Factori de control ai sistemului complement
complementul reprezinta un sistem de 20 de proteine, care impreuna cu sistemul coagularii, fibrinolizei si cel formator de kinina, constituie o parte din sistemele enzimatice plasmatice. Aceste sisteme produc un raspuns rapid si mult amplificat la un stiumul declansator, prin fenomenul de "cascada". Acest fenomen este posibil datorita faptului ca o parte din factorii complementului sunt zimogeni (pro-enzime), a caror activare necesita clivajul proteolitic.
Exista trei cai de activare a sistemului complement, calea alterna, calea clasica. calea lectivelor.
Pentru toate aceste cai exista niste puncte de control in care actioneaza o serie de factori de mare importanta. O data activate complet, atat calea clasica cat si cea alterna au capacitatea sa genereze rapid o cantitate foarte mare de molecule C3b sub actiunea convertazei C3. Aceste procese trebuie sa fie atent reglate atat in plasma cat si pe suprafata celulelor gazda, pentru a impiedica consecintele patologice datorate consumului excesiv de C3, generarii in exces a mediatorilor inflamatiei si lizei celulelor self.
In mod normal, activarea spontana a complexului C1 s - C1 r este impiedicata de un factor inhibitor - C1 inh (inhibitor de serin proteaza). in momentul in care complexul antigen - anticorp se ataseaza la doua sau mai multe capete globulare ale C1 s (unde se gasesc siturile de interactiune cu anticorpul) apare o modificare a conformatiei moleculei, care aduce la eliberarea C1 - inh si la activarea autocatalitica a unei molecule de C1s - capata activitate proteolitica, activeaza si cealalta molecula de C1s si ambele si ambele cliveaza cele doua molecule de C1r activandu-le.
Deficienta ereditara in factorul inhibitor al C1 duce la producerea excesiva de C2a si se caracterizeaza prin episoade recurente de edem localizat. Conditia respectiva a fost numita edem angineurotic ereditar.
Primul mecanism care controleaza convertaza C3 este reprezentat de factorul I. Acest factor este o serin proteaza plasmatica care cliveaza C3b, C4b cat si produsii lor de degradare, impiedicandu-i sa mai participe la formarea convertazelor C3 si C5. Activitatea facorului I este complet dependenta de cofactori solubili sau membranari. Cel mai improtant co-factor mebranar pentru factorul I este MCP (CD46). Prezenta lui pe membrana celulelor mamifere si absenta de pe suprafetele microbiene asigura inhibitia selectiva a activarii complemntului doar pe celulele gazdei.
Factorul H si C4bp (C4 binding protein) sunt proteine plasmatice care sunt co-factori pentru factorul I. Ei au functii importante in principal in reglarea activarii complementului in faza solubila, dar pot actiona si pe componentele complementului legate pe mebrana. Atat factorul H cat si C2bp actioneaza prin disocierea convertazelor C3.
Factorul H actioneaza in multiple moduri:
asocierea sa cu C3b impiedica asicierea cu factorul 13 stopand formarea convertazei;
poate disocia compusul 13 din complexele C3iBp sau C3 bBb.
poate lega C3b sau C3i in faza solubila, crescandu-le activitatea si afinitatea pentru factorul I.
C4bp dislocuieste C2b din complexul C4b C2b si este co-factor pentru factorul I care cliveaza C4b in fragmente inactive.
CR1 (CD35) este o proteina membranara care laga atat C3b cat si C4b, accelerand disocierea convertazelor C3 generate pe cale alterna sau clasica. CR1 este si co-factor pentru factourl I.
Reglarea caii post - C3
Capacitatea C5b,6,7 de a se lega la suprafata ceulelor poate ameninta chiar celulele indemne.
Capacitatea de transformare din stare hidrofila in cea hidrofoba este critica pentru actiunea acesti complex. Astfel proteina S se poate atasa la complexul liber, mentinandu-l in stare hidrofila, prevenind atasarea lui la membrana celulara. In plus exista niste celule care au receptori pentru vitomectina si sunt responsabile pentru clearence-ul acestor complexe.
HRF si CD59 (MIRL - membrane inhibitor of reactive lysis) protejeaza celulele organismului de atacul nespecific ale sistemului complement prin reglarea la C8 si prevenirea asamblarii C9 (si insertia in membrana). Acest gen de interventie este posibil doar daca CD59 si HRF, pe de o parte si celulele pe de alta parte, apartin aceleeasi specii; din acest motiv actiunea lor este "restrictata homolog".
Incapacitatea celulelor de a exprima proteinele membranare legate prin ancore de glicofosfoinozitol, incluzand DAF si CD59 datorita unei deficiente unei enzime necesare pentru sinteza lor duce la aparitia unei boli numite hemoglobinurie paroxistica nocturna.
Indivizii cu aceasta conditie vor fi deficienti in DAF si CD59 si dezvolta episoade recurente de hemoliza intravasculara, datorita sensibilitatii eritrocitelor acestor bolnavi la liza prin complement.
Bibliografie
Basic and Clinical Immunology; Stite D., Terv I.A., Pavslow.
Imunologie: E. Carsevici, I. Dumitriu, C. Cianga, P. Cianga, F.Z. Eloae.
Essential Immunology: Ivan Raitt, 1994.
Immunology a synthesis: Edward S. Golub, 1987.
Annu. Rev. Immunol. 1998, 17: 495 - 521.
