UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE “GR. T. POPA” – IASI

FACULTATEA DE MEDICINA STOMATOLOGICA

DISCIPLINA DE FIZIOLOGIE

 

 

 

Prof. Dr. C. NEAMTU

 

 

 

 

 

 

 

 

- IASI -

2004

 

IMPORTANTA FIZIOLOGICA A PROCESULUI DE FORMARE A BILEI

 

Bila este un produs de secretie si excretie hepatica, care se acumuleaza in afara perioadelor de digestie in vezicula biliara, unde se concentreaza si de unde se elimina intermitent prin coledoc in a doua portiune a duodenului. La om, bila este secretata continuu de catre polul biliar al celulei hepatice.

Cantitatea de bila secretata la om in 24 de ore este de 700-l 200 ml; influentata de natura alimentelor, ea ramane sensibil constanta la un regim alimentar determinat.

Elaborarea bilei are loc printr-o serie de procese succesive, ce cuprind captarea sau sinteza de catre hepatocit a substantelor ce intra in compozitia bilei, transportul prin celula hepatica al acestor substante si excretia lor prin polul biliar al hepatocitului in canaliculii biliari.

Mecanismele de secretie a bilei (colereza) sunt complexe. Ele par sa se realizeze initial prin filtrare, proportionala cu debitul sanguin hepatic (glucoza, apa, saruri, K⁺, Cl^-), urmata de secretie activa cu consum de energie si sediu predominant hepatocitar (acizi biliari, saruri biliare) si secretie-reabsorbtie (apa, Na⁺, Cl^-) in ductele si canalele interlobulare.

In vezicula biliara are loc o puternica resorbtie a apei, astfel ca bila hepatica se concentreaza de 8-10 ori. Constituentii principali ai bilei sunt apa, saruri biliare, pigmenti biliari, colesterol, lecitina, acizi grasi, mucina si substante anorganice: cloruri de Na, K, Ca, bicarbonati si fosfati. Bila nu este un suc digestiv propriu-zis si nu contine enzime, cu exceptia fosfatazei alcaline, ce se excreta prin bila.

Acizii biliari sunt sintetizati in ficat plecand de la colesterol (aprox. 10% in REN al hepatocitelor prin conjugarea acidului colic cu aminoacizii glicina si taurina; se formeaza acidul glicocolic si taurocolic; cea mai mare parte, insa, 90% din aceste substante ajung in ficat prin absorbtia lor din lumenul intestinal). La nivelul intestinului pot fi deconjugati si dehidroxilati de bacterii pentru a forma acizii biliari secundari (acidul dezoxycolic, litocolic si urodezoxycolic). Acestia sunt in parte reabsorbiti prin mucoasa ileala si colica. Reabsorbtia realizeaza ciclul entero-hepatic prin care aceste substante sunt din nou captate de ficat si reexcretate in bila. Acizii biliari joaca un rol primordial in absorbtia intestinala a vitaminelor liposolubile, dar si a lipidelor prin emulsionarea lor, favorizandu-se astfel actiunea lipazei pancreatice.

Sarurile biliare sunt glicocolatul si taurocolatul de Na si K. Sinteza lor se efectueaza in ficat, plecand de la acizii: colic, dezoxicolic, litocolic si chenodezoxioolic, proveniti atat din colesterolul exogen (alimentar), cat si din cel endogen (rezultat din celulele hepatice). Acizii amintiti, indeosebi acidul colic, se combina cu doi acizi aminati, glicocolul sau taurina, formandu-se acizii glicocolic sau taurocolic

Sarurile biliare rezulta din combinarea acizilor biliari cu Na⁺ sau K⁺.

Sarurile biliare au o actiune de tip detergent, scazand tensiunea superficiala a particulelor mari de grasime si favorizand fractionarea in particule fine, in vederea emulsionarii lor. Sarurile biliare intervin, de asemenea, In activarea lipazelor, in transportul acizilor grasi (rezultati prin lipoliza) din lumenul intestinal pana in imediata apropiere a peretelui intestinal, cu ajutorul miceliilor (adevarate „platforme" de transport), precum si in absorbtia acizilor grasi si monogliceridelor din tractul intestinal, favorizand-o prin schimbarea sarcinii electrice a acestora.

Cea mai mare parte (9/10) din sarurile biliare sunt resorbite prin mucoasa intestinala impreuna cu grasimile, insa dupa trecerea prin mucoasa se separa de grasimi si ajung in sange. Ajunse in ficat pe cale sanguina, sunt reabsorbite de polul sanguin al celulei hepatice si secretate la polul biliar, realizand circuitul hepato-entero-hepatic al sarurilor biliare (fig. 1).

Pigmentii biliari sunt reprezentati de bilirubina si biliverdina. Bilirubina provine din distrugerea globulelor rosii prin procesul de hemoliza, care are loc in tesutul reticulo-endotelial. Ficatul nu este singurul tesut unde se petrece aceasta transformare. Excretia se face insa numai de catre celula hepatica. Conversia hemoglobinei in bilirubina are loc in trei etape:

• desfacerea inelului tetrapirolic al hemoglobinei, cu formare de coleglobina de culoare verde la nivelul sistemului reticulo-endotelial (SRE);

• pierderea fierului de catre coleglobina, cu formarea biliverdin-globinei;

• prin detasarea globinei din complexul biliverdin-globina se pune in libertate biliverdina, albastra-verzuie, care este redusa in bilirubina de culoare galben-rosie.

Bilirubina astfel formata este transportata de sange spre ficat sub forma legata de albumine (fig. 2). Celula hepatica o detaseaza de proteine si o conjuga cu acidul glucuronic, dand nastere la bilirubina hepatica. Procesul are loc in prezenta glucuronil transferazei.

Bilirubina eliminata in caile biliare se afla in proportie de 76- 80% sub forma glucuronoconjugata. Varsata in intestin, bilirubina este supusa actiunii enzimelor reducatoare bacteriene. Ea este astfel hidrogenata in etape succesive si da nastere mezobilirubinei (bilirubina + 4 H) si apoi urobilinogenului (mezobilirubina + 4 H), care poate trece in stercobilinogen (urobilinogen + 4 H). Acesta, la randul lui oxidat, se transforma in stercobilina, ce se elimina prin materiile fecale dand in parte coloratia acestora.

Urobilinpgenul format in intestin se resoarbe partial prin mucoasa intestinala si, ajuns la ficat, participa la formarea bilirubinei. O alta parte de urobilinogen este distrusa la nivelul ficatului.

O cantitate mica din derivatii de reducere ai bilirubinei resorbiti in sange prin peretele intestinal scapa ciclului entero-hepatic si sunt excretati de rinichi (de exemplu, urobilinogenul) in proportie de 0,6 mg/24 de ore, sub forma de urobilina (urobilinogen oxidat). Aceasta cantitate creste atunci cand scade capacitatea ficatului de a distruge urobilinogenul, de aceea exagerarea urobilinuriei este semn de insuficienta hepatica.

Daca scurgerea bilei in intestin este impiedicata datorita unui obstacol (cel mai adesea, prezenta de calculi in caile biliare sau compresiuni tumorale de vecinatate), bila secretata este redirijata spre polul sanguin al hepatocitului in circulatia sistemica si apare icterul (coloratia galbena a pielii si mucoaselor datorita pigmentilor biliari), insotit de decolorarea materiilor fecale.

Atunci cand are loc o distrugere masiva a hematiilor, ficatul nu va putea excreta intreaga cantitate de bilirubina, ceea ce va duce, de asemenea, la cresterea concentratiei ei in sange. Din cantitatea mare de bilirubina excretata de ficat prin caile biliare, se formeaza cantitati excesive de stercobilinogen, ducand la hiperpigmentarea materiilor fecale.

Este de retinut ca pigmentii biliari sunt fara actiune fiziologica. Organismul se debaraseaza de acestia, ca de orice produs de deseu, exceptie facand doar fierul, care este recuperat de organism pentru a fi utilizat la sinteza hemoglobinei, proces ce se desfasoara continuu de la nastere si pana la moarte.

Bilirubinemia fiziologica este in jur de 5 mg la litru de plasma.

Colesterolul din bila se afla in cea mai mare parte sub forma libera, neesterificata. El provine atat din colesterolul alimentar (exogen), cat si prin sinteza hepatica (endogen).

Din cantitatea totala de colesterol eliminata prin secretia biliara, aproximativ 60% reprezinta colesterol ca atare, restul de 40% aflandu-se in compozitia sarurilor biliare.

Odata ajuns in intestin, colesterolul este partial recuperat in cadrul unui circuit entero-hepatic, in timp ce alta cantitate se elimina prin materiile fecale metabolizat in coprostanol.

Daca raportul dintre colesterol si sarurile biliare creste fata de

valorile normale, atunci colesterolul poate precipita saruri biliare si favoriza formarea calculilor biliari.

In bila se mai gasesc fosfolipide (in special lecitina), acizi grasi, mucina, substante minerale.

Bila se secreta continuu la om, deversarea in duoden facandu-se intermitent.

Rolurile bilei.

Bila indeplineste urmatoarele roluri:

• intervine indirect in digestia si absorbtia grasimilor prin emulsionarea lor, activarea lipazelor pancreatice, marindu-le de 3—4 ori puterea lipolitica, si favorizarea absorbtiei acizilor grasi si a monogliceridelor solubilizate.

• Favorizand absorbtia grasimilor, bila asigura si absorbtia vitaminelor lipo-solubile (A, D, E, K), a colesterolului si a unor metale ca fierul.

• Bila are si o actiune antiputrida asupra florei si putrefactiei din colon.

• De asemenea, ea impiedica coagularea mucusului intestinal, inhiband o mucinaza si favorizand peristaltismul.

• Prezinta un rol si in neutralizarea in intestin a sucului gastric acid.

BIBLIOGRAFIE:

1. BADESCU ADRIANA si colaboratorii – Organe si sisteme, curs de histofiziologie, edit. Ankarom, 1998.

2. HARRISON – Principii de Medecina Interna, ed. 14, Editura Teora, 2001, p.1654-1659;

3. HAULICA I – Fiziologie Umana, editia a II-a, Editura Medicala, Bucuresti, 1999.

4. ROSS M.H., ROMRELL L.J. – Histology a text and atlas, 4^th edition, Williams&Wilkins, 2002, USA;

5. WILLS E.D. – Biomedical Basis of Medicine, WRIGHT,Bristol , 1995;

Scriitori romani