aceasta nu se poate realiza insa daca sistemul pedagogic dominant este unul care accentueaza conformismul si reproducerea servila a informatiilor transmise de educator. Este adevarat ca stimularea creativitatii, a originalitatii si a gandirii critice presupun o serie de riscuri pe care educatorul trebuie sa si le asume, constient fiindca rezultatul final merita un asemenea pret. Un educator incompetent, nesigur pe disciplina pe care o preda sau care are o slaba imagine de sine se va simti in general amenintat de manifestarile de conformism, implicite comportamentului creativ si va avea putine sanse de a induce in copii o atitudine relaxata, absolut esentiala in creativitate. De asemenea, o atitudine rigida, dominatoare, care exclude dialogul, intrebarile si in general interactiunea va induce la prescolarii mari un sentiment de autoaparare si va conduce la inhibarea capacitatilor lor creatoare. Pe de alta parte, nici eliminarea oricaror standarde si restrictii nu este benefica pentru stimularea si cultivarea creativitatii, deoarece in asemenea conditii copiii devin nesiguri si sovaitori, temandu-se tot timpul ca risca sa incalce vreo regula necunoscuta. Trasarea pecisa a limitelor si explicarea ratiunii acestora va induce in mult mai mare masura in copii o atmosfera deschisa si stabila emotional, decat atitudinea exagerat de permisiva a educatorului. Pentru ca dimensiunea creativa a educatiei sa devina mai mult un ideal frumos, este imperios necesara sacrificarea prejudecatilor, eliminarea miturilor care au consfintit si au dat legitimitate in ultimele secole unui invatamant conformist, egalitarist si uniformizator. Iata care sunt cateva dintre aceste mituri: cultul copilului mediu – orientarea educatiei la un nivel mediu, adeseori absolut teoretic, in loc de a adapta si a personaliza procesul de instructie la nivelul real al copiilor; exaltarea memorarii si a reproducerii fidele a cunostintelor memorate, (reprezentand de cele mai multe ori opinia profesorului asupra problemei tratate) ca model suprem al scopului educatiei, in detrimentul aprecierii imaginatiei si a intuitiei; valoarea de fetis a programei, un loc de a privi programa ca un simplu cadru de referinta; increderea exagerata in metodele traditionale, in paralel cu subestimarea si suspectarea din principiu a oricarei noi abordari in educatie; supraestimarea valorii docimologice a notelor, ca forma suprema si infailibila de evaluare a instruirii de catre copii a cunostintelor predate. Acestea, si multe altele asemenea lor, sunt veritabile piedici in calea innoirii unui sistem de educatie anchilozat, care pe zi ce trece devine tot mai anacronic, mai incapabil sa se adapteze la schimbarile rapide cu care ne confruntam in societatea globalizata in care traim la ora actuala. Momentul schimbarii bate mereu la usa. Multa vreme imaginatia a fost definita ca un proces de combinare a imaginatiilor, ceea ce se potriveste numai imaginatiei artistice. Azi putem defini imaginatia ca fiind acel proces psihic al carui rezultat il constituie obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Creativitatea este o capacitate mai complexa. Ea face posibila crearea de produse reale sau pur mintale, constituind un progres in planul social. Componenta principala a creativitatii o constituie imaginatia, dar creatia de valoare reala mai presupune si o motivatie, dorinta de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Si cum noutatea, azi , nu se obtine cu usurinta, o alta componenta este vointa, perseverenta in a face numeroase incercari si verificari. Imaginatia, deci si creativitatea, presupun trei insusiri: fluiditate plasticitate originalitate. Fiecare dintre aceste trei Insusiri are insemnatatea ei; caracteristica principala ramane originalitatea, ea garantand valoarea rezultatului muncii creatoare. Cata vreme creatia era socotita un privilegiu dobandit ereditar de o minoritate, scoala nu s-a ocupat in mod special de acest aspect, desi, e drept, s-au creat ici colo clase speciale de supradotati. De cand se arata ca automatele dirijate de calculatoare infaptuiesc toate muncile monotone, stereotipe si deci omului ii revin mai multe sarcini de perfectionare, de innoire, cultivarea gandirii inovatoare a devenit o sarcina importanta a scolilor de masa. Pe langa efortul traditional de educare a gandirii critice, stimularea fanteziei apare si ea ca un obiectiv major. Aceasta implica schimbari importante, atat in mentalitatea profesorilor, cat si in ce priveste metodele de educare si instruire. In primul rand, trebuie schimbat climatul, pentru a elimina blocajele culturale si emotive. Se cer relatii distinse, democratice, intre prescolari si educatori, ceea ce nu inseamna a cobori statutul social al celor din urma. Apoi, modul de predare trebuie sa solicite participarea, initiativa elevilor, e vorba de acele metode active, din pacate prea putin utilizate. In fine, fantezia trebuie si ea apreciata corespunzator, alaturi de temeinicia cunostintelor, de rationamentul riguros si spiritul critic. Pentru multi copii, gradinita reprezinta o „prima sansa”- ocazia de a capata un alt sentiment al sinelui si o alta viziune asupra vietii, decat ceea ce li s-a oferit acasa. Un profesor care ii transmite unui copil incredere in potentialul si calitatile sale poate fi un antidot puternic fata de familie in care o asemenea incredere lipseste sau in care copilului i se transmite contrariul. Un educator, tratand copiii cu egala consideratie, poate sa aduca o iluminare pentru copil care se lupta sa inteleaga relatiile umane si care provine dintr-o casa unde o asemenea consideratie este inexistenta. Pedagogul care refuza sa accepte conceptia negativa despre sine a unui copil si care promoveaza continuu o imagine mai buna despre competentele acestuia are uneori puterea de a salva o viata. Dar pentru unii copii, gradinita este o intemnitare consolidata in mod legal in mainile educatorilor carora le lipseste fie respectul de sine, fie pregatirea, fie ambele, pentru a-si face meseria cum trebuie. Sunt educatori care nu stimuleaza, ci umilesc. Ei nu vorbesc limbajul politetei si stimei, ci pe cel al ridiculizarii si sarcasmului. Prin comparatii care starnesc invidia, ei lauda un copil, jignind un altul. Cu o nerabdare necontrolata, asemenea educatori adancesc frica copilului de a gresi. Nu au nici o alta notiune despre disciplina, in afara de amenintarile cu pedeapsa. Ei nu reusesc sa motiveze oferind valori, ci facand apel la teama. Ei nu cred in posibilitatile copilului; cred numai in limitele lui, aprinzand flacari in mintile copiilor, ci stingandu-le. Majoritatea pedagogilor doresc sa-si aduca o contributie pozitiva la dezvoltarea mintilor ce li s-au incredintat. Daca uneori insa fac rau, aceasta nu este intentionat. Astazi majoritatea sunt constienti ca una dintre modalitatile prin care pot interveni este cultivarea respectului de sine la copil. Educatorii stiu ca acei copii care au incredere in ei insisi si a caror educatori proiecteaza o imagine pozitiva asupra potentialului lor se descurca mai bine la invatatura decat copiii fara aceste avantaje. Poate un copil sa aiba o reusita scazuta la invatatura si totusi sa aiba un bun respect de sine? Desigur. Exista totdeauna motive pentru care un prescolar oarecare nu are mari succese la invatatura, de la o stare de dislexie si pana la lipsa unei stimulari corespunzatoare. Sa ne reamintim ca respectul de sine tine de ceea ce se deschide alegerii noastre volitive . El nu poate depinde de familia in care ne-am nascut, de culoarea pielii sau de realizarile stramosilor. Pe de alta parte, principiul impacarii cu sine poate avea aici o importanta ilustrare. Unii copii care provin din culturi etnice diferite, dar care sunt nerabdatori sa se „adapteze”, pot sa-si nege sau sa-si denigreze contextul etnic propriu. In asemenea cazuri, evident ca este bine sa ajutam copiii sa-si aprecieze aspectele unice ale rasei sau culturii. „Prin educatie”, scria Carl Rogers in Devenirea persoanei, „avem tendinta de a deveni conformisti, stereotipi, indivizi a caror educatie este „incheiata”, si nu ganditori liberi, creativi si originali”. Daca obiectivul corect al educatiei este acela de a furniza copiilor fundamentul in ceea ce priveste nevoile esentiale functionarii eficiente in lumea moderna, atunci nimic nu este mai important decat initierea in arta de a gandi critic. Iar daca respectul de sine inseamna incredere in capacitatea noastra de a depasi provocarile vietii, exista ceva mai important decat a invata cum sa ne folosim mintea? Activitatile educative si social-culturale sunt deosebit de importante pentru democratizarea si progresul tarilor; ele faciliteaza posibilitatea fiecarui om de a-si completa studiile, de a se perfectiona in munca, de a se policalifica sau de a-si insusi o cultura superioara, ca un bun al vietii personale si sociale, necesar familiei proprii si aspiratiilor individuale. Si totusi mugurii vietii cultural-educative cresc prin motivatii noi, prin tendinta de a se forma culti cu o personalitate mai bogata si mereu innobilata. In a doua jumatate a acestui secol au aparut numeroase lucrari despre creativitatea in cunoastere si in actiune, in stiinte si in tehnologii (Rosca, Alexandru, 1973; Anderson, H.H., 1975; Mihaela Roco, 1979) Mult interes se acorda educatiei pentru creativitate. Este creativitatea educabila? Ce rol se poate atribui unei metodologii a creativitatii? Inainte de a identifica si analiza cele mai importante aspecte intelectuale si de etica, de psihologie, sociologie si pedagogie, vom puncta cateva conexiuni dintre creativitate si educatie permanenta, formulate ca propuneri in directia ameliorarii activitatii in invatamant, in profesii si in activitatea institutiilor de cercetare, ca si in cea a intreprinderilor in general. Atat in educatia permanenta cat si in creativitate trebuie sa se imbine studiul si promovarea calitatilor psihice-morale, intre care nu pot lipsi: rigoarea argumentarii logice si slabirea entuziasmului „momentan”; acuitatea analizei si sintezei bazate pe fapte reale si pe idei variate; capacitatea proiectarii si demersului concret „sistemic”; modelarea euristica tehnica; apelul necontenit la faptele concrete. Dar in calitatile cercetatorului, ca si ale invatatorului sau profesorului, nu putem uita calitatile morale si cetatenesti care pot si trebuie sa sustina inclinatia, talentul si increderea in fortele emergente ale inovarii si descoperirii. Deci vom pretui onestitatea muncii, demnitatea de a apara adevarul, loialitatea fata de colegi si colaboratori, fata de toti membrii societatii in care traim. Dupa cum spunea Nicolae Balcescu „nu se poate fi fericire fara libertate”, si Moon Sun Myong „nu exista libertate fara responsabilitate si responsabilitate fara atingerea unui rezultat”. Creativitatea in toate domeniile, inclusiv in educatie si in didactica, se naste si se dezvolta in libertate. Este vorba de o libertate a tuturor, individuala si sociala, in deplina concordanta cu actele sociale constitutive – politice si economice, morale si culturale – ale societatii, care permit si asigura independenta personalitatii in vocatie si in actiune practica. Studiul creativitatii si masura creatiei omului nu sunt inca ridicate la valoarea si eficienta lor culturala si sociala. Desigur, nu numai discursul generic si abstract al creatologiei va produce mari creatori sau va stimula opere deosebite, dar fiecare observatie concreta si fiecare act oferit celui ce afirma prin interes, motivatie si mai ales prin acte noi creative, va putea dovedi eficienta reala, directa. Asupra celui ce este devotat descoperirii propriului talent si propriilor calitati creative. Nu este suficient sa indrumam pe copii la indrumari si inventii; trebuie sa insotim indemnul cu exemplul, cu observatia si autoobservatia copilului, pentru ca el sa beneficieze de marea putere a studiului si exemplelor reale care sa-l insoteasca in propria sa devenire creatoare. Talentul trebuie sa fie insotit de calitatile morale, de taria caracterului etic al personalitatii indrumate spre creatie. Creativitatea este definita ca „o aptitudine complexa, distincta de inteligenta si de functionarea cognitiva si existenta in functie de fluiditatea ideilor, de rationamentul inductiv, de calitati perceptive si de personalitate, ca si in functie de inteligenta divergenta in masura in care ea favorizeaza diversitatea solutiilor si rezultatelor”.
Originalitatea prevede capacitatea individului de a adopta atitudini personale fara tendinta de a copia sau a reproduce modul de gandire al altcuiva.
