REGLAREA ACTIVITATII RENALE
Se face pe cale nervoasa (activitatea glomedulara) si pe cale umorala (activitatea tubulara).
REGLAREA NERVOASA
Se realizeaza prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor, glomerulului si tubilor. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborarii urinei, ci doar indirect, prin influentarea conditiilor de irigatie renala. De altfel, se stie ca rinichiul denervat si chiar transplantat continua sa functioneze aproape normal. Stimularea nervilor renali si a unor zone presoare din bulb, hipotalamus si scoarta cerebrala determina vasoconstrictie renala si scaderea diurezei pana la anurie. Stimularea nervilor vegetativi renali produce si scaderea eliminarilor urinare de Na+, prin cresterea reabsorbtiei tubulare a ionului.
REGLAREA UMORALA
Considerata a detine rolul principal, se realizeaza de mai multi hormoni. Hormonul antidiuretin (A.D.N.), secretat de nucleii hipotalamici si eliberat din neurohipofiza, controleaza eliminarile urinare de apa, actionand la nivelul segmentului distal al nefronului. Sub actiunea AND creste reabsorbtia de apa in tubii distali si colectori, concomitent cu diminuarea volumului si cresterea concentratiei urinei.
Mineralocorticoizii, in special aldosteronul, controleaza eliminarile urinare de Na+ si K+ la nivelul segmentului distal al nefronului, stimuland reabsorbtia de Na+ si excretia de K+.
Parathormonul mobilizeaza sarurile minerale din oase, stimuleaza eliminarile renale de fosfati, K+ si retine Ca+ si Na+. Hormonii tiroidieni intensifica metabolismul celular, in special pe cel protidic si prin cresterea generarii de produsi finali de metabolism, maresc diureza, acelasi efect avand si alterarea legarii apei si a sarii in tesuturi.
Rinichiul in conditii de irigatie insuficienta sau ca urmare a unor modificari ale compozitiei chimice a urinei ajunsa in tubii distali, descarca o enzima-renina-care actionand asupra unei globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se transforma enzimatic in plasma si tesuturi in angiotensina II, cel mai puternic vasoconstructor natural si stimulator al secretiei de aldosteron. La nivelul renal, angiotensina II, actionand asupra musculaturii arteriorelor glomedulare modifica intens rata filtrarii si prin aldosteron influenteaza eliminarile urinare de Na+ si K+.
I1d MICTIUNEA
Urina elaborata de rinichi ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor, umple calicele si bazinetul, apoi prin contractia acestora, este eliminata in ureter. Prin unde de contractie urina este transportata de-a lungul ureterului pana in vezica urinara.
VEZICA URINARA
Este un organ cavitar muscular in care se acumuleaza urina intre mictiuni. Urina, descarcata in jeturi prin cele doua orificii ureterale, nu poate reflua in uretere din cauza ca acestea au traiect oblic in peretele vezical si nici nu poate curge prin uretra, deoarece colul vezical este prevazut cu doua sfictere, unul neted, involuntar care inconjoara inceputul uretrei si celalalt striat, controlat voluntar.
Vezica urinara are proprietatea de a-si mari capacitatea in timpul umplerii, fara modificari importante ale tensiunii peretilor si ale presiunii intravezicale. Aceasta propietate, denumita plasticitate, este rezultatul unei adaptari a tonusului musculaturii vezicale la cresterea continutului.
Inregistrarea presiunii intravezicale a aratat ca, dupa o usoara crestere initiala la primele jeturi de urina, presiunea inregistreza un platon in tot timpul umplerii vezicale pana la volumul de 300-400 ml, cand are loc o crestere brusca a presiunii si este declansata mictiunea reflexa cand imprejurarile permit.
Prima senzatie de plenitudine vezicala este perceputa la un volum de 100-150ml, la 150-200ml este resimtita prima dorinta de mictionare, iar peste capacitatea fiziologica vezicala (250-400ml) apar contractii puternice ale musculaturii peretelui vezical, care determina senzatia necesitatii imperioase de a urina.
Mictiunea este rezultatul unor reflexe declansate de distensia peretilor vezicali. Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descarca impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhiba contractiile, relaxeaza muschii vezicali si intaresc tonusul sfincterului neted al colului vezical.
Concomitent distensia vezicala declanseaza impulsuri care ajunse la maduva pe calea nervilor rusinosi sunt conduse apoi pe cai aferente nespecifice spre centrii nervosi superiori, ajungand pana la nivelul scoartei cerebrale, determinand senzatia de a urina.
Daca mictiunea nu este posibila, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari, inhibǎ tonusul muschiului vezicul, concomitent maresc tonusul sfincterului extern, marind continenta vezicala. Daca conditiile permit, are loc mictiunea.
Refluxul mictiunii este declansat de distensia vezicala, impulsurile ajung pe fibre averente din nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al mictiunii, de unde se descarca impulsuri care tot prin fubre al enervilor pelvici produc contractia musculaturii vezicii si relaxarea sfincterului intern al colului vezical. Concomitent are loc relaxarea voluntara a sfincterului extern striat si urina incepe sa se evacueze din vezica.
Procesul evacuarii este ajutat de contractia musculaturii abdominale si a diafragmului care, crescand presiunea intraabdominala, comprima vezica. Reflexul medular al mictiunii este controlat de numerosi centrii supramedulari cu rol facilitar sau inhibitor.
