Orasul medieval - spatiu al libertatii
Saltul demografic de la inceputul celui de-al doilea mileniu a impulsionat productia si schimburile comerciale, transformand vechile orase ale Antichitatii si o multime de noi asezari urbane, acum constituie in centre economice.
Noua lume, care atrage forte productive cu deosebire din mediul rural, se arata a fi foarte diversa si, spre deosebire de spatiul de provenienta, predispusa unei schimbari permanente. Mai presus de toate, orasul se arata a fi insa un loc de afirmare a libertatii, de productie, de schimb, de acumulare de valori si, nu in ultimul rand, de instructie. Pentru a se ajunge aici, comunitatile urbane au desfasurat o lupta tenace pentru a sfarama vechile dependente si a se afirma ca asezari libere de orice opresiune.
O noua societate
Putine mari orase ale Antichitatii au rezistat atacurilor populatiilor barbare si prabusirii Imperiului Roman. Vreme de inca cinci secole, ele si-au datorat supravietuirea prezentei intamplatoare intre zidurile lor a unui suveran in trecere spre domeniile vasalilor sai sau unor functionari regali interesati sa colecteze impozite. Abia instalarea aici a unei resedinte episcopale a oferit o sansa reala de continuitate.
Cresterea demografica de la inceputul mileniului al doilea, cu impulsul decisiv pe care l-a dat productiei si schimbului de marfuri, a transformat radical orasele existente si a determinat aparitia altora noi, cu o functie preponderent economica.
Noua civilizatie urbana se nastea la confluenta unui complex de stimulente economice, dar si de grupuri sociale foarte diverse.
Reactivare comertului nu ar fi fost insa posibila fara progresul agricol al Occidentului. Regiunile intens urbanizate, precum Italia de nord, Germania de nord, si Flandra, Franta nord-estica (unde se desfasoara periodic balciurile din Champagne) sunt zone de unde pornesc sau se incheie mari drumuri comerciale. In acelasi timp, aceste orase sunt plasate in mijlocul unor campii manoase, unde agricultura a folosi unelte si tehnici care au produs intotdeauna surplusuri importante. Aici orasul gaseste atat resursele alimentare de care are atata nevoie, cat si oameni indrazneti, capabili sa lucreze bine sau sa duca la capat o afacere.
Intr-un timp relativ scurt, orasul si-a constituit o societate noua, dinamica si foarte eficace. Alaturi de acesti intreprinzatori (unii gata sa se imbogateasca, altii sa-si piarda si ultimul ban) ii putem distinge pe nobilii sau aristocratii care isi vor construi resedinte urbane, pe negustori, multi dintre ei din familii bogate, dar si pe muncitorii calificati sau necalificati (avand de lucru sau cersind), pe micii proprietari de pamant sau pur si simplu pe proletari, oameni saraci atrasi de mirajul orasului, dar departe de a-si fi gasit un rost. Aceasta lume care traiste impreuna este dominata de burghezie (negustori bogati, antreprenori, bancheri) si este diferentiata de puterea banului. Pe langa averile constituite din bunuri funciare care apartin nobilimii in general stabile, proprietatile urbane sunt de o mare mobilitate, case, ateliere, pamanturi arabile in vecinatatea orasului, toate trec cu rapiditate dintr-o mana intr-alta.
Libertate si oprimare. Bogati si saraci
Persoane atat de diferite unele de altele prin provenienta sociala, pregatire culturala sau avere se reunesc la inceputurile indepartate ale orasului. Locuitorii acestei noi asezari se leaga printr-un juramant, opusul raporturilor suzeranitate-vasalitate, in mod implacabil ierarhice, constituind o asociatie de oameni liberi si egali, numita comuna. Afirmarea acestui nou tip de raporturi implica, spre exemplu impozitul proportional cu venitul. Impotriva seniorilor laici si ecleziastici, miscarea comunala solicita dreptul, obtinut prin lupta sau negociat cu punga de bani alaturi de a produce si de a vinde fara nici un fel de ingradiri. Chartele smulse vechilor stapani instituie in orase un spatiu al libertatii, ale carei proportii nu trebuie totusi exagerate.
Libertatea optiunii si a schimbarii este in mod cert asigurata. Noului venit in aceasta lume i se ofera cel putin teoretic sansa de a se ridica prin munca manuala, prin comert sau camata. Preponderenta activitatii comerciale nu trebuie sa ne insele. Orasul este si un imens santier, unde se construiesc mari edificii (catedrale gotice, primarii, constructii civile de tot felul), care toate solicita o mare varietate de calificari profesionale (fierari, dulgheri, zidari, sculptori in piatra croitori si cizmari).
In timp, mestesugarii s-au organizat in corporatii care reglementau prin statute intreaga activitate privitoare la exercitarea unei anumite profesiuni: orare de lucru, calitatea produselor, pedepsirea hotilor. Obiectivul principal era ca o minoritate de maistri sa pastreze controlul asupra pietei. Corporatiile erau structurate ierarhic, la varf aflandu-se antreprenorii marilor constructii, proprietarii atelierelor, mesterii. In ce priveste oamenii de rand, meseriasii, muncitorii necalificati, acestia erau platiti deseori sub valoarea muncii prestate, fapt atestat de numeroase surse al timpului.
Personajul central al vietii urbane este insa negustorul. Patriciatul, patura conducatoare din marile orasului ale Occidentului, este alcatuit din membri ai acestui grup social. Ei si-au subordonat marea masa de lucratori salariati, mestesugari si mici comercianti si controleaza toate activitatile. Bogatia lor contrasteaza frecvent cu saracia lucratorilor oprimati sau cu mizeria celor obligati sa cerseasca.
