ARTICULATIA COTULUI (Articulatio cubiti) La formarea articulatiei cotului participa trei oase: humerusul, ulna si radiusul. Pentru acest motiv, teoretic la acest nivel se descriu trei articulatii: humeroulnara, humeroradiala si radioulnara proximala. Daca luam in consideratie faptul ca pentru toate acestea exista o singura capsula si o singura sinoviala, atunci ne apare indreptatita parerea acelor autori care descriu la nivelul cotului o singura articulatie. Din punct de vedere fiziologic trebuie descrise insa doua articulatii diferite, una in raport cu miscarile de pronatie-supinatie, si alta in raport cu miscarile de flexiune-extensiune. Articulatia radioulnara proximala (articualatio radioulnaris proximalis) este o trohoida, in raport cu miscarile de rotatie (pronatie-supinatie); pe cand celelalte doua, humeroulnara (articulatio humero-radialis) o trochleartroza si humero radiala a (articulatio humerororadialis) o elipsoida, care sunt in raport cu rmiscarile de flexiune-extensiune ale antebratului pe brat. Deoarece considerentele fiziologice (functionalitatea) au prevalat asupra celor anatomice, s-a convenit de catre majoritatea autorilor, ca in articulatia cotului sa se recunoasca de fapt doua articulatii: 1) articulatia humerusului cu oasele antebratului (humero-antebrahiala); 2) articulatia dintre extremitatile proximale ale radiusului si ulnei (radioulnara proximala). Dupa cum vedem, pentru miscarea de flexiune-extensiune articulatia humeroulnara este hotaratoare. Articulatia humeroradiala (elipsoidala) este astfel conformata incat urmeaza miscarile articulatiei humeroulnare. Suprafetele articulare. Sunt reprezentate de partea humerusului prin fata articulara a epifizei distale, iar de partea oaselor antebratului prin fetele articulare ale epifizelor proximale ale ulnei si radiusului. Suprafata humerala este compusa din: trohlee, capitulul humerusului si santul intermediar. Epifiza proximala a ulnei prezinta incizura trohleara, iar epifiza proximala a radiusului, foseta capului radial. Toate aceste suprafete articulare sunt acoperite de un cartilaj hialin avand o grosime de 1,5 mm. Corespunderea suprafetelor articulare se face astfel: incizura trohleara raspunde trohleei humerale, foseta capului radial corespunde capitulului humeral, iar santului intermediar ii corespunde marginea fosetei capului radial. Mijloacele de unire. Sunt reprezentate printr-o capsula intarita de ligamente. Capsula articulara este constituita din doua straturi unul extern fibros si altul intern sinovial. Membrana fibroasa prezinta o insertie humerala si alta antebrahiala; insertia humerala se face de-a lungul unei linii ce trece inainte, deasupra fosei coronoide si a celei radiale; inapoi la periferia fosei olecraniene. Lateral si medial ea coboara pe partea inferioara a epicondilului lateral si a celui medial. Cei doi epicondili raman astfel liberi pentru insertii musculare. Insertia antebrahiala se face dupa cum urmeaza: pe radius, imprejurul colului, la 5-6 mm sub capul radial, iar pe ulna, pe ambele margini ale incizurii trohleare, pe incizura radiala, pe olecran si pe procesul coronoidian. Varfurile olecranului si procesului coronoidian se gasesc in interiorul capsulei. Insertia capsulei ne ajuta sa intelegem de ce fracturile sau smulgerile epifizelor respective vor interesa si capsula, pe cand fracturile izolate ale epicondililor o vor evita. Ligamentul colateral ulnar (lig. Collaterale ulnare) se desprinde de pe epicondilul medial si radiaza spre fata mediala a epifizei proximale a ulnei (marginea incizurii trohleare). Este un ligament puternic, de forma triunghiulara caruia i se pot descrie doua fascicule: humerocoronoidian si humeroolecranian. Ligamentul colateral radial (lig. Collaterale radiale) porneste de pe fata anteroinferioara a epicondilului lateral si se imparte in doua fascicule divergente. Acestea trec unul inaintea, celalalt inapoia capului radial si se fixeaza fiecare la extremitatea respectiva a incizurii radiale a ulnei. Ele sunt strans legate cu fibrele ligamentului inelar al radiusului. Ligamentul colateral ulnar si radial sunt foarte rezistente. Astfel se explica de ce prin intermediul lor se pot produce smulgeri ale epicondililor. Sinoviala. Stratul sinovial al capsulei tapeteaza fata profunda a capsulei. Stratul fibros se termina la oarecare distanta de cartilajul articular. Stratul sinovial se reflecta la nivelul insertiei stratului fibros acoperind intreaga suprafata osoasa dintre insertia acestuia si cartilaj. Datorita acestei dispozitii, stratul sinovial tapeteaza fata anterioara a fosei coronoidiene si a celei radiale, formand un fund de sac bilobat anterior. Pe fata posterioara, ea tapeteaza fosa olecraniana, formand fundul de sac posterior (subtricipital). Pe acest fund de sac posterior se insera cateva fibre musculare din triceps. Aceste fibre il trag in sus in timpul extensiunii bratului. De aceea, ele sunt considerate ca fascicule tensoare ale stratului sinovial, similare cu cele ce se intalnesc la articulatia genunchiului. Cunoasterea dispozitiei fundului de sac posterior prezinta importanta clinica. Prelungirile lui se gasesc intre triceps si cei doi epicondili. Cand el este plin cu lichid, ca in unele leziuni inflamatorii, prelungirile sale pot fi observate pe laturile olecranului. Datorita situatiei sale superficiale, el poate fi deschis pentru drenarea colectiilor din cavitatea articulara. Stratul sinovial al capsulei formeaza, de asemenea, un fund de sac imprejurul colului radial, numit fund de sac periradial. RAPORTURI. Fata anterioara a articulatiei constituie planul profund al regiunii plicii cotului. Fata posterioara face parte din regiunea oleocraniana. Cartilajele de conjugare ale extremitatii inferioare a humerusului si cele superioare ale radiusului si ulnei se gasesc in raporturi imediate cu sinoviala. Asa se explica de ce in cazurile de osteomielita (inflamatie purulenta a osului) infectia, dupa ce a perforat cartilajul de conjugare, ajunge la epifiza invadand articulatia. MISCARILE. In articulatia cotului, partea ei humeroantebrahiala, articulatie uniaxiala, sunt posibile doua miscari: de flexiune (apropierea antebratului de brat) si de extensiune (in sens invers). Axul articular este transversal si el trece prin mijlocul trohleei si al capitulului humeral. Deoarece acest ax nu este perfect transversal, si orientat din afara inauntru, dinainte inapoi si de sus in jos, in ambele miscari bratul si antebratul nu se vor comporta unul fata de altul ca ramurile unui compas. Astfel, in miscarea de flexiune, antebratul ajunge putin medial fata de brat, iar cand acesta este dus in extensiune cele doua segmente formeaza un unghi deschis in afara. La aceasta contribuie si traiectul spiroid al santului trohleei. Intre flexiunea maxima si extensiunea maxima miscarea atinge o valoare de 140º. Limitarea flexiunii este facuta de intinderea partii posterioarc a capsulei si de muschiul triceps. La aceasta mai contribuie interpunerea partilor moi intre brat si antebrat, precum si patrunderea procesului coronoid in fosa coronoida. In extensiune, olecranul ajunge in fundul fosei olecraniene, iar portiunea anterioara a capsulei si muschii anteriori vor fi intinsi la maximum. Ulna este osul care participa obligatoriu la miscarile de flexiune-extensiune ale antebratului, iar radiusul urmeaza ulna. In articulatia cotului se mai produc si foarte reduse miscari de inclinatie marginala. Articulatia humeroradiala participa si la miscarile de pronatie si supinatie. Muschii motori ai articulatiei cotului: A. Muschi flexori: brahialul, bicepsul, brahioradialul, extensorul radial lung al carpului si muschii epitrohleeni. B. Muschi extensori: tricepsul, anconeul, muschii epicondilieni ARTICULATIILE RADIOULNARE (Articulationes radioulnares) Oasele antebratului, radiusul si ulna, sunt unite intre ele la nivelul epifizelor proximale si distale prin doua articulatii trohoide, iar la nivelul diafizelor, printr-o sindesmoza. Articulatiile sunt numite radioulnare. Ele alcatuiesc o unitate functionala legata de miscarea de pronatie si supinatie. Vom studia asadar articulatiile radioulnara proximala, radioulnara distala si sindesmoza (formata de membrana interosoasa ce ocupa spatiul dintre cele doua oase. Face parte din grupul trohoidelor. Suprafetele articulate. Ulna prezinta pentru articulatie incizura radiala care este un segment de cilindru gol, iar radiusul prezinta jumatatea mediala a circumferintei capului, care reprezinta un segment de cilindru plin. Ambele suprafete sunt acoperite de cartilaj hialin. Intre aceste suprafete articulare exista o mare disproportie; suprafata ulnara reprezinta un sfert din circumferinta radiala. De aceea ea este completata deligamentul inelar. Mijloacele de unire. Deoarece aceasta arliculatie este integrata anatomic in articulatia cotului, capsula articulara va fi formata in partea lalerala de capsula articulatiei cotului, intarita de ligamentul colateral radial. Ligamentul inelar (lig. anulare radii) constituie principalul mijloc de unire a oaselor. El pleaca de la extremitatea anterioara a incizurii radiale, inconjoara capul radial si se fixeaza la extremitatea posterioara a acesteia. De fapt, ligamentul inelar este foarte putin vizibil prin suprafata lui exterioara. El este acoperit in cea mai mare parte de aparatul fibros de pe partea laterala a articulatiei, denumit ligamentul colateral radial al cotului. Adevaratul ligament inelar este constituit numai din fibre circulare profunde ale ligamentului colateral radial care inconjoara capul radial. In afara ligamentulu inelar, radiusul este unit cu ulna si prin ligamentul patrat (lig. quadratum), care este o lama fibroasa de forma patrulatera, intinsa orizontal de la marginea inferioara a incizurii radiale, la fata mediala a colului radial. Acest ligament este relaxat atunci cand antebratul se afla in pozitia intermediara; dimpotriva, intins, cand antebratul este dus in pronatie sau supinatie. Sinoviala este o dependinta a sinovialei cotului. BIBLIOGRAFIE
PAPILIAN V. – „Anatomia omului”, Editia a IX-a, Editura All, Bucuresti, 1998; THEODORESCU DEM. – „Mic atlas de anatomia omului”, Editia a II-a, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1982;
