Antraxul este o boala infectioasa acuta , determinata de Bacillus anthracis, afectand in mod primar animalele si indeosebi ierbivorele , de la care poate fi transmis la om , sub doua forme principale : carbune extern sau cutanat (forma uzuala) si carbune intern (pulmonar , digestiv , meningian), de aparitie mai rara .
Istoric. Boala la animale a fost remarcata de milenii. In secolele trecute au aparut epidemii in mai toate tarile , indeosebi in unele regiuni al caror sol era intens contaminat cu spori de bacili carbunosi ("campiile blestemate" din Franta). Maret (1752) si Chaussier (1780) au descris carbunele cutanat la om . Agentul cauzal al carbunelui este prima bacterie pusa in evidenta de Pollender (1849) si apoi de Davaine (1863) . Bacilul carbunos a fost izolat si descris de Koch in 1876 . In 1880-1881 , Pasteur a preparat un vaccin cu gernmeni atenuati , cu care a vaccinat cu succes animalele expuse la antrax. Intre 1895 si 1906 , a fost introdus in terapeutica serul anticarbunos .
Etiologie
Bacillus anthracis (genul Bacillus ; familia Bacilaceae) este un bacil lung (3-8 microni lungime) , grampozitiv , imobil , cu capetele taiate drept , izolat sau asezat in lanturi scurte . In organism si pe geloza-sange apare inconjurat de o capsula. Nu este rezistent la caldura si la agenti chimici (moare intr-o ora la 55*). In afara de forma vegetativa, bacilul carbunos dezvolta spori, insa numai in prezenta oxigenului sau expunere la aer. Sporii sunt extrem de rezistenti, ramanand in organismul animal, in produsele acestuia (par, piele) sau in pamant timp de ani (chiar 40 de ani), mai ales daca sunt feriti de lumina. Astfel se explica persistenta contaminarii unor pasuni in anumite regiuni, unde vitele se infecteaza regulat. In laboratorul Institutului de igiena din Gotingen s-au gasit spori viabili, care au dezvoltat colonii dupa aproape 70 de ani de conservare. Pe frotiurile fixate si colorate, dupa metodele obisnuite, sporii raman viabili si virulenti, dand boala la soareci. Sporii rezista la caldura uscata la 150*, timp de ½-1 ora; sunt distrusi prin fierbere in 10 minute. Sporii sunt distrusi si prin formol 10%,in15 minute, insa rezista la solutii de sublimat sau de fenol 5%.sunt mai sensibili la agenti oxidanti, fiind omorati in 15 minute de o solutie 4% de MnO K si intr-o ora de o solutie 4% de peroxid de hidrogen.
Sensibilitatea la antibiotice. Bacilul carbunos este sensibil la: penicilina, tetracicline, cloramfenicol (cu variatii pentru unele tulpini), ampicilina, eritromicina, kanamicina, si gentamicina. Este moderat sensibil la streptomicina.
Morbiditatea la om este mare in tarile agricole si cu productie de animale, in aceste tari: 17/100000 de locuitori (Kenya), 25/100000 de locuitori (Portugalia). In tara noastra morbiditatea prin carbune este redusa, scazand mult in ultimii ani: 0,4/100000 de locuitori, in 1975 (fata de 1,6/100000 in 1961). In tarile cu caracter industrial, antraxul apare la muncitorii, care lucreaza cu produse animale (par, piei). Antraxul are un caracter de boala infectioasa profesionala, afectand pe langa zootehnicieni si agricultori, pe muncitorii care manipuleaza animale sau produsele acestora: lana, piei, par.
Tratamentul antimicrobian reprezinta medicatia de baza. Antibioticul de electie este penicilina G : 4 000 000-6000 000 U./24 de ore, timp de 7 zile. La cei sensibilizati la penicilina, se recurge la tetraciclina sau la eritromicina (2-3 g/24 de ore). In formele comune, medicatia antimicrobiana este suficienta.
Serul anticarbunos se adauga la antiboticoterapie, in cazurile grave, in doze de 200ml/24 de ore, timp de 2-3 zile. Inainte de aparitia antibioticelor s-a inregistrat cu doze mari de ser o mortalitate de numai 4,8%, pe 247 cazuri. In cazuri de meningita, serul s-a aplicat si intrarahidian.
