ROLUL TARTRULUI IN PRODUCEREA BOLII PARODONTALE

TARTRUL DENTAR

Tartrul dentar reprezinta un complex organo-mineral aderent de suprafata dentara sau alte structuri solide orale, lucrari protetice, aparate ortodontice, rezultat din mineralizarea placii bacteriene.

Tartrul contine, alaturi de substante minerale, si componente organice,comparabile cu cele ale placii dentare.Aceasta reprezinta un amestec de bacterii, leucocite,celule epiteliale descuamate si complexe polizaharide-proteine.

In functie de zone:supra sau subgingivala, compozitia tartrului difera.

Structura tartrului a fost determinata la microscopul electronic;ea este determinata de cristale anorganice de tip apatita, cu aspect de ace netede.Aceste cristale sunt orientate intamplator si contin "dare" de microorganisme calcificate.

Suprafata tartrului este rugoasa si acoperita de un strat de placa bacteriana nemineralizata, ce difera in zona supra si subgingivala.In zona supragingivala, domina bacterii filamentoase cu orientare in unghi drept fata de suprafata tartrului,in timp ce in zona subgingivala sunt prezenti coci, bacili si filamente fara orientare caracteristica.

Teoriile mai vechi considerau tartrul ca agent etiologic in parodontopatii.

Actualmente, se considera ca tartrul dentar nu constituie o cauza directa,determinanta in etiologia bolii parodontale, dar poate fi un factor favorizant.

Aceasta rezulta din urmatoarele:

tartrul determina un contact intim si foarte strans al placii bacteriene cu tesutul gingival, ceea ce face dificila abordarea si eliminarea placii prin manevre terapeutice uzuale(care sunt ingreunate de prezenta tartrului);

tartrul se mareste in volum progresiv(ca un cristal mineral introdus in solutia hiperconcentrata a sarii respective) si produce leziuni gingivale, ulceratii,solutii de continuitate pentru penetrarea bacteriana in tesuturi.

In raport cu dispozitia sa fata de marginea gingivala libera si conturul papilei gingivale interdentare, tartrul dentar poate fi supragingival sau tartru salivar si subgingival sau tartru seric, in functie si de originea principala a componentelor sale: predominat din saliva si, respectiv, din extravazatul sanguin gingival.

Tartrul supragingival este un depozit organo-mineral de culoare alb-galben,consistenta redusa la inceput; imediat dupa depunere este friabil, moale, grunjos si se dizloca cu usurinta.

Localizari preferentiale :

suprafata linguala  a incisivilor inferiori, unde se depune in strat continuu; o cantitate mai mare de tartru se observa pe fata linguala a incisivilor centrali, in dreptul orificiilor canalului WHARTON;

suprafata vestibulara a molarilor superiori, in dreptul orificiului canalului STENON;

suprafata ocluzala a dintilor laterali lipsiti de antagonisti, cu o auto curatire si curatire artificiala deficitare.

In timp, consistenta si aderenta tartrului supragingival cresc, iar culoarea vireaza spre maroniu-negru, prin impregnarea cu pigmenti din alimente sau de hidrocarburi si nicotina la fumatori.

Tartrul subgingival este de culoare maroniu inchis spre negru,

consistenta crescuta, dens, de cele mai multe ori foarte aderent, greu de dislocat, dispus in santul gingival sub marginea gingivala libera, sub forma unor depozite lamelare cu o suprafata dura, neregulata.

Uneori, se prezinta sub forma unor depozite mici, punctiforme, de consistenta dura, confluente linear sau in suprafata. Prezenta tartrului subgingival este depistata cu sonde exploratorii sau prin inspectie, daca marginea gingivala libera sau varful papilei gingivale sunt inflamate, tumefiate si pot fi decolate partial de pe dinte. In timp, prin retractie gingivala, tartrul subgingival devine vizibil si se alatura tartrului supragingival, ca o componenta secundara a acestuia. In pungile parodontale adanci, tartrul subgingival se insinueaza in profunzime si poate fi decelat, uneori, numai intraoperator.

Compozitia tartrului

Tartrul subgingival are o compozitie similara cu a tartrului

supragingival, dar cu unele particularitati:

un raport Calciu-Fosfor mai crescut;

un continut crescut de Sodiu, in special, in portiunile profunde ale pungilor parodontale;

continutul in hidroxiapatita este acelasi ca si in cazul tartrului supragingival.

Formarea tartrului dentar

Tartrul dentar se formeaza pe structurile placii bacteriene preexistente, care sufera un proces de mineralizare. Aceasta incepe, in mod obisnuit, din prima zi de depunere a placii bacteriene, chiar din primele patru-opt ore si reprezinta 50% dupa doua zile, realizand o calcificare de 60-90% dupa 12 zile. Placa bacteriana are capacitatea de a ingloba calciu pana la o concentratie de 20 ori mai mare decat in saliva, care reprezinta sursa principala pentru tartrul supragingival.

Procesul de calcificare incepe in zonele profunde ale placii bacteriene, in matricea interbacteriana, pe suprafata bacteriilor si, in final, in interiorul celulelor bacteriene. Pe masura ce placa se calcifica se produc modificari ale populatiei bacteriene care se imbogateste in forme filamentoase.

Ritmul de formare al tartrului dentar depinde de: localizarea dintelui, variatii individuale ale fluxului salivar, natura alimentelor si particularitatile masticatiei si consta intr-o crestere zilnica medie de 0,10-0,15% in greutate fata de cantitatea de reziduu uscat din tartrul depus anterior. Dupa 4-6 luni de la initierea depunerii, se obtine un nivel maxim de acumulare, dupa care formarea tartrului regreseaza, fiind impiedicata de actiunea mecanica a alimentelor, deplasarile partilor moi, utilizarea dentifricelor.

Fixarea tartrului pe suprafata dintelui se face prin:

atasarea prin intermediul unei pelicule organice;

unirea intre cristalele anorganice din tartru cu cele din structura dintelui, in special in zonele de resorbtie a dentinei si a cementului.

In functie de modalitatile de fixare si de aderenta tartrului fata

de suprafata dentara, dislocarea lui poate fi mai usoara, de obicei, supragingival sau mai dificila subgingival.

In raport cu ritmul si cantitatea depunerii tartrului, diferitele persoane au predispozitie individuala si prezinta depozite reduse, moderate sau mari de tartru.

TEORIA ASUPRA MINERALIZARII TARTRULUI

1) Mineralizarea urmeaza cresterii locale a gradului de saturatie a ionilor de calciu si fosfor si se realizeaza prin urmatoarele mecanisme:

a)    cresterea pH-ului salivar determina scaderea constantei de precipitare a calciului si fosforului;

b)    precipitarea proteinelor - proteinele coloidale din saliva cheleaza ionii de calciu si fosfat realizand o solutie suprasaturata, care devine instabila prin stagnarea salivei; coloizii devin insolubili, se depun, iar sarurile minerale precipita;

c)    teoria actiunii fosfatazei - fosfataza, eliberata din placa bacteriana si din celulele epitealiale descuamate,  are capacitatea de a elibera ioni fosfat din fosfatii anorganici salivari;

d)    teoria actiunii esterazei - esteraza prezenta in bacterii filamentoase, coci, leucocite, macrofage, celule descuamate din placa bacteriana poate initia calcifierea placii prin hidroliza esterilor acizilor grasi, din care rezulta acizi grasi liberi. Acestia formeaza saruri cu calciu si magneziu care sunt transformate in saruri insolubile de fosfati de calciu.

2) Teoria mineralizarii in focare mici, care se unesc intre ele prin chelarea calciului de catre complexele carbohidrat-proteine din matricea intercelulara, in care elementul bacterian al placii joaca un rol esential.

Exista teorii conform carora placa bacteriana joaca un rol pasiv in formarea tartrului dentar.

Rolul tartrului in producerea bolii parodontale

Contrar parerii larg raspandite, tartrul dentar nu reprezinta factorul etiologic determinant al imbolnavirii parodontiului marginal de tip distructiv, manifest.

Tartrul actioneaza asupra parodontiului prin doua modalitati:

v   prin actiunea mecanica ce provoaca si intretine iritatie la nivel gingival, manifestata prin ulceratii gingivale, aparitia tesutului de granulatie;

v   prin actiunea microorganismelor de la suprafata sa continute in placa bacteriana, ce constituie o sursa permanenta de infectie.

In urma studiilor efectuate s-a constatat urmatoarele:

la animale germ-free, cu depuneri de tipul tartrului, inflamatia parodontiului marginal nu se produce decat dupa contaminarea microbiana a animalelor;

la om sunt frecvente cazurile de gingivita chiar in absenta tartrului dentar;

la tineri, starea parodontiului marginal este mai strans legata de prezenta placii decat de tartru;

la varstnici, asociatia tartru-gingivita, parodontita este crescuta, dar se considera ca prezenta tartrului este mai mult efectul decat cauza inflamatiei si a pungilor parodontale. Sunt rare situatiile in care, in pungile parodontale, sa nu existe tartru, dar, uneori, el este in cantitate infima.

Tartrul dentar este intotdeauna acoperit de un strat de placa

bacteriana inca nemineralizata.

Din cele prezentate, rezulta ca tartrul dentar este un factor favorizant al inflamatiei parodontale, prin faptul ca exercita un rol mecanic de mentinere a placii bacteriene in contact strans, chiar iritant, prin cresterea sa in volum, cu tesuturile parodontiului marginal, si impiedica, in unele zone, accesul mijloacelor de curatire artificiala si de autocuratire a placii bacteriene.

Tartrul dentar reprezinta un important factor patogen cu caracter favorizant, nu determinant, in producerea bolii parodontale.

BIBLIOGRAFIE

Addy M.,Slayne M.A.,Wade WG-"The formation and control of plaque.An overveiw"-J.Applied Bacterial, 1992;

Dumitriu Traian-"Parodontologie", Ed. Viata Medicala Romaneasca, 1998;

Ramfjiord SP, ASH M.M. Jr.-"Parodontologie et Parodontie-Aspects theoretiques et practiques", Paris, Masson,1993;

Silvia Martu, Constanta Mocanu-"Parodontologie clinica", Ed. Apollonia, Iasi, 2000;

Vatamanu R.-"Parodontologie,curs", Litografia IMF Iasi, 1992.