PERICARDITELE CRONICE Inflamatiile cronice ale pericardului pot duce la ingrosarea fibroasa a acestuia si la producerea de aderente intra- si extrapericardice, mai mult sau mai putin extinse. Se descriu doua forme anatomoclinice mai importante de pericardita cronica, si anume pericardita cronica constrictiva si pericardita cronica neconstrictiva (mediastinopericardita adeziva). Pericardita cronica constrictiva Apare de obicei in urma cronicizarii pericarditelor acute. Sindromul constrictiv este dat de ingrosarea fibroasa si densa a pericardului, care, comprimand cordul, impiedica umplerea sa in distola. Printre cauzele ce duc la constituirea pericarditei constrictive mentionam: pericarditele acute tuberculoase, virusale, bacteriene si posttraumatice. Din cauza ingrosarii pericarduluisi neextensibilitatii sale, umplerea inimii in diastola se face defectuos, ducand la insuficienta cardiaca hipodiastolica. Cand procesul constrictiv pericardic intereseaza ventriculul drept, determina, hipertensiune venoasa sistemica, hepatomegalie, ascita, edeme periferice. Constrictia segmentara la nivelul ventriculului stang genereaza staza pulmonara. Pericardita constrictiva cronica se caracterizeaza prin semnele si simptomele sindromului constrictiv, prin manifestari la distanta generate de hipodiastolie, la care, uneori, se pot adauga semnele evolutivitatii procesului cauzal. Manifestari de staza in circulatia venoasa sistemica. Turgescenta jugularelor Hepatomegalia de staza Ascita Edemele Cianoza Pulsul paradoxal (Küssmaul) Semne cardio-pulmonare Semne generale. Tulburari metabolice ce pot merge pana la o stare de casexie, aspectul clinic fiind asemanator unei ciroze. Cand sindromul constrictiv apare la copii si adolescenti, apar tulburari endocrine, exprimate prin intarziere in dezvoltarea staturala si ponderala. Examene de laborator. Presiunea venoasa creste in mod constant indata ce sindromul constrictiv isi face aparitia, variind intre 20 si 45 cm2 H2O. timpul de circulatie este prelungit. Cateterismul cardiac. Presiunea intraarteriala dreapta este crescuta in sistola si, mai ales, in diastola. Presiunea telediastolica puternic crescuta este elementul cel mai constant in hemodinamica pericarditei constrictive cronice. Electrocardiograma. Diminuarea voltajului complexului QRS si modificari ale undei T. unda P apare uneori aspect de tip “mitral”, iar unda T este deseori negativa sau difazica. Examenul radiologic. Cordul are de obicei dimensiuni normale. Pulsatilitatea sa este redusa. Examenul radiologic evidentiaza in jumatate din numarul cazurilor si calcifieri pericardice. Rareori calcifierea invelind cordul in totalitatea sa si conferind aspectul de “inima blindata” (“Panzerherz”). Diagnosticul diferential se face in special in urmatoarele boli: Insuficienta cardiaca congestiva. Miocardiopatiile restrictive. Ciroza hepatica si hepatitele cronice. Tromboza venei cave superioare. Pericardectomia a modificat prognosticul sever al acestei boli, indeosebi daca este efectuata din timp. Pericardita cronica adeziva neconstrictiva (mediastinopericardita adeziva) Este generata de dezvoltarea aderentelor intre pericard si tesuturile sau organele din jur. In etiologia sa figureaza reumatismul articular acut, tuberculoza si mai rar pericardita idiopatica, hemopericardul posttraumatic etc. Un acretio al marginii drepte a inimii duce la aparitia sindromului de hipertensiune venoasa. Examenul radiologic. Mediastinopericardita adeziva poate da un contur cardiac sters, uneori dantelat. Complicatiile ce pot surveni in scurta evolutie sunt edemul pulmonar acut, infarctul pulmonar, tulburari de ritm si de conducere etc. Tratamentul pericarditelor cronice. Pericardectomia constituie unica terapie eficienta a pericarditei constrictive. Tratamentul postoperator este obligatoriu si va consta in repaus la pat, regim alimentar hiposodat, antibioterapie, diuretice, pana la disparitia sindromului hipodiastolic.
