Corectarea deformarilor oaselor tubulare lungi,
cu alungire simultana a membrului
Deformarile oaselor tubulare lungi sunt adeseori asociate cu scurtarea membrului. Metodele traditionale de corectare a deformarilor severe sunt profund traumatizante si departe de a fi perfecte, datorita faptului ca aceste metode nu includ intinderea treptata a tesuturilor moi scurtate, de pe partea concava a deformarii. Din acest motiv, la corectarea unor asemenea deformari, chirurgul trebuie sa rezece un segment de os in forma de pana, pentru a evita tractiunea excesiva asupra tesuturilor moi, a vaselor sangvine si a nervilor. In prezenta unei scurtari initiale a unui membru, o astfel de rezectie poate conduce la o inegalitate accentuata intre cele doua membre.
Noi consideram ca rezectia in pana in scopul corectarii unei deformari este o abordare irationala. In schimb, noi am pus la punct o strategie terapeutica in care deformarea este corectata prin modificarea angularii si a malrotatiei osului dupa corticotomie/osteoclazie, combinata cu o alungire lenta a tesuturilor moi de partea concava a osului deformat.
In acest mod, atat deformarea, cat si scurtarea initiala a membrului pot fi corectate, fie simultan, fie secvential, ulterior unei proceduri chirurgicale simple. In plus, interventia chirurgicala este de obicei efectuata percutanat, diminuand trauma asupra osului si asupra tesuturilor moi. Particularitatile mecanice ale dispozitivului nostru face posibila corectarea deformarilor la mai mult decat un singur nivel - sau la mai mult decat un singur segment - simultan.
Deformari de pana la 15° pot fi corectate manual, ulterior osteotomiei, prin translatarea corespunzatoare a fragmentelor osoase, dupa aplicarea dispozitivului in configuratie adaptata planului de deformare. In cazurile cu deformari severe ale oaselor lungi, am utilizat tije de tractiune prevazute cu balamale si cu alte articulatii care sa permita angularea reciproca graduala sau rotatia inelelor (impreuna cu fragmentele osoase de care sunt fixate) in orice directie, dupa corticotomie.
In cazul unei deformari de rotatie, folosim articulatii care permit rotirea inelelor in directii opuse unul fata de celalalt (fig. 7.1). In cazul deformarilor angulare intr-un singur plan, se utilizeaza o articulatie cu balama uni‑plan (fig. 7.2, 7.3). In cazul deformarilor in mai multe planuri, sunt utilizate articulatii cu balamale dublu‑plan (fig. 7.4). Pentru anumite tipuri de deformari, articulatiile atasate inelelor de fixare pot fi folosite in diferite combinatii, dar axul articulatiei cu balama trebuie sa fie coaxial cu apexul deformarii.
Pentru a ilustra utilizarea corecta a articulatiilor cu balama, urmatoarele principii biomecanice trebuie avute in vedere:
Cand axa de rotatie a balamalei trece prin apexul deformarii, se formeaza o portiune de os in forma de pana, daca linia de contact dintre fragmentele osoase trece prin centrul unghiului de deformare. Rata de alungire a membrului pe partea concava a deformarii depinde de diametrul fragmentelor osoase si de unghiul deformarii. Acest unghi poate fi calculat matematic. Se formeaza o portiune de tesut osos de forma triunghiulara, in pana (fig. 7.5).
Cand deformarea angulara este combinata cu o scurtare, axa de rotatie pentru corectie se gaseste pe proiectia liniei centrale a deformarii, la o anumita distanta de apexul deformarii. In timpul corectarii deformarii, segmentul de membru se alungeste de ambele parti, zona concava alungindu-se mai mult decat cea convexa. Aceasta situatie poarta numele de pana de tractiune (fig. 7.6).
In cazul in care axa de rotatie a corectiei deformarii trece printr-un punct situat de‑a lungul liniei de centru a deformarii, la o anume distanta de apexul deformarii, dar in interiorul liniei de contur osos, eliminarea deformarii angulare poate fi obtinuta prin ajustarea fragmentelor osoase atat pe partea convexa cat si pe cea concava a deformarii (fig. 7.7). Un astfel de efect se poate intalni doar in cazuri extreme de osteoporoza.
In cazul in care sunt plasate sub un unghi si prezinta, concomitent, si o deplasare relativa unul fata de celalalt, corectarea simultana a deformarii si a deplasarii se va produce cand centrul de rotatie a fragmentelor se gaseste pe o axa situata pe o linie ce intersecteaza marginea osului, pe fata convexa a deformarii (fig. 7.8). Daca angularea si deplasarea sunt asociate cu scurtare, corectarea se va face in cazul in care punctul de rotatie este mutat mai departe de punctul de intersectie a fetelor convexe ale fragmentelor osoase (fig. 7.9).
Experienta noastra clinica indelungata a aratat ca corectarea deformarilor angulare cu un fixator circular extern in tensiune trebuie aplicata treptat, cu o tracdtiune aplicata asupra osului pe partea concava a deformarii, cu o rata de 0,8‑1,2 mm pe zi, in patru etape egale.
