Giuseppe Verdi A fost un compozitor italian, nascut pe data de 10. oct. 1813, la Le Roncole, Parma. Inca din copilarie a dovedit aptitudini muzicale extraordinare, la 10 ani devenind organistul bisericii din sat. Din 1826 a inceput sa studieze muzica, mai intai la catedrala din Busseto, apoi la Milano. Intre timp se casatoreste cu Margherita Barezzi si, in 1838 se stabilesc la Milano. 22891guz31vrx4x Prima sa opera, „Oberto” , a fost jucata in 1839, dar cele care l-au lansat pe Giuseppe Verdi ca si compozitor de opera au fost reprezentatiile la „Nabuco” (9 martie 1842) si „Lombardi” (11 feb 1843). Succesul si faima i-au fost asigurate de „Ernani” jucata pe 9 martie 1844. Au mai urmat o serie de opere, pana in 1850, cand Verdi a intrat intr-o noua faza. Lumea muzicala a fost uimita de „ Rigoletto” (produsa la Venetia pe 11 martie 1851). Au urmat „ Trubadurul” (19 ianuarie 1853) si „Traviata” (6 martie 1853). Triumful in noul stil de muzica a fost completat in 1859 de „Bal mascat” . Ceea ce s-a numit al treilea stil al lui Verdi este reprezentat de „Don Carlos” (1867) si „Aida” (1871) jucata pentru prima data la Cairo. Intre timp Verdi a vizitat Anglia unde, in 1862 el a dirijat la Teatrul Regal „Inne delle Nazioni” . Zvonurilor conform carora dupa „Aida” nu va mai scrie nimic, Verdi le-a raspuns pe 5 februarie 1887, cu opera in 4 acte „Otello”. Au urmat in 1893 „Falstaff” reprezentata la La Scala, in Milano. Drept rasplata compozitorul a primit de la regele Italiei titlul de Marchiz de Busseto. In final el si-a ocupat locul in muzica ca un compozitor de opera de prim rang si a influentat considerabil Scoala Italiana de muzica in a doua jumatate a secolului XIX. ur891g2231vrrx Giuseppe Verdi merita a fi recunoscut si ca unul dintre compozitorii de muzica religioasa: „Recviem”-ul sau (scris pentru comemorarea mortii lui Manzoni) este o capodopera care a fost prima data interpretata la Milano pe 22 mai 1874. Alte compozitii religioase sunt: „Tatal Nostru” pentru cinci voci, „Ave Maria” pentru soprana solo, un „Te Deum” pentru cor ,voce si orchestra si „Stabat Mater” dedicat Fecioarei Maria. Profesorul Dickenson, in cartea sa „Muzica in istoria bisericii occidentale” scrie: „Verdi a aratat o devotiune filiala pentru biserica catolica combinata cu pasiune deosebita dovedita de inspiratia sa muzicala”. Prin testament Verdi a infiintat un fond pentru o Casa a muzicienilor batrani. Simón Bolívar Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar s-a nascut pe 24 iulie 1783, parintii fiind don Juan Vicente Bolívar y Ponte si doña Maria de la Concepción Palacios y Blanco. Aristocrat prin nastere, Simón Bolívar a primit o educatie excelenta de la tutorii sai care l-a familiarizat cu operele iluministe, ca si cu cele ale Romei si Greciei antice. La varsta de 9 ani el a ramas orfan, iar la 15 ani a fost trimis in Spania sa-si continue educatia. A ajuns la Madrid in iunie 1799 si a stat la unchiul sau Esteban Palacios. In 1802 se casatoreste cu Maria Teresa Rodríguez del Toro y Alaysa. In anul urmator fericitul cuplu se intoarce in Venezuela unde Maria Teresa moare de febra galbena. Pierderea sotiei l-a afectat enorm pe Bolívar care face legamant sa nu se mai insoare niciodata. Anul 1804 il gaseste pe Simón Bolívar din nou in Europa unde asista la proclamarea lui Napoleon Bonaparte ca imparat al Frantei si mai apoi, la Milano, ca rege al Italiei. Bolívar isi pierde respectul pentru Napoleon deoarece considera ca acesta a tradat idealurile republicane si, pe varful Monte de Aventin, la Roma, face juramant sa nu-si gaseasca odihna pana cand America nu va fi libera. Bolívar se intoarce in Venezuela in 1807 dupa o scurta vizita in Statele Unite. In 1808 Napoleon il instaleaza pe fratele sau, Joseph, ca rege al Spaniei. Acest lucru a provocat o mare revolta populara in Spania cunoscuta ca Razboiul peninsular. In America, ca si in Spania, au fost formate junte regionale pentru a rezista noului rege. Spre deosebire de juntele spaniole, totusi, juntele americane au luptat impotriva puterii regelui spaniol, nu numai impotriva persoanei Joseph Bonaparte. In acel an, junta din Caracas isi declara independenta fata de Spania si Bolívar este trimis in Anglia impreuna cu Andrés Bello si Luis López Mendez intr-o misiune diplomatica. Bolívar se intoarce in Venezuela pe 3 iunie 1811 si tine un discurs in favoarea independentei la Societatea Patriotica. Pe 13 august fortele patriotice, sub comanda lui Francisco de Miranda, ies victorioase la Valencia. Pe 24 iulie 1812, totusi Miranda capituleaza si Bolívar se retrage la Cartagena. Acolo el scrie faimosul „Manifest de la Cartagena” in care arata ca Noua Granada trebuie sa ajute la eliberarea Venezuelei deoarece cauza lor a fost aceeasi si libertatea Venezuelei o va asigura si pe aceea a Noii Granade. Bolívar primeste asistenta de la Noua Granada si in 1813 invadeaza Venezuela. El intra in Merida pe 23 mai si este proclamat „Libertador” de catre popor. Pe 8 iunie proclama „razboi pana la moarte” pentru libertate. Bolívar cucereste Caracas-ul pe 6 august si, doua zile mai tarziu, proclama a doua republica venezueleana. Dupa cateva batalii Bolívar este nevoit sa fuga din nou si ajunge in Jamaica unde, in 1815, scrie „Scrisoare din Jamaica”. In 1817 el obtine ajutor haitian si se intoarce pe continent sa continue lupta. Batalia de la Bovaca din 7 august 1819 a reprezentat o mare victorie pentru Bolívar si armata sa. In acel an el creeaza Congresul Angostura care infiinteaza Gran Colombia (o federatie alcatuita din Venezuela, Columbia, Panama si Ecuador-ul de azi). Bolívar este numit presedinte si, dupa victoria lui Antonio José de Sucre impotriva fortelor spaniole in Batalia de la Pinchincha din 23 mai 1822, tot nordul Americii de Sud a fost eliberat. Dupa eliberarea Peru-ului, in 1825 Sucre convoaca Congresul din Peru superior care proclama Republica Bolivia in onoarea lui Bolívar. Constitutia Boliviana din 1826 a fost scrisa de insusi Bolívar dar nu a fost promulgata niciodata. Tot in 1826 Bolívar convoaca Congresul din Panama, prima conferinta multinationala din America de Sud. Din 1827 izbucneste un razboi civil datorat rivalitatilor personale dintre generalii revolutiei care distruge unitatea sud-americana pentru care luptase Bolívar. Dezamagit si suferind de tuberculoza El Libertador Simón Bolívar moare pe 13 decembrie 1830. James Watt A trait intre anii 1736 – 1819 si a fost un inventator scotian si inginer mecanic renumit pentru imbunatatirile aduse motorului cu aburi. Watt s-a nascut pe 19 ian 1736 in Greenock, Scotia. El a lucrat la confectionarea de instrumente matematice de la varsta de 19 ani si, curand a devenit interesat de motoarele cu aburi inventate de inginerii englezi Thomas Savery si Thomas Newcomen, care erau utilizate in acele timpuri la pomparea apei din mine. Watt a determinat proprietatile aburului, in special dependenta dintre densitatea aburului si temperatura si presiunea lui, si a proiectat o camera separata de condensare pentru motorul cu aburi. Aceasta avea rolul de a micsora pierderile de aburi in cilindru si de a imbunatati conditiile de vacuum. Primul patent al lui Watt, in 1769, s-a referit la acest dispozitiv precum si la alte cateva imbunatatiri aduse motorului lui Newcomen, cum ar fi: lubrifierea cu ulei si izolarea cilindrului cu scopul de a mentine temperaturile inalte necesare pentru eficienta maxima. In tot acest timp, Watt a fost partenerul inventatorului britanic John Roebuck, care a finantat cercetarile sale. In 1775, totusi, interesul lui Roebuck a scazut si el a fost inlocuit de fabricantul Matthew Boulton, proprietar al firmei Soho Engineering Works din Birmingham. Acesta, impreuna cu Watt, a inceput sa produca motoare cu aburi. Watt si-a continuat cercetarile si a patentat si alte inventii importante, printre care motorul rotativ pentru antrenarea diferitelor tipuri de masini, motorul cu dubla actiune, in care admisia aburului se face alternativ prin ambele capete ale cilindrului, si indicatorul de abur care inregistreaza presiunea aburului in motor. El s-a retras de la firma in 1800 si s-a dedicat in intregime muncii de cercetare. Eroarea care se face cand se considera ca James Watt a fost inventatorul motorului cu aburi provine din faptul ca el a avut o contributie fundamentala la imbunatatirea parametrilor si functionarii acestuia. Watt a inventat si regulatorul de viteza pentru motor, dispozitiv ce a fost construit pe principiul conexiunii inverse (al feedback-ului), legand iesirea cu intrarea, si care este conceptul de baza al automatizarii. Unitatea de masura pentru energia electrica, wattul, a fost numita in onoarea inventatorului. Acesta a fost, de asemenea, si un renumit inginer de constructii civile, el realizand o serie de masurari topografice ale drumurilor si arterelor rutiere si de navigatie. In 1767, Watt a inventat un dispozitiv care a adaptat telescoapele pentru utilizarea in masurarea distantelor si tot el a introdus termenul de cal-putere. James Watt a murit in Heathfield, Anglia, pe data de 19 august 1819.