REFERAT LA ISTORIE
ARTA BAROCA
BIBLIOGRAFIE: Arborele lumii
-Dictionar enciclopedic
-Manual de istoria artei.Renasterea. Barocul. -Editura
Meridiane, Bucuresti, 1985, autor George Oprescu
ARTA BAROCA
Plina de culoare si dramatism, arta baroca a fost creata mai ales pentru a servi religiei. Ea trebuia sa incante si sa copleseasca dar mai presus de orice sa implice spectatorul in miracole, extaze si momente ale triumfului crestinatatii.
In secolul al XVII-lea, Italia a ramas o tara de prima importanta ca centru al ideilor si practicilor artistice si Roma, in mod deosebit, a atras pictori si sculptori din intreaga Europa. Curentele artistice care au luat nastere in Italia au continuat sa aiba rasunet international. Dupa renasterea tarzie, in secolul al XVI-lea, a urmat manierismul, un curent artificial. Acest curent a tinut relativ putin si barocul dinamic care i-a succedat a durat de-a lungul secolului XVII si chiar XVIII, raspandindu-se in intreaga Europa catolica si chiar peste ocean, in America Latina.
Acest stil artistic s-a dezvoltat in Europa si in tarile catolice, ca arta a Contrareformei in secolele XVI, XVII si XVIII.
Arta baroca, cu toate ca nu a fost exclusiv religioasa, a reflectat spiritul contra-reformei, din sanul bisericii catolice, care a reinsufletit propria constiinta, in lupta impotriva protestantismului.
Daca elementul clasic in arta renascentista tindea sa fie echilibrat si rece, mentinand o distanta emotionala intre arta si spectatori, barocul era imperios si nelinistit, avand tendinte spre contemplare si implicare a privitorului. In pictura lui Annibale Carraci (1560-1609) se simte un clasicism reinviat. Frescele lui, care au decorat Galeria Farnese din Roma, isi datorau sursele de inspiratie frescelor Capelei Sixtine, realizate de Michelangelo, cu toate ca sunt departe de a crea o atmosfera sobra.
Barocul a fost un curent de dramatism intens atingand deseori efecte stralucitoare, prin combinarea picturii, sculpturii, arhitecturii si muzicii, intr-un singur spectacol. Acest gen de "teatru" este prezent in marea Biserica Sfantul Petru din Roma si nu este o intamplare faptul ca epoca baroca a dat nastere unui nou tip de spectacol, opera.
In arhitectura, barocul a inclus toate elementele clasicismului, cum ar fi coloanele, frontoanele triunghiulare si arcurile, dar s-a distins de clasicism printr-o trasatura aparte si anume dramatismul si miscarea create prin curbe dominante si prin influentarea reciproca a maselor si spatiilor.
A aparut mai intai in Italia (L. Bernini, F. Borromini, P. Dacartona), s-a raspandit apoi in Germania(fratii Asam, J. L. von Hildebrandt, B. Neumann, J. Fischer von Erlach); in Spania capata aspectul unei arte nationale (stilul churrigueresc), forma sub care a fost ulterior introdusa in America Latina.
In arhitectura Tarilor Romane, barocul apare in Moldova secolului XVII. Insinuat in decoratia unor monumente de epoca brancoveneasca, stilul baroc nu va afecta in mod evident expresia arhitecturii din Tara Romaneasca, in schimb, in varianta Constantinopolitana, va influenta plastica monumentala din Moldova secolului XVIII. Transilvania a cunoscut in secolul XVIII o puternica afirmare a artelor plastice de stil baroc. In pictura el nu a patruns decat in anume elemente de recuzita decorativa. Sculptura de stil baroc, ca si pictura, are in Tarile Romane o prezenta discontinua. In Tara Romaneasca, epoca brancoveneasca si secolul XVIII manifesta o evidenta atractie pentru repertoriul inflorit al acestui stil, dar adaptandu-l unei ordonante mai clare. Dintre artele decorative si aplicate, cel mai mult a suportat influenta stilului baroc argintaria.
In literatura, stilul baroc se manifesta printr-o viziune antitetica asupra lumii (viata si moarte, timp si eternitate, aparenta si iluzie), prin instabilitate, patetism, extravaganta si neliniste; aduce o intriga diversificata si complicata, in stil dilatat, ornamentat excesiv, cu metafore surprinzatoare. Fixat in genere intre sfarsitul sec.XVI si prima jumatate a sec.XVIII, se regaseste intr-o serie de curente (eufuism, gongorism, conceptism, culteranism, marinism, rococo) la poetii metafizici, in opera lui Lope de Vega, Fernando de Herrera, Garcilaso de Vega, Torquato Tasso.
In muzica, barocul este considerat ca o perioda intermediara intre Renastere si Clasicism. Incepe prin afirmarea monodiei acompaniate, in special in operele lui Monteverdi, atingand punctul culminant in creatia instrumentala si vocala a lui J.S. Bach.
Caravaggio (1573-1610), primul mare pictor baroc italian, a fost un personaj neobisnuit de turbulent, intr-o disputa permanenta cu politia. El a lucrat la Roma pana in anul 1606 cand si-a injunghiat adversarul dintr-o partida de tenis si a fost obligat sa fuga din oras. Ajungand in Malta, el a fost admis in Ordinul Sfantul Ioan dar s-a dezonorat din nou, implicandu-se intr-o alta bataie. A fost arestat dar a reusit sa evadeze si a fost urmarit prin Sicilia si Italia de agentii Ordinului. El era inca un evadat cand a decedat din cauza unei febre la varsta de 37 ani.
Este destul de surprinzator ca un asemenea om a pictat lucrari de o mare intensitate dramatica, accentuand momentul crucial al luarii unei decizii in, de exemplu, Chemarea Sfantului Matei si Convertirea lui Pavel. Mai neobisnuit este stilul direct, pamantean.
Caravaggio a abandonat elementele simbolice care se gasesc in mod obisnuit in pictura religioasa, alegand, in locul acestora, decoruri obisnuite pentru episoadele extraordinare pe care le imortaliza. El a renuntat si la pictarea unor personaje idealizate, atat de caracteristice traditiilor Clasicismului si Renasterii tarzii. Zvonurile, conform carora pictorul folosea ca modele tarani si prostituate, au reprezentat un motiv al proastei lui reputatii. Astfel, Matei, culegatorul de texte biblice, este portretizat in Chemarea Sfantului Matei ca un contemporan al lui Caravaggio, luand in considerare exact confuzia creata in momentul in care personajul este chemat sa devina discipolul lui Iisus. In Convertirea o martoaga obisnuita si un barbat istovit asteapta, in timp ce o izbucnire divina de lumina coboara asupra persecutorului Saul si-l preschimba in Apostolul Pavel.
In cautarea originalitatii, Cavaraggio a pictat direct dupa model, uimindu-i pe contemporanii obisnuiti ca pictorii sa-si faca desene preparatorii foarte elaborate. Cea mai ciudata tehnica a pictorului a fost insa folosirea clarobscurului (chiaroscuro), a contrastului dintre lumini si umbre. Prin alegerea personajelor plasate in conuri de lumina, in contrast cu planul indepartat intunecat, Caravaggio a creat capodopere de o forta dramatica nemaiintalnita pana la acea data.
Chiar si in decursul vietii lui tumultuoase, "caravaggismul" s-a raspandit in lume. Destul de ciudat, el a reusit sa prinda radacini in Italia, cu toate ca unul dintre succesorii italieni ai lui Caravaggio a fost Artemisia Gentileschi (1593-1652), prima femeie artist cunoscuta. Printre francezii si spaniolii caravaggisti au existat insa cateva personalitati remarcabile. Marele pictor Rembrandt a fost si el, la randul lui, influentat de compatriotii care adoptasera stilul maestrului italian.
Cel mai talentat contemporan italian al lui Caravaggio a fost Guideo Reni (1575-1642) insa cel mai mare pictor baroc a fost un flamand, pe nume Peter Paul Rubens (1577-1641) care, oricum, si-a petrecut o mare parte a vietii, studiind in Italia.
In generatia care a urmat, Guercino (1591-1666)si Pietro da Cortona (1596-1669) au excelat intr-o tehnica caracteristica stilului baroc: crearea de iluzii, adica pictau astfel incat spectatorul avea impresia ca asista la un eveniment real. Aceasta tehnica nu era doar o problema de reprezentare fotografica ci si eliminarea cadrului, ceea ce lasa impresia de real. Cel mai simplu mod de a crea o iluzie era ceea ce aparent parea sa fie o usa sau o fereastra, prin care se puteau observa diferite privelisti, dar care se dovedeau a fi doar picturi realizate pe un perete compact. Aceasta metoda se numeste trompe l'oeil ("pacaleste ochiul", in franceza). Cele mai spectaculoase exemple ale barocului sunt picturile realizate pe tavan create cu atata maiestrie incat este aproape imposibil sa remarci locul in care se termina peretii; camera pare a fi deschisa spre cer si creaturi inaripate se inalta sau coboara, de obicei acompaniind un monarh glorificat sau vreo personalitate nobila sau religioasa. Cerul albastru luminos si creaturile care par sa pluteasca genereaza optimism si vitalitate, de fapt "mesajul" barocului.
Cel mai mare geniu al baroclui a fost Gianlorenzo Bernini (1598-1680), cunoscut mai ales ca sculptor, el fiind insa si arhitect, pictor si poet. Legenda spune ca a compus o opera pentru care a scris textul, a compus muzica, a proiectat decorurile si chiar a produs recuzita scenica. S-a nascut la Napoli dar, inca din vremea copilariei sale, tatal, de meserie sculptor, s-a mutat la Roma, unde adolescentul Bernini si-a gasit patronul in cardinalul Scipione Borghese si a devenit faimos. Papa Urban VIII a devenit urmatorul patron al artistului, pe vremea cand acesta avea doar 26 ani, si in 1629 a fost numit arhitectul Bisericii Sfantul Petru, cea mai mare biserica din lumea crestina care s-a inaltat incet de-a lungul secolului. Dupa aceasta el nu a mai privit inapoi; a lucrat aproape in exclusivitate in Roma si multe dintre marile monumente si simboluri ale orasului i se datoreaza partial sau chiar in totalitate.
Ca sculptor, Bernini a fost un virtuoz in pur stil baroc. Textura pielii personajelor sale si a draperiilor sunt extraordinar de vii, deseori draperiile parand a adia in bataia brizei. Spre deosebire de sculptorii care i-au precedat, operele maturitatii au fost create cu intentia vadita de a fi privite dintr-un singur unghi (nu de jur-imprejur), fiind plasate, de obicei, intr-un aranjament arhitectural din care ies la iveala catre spectatori. Dupa cum se obisnuia des in acea perioada, artistul vroia sa-si implice privitorul in mod direct, emotional, ceea ce era imposibil de realizat daca il lasa sa se plimbe nestingherit in jurul operelor sale.
Dintre lucrarile de mari proportii ale lui Bernini din interiorul Bisericii Sfantul Petru cea mai impresionanta piesa este Baldachinul, un baldachin imens (29 m. inaltime) poleit cu bronz inaltat deasupra locului unde se presupune ca ar fi ingropati Sfantul Petru si Sfantul Pavel. Coloanele sale rasucite simbolizeaza continuitatea crestinismului, sugerand intoarcerea in timp, via Constantinopole pana la anticul Templu al lui Solomon din Ierusalim; ele sunt insa caracteristice barocului care se juca cu conceptele clasice, severe ale coloanelor, de dragul noutatii si al efectelor spectaculoase. Sculpturile si suprasculptura de deasupra baldachinului, el insusi baldachinul cu ciucurii din bronz sunt realizate in asa fel incat totul sa para abundent - il definesc drept cel mai extraordinar monument al barocului.
Exista putine privelisti care se ridica la nivelul de grandoare pura al celor doua colonade construite de Bernini pe laturile pietei ovale din fata Bisericii Sfantul Petru din Roma. Insusi Bernini declara ca cele doua colonade erau ca bratele materne ale bisericii "care-i imbratiseaza pe catolici pentru a le intari crezurile". Printre alte lucrari celebre ale lui Bernini mai putem aminti Fantana celor patru rauri din piata Novena intruchipand patru personaje grandioase. Ele reprezentau ceea ce se credea atunci a fi cele mai mari fluvii din lume (Dunarea, Nilul, Gangele si Rio Plata), fiecare erau aranjate in jurul unui obelisc antic, care se inalta deasupra lor.
La inceput pietrele sculptate, palmierii si plantele fantanii erau colorate. Pictarea sculpturilor sau utilizarea materialelor colorate a fost o alta inovatie a lui Bernini (cu toate ca ea fusese anticipata de catre grecii antici)si una care se mentinea in cadrul baroc, acea de a atinge un maxim al grandorii si de a crea efectul iluziilor. Culori indraznete si efecte de lumina sunt folosite si in Capela Cornaro, care adaposteste Extazul Sfintei Tereza realizata de Bernini, probabil incununarea carierei sale ca sculptor.
In Fantana celor patru rauri statuia care reprezinta Nilul are fata acoperita - se presupunea ca pentru a nu privi fatada Bisericii Sf. Agnese proiectata de Francesco Borromini (1599-1667). Povestea nu este adevarata dar ne dezvaluie cate ceva despre rivalitatrea dintre acestia. Borromini era, prin nastere, de o conditie mult mai umila si lucra ca pietrar chiar si dupa sosirea la Roma, la 20 ani. El a devenit asistentul sef al lui Bernini inainte de a izbandi pe cont propriu si a deveni cel mai original sculptor al barocului italian. Borromini a fost un geniu greu de stapanit, care si-a socat contemporanii cu neortodoxismul sau, creand cladiri cu linii ondulate si un simt al spatiului si al miscarii, asemanand cu niste sculpturi uriase. Printre capodoperele lui sunt bisericile San Ivo si San Carlo alle Quattro Fontane, ambele din Roma.
Barocul a reprezentat un curent catolic si al sudului cu o influenta pronuntata in Flandra si un impact mai mic in restul Europei de nord. In Franta flamboiantul barocului nu a fost utilizat in scopuri religioase, ci pentru a glorifica monarhia absoluta a Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. In orice caz, traditiile clasicismului si spiritul restrictiv erau inca foarte puternice in Franta si nici chiar grandiosul palat al lui Ludovic de la Versailles nu a fost construit intr-un stil pur baroc. Aceasta trasatura era si mai evidenta in Anglia protestanta unde Sir Cristopher Wren si succesorii lui au invatat multe de la modelele lor de pe continent dar au pastrat o cale de mijloc, o combinatie intre baroc si clasic.
Stilul baroc a fost utilizat pana in secolul al XVIII-lea in mod deosebit in Germania si in Austria. Manastiri si biserici superbe au fost construite de Jacob Prandtauer (1660-1726), J,B, Fischer von Erlach (1656-1723), Johann Balthasar Neumann (1687-1753) si altii. Interioarele sunt decorate cu tencuielei albe, stralucitoare, culori pastelate si care dau imresia generala de aerat si de delicatete care creaza o mare diferenta fata de barocul italian. Atmosfera acestor locuri este de fapt, mai apropiata de stilul contemporan rococo, din Franta, care era identificat cu grandoarea si ambitiile unei epoci trecute.
