EFECTELE FLUORULUI ASUPRA BOLNAVULUI PARODONTOPAT

Fluorul situat in grupa a VII-a (a halogenilor) din tabelul lui Mendeleev, este considerat cel mai stabil element al grupei fiind folosit cu succes in profilaxia odontoparodontala. In medicina prin profilaxie se intelege ansamblul masurilor medico-sanitare care se iau pentru prevenirea aparitiei si raspandirii unei boli.

Din punct de vedere stomatologic, profilaxia are ca obiect central dezvoltarea si conservarea unui sistem stomatognat optimal de-a lungul intregii vieti prin:

1. profialxie primara care urmareste evitarea aparitei bolilor oro-dentare;

2. profilaxia secundara ce are ca scop exprimarea, depistarea si tratamentul precoce si corect al afectiunilor oro-dentare;

3. profilaxia tertiara care consta in suprimarea si eliminarea unor evolutii ulterioare ale imbolnaviri cu scopul de a preintampina functio-lesa.

Grija pentru sanatatea cavitatii orale si a unitatilor odonto-parodontale incepe imediat dupa nastere. O data cu aparitia dintilor de lapte la copii incep si problemele stomatologice. In acest caz un rol important il are profolaxia care trebuie sa fie facuta de la varste fragede – de la 3 ani: periajul dintilor, chiar si la aceasta varsta, cat si alimentatia bogata in vitamine, calciu, fluor ajuta la mineralizarea dintilor, efectul fiind benefic asupra adultului de mai tarziu.

 

SURSE SI APORTUL DE FLUOR

 

In natura ionul de fluor se gaseste in aer, sol, apa si desigur in alimente, doar in combinatii chimice. Alaturi de alte minerale, fluorul se gaseste sub forma de urme in componenta anorganica a structurilor dentare. Cel care ne intereseaza este fluorul din apa si alimente:

• aportul de fluor din alimente este 0,2-0,6 mg zilnic;

• apa potabila are un continut de fluor variabil, 90% dintre sursele de apa din Romania fiind sarace in acest elemnt.

Din aceasta cauza s-a ajuns la necesitatea suplimentarii fluorulului din sursele naturale pana la o doza eficienta, prin fluorizarea apei, a sarii de bucatarie, fluorizarea diferitelor alimente.

Absorbtia fluorului se realizeaza la nivelul intestinului subtire fiind dependenta de felul sarii, deci si ai ionului de insotire. Astfel combinatiile cu calciu, magneziu, fier sunt greu solubile si deci greu rezorbabile, in timp ce combinatiile cu Na si P se rezorb aproape in totalitate.

O data absorbit fluorul este transportat de catre sange, repartizandu-se tesuturlor in proportie de 90% celor dure (os si dinte) restul fiind donat tesuturilor moi. Un regim alimentar cu un continut crescut de fluor nu duce la modificarea concentratiei acestuia in tesuturile moi, doarece acestea nu au tendinta de acumulare a fluorului. In schimb la nivelul oaselor si a dintilor, nivelul poate creste in functie de:

• concentratia din aport;

• perioada de timp cat se face aportul;

• varsta la care se face administrarea.

Pe cale generala, incorporarea fluorului in hidroxiapatita din smalt este dependenta de factorul timp:

• preeruptiv – smaltul beneficieaza de F din fluidul tisular din jurul coroanei dentare;

• posteruptiv – cresterea concentratiei de F de la suprafata dintelui este datorata in exclusivitate F ionic din fluidele orale, remodelarea generala nemaifiind posibila.

Spre deosebire de smalt la nivelul dentinei si al cementului, F se acumuleaza numai prin aport pe cale generala. Dentina contine de aproximativ 4 ori mai mult F decat smaltul. Concentratia maxima in dentina se inregistreaza in apropietrea odontoplastelor si valoarea se mentine constanta atat timp cat dintele ramane vital.

 

PREPARATE CU FLUORURI, ACTIUNI, MOD DE UTILIZARE

 

Sunt intr-o gama larga ce cuprinde: tablete, paste, solutii, geluri, cimenturi, lacuri.

Gelurile fluorurate:

• au un continut de ioni de F mare;

• datorita unei concentratii mari in ioni de F, nu se vor aplica in cavitatea bucala cantitati mari de gel (aproximativ 1g/sedinta);

• preparatele acidifiate nu se folosesc in tehnica periajului;

• in general gelurile sunt utilizate in tehnica indirecta;

• gelurile fluorurate formeaza pe suprafata dintelui o pelicula de fluorura de calciu, care participa la schimburi ionice cu apatita, pe o perioada de timp. 12514hzq23idb3q

Pastele profilactice: sunt indicate la curatirea mecanica a suprafetelor dentare, inaintea de aplicarea locala a solutiilor, gelurilor si lacurilor.

Pastele de dinti:

• sunt preparatele fluorurate cele mai utilizate;

• in functie de concentratia ionilor de fluor se deosebesc paste de dinti pentru adulti si pentru copii.

Lacurile fluorurate – solutii alcoolice de rasini naturale care contin 22,6 mgF/ml, avand avantajul de a ramane o perioada mai indelungata in contact cu smaltul. Indicate in tratamentul cariilor incipiente si la desensibilizare.

Apele de gura – continut de 0,05% F (pentru utilizare zilnica) sau 0,2% F (pentru utilizare saptamanala)

Un preparat poate sa contina 1, 2 sau mai multi agenti fluorurati, iar un agent poate fi prezent in mai multe preparate.

 

Agenti de fluorurare

 

Preparate	Fluorura de sodiu	Fluorura de staniu	Fluorfosfat acidulat	Monofluorofosfat de sodiu	Aminofluoruri	Hexafluorozirconat de staniu	Fluorsilan
Solutii	-	-	-
Geluri	-	-	-		-
Paste profilactice	-	-	-	-		-
Paste de dinti	-	-	-	-	-
Lacuri	-						-
Ape de gura	-	-	-
Tablete	-
Picaturi	-

 

 

Fluorura de Na - compus fluorurat cel mai frecvent utilizat.

Actiune

• creste rezistenta la mediul acid al smaltului dentar, favorizeaza remineralizarea, scade producerea placii dentare.

• Creste densitatea osului in osteogenza prin stimularea osteoclasitlor si cresterea masei trabeculare.

 

Administrare

• Comprimate cu actiune locala;

• Aplicatii locale prin clatiri cu solutii de fluorura de sodiu: 0,05% (zilnic) si 0,2% (saptamanal);

• Paste de dinti 0,2 NaF;

• Lacuri 2%;

• Ape de gura;

• Pe cale generala 50-75 mg/zi asociata cu Ca si vitamina D.

Preparate: CONCADE, DENTAFLUX, FLUOCAL, MINAFLUOR, REDI-DENT, TIMAFLUOR, DURAPHAT, EPOXILYTE

 

Profilaxie: NAFESTEZINA

• 75% fluorura de Na si 25% glicerina

• aplicare bianuala in 6 sedinte;

• se va evita impingerea granulelor de fluorura de Na sub marginea gingivala.

 

Fluorura de staniu (SnF₂)

 

Actiune:

• asupra streptococului mutans;

• aplicata in santul gingival determina reducerea numarului de bacterii pe un interval de 10 saptamani.

Administrare

• paste de dinti: pasta Crest 0,4% SnF₂, si 1% pirofosfat de Sn si Ca;

• geluri, lacuri 1% aplicata de 2 ori pe an;

• paste profilactice;

• solutii;

• ape de gura.

 

 

Aminofluoruri

 

Actiune:

• scaderea solubilitatii smaltului;

• actiune inhibitorie asupura placii bacteriene

Administrare:

• paste de dinti – au eficienta sporita datorita efectului de detergent al gruparii amino-amine usurand actiunea fluorului;

• solutii, geluri utilizate pentru clatire zilnica.

 

Fluorfosfatul acidulat:

• nu coloreaza smaltul;

• nu irita tesuturile moi;

• foarte eficace.

Actiune:

• ajuta la depozitarea ridicata a fluorului pe dinti in conditile unui pH acid, creat de fosfatul acidulat;

• proprietati bactericide – inhibitia placii bacteriene.

Administrare:

• paste de dinti;

• solutie apoasa;

• gel.

 

Exista doua moduri de administrare a preparatelor pe baza de F:

1. individual:

• local - de catre specialist

- de catre pacient;

• sublocal sistemic.

• colectiv.

 

Tratamentul individual local efectuat de specialist:

• utilizeaza preparate cu o concentratie foarte mare de ioni de F avand la baza doua tehnici:

1. directa;

2. indirecta.

Tehnica directa se foloseste in cazul utilizarii solutiilor, gelurilor, lacurilor, pastelor profilactice.

Procedeu:

• periaj: paste profilactice;

• badijonare - solutii, geluri, lacuri;

• lustruirea coroanelor cu pasta profilactica, izolare, uscare, badijonare cu solutii, gel sau lac din 30 in 30 sec. Timp de 3 - 4 min.;

• nu se mananca, bea sau clateste gura timp de 30 min;

• se repeta la 6 luni.

Avantaje: permite aplicarea selectiva a preparatelor pe dinti si observarea directa a solutiei, gelului sau lacului in timpul aplicarii.

Dezavantaje: timp de lucru prelungit si disconfortul pacientului.

Tehnica indirecta - a fost elaborata special pentru gelurile fluorurate si consta in utilizarea unor linguri speciale sau gutiere, care acopera toti dintii unei arcade dentare asigurand in contact intim intre gel si smalt.

Lingurile sunt de mai multe tipuri, deosebindu-se intre ele prin materialul din care sunt confectionate, forma si marimea. Pot fi captusite cu hartie absorbanta sau polimeri „spumosi” care au rol de retine solutiile si gelurile.

Lingurile pot fi aplicate seriat sau simultan pe arcadele dentare.

Exercitarea unei presiuni asupra lingurilor conduce la adaptarea intima a acestora pe suprafetele coronare si la exprimarea solutiei sau gelului. Cantitatea de preparat depusa in lingura trebuie dozata atent, intrucat riscul unor accidente prin inghitirea excesului este crescut.

 

Tratamentul individual local efectuat de catre pacient consta in utilizarea:

1. pastelor de dinti fluorurate. Efectul depinde de compatibilitatea agentilor de fluorurare de cei abrazivi.

2. ape de gura fluorurate. Cel mai eficient agent de fluorurare din apele de gura este NaF cu diferite concentartii

1. 0,05% pentru utilizare zilnica;

2. 0,2% pentru utilizarea saptamanala sau o data la 2 saptamani;

3. 0,5% o data sau de doua ori pe luna.

Apele de gura cu fluorfosfat acidulat 0,045% se folosesc in paralel cu tratamentul individual sistemic.

3. solutii si geluri fluorurate. Se utilizeaza SnF2 0,4%, NaF 1,1%, APF 0,05%.

Tratamentul individual sistemic :

Consta in administrarea de tablete si picaturi, a caror dozare se face in functie de concentratia F din apa potabila.

Solutiile administrate sub forma de picaturi contin NaF in diferite cantitati, putand prezenta o concentratie a ionilor de F de 0,125mg/pic. sau 0,033mg/pic. Doza ideala de F /pic. este de 0,25mg, acest mod de administrare fiind indicat pana la varsta de 3 ani, cand copilului i se pot administra tablete. Tabletele contin 0,5 mg F sau 1 mgF. Unele produse contin si vitamina D3.

 

Tratamentul colectiv consta in fluorurarea apei, sarii de bucatarie si a lapetelui (exceptional).

 

 

 

 

EFECTELE F ASUPRA BOLNAVULUI PARODONTOPAT

 

Bolii parodontale i s-au atribuit numeroase cauze de ordin local si general; in acest sens au fost incriminati: placa bacteriana dentara, tartrul dentar, trauma ocluzala, cariile dentare, edentatia, anomaliile dentomaxilare, parafunctiile, obiceiurile vicioase, factorii iatrogeni.

F actioneaza asupra unora dintre acesti factori cauzatori ai bolilor parodonatale prevenind astfel aparitia acestora si anume are actiune asupra cariilor dentare, placii bacteriene si implicit asupra tartrului dentar.

In cazul cariei dentare actiunile de profilaxie primara se refera la fluorizarea generala si locala implicand si alti factori la fel de importanti: igiena alimentatiei, igiena oro-dentara, sigilarea santurilor si gropitelor.

La nivelul smaltului F scade solubilitatea in mediul acid prin formarea formari de calciu si fluoroapatitei.

Referindu-ne la profilaxia primara strict asupra bolii parodontale putem vorbi despre placi bacteriene, asigurarea unei igiene oro-dentare corespunzatoare si folosirea unor tehnici profesioanle specifice stomatologiei preventive.

Efectele F asupra placii bacteriene se manifesta prin actiune bacteriostatica, bactericida, inhibarea acidifierii, inhibarea sintezei polizaharidelor.

Profilaxia secundara in cazul cariei dentare se refera la examinarea, depistarea si tratamentul corect si precoce, profilaxia locala cu produse fluorurate (clatiri, geluri, lacuri) si dispensarizarea pacientilor.

Profilaxia secundara in cazul parodontopatiei se vorbeste despre examinarea, depistarea, tratamentul corect si precoce al gingivitelor si al parodontopatiilor aflate in stadul incipient si dispensarizarea pacientilor.

 

Cateva exemple de intrebuintare a fluorurilor in afectiuni parodontale

 

Tratamentul hiperesteziei dentinare (complicatie a bolii parodontale)

 

• fluorurile sunt cele mai eficiente mijloace de desensibilizare utilizate ca atare sau in pastele de dinti;

• fluorura de Na cu caolin si glicerina in parti egale (Nafestezina), pentru aplicatii locale sub izolare 5 - 10 min., 5 - 6 sedinte la 2 - 3 zile interval;

• fluorura de Na incorporata in paste, destinata aplicarii locale (nu prin periaj) pentru prevenirea cariilor si desensibilizare radiculara: Duraphat gel, Fluocal, Elmex gel sau in pastele de dinti;

• silicofluorurile de Na in solutii apoase de 0,7 - 0,9% aplicate in zonele de hiperestezie;

• pastele de dinti care contin substante cu actiune desensibilizanta printre care: monofluor fosfat, fluorura de Na, fluorura stanoasa.

Alte intrebuintari: tratamentul gingivitei cronice, a gingivitelor in cursul unor stari fiziologice, tratamentul parodontitele marginale ca adjuvant al tratamentului antimicrobian mai ales prin aplicarea fluorurilor dupa detartraj.

In concluzie experimentele desfasurate in vitro au aratat ca fluorurile au un efect antimicrobian (antiplaca) printr-o serie de mecanisme ca:

• reducerea glicolizei;

• inactivarea unor enzime microbiene;

• modifcarea permeabilitatii de membrana;

• inhibarea formarii substratului polizaharidic al placii, sintetizat de celulele microbiene;

• reducerea abilitatii hidroxiapatitei pentru fixarea proteinelor; diminuarea energiei de suprafata a smaltului, actionand ca agenti tensioactivi care impiedica depunerea placii bacterine.

Mai ales se folosesc:

• fluorura de Na;

• fluorura de Sn sub forma de aplicatii topice sau irigatii subgingivale cu solutie 1,65% care actioneaza impotriva spirochetelor si reduce indiciile de sangerare, situatie care se mentine circa 6 saptamani.

BIBLIOGARFIE

 

 

1. BRATU DORIN - „MATERIALE DENTARE” - 2, 6, 8, 10, 12, 14.

2. DANILA IOAN, RADU VATAMANU, ANDREI ILIESCU, CRISTINA UNGUREANU - „PROFILAXIE STOMATOLOGICA” 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13.

3. DUMITRIU HORIA TRAIAN - „PARODONTOLOGIE” - 15.

4. www.medical.xxl.4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Scriitori romani