Contextul unirii
si reformele lui A. I. Cuza
"Dorinta cea mai mare, cea mai generala, aceea hotarata de toate generatiile trecute, aceea care este sufletul generatiei actuale, aceea care, implinita, va face fericirea generatiilor viitoare, este Unirea Principatelor intr-un singur stat".
(Din propunerea de unire citita de Mihail Kogalniceanu, la 7 octombrie 1857,
in divanul ad-hoc al Moldovei).
Mihai Viteazul a fost primul domn care in 1600 a unit pentru un scurt timp cele trei tari romane.
In 1853 a izbucnit razboiul Crimeii numit astfel dupa peninsula Crimeea unde s-au dat luptele, avand drept pretext stapanirea Locurilor Sfinte (Ierusalim si Betleem), pe care si le disputau ortodocsii sprijiniti de tar si catolicii sprijiniti de Franta. Adevaratul motiv era controlul stramtorilor Bosfor, Dardnele si stapanirea Mediteranei Orinetale.
Drept urmare, Franta si Anglia mai intai, apoi Austria, au sarit in ajutorul Turciei, impotriva Rusiei. Luptele trebuiau sa se poarte in Dobrogea, insa din cauza bolilor, in special al frigurilor, teatrul de operatiuni se muta in Crimeea. Trupele Tariste sunt silite sa se retraga din Tarile Romane, iar in locul lor vin austriecii care incheiasera la 1 iunie 1854 un tratat in sensul acesta cu turcii. Armatele aliatilor inving si rusii sunt nevoiti sa ceara pacea, care a fost incheiata prin tratatul de la Paris in 30 martie 1856 si care cuprinde urmatoarele clauze referitoare la Principate :
Se da inapoi Moldovei trei judete din Basarabia : Calul, Bolgrad si Ismail, prin aceasta se urmarea ca Rusia sa nu aiba acces la Dunare.
Protectorul Tarist e inlaturat, principatele romanesti raman sub suzeranitatea Portii dar cu garantia marilor puteri europene.
Infiintarea in principate a divanelor ad-hoc cu o larga reprezentare sociala, ale caror dorinte vor fi examinate de puterile europene. In timpul consultarii divanelor ad-hoc Principatele fiind conduse de cate un caimacan, adica loctiilor de domn (Barbu Stirbei si Grigore Ghica fusesera numiti pe 7 ani si termenul tocmai se implinise).
Libertatea navigatiei pe Dunare si neutralitatea Marii Negre.
Imediat ce se afla de clauzele tratatului, in principate incep pregatirile in vederea convocarii divanurilor, totodata luand amploare curentul favorabil unirii. Austria si Turcia se impotriveau unirii datorita intereselor pe care le aveau si au incercat sa se opuna acesteia. In Muntenia nu au putut interveni deoarece caimacanul Alexandru Ghica, fost domn, isi facea cinstit datoria si la Bucuresti se afla comisia marilor puteri trimise sa supravegheze operatiile electrorale.In Moldova caimacanul era contra unirii si a falsificat alegerile. La interventia Frantei si a imparatului Napoleon al III-lea s-au facut alte alegeri cu membri favorabili unirii.
Divanurile ad-hoc alese, au formulat un memoriu cu dorintele nationale care a fost aprobat de divanul moldovean la 7 octombrie 1857 cu 81 de voturi pentru si 2 contra si cerea :
respectarea drepturilor, principatelor si a autonomiei lor;
unirea principatelor intr-un stat cu numele de Romania;
print strain cu mostenirea tronului (datorita neintelegerilor frecvente dintre printii de neam );
neutralitatea principatelor;
adunarile obstesti cu putere legiuitoare.
La Bucuresti in 9 octombrie 1857 este votata in unanimitate o rezolutie asemanatoare in 4 puncte. Prin conventia din 7 august 1858 marile puteri au hotarat ca Moldova si Muntenia sa poarte numele Principatelor Unite, existand o Comisie centrala la Focsani care va pregati legile si o Curte de casatie comuna, in schimb fiecare tara va avea domnul ei.
In Moldova in Camera electiva in 3 ianuarie se hotaraste alegerea ca domn al Moldovei a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care va fi proclamat domn in 5 ianuarie 1859.
La Bucuresti sub presiunea maselor din 22-23 ianuarie 1859, exercitata asupra camerei elective, se accepta in dimineata zilei de 24 ianuarie sa fie ales ca domn al Tarii Romanesti tot Alexandru Ioan Cuza.
Puse in fata faptului implinit, marile puteri hotarasc sa ceara Portii recunoasterea dublei alegeri. Austria nu este de acord la inceput, dar in cea de-a 3-a sedinta a Conferintei de la Paris din 26 august din 1859, impreuna cu turcii recunosc dubla alegere.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a tinut numai 7 ani, dar a fost una dintre cele mai rodnice din istoria tarii. Conducerea cu 2 guverne, cu 2 capitale si 2 adunari era greoaie, domnul ajungand cu greu de la Iasi la Bucuresti. In septembrie 1860 face o vizita sultanului, si reuseste sa obtina aprobarea completa a unirii la 4 decembrie 1868. Acum se formeaza un singur guvern, o singura capitala, Bucuresti si un singur parlament care isi deschide sedinta in 24 ianuarie 1862. De atunci, pe actele oficiale incepe sa scrie Romania, iar unirea era completa si definitiva.
Odata realizat acest deziderat, dominatorul incepe o serie de reforme prin secularizarea averilor manastiresti in 1863.
Legea improprietaririi taranilor intampina o mare opozitie in Camera si, prin lovitura de stat, dominatorul dizolva Camera si schimba regimul in 1864.
A.I. Cuza promoveaza o noua constructie si o noua lege electorala prin care creste considerabil numarul alegatorilor si putinta de a fi ales.
Pe temeiul noii constructii la 26 august 1864, promulgheaza legea improprietaririi taranilor in urma careia 511.896 familii au primit aproximativ cate 4 hectare de pamant.
In perioada 1863 - 1965 sunt emise o serie de legi care organizeaza noul stat roman modern. Tot in aceasta perioada se infiinteaza primele universitati (Iasi 1860 si Bucuresti 1864), apar o serie de conservatoare, scoli de belle - arte, sivicultura si gimnazii.
Legea rurala si lovitura de stat i-au atras multe antipatii, iar opozantii au organizat un complot in care a fost atrasa si o parte a armatei Bucurestiului, obligand domnitorul sa abdice in noaptea de 23 februarie 1866.
Restul vietii l-a petrecut la Viena si Florenta si a murit in 1873, la 53 de ani in Germania. Ramasitele pamantesti se afla la biserica Trei Ierarhi din Iasi alaturi de cele ale lui Dimitrie Cantemir.
Dupa "Istoria romanilor din cele mai vechi timpuri pana astazi" de C. Giurascu
