ISTORIA CONSTITUTIONALA A ROMÂNIEI

 

Parcurgerea chiar succinta a evolutiei constitutionale a Romaniei, de la Unirea Principatelor la 24 ianuarie 1859 pana la Revolutia Romana din 16-22 decembrie 1989, impune de la sine o impartire in patru perioade distincte.

O prima perioada, cea de asezare a institutiilor constitutionale in tara noastra, precedata de lucrarile Adunarilor Ad-Hoc, are ca punct de plecare Unirea Principatelor la 24 ianuarie 1859 si ca punct final Constitutia din 1 iulie 1866.

O a doua perioada, care incepe cu Constitutiunea din 1 iulie 1866 si se incheie cu lovitura de stat a lui Carol al II-lea de la 20 februarie 1938, este perioada deplinei continuitati constitutionale a Romaniei. Ea coincide din punct de vedere istoric cu marile realizari politice, Independenta nationala la 10 mai 1877 si Intregirea neamului la 1 decembrie 1918 si totodata cu atingerea maximei dezvoltari economice, sociale si culturale. 53146nvx43olr5u

A treia perioada, cea mai framantata din punct de vedere politic, cu dese schimbari politice structurale, s-ar putea numi „perioada loviturilor de stat”. Ea debuteaza cu lovitura de stat a lui Carol al II-lea, la 20 februarie 1938 si se incheie cu lovitura de stat din 30 decembrie 1947. E perioada marilor dezastre nationale.

A patra perioada, cea mai intunecata din istoria Romaniei, incepe cu acea nefasta lovitura de stat din 30 decembrie 1947 si se incheie cu Revolutia Romana de la 16-22 decembrie 1989. Este perioada dictaturii comuniste, a aservirii totale a tarii pana in 1964 fata de Uniunea Sovietica, mai nuantata dupa aceasta data, dar caracterizata printr-o represiune interna continua si o desconsiderare totala a normelor constitutionale a drepturilor omului.

Desigur, de la 22 deecmbrie 1989 a inceput o noua perioada a istoriei constitutionale a Romaniei, ale carei trasaturi au deocamdata un caracter tranzitoriu, dar actiunile puterii instalate pot fi apreciate prin prisma concordantei lor cu regulile statului de drept.

Pentru detalierea acestor perioade este necesara analizarea fiecarui act fundamental. Este necesara prezentarea modului de adaptare a actului, prevederile si revizuirea sa. vl146n3543ollr

PRIMA CONSTITUTIE A ROMÂNIEI

Dupa primirea doleantelor exprimate de cele doua Adunari Ad-Hoc, puterile garante au elaborat un act fundamental pentru tarile romane, denumit Conventiunea pentru organizarea definitiva a Principatelor Dunarene ale Moldovei si Valahiei, care, pe langa prevederile citate privind relatiile dintre cele doua Principate, organiza si puterile de stat si asigura drepturile cetatenilor, asadar era o adevarata constitutie.

Conventiunea pune la baza organizarii Principatelor Unite principiul separatiei puterilor in stat, incredintand Domnului puterea executiva, iar puterea legislativa in mod colectiv Domnului, cate unei Adunari Elective de fiecare Principat si unei Comisii Centrale comune. Puterea judecatoreasca era incredintata magistratilor , dar

1

inamovibilitatea judecatorilor era prevazuta numai pentru magistratii Inaltei Curti de Justitie si Casatie, care era comuna celor doua Principate. Aceasta limitare era justificata fara indoiala de lipsa de juristi pregatiti, la nivel local.

Domnul era ales pe viata, trebuia sa fie pamantean si guverna cu ajutorul ministrilor.

Adunarea Electiva era aleasa pe o durata de 7 ani, care era si durata mandatului membrilor Comisiei Centrale.

Se prevedea egalitatea in fata legii, se garantau libertatea individuala, proprietatea, drepturile civile si politice, se desfiintau privilegiile.

Forma de guvernamant era monarhia electiva. Al.I.Cuza se intitula in actele oficiale „A.I. I, Din mila lui Dumnezeu si vointa nationala Domn Principatelor Unite Romane” si continua cu „La toti de fata si viitori, Sanatate!”

Conventiunea avea mai multe anexe, dar cea mai importanta era cea de-a doua. Aceasta se intitula „Stipulatiuni electorale anexate la Conventiunea din 19 august 1858” si era o adevarata lege electorala.

Scrutinul era secret, iar votul cenzitar, deci in functie de venituri. De altfel, sufragiul universal la acea vreme era o raritate in Europa. Alegatorii puteau fi, in functie tot de cens, primari, care alegeau printr-un delegat si directi care alegeau nemijlocit. Celelalteprevederi ale anexei se refera la procedura alegerii.

Adunarile Elective constituite functionau ca orice parlament, votau si adoptau legile, care apoi erau supuse sanctiunii domnesti.

Cat priveste forma de stat a Principatelor Unite Romane, aceasta a fost la inceput o uniune personala. Singurele puteri constituite erau persoana Domnitorului, impus de Adunarile Elective impotriva intentiei puterilor garante, Comisia Centrala si Inalta Curte de Justitie si Casatie, dar existau cate un guvern separat, cate o adunare electiva separata in fiecare Principat si doua capitale, Bucuresti si Iasi.

Prin staruinta si abilitate politica, Al.Ioan I. Reuseste sa obtina de la puterile garante ca aceasta uniune personala sa se transforme intr-o uniune reala, cu un singur guvern, o singura adunare legislativa si o singura capitala, Bucuresti, dar numai pe timpul vietii sale. La 22 ianuarie / 3 februarie 1862 se formeaza primul guvern unitar roman, in frunte cu Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie / 5 februarie 1862 cele doua Adunari Elective se contopesc intr-o Adunare Generala.

Tara este guvernata in mod democratic, pe baza principiului separatiei puterilor in stat, conform Conventiunii, pana in primavara anului 1864, cand o disputa intre puterea executiva, domn si guvern, pe de o parte, si puterea legiuitoare, Adunarea Generala, pe de alta parte, provoaca o criza politica.

Guvernul condus de Mihail Kogalniceanu propune o lege agrara, care se loveste insa de impotrivirea Adunarii Generale. Aceasta, la 10 aprilie 1864, da vot de blam guvernului. Constitutional, guvernul trebuia fie sa demisioneze, fie sa propuna domnitorului dizolvarea Adunarii si tinerea de noi alegeri pe baza aceleiasi legi electorale. Sustinut de domnitor guvernul nu demisioneaza, iar Al.Ioan I, care devenea arbitru, nu-l demite si nici nu dizolva Adunarea. In aceasta situatie, Adunarea Generala, la 13 aprilie 1865, dezaproba guvernul si declara ca nu mai poate lucra cu el. Criza

2

constitutionala era deschisa, deoarece colaborarea dintre puterea executiva, Guvern si puterea legislativa, Adunarea Generala, era blocata.

Sprijinind guvernul in continuare, Al.Ioan I proroga mai intai lucrarile Adunarii Generale pana la 2 mai 1864, sub prezextul sarbatorilor Pastelui. La redeschiderea lucrarilorAdunarii, aceasta este insa dizosvata prin decretul din 2 mai 1864. Prin acelasi decret, domnitorul supune aprobarii poporului Statutul Desvoltator Conventiunii din 7 / 19 august 1858 si reforma legii electorale, chemand poporul sa se pronunte prin da sau nu asupra lor. Votul era insa oral, deschis si nominal, cu liste separate pentru opozanti.

Statutul si Asezamantul electoral, cum este denumita initial noua lege electorala, sunt aprobate in bloc prin plebiscit in zilele de 10 / 22 mai 1864.

Statutul nu intra insa automat in vigoare o data cu aprobarea lui prin plebiscit, deoarece el trebuia sa fie aprobat si de puterile garante, care, cu unele rezerve, isi dau acordul prin Protocolul Conferintei de la Paris din 16 / 28 iunie 1864, concretizat intr-un Act aditional la Conventia din 7 / 19 august 1858.

Statutul Desvoltator Conventiunii din 7 / 19 august 1858, impreuna cu Modificatiuni Indeplinatoare Statutului, care cuprindea rezervele puterilor garante la unele dispozitii ale acestuia, si cu noua lege electorala sunt promulgate de Domnitorul Alexandru Ioan I la 3 / 15 iulie 1864.

Statutul Desvoltator Conventiunii din 7 / 19 august 1858 este cunoscut indeobste sub numele de Statutul lui Cuza si este considerat de unii ca un act de sine statator. Mai mult, unii il considera prima Constitutie a Romaniei, facand implicit aluzie la caracterul strain al Conventiunii. Insa, Statutul este numai un act aditional la Conventiune, care continua sa fie Constitutia Romaniei pana la 1 iulie 1866, ramanand in vigoare in masura in care Statutul nu o modifica.

Statutul prevedea ca „puterile publice sunt incredintate Domnului, unei Adunari Ponderatice si Adunarii Elective”, care exercita in mod colectiv puterea legiuitoare, dar numai Domnul are initiativa legilor. Se introduce deci sistemul bicameral, prin infiintarea unei a doua adunari, care in Statut este numita cand Adunare Ponderatica, cand Corp Ponderator, iar in Modificatiunile Indeplinatoare Statutului pur si simplu Senat.

Constitutia capata prin aceste modificari si inca altele un caracter autoritar, deoarece sporea mult prerogativele puterii executive in dauna puterii legiuitoare.

O lege importanta din punct de vedere constitutional, adoptata sub imperiul Statutului Desvoltator Conventiunii din 7 / 19 august 1858, a fost Legea pentru organizarea judecatoreasca. Conventiunea prevedea inamovibilitatea numai pentru magistratii Inaltei Curti de Justitie si Casatie. Noua lege, prefigurand crearea unor juristi competenti, prevede posibilitatea extinderii treptate a inamovibilitatii si la magistratii de la curtile de apel si de la tribunale, desigur in masura in care posturile respective aveau sa poata fi ocupate de juristi competenti.

De asemenea, in aceasta perioada a avut loc o activitate rodnica de modernizare a legislatiei romane. In primul rand, se pune in vigoare, la 1 decembrie 1865, Codul civil roman, tradus in cea mai mare parte dupa Codul lui Napoleon din 21 martie 1804. Adaptata in oarecare masura legislatiei civile anterioare, aceasta mare opera legislativa,

3

cu unele modificari, a ramas in vigoare pana astazi. Tot la 1 decembrie s-a pus in vigoare si Codul de procedura civila, avand ca model procedura civila din 1819 a cantonului Geneva din Elvetia. Acesta a fost modificat de nenumarate ori in mod substantial (1879, 1900, 1921, 1948, 1952), dar multe texte din forma sa initiala sunt si astazi in vigoare. Tot in aceasta scurta perioada, s-au pus in vigoare un Cod penal si un Cod de procedura penala, care s-au aplicat pana la 20 mai 1937.

CONSTITUTIUNEA DIN IULIE 1866

Ca urmare atat a promulgarii Statutului, cat si a Legii agrare adoptate subsecvent, antagonismul dintre sustinatorii domnului si adversarii sai se adancea continuu si totodata se accentua tendinta spre un regim autoritar al puterii executive.

La 11 / 23 februarie 1866, in urma loviturii de stat, Cuza este obligat sa abdice si sa plece in exil. Se constituie o locotenenta domneasca, formata din trei persoane, generalul Nicolae Golescu, Lascar Catargiu si colonelul N.Haralambie, care reia vechea doleanta a Adunarilor Ad-Hoc de a aduce pe tron un print dintr-o dinastie domnitoare din Europa apuseana.

Procedand imediat la indeplinirea scopului pentru care daduse lovitura de stat, locotenente domneasca adreseaza propunerea de a urca pe tronul Romaniei contelui Filip de Flandra, din dinastia domnitoare a Belgiei, pe care Adunarea Electiva il si proclama domn sub numele de Filip I. Deoarece oferta este declinata, locotenenta domneasca propune pe principele Carol-Ludovic de Hohenzollern si cheama natiunea sa-si exprime adeziunea printr-un plebiscit.

Dupa validarea mandatelor deputatilor, in sedinta din 1 mai 1866, Adunarea Constituanta proclama pe principele Carol Ludovic de Hohenzollern-Sigmaringen principe ereditar al Romaniei sub numele de Carol I si, ca raspuns la obiectiile puterilor garante, exprima totodata vointa nestramutata a natiunii de a ramane pururi unita, sub acest principe strain si cu o monarhie ereditara.

Prima masura luata de noul domn a fost amnistierea crimelor si delictelor politice. Inca in drum spre Bucuresti, la Pitesti, printul isi manifesta dorinta de a se situa mai presus de conflictele politice dintre oamenii de stat, indeplinind rolul de arbitru. Masura se referea in primul rand la ultimul guvern al lui Alexandru Ioan I ai carui membrii fusesera trimisi la judecata Inaltei Curti de Justitie si Casatie prin decretul din 29 martie 1866 al Locotenentei domnesti. Bine informat, printul a luat o masura care prevenea eventualele conflicte politice.

Abia dupa aceea, printul Carol I primeste demisia Locotenentei domnesti si numeste noul Consiliu de Ministrii, prezidat de Lascar Catargiu.

La mai putin de doua luni de la depunerea juramantului noului domn, la 29 iunie / 1 iulie 1866, Adunarea Constituanta voteaza si adopta o noua constitutie, inspirata din Constitutia belgiana din 7 februarie 1831, una din cele mai liberale din Europa, adaptata de insasi natiunea romana, prin reprezentantii ei alesi prin vot secret si liber, la realitatile vietii romanesti.

Constitutia a fost promulgata de Domnitorul Carol I la 30 iunie 1866 si a intrat in

4

vigoare la 1 iukie 1866, data publicarii in Monitorul oficial.

Calificativul de indivizibil era un raspuns la insistenta puterilor garante ca Principatele sa se separeu prin alegerea unui nou domn. De asemenea, denumirea de Romania, in contradictie cu prevederile Conventiunii de la Paris, sublinia hotararea de-a aduce la indeplinire toate doleantele exprimate de Adunarile Ad-Hoc.

Ca forma de guvernamant, Romania se transforma dintr-o monarhie electiva intr-o monarhie ereditara.

Se enunta principiul ca toate puterile statului emana de la natiune si era dezvoltat principiului separatiei puterilor in stat. Puterea era incredintata domnului, puterea legislativa in mod colectiv domnului si Reprezentantei Nationale, iar puterea judecatoreasca tribunalelor si curtilor.

Reprezentanta Nationala se compunea din Senat si Adunarea Deputatilor. Se adopta deci sistemul bicameral.

Titlul II, prevedea cele mai largi libertati: libertatea constiintei, a presei, a invatamantului, a intrunirilor. Privilegiile si titlurile de noblete straine erau desfiintate. Inviolabilitatea persoanei si a domiciliului erau garantate. Se interzicea pedeapsa cu moartea si confiscarea averii. Se asigura secretul corespondentei.

Libertatea presei era garantata foarte eficient, specificandu-se ca ziarele n-aveau nevoie de autorizatie pentru a se aparea, nu puteau fi puse sub regimul avertismentelor si nici nu puteau fi suprimate sau suspendate. De asemenea nu se puteau vota legi exceptionale in materie de presa.

O singura interdictie era pusa cetateanului roman, aceea de a nu intra in serviciul altui stat fara autorizatia guvernului, sub sanctiunea pierderii cetateniei romane si o singura discriminare era impusa cetatenilor straini: numai cei de rit crestin puteau cere impamantenirea.

Drepturile electorale se bazau tot pe cens, alegatorii fiind impartiti in patru colegii electorale in functie de venit, profesiune si demnitati detinute.

In afara de curtile si tribunalele ordinare, mai erau infiintate si curtile cu juri (jurati), care judecau crimele, precum si delictele politice si de presa. Se interzicea infiintarea de tribunale exceptionale.

In mod numai aparent surprinzator, in aceasta constitutie liberala era omisa inamovibilitatea si stabilitatea judecatorilor.

Erau enumerate prerogativele domnului si se prevedea in mod expres ca „Domnul nu are alte puteri, decat acelea date lui prin Constitutie”.

Se prevad imunitatea si inviolabilitatea deputatilor si senatorilor, precum si raspunderea ministeriala, cu interdictia ca domnul sa poata apara de raspundere pe un ministru, prin ordin verbal sau scris.

O prevedere importanta a noii Constitutii era modalitatea de revizuire a ei.

Pentru a se evita ca reprezentanta nationala ordinara sa aca propuneri din motive de oportunitate politica, se prevede ca propunerea de revizuire trebuie citita de trei ori din 15 in 15 zile in sedinta politica si sa fie adoptata de ambele adunari.

La 23 octombrie 1866, Inalta Poarta recunoaste alegerea lui Carol I ca Domn al Principatelor Unite Romane si totodata accepta unirea definitiva. Din acest moment ,

5

Romania are o Constitutie proprie si se emancipeaza de sub tutela puterilor garante.

Aceasta constitutie a suportat o serie de revizuiri: cea de la 12 octombrie 1879, cea de la 8 iunie 1917. A existat si o tentativa de revizuire in 1914.

 

CONSTITUTIA DIN 29 MARTIE 1923

 

Noua situatie sociala, economica si politica a tarii impunea un nou pact fundamental.

Constitutiunea din 29 martie 1923 care a fost in cele din urma acceptata in mod unanim si aplicata de toti factorii politici.

O comparatie intre textul Constitutiunii de la 29 martie 1923 si cel al Constitutiunii din 1 iulie 1866 este necesara spre a determina daca s-a instituit o noua ordine constitutionala.

Constitutia revizuita are 87 de articole vechi, intacte sau nesemnificativ schimbate, 21 de articole revizuite in fond si 24 de articole noi, dar in urma renumerotarii si a contopirii unor articole, concomitent cu divizarea altora, ea are 130 de articole de fond si 8 dispozitii tranzitorii si suplimentare.

Dreptul de proprietate inceteaza de a fi un drept absolut, ca sub incidenta textului din 1866, capatand si o functie de utilitate sociala. Pe aceasta idee, bogatiile subsolului sunt declarate proprietate de stat, iar caile de comunicatie, apele navigabile si flotabile si spatiul atmosferic sunt incluse in domeniul public.

In unele articole se insereaza o precizare, impusa prin tratatele de pace: „fara deosebire de origine etnica, de limba si de religie”.

Se garanteaza astfel drepturile minoritatilor nationale, dar in acelasi timp s-a considerat necesar, ca o contrapondere si o masura preventiva in eventualitatea unor tendinte separatiste, sa se enunte in alt mod caracteristicile statului roman: „Regatul Romaniei este un stat national, unitar si indivizibil.”

Deci in 1866, se accentua caracterul indivizibil al statului roman, deoarece puterile garante insistau asupra mentinerii diviziunii celor doua Principate, acum era necesar sa se insiste asupra caracterului national, in contrast cu plurinational si unitar, in contrast cu statul federativ.

In domeniul organizarii administrative teritoriale, nu mai sunt prevazute plasile, ca unitati teritoriale intermediare intre comuna si judet.

Se acorda un statut aparte bisericii greco-catolice, precizandu-se ca este o biserica romaneasca, avand intaietate fata de alte culte.

Se adauga doua aliniate, care stabilesc deplina egalitate intre sexe si preconizeaza legiferarea prin legi speciale a drepturilor femeilor.

Libertatea presei este mentinuta intru-totul.

In Titlul II mai gasim doua revizuiri: se suprima obligativitatea casatoriei religioase si se generalizeaza obligativitatea invatamantului primar, deoarece intre timp se realizase sarcina de a se infiinta scoli in toate comunele.

In ceea ce priveste puterea executiva, se reglementeaza guvernul ca un corp distinct.

6

In privinta puterii legislative, in afara importantei revizuirii prin introducerea sufragiului universal, schimbarile nu sunt de esenta.

O importanta modificare in legatura cu activitatea legislativa o constituie infiintarea Consiliului Legislativ.

Un capitol mai amplu revizuit, din titlul III „Despre puterile statului”, este capitolul IV „Despre puterea judecatoreasca”. Se specifica faptul ca nu se pot crea comisii si tribunale extraordinare „in vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau in vederea judecarii unor anume persoane”. Se mai mentioneaza ca vechea Curte de Casatie devine acum Curte de Casatie si Justitie. S-au introdus articole legate de jurisdictia ordinara, acestea privesc controlul judecatoresc al constitutionalitatii legilor, inamovibilitatea magistratilor, infiintarea justitiei militare si privind contenciosul administrativ.

Legea electorala din 27 martie 1926

Dupa adoptarea Constitutiei din 29 martie 1923, s-a adoptat si o noua Lege electorala pentru Adunarea Deputatilor si Senat, legea din 27 martie 1926, care reducea intr-o oarecare masura efectele sufragiului universal asupra unei reprezentari proportionale a natiunii in Parlament.

Aceasta lege a introdus asa-numita „prima electorala”, iar repartizarea mandatelor se facea intr-un mod ingenios, dar complicat.

Mai intai se totalizau rezultatele alegerilor pe tara si se calcula procentul obtinut de fiecare grupare politica. Gruparea politica ce obtinea cel mai mare procent, dar nu mai mic de 40%, era declarata grupare majoritara, iar celelalte se numeau grupari minoritare.

Se calculau apoi procentele obtinute in fiecare circumscriptie, iar acolo unde una dintre gruparile politice obtinea majoritatea absoluta (deci cel putin 50%) acea grupare primea in acea circumscriptie numarul de mandate conform procentului realizat. Se scadea din numarul total al mandatelor pe tara numarul mandatelor atribuite in circumscriptiile in care se realizase o majoritate absoluta, iar mandatele ramase din aceste circumscriptii, impreuna cu mandatele din circumscriptiile in care nici o grupare nu realizase majoritatea absoluta, se totalizau si se imparteau astfel: gruparea declarata majoritara primea 50% din aceste mandate, „prima electorala”, iar celelalte 50% erau impartite proportional intre toate gruparile, inclusiv cea majoritara. Gruparile politice care nu obtineau cel putin 2% pe tara nu luau parte la aceasta imparteala, dar primeau, mandatele din circumscriptiile in care avusesera majoritatea absoluta.

Prin acest sistem se putea realiza in mod teoretic si o adevarata reprezentare proportionala stricta, in cazul in care in toate circumscriptiile una din grupari obtinea o majoritate absoluta. De asemenea, prima electorala putea fi neglijabila, daca numarul circumscriptiilor in care nu se obtinuse o majoritate absoluta era mic.

CONSTITUTIUNEA DIN 27 FEBRUARIE 1938

Prin Decretul regal din 27 februarie 1938, Carol al II-lea a promulgat noua Constitutie.

7

Noua Constitutie reprezenta un abuz. Aceasta „abroga” de ls data promulgarii ei „Constitutia promulgata de Decretulregal din 28 martie 1923”,.

In fond, desi reproduce din vechea Constitutie un mare numar de texte referitoare la drepturile romanilor, cu multe restrictii insa, principiile sale nu sunt catusi de putin liberale. Rostul unei constitutii este sa garanteze drepturile cetatenilor in caz de abuzuri ale puterii, iar nu sa le impuna datorii. Datoriile se stabilesc prin legea ordinara, care trebuie respectata de toti cetatenii.

Separatia puterilor in stat era de fapt desfiintata si se produce o concentrare masiva a puterii in mainile regelui, care devine capul statului. Puterea legislativa se exercita de rege prin reprezentatiunea nationala, iar puterea executiva este incredintata tot regelui care o exercita prin guvernul sau, preponderenta regelui fiind clar formulata.

Initiativa legislativa este tot de competenta regelui, limitand initiativa parlamentara numai la legile de interes obstesc.

Regele putea convoca, inchide, dizolva ambele Adunari sau numai una din ele, desigur cea mai putin obedienta, si le putea amana lucrarile.

Senatorii erau fie numiti de rege, cei de drept (deci nu mai erau de drept!), fie alesi de corpurile constituite in stat, ceea ce insemna ca erau subordonati organelor puterii executive care ii alegea.

In materie judecatoreasca, se desfiinteaza Curtile de Juri, iar inamovibilitatea judecatorilor urma sa fie statornicita prin legi speciale, incetand deci de a mai fi principiu constitutional, fiind lasata la discretia legiuitorului ordinar. Ea avea sa fie insa recunoscuta prin articolul 96 din Legea pentru organizarea judecatoreasca din 20 august 1938.

In privinta impartirii administrative a tarii, se suprima impartirea pe judete, precum si toate articolele care se refereau la aceasta materie, fiind inlocuite cu un singur articol prin care impartirea administrativa trecea in competenta legilor ordinare.

Puterea politica nu se mai genereaza de jos in sus, prin mandatarea reprezentantilor natiunii de catre aceasta, ci se impune de sus in jos, prin obligarea cetatenilor la obedienta, instituindu-se o disciplina severa pe plan national. Dupa desfiintarea partidelor politice, avea sa se introduca partidul unic, la inceput Frontul Renasterii Nationale, apoi Partidul Natiunii.

Chiar daca nu se poate vorbi de o monarhie absoluta (conditiile istorice nu mai faceau posibil un asemenea sistem de guvernamant), era totusi o monarhie autoritara, in care regele nu numai ca domnea, dar si guverna.Daca in fapt Carol al II-lea a pus capat unei continuitati constitutionale de aproape 72 de ani, in drept Constitutiunea din 1 iulie 1866, revizuita la 29 martie 1923, ramanea singura legitima, astfel incat a putut fi repusa in vigoare printr-un simplu decret regal, la 31 august 1944.

Numai dupa doi ani si cateva luni de la promulgarea Constitutiei lui Carol al II-lea, se produce dezastru national declansat de nota ultimativa din 26 iunie 1940, prin care guvernul sovietic cerea Romaniei „sa inapoieze cu orice pret Uniunii Sovietice Basarabia” si „sa transmita Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei cu hotarele sale potrivit cu harta alaturata”. Aceasta nota constituia un act de agresiune conform Conventiei de definire a agresiunii din 3 - 5 iulie 1933 , incheiata la Londra , la care atat

8

Romania, cat si Uniunea Sovietica erau parti.

Prin Decretul – lege din 5 septembrie 1940, regele suspenda propria sa Constitutie din 27 februarie 1938 si dizolva Corpurile Legiuitoare. Totodata prin Decretul regal nr.3053 din septembrie 1940 investeste pe presedintele Consiliului de Ministri, generalul Ion Antonescu, cu depline puteri in conducerea statului.

In aceeasi zi, generalul Ion Antonescu continua consultarile, in vederea alcatuirii noului guvern, cu sefii celor doua partide traditionale, pe de o parte, sefii miscarii legionare, pe de alta parte: toti cereau abdicarea lui Carol al II-lea.

Iuliu Maniu, presedintele Partidului Taranesc, avea sa declare textual in articolul „Cauzele prabusirii fostului regim” in ziarul Universul:

„Avand viziunea clara ca regele Carol al II-lea nu mai are prestigiul si autoritatea necesara pentru a continua sa domneasca, in perfecta intelegere cu domnul C. I.C.Brateanu am declarat domnului general I.Antonescu, care intre timp fusese insarcinat sa formeze guvernul si care cunostea de mai inainte vederile mele, ca primul lucru care trebuia sa-l faca este sa propuna regelui sa abdice, declarandu-i ca nu voi da sprijin nici unui guvern ce s-ar forma sub domnia regelui Carol”.

In urma cererii unanime a noului guvern si a celor doua partide traditionale, generalul Ion Antonescu il someaza printr-o scrisoare pe Carol al II-lea sa abdice, iar acesta cedeaza in cele din urma si semneaza actul de abdicare la 6 septembrie 1940.

Fiul lui Carol al II-lea devine rege al Romaniei, sub numele de Mihai I, acelasi pe care il purtase si intre anii1927-1930, in lipsa unei reprezentante nationale, depune juramantul in fata generalului Ion Antonescu, ca presedinte al Bisericii Ortodoxe Romane, Nicodim si a prim-presedintelui Inaltei Curti de Casatie, D.G.Lupu.

Regele pastreaza prerogativele pur formale si de protocol: el este capul ostirii, bate moneda, confera decoratii, primeste si acrediteaza ambasadori si ministri plenipotentiari si acorda amnistia si gratierea. In primul decret regal, numarul 3053 din 5 septembrie 1940, Carol al II-lea isi rezervase, pe langa prerogativele enumerate, inca doua: de a incheia tratate si de modificare a legilor organice, de a numi ministri si subsecretari de stat. Prin primul decret regal semnat de Mihai I sunt suprimate drepturile regelui de a incheia tratate, de a acorda amnistia si gratierea si de a numi ministri si sbsecretari de stat, ramanand doar acela de a numi pe primul – ministru. In sfarsit, prin ultimul decret regal din 6 septembrie 1940, se rapesc regelui prerogativele de a modifica legile organice (cea mai mare limitare a prerogativelor sale!), in schimb i se reda prerogativa de a acorda amnistia si gratierea.

In urma loviturii de stat se instaureaza Statul National Legionar.

Blocul National Democrat, realizeaza actul de la 23 august 1944, prin care se pune capat guvernarii personale a maresalului Ion Antonescu si se revine la regimul constitutional dinainte de 27 februarie 1938.

Mihai I, prin Inaltul decret regal din 30 august 1944, restabileste drepturile romanilor asa cum sunt ele „recunoscute de Constitutiunea din 29 martie 1923”. Din acest decret rezulta ca „puterile statului se vor exercita dupa regulile asezate in Constitutia din 29 martie 1923”. Regele exercita puterea legislativa pana la organizarea Reprezentantei Nationale. Inamovibilitatea judecatorilor urma sa fie statornicita printr-o

9

lege speciala, dar juriul ramanea desfiintat. Se abrogau toate decretele regale prin care se acordau puteri depline generalului Ion Antonescu.

Deci vechea Constitutie din 1866, cu revizuirile ei din 29 martie 1923, incepe din nou sa se aplice efectiv, iar domeniile in care ea nu se putea aplica in mod practic pentru moment sunt aratate expres si statornicite solutiile provizorii.

Astfel, la 23 august 1944, Romania redevine in drept un stat constitutional, caruia ii lipseau insa parlamentul si consiliile comunale pentru o viata constitutionala integrala. Partidele politice, care fusesera dizolvate la 30 martie 1938 si dupa 6 septembrie 1940 isi restransesera in mod voluntar activitatea, se reorganizeaza. In Europa, la acea data erau numai patru state constitutionale: Elvetia, Suedia, Anglia si Romania. De asemenea, la 23 august 1944, Romania era un stat bine organizat, cu o administratie intacta, cu o economie sanatoasa, cu o armata puternica, fiind a patra putere militara a Europei, dupa Germania, Anglia si Uniunea Sovietica.

Acest stat avea toate sansele sa renasca, nimic nu-i lipsea pentru a deveni un stat cu adevarat democratic, daca n-ar fi fost comunismul. Presiunea sovietica si cea comunista incep sa se exercite din primul moment, treptat dar tenace, in sensul nesocotirii Constitutiei, pretinzandu-se continuu derogari si „modificari” ale Constitutiei, ca si cum ar fi fost o lege ordinara oarecare, pretextandu-se, in ultima instanta si in lipsa altor argumente, ratiuni de razboi.

Puterea comunista se socoteste destul de puternica pentru a distruge democratia in Romania, in doua etape: prima, inlaturarea opozitiei reprezentate de partidele istorice si anihilarea armatei, in scopul izolarii regelui, a doua, rasturnarea monarhiei si alungarea regelui.

Atacul se declanseaza la 29 iulie 1947, cand, printr-un Jurnal al Consiliului de Ministrii, invocandu-se tentativa de plecare ilegala din tara a unor fruntasi taranisti, se dizolva Partidul National Taranesc. Ramas singur in opozitie si cu o pondere mai mica, Partidul National Liberal al lui C-tin I.C.Bratianu este nevoit sa se autodizolve.

Al doilea pas se face la 1 septembrie 1947, cand sunt trecuti in cadrul disponibil al armatei 37 de generali, un contraamiral si mii de ofiteri superiori si inferiori, eliminandu-se din armata elementele fidele traditiei monarhice.

La 30 decembrie 1947, prin amenintare si santaj, se obtine semnatura Regelui Mihai I pe un act de abdicare dinainte redactat. In urma acestei actiuni este proclamata Republica Populara Romana, prin adoptarea legii din 30 decembrie 1947. Legea din 30 decembrie 1947 nu avea nici o valoare constitutionala, chiar daca ar fi fost adoptata de Adunarea Deputatilor, cum se pretindea, deoarece aceasta nu putea adopta decat legi ordinare si ii era interzis, in mod expres, atat prin Constitutie, cat si prin legea contrasemnata de toti membrii guvernului, sa se pronunte asupra chestiunilor constitutionale.

Spre deosebire de dictaturile de dreapta, care combat in mod deschis si direct regimul constitutional si deci nu au constitutii, dictaturile de stanga se pretind regimuri democratice, chiar si cele mai democratice posibile, si deci au si constitutii. Analiza acestor constitutii si a modului in care ele sunt adoptate si aplicate va dezvalui in ce masura acestea sunt adevarate constutitii sau pot fi considerate cel mult legi organice statale.

10

In perioada dictaturii comuniste (30 decembrie 1947 – 13 aprilie 1948), s-au succedat fara intrerupere trei constitutii: Constitutia Republicii Populare Romane din 13 aprilie 1948, Constitutia Republicii Populare Romne din 24 septembrie 1952 si Constitutia Republicii Populare Romane din 21 august 1965.

Constitutia din 13 aprilie 1948 a avut un caracter provizoriu de la inceput, in care prevederile economice prelevau asupra celor politice, fiind instrumentul legal prin care se pregatea trecerea intregii economii sub controlul statului.

Daca prin Constitutia din 13 aprilie 1948 se pregatise o transformare totala a economiei nationale si o nivelare la standardul cel mai scazut a puterii economice a locuitorilor Romaniei, in Constitutia Republicii Populare Romane din 24 septembrie 1952, facandu-se bilantul transformarilor eonomice, predomina realizarea intereselor politice ale Partidului Muncitoresc Roman.

Constitutia Republicii Populare Romane din 24 septembrie 1952 este constitutia totalei aserviri a Romaniei fata de Uniunea Sovietica.

Drepturile in ordinea din Constitutie, erau: dreptul la munca, dreptul la odihna, dreptul la pensie, dreptul la invatatura, egalitatea in fata legii, drepturile minoritatilor, egalitatea in drepturi a sexelor, libertatea de constiinta.

O modificare minora a Constitutiei din24 septembrie 1952 s-a facut prin legea din 29 ianuarie 1953 pentru organizarea unor ministere si includerea presedintelui Comitetului de Ministrii al Republicii Populare Romane.

Inovatia consta insa in aceea ca o lege ordinara dispune sa faca modificari in Constitutie: „Se vor face modificarile corespunzatoare articolelor 45 si 50 din Constitutia Republicii Populare Romane”.

La 22 aprilie 1964 se adopta Declaratia cu privire la pozitia P.M.R. in problemele miscarii comuniste si muncitoresti internationale. Aceasta noua atitudine impune insa schimbarea Constitutiei Republicii Populare Romane din 24 septembrie 1952, care consacra in textul ei dependenta Romaniei de U.R.S.S.

Se fac alegeri la 7 martie 1965 pentru Marea Adunare Nationala, care adopta la 21 august 1965 o noua constitutie, ce proclama tara noastra „Republica Socialista Romania”.

Asimilarea totala a constitutiei cu legile ordinare a facut ca aceasta Constitutie sa cunoasca pana la suprimarea ei la 22 decembrie 1989 nu mai putin de zece modificari si sase republicari, mai mult decat toate celelalte legi fundamentale ale Romaniei din 1859 pana la 1965.

Constitutia Republicii Socialiste Romania din 21 august 1965 mai aduce o noutate: pe langa o formatiune politica privilegiata, partidul comunist, se creeaza o categorie de cetateni privilegiati, membrii partidului comunist. Acestia sunt considerati la nivel constitutional „cetatenii cei mai avansati si mai constienti ai societatii”, si astfel devine principiu constitutional insasi impartirea societatii in cetateni de rangul I, superiori si deci privilegiati, si cetateni de rangul II, considerati per a contrario inferiori si deci neprivilegiati. Si aceasta impartire a societatii in cetateni inferiori si superiori nu se baza pe vreun criteriu de valoare, ci pe cel mai arbitrar dintre criteriile posibile, acela al adeziunii si obedientei.

11

Constitutia din 13 aprilie 1948 a fost publicata cu mai mult de o luna inainte de adoptarea ei de catre Marea Adunare Nationala in organul de presa al partidului comunist.

Lunga perioada de dictatura si abuzuri, cea mai neagra din istoria Romaniei, s-a incheiat la 22 decembrie 1989, prin victoria Revolutiei Romane incepute la 16 decembrie 1989 la Timisoara.

In cazul Revolutiei Romane din 16-22 decembrie 1989, vointa poporului a fost exprimata in Comunicatul Consiliului Frontului Salvarii Nationale din 22 decembrie 1989, care a fost insusit de toti si nu a fost contestat de nimeni. Acesta are semnificatia unui act institutional care trebuia sa stea la baza intregii activitati statale pana avea sa fie rezolvata problema constitutionala.

Primul act important al puterii constituite la 22 decembrie 1989 este Decretul-lege din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea si functionarea Consiliului Frontului Salvarii Nationale si Consiliilor Teritoriale ale Frontului Salvarii Nationale.

Urmatorul act important din punct de vedere constitutional al puterii constituite in Romania a fost Decretul-lege din 31 decembrie 1989 privind inregistrarea si functionarea partidelor politice si organizatiilor obstesti in Romania, care a pus capat regimului partidului unic si a creat bazele dezvoltarii pluralismului politic in tara noastra.

Urmatorul act important din punct de vedere constitutional al puterii constituite a fost Decretul-lege din 9 februarie 1990 privind Consiliul provizoriu de Uniune Nationala, care inlocuieste Consiliul Frontului Salvarii Nationale. Noul organ al puterii de stat este organizat pe baza paritara, din el facand parte un numar de membrii ai Frontului Salvarii Nationaleegal cu numarul reprezentantilor tuturor celorlalte partide la un loc (cate 3 reprezentanti de fiecare partid).

Cel mai important act al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala a fost Decretul – lege din 14 martie 1990 pentru alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei.

Sub numele de Tezele pentru elaborarea proiectului de Constitutie a Romaniei, principiile si structurarea pe capitole a Constitutiei au fost date publicitatii la 12 decembrie 1990 si apoi dezbatute si adoptate in Adunarea Constituanta intre 12 februarie 1991 si 20 iunie 1991.

Proiectul de constitutie a fost dat publicitatii la 10 iulie 1991, iar dezbaterile aveau sa inceapa la 10 februarie 1991. Discutia pe articole se va incheia la 14 noiembrie 1991, cand se si fixeaza votarea prin vot nominal la 21 noiembrie 1991, data la care Constitutia in intregul ei, este adoptata cu 414 voturi pentru si 95 de voturi contra.

Desi Adunarea Constituanta avea competenta deplina pentru alegerea Parlamentului si Presedintelui Romaniei de a adopta Constitutia tari, totusi ea a adoptat, la votarea pe articole, conditionarea intrarii in vigoare a Constitutiei de aprobare a sa prin referendum popular.

Ceea ce caracterizeaza „Constitutia din 1991” este ruptura totala cu traditia constitutionala romaneasca si lipsa unei conceptii unitare, ea fiind rezultatul unei alatu -

12

rari de texte luate in mod separat din mai multe constitutii europene si chiar din Conventia europeana a drepturilor omului din 3 septembrie 1953 si in consecinta, desi unele din ele au continut acceptabil in sine, absenta unei legaturi concrete a dus la un rezultat mediocru.

Ignorand complet traditia constitutionala romaneasca, desi aceasta traditie fusese verificata pe parcursul a mai mult de 7 decenii „Constitutia din 1991” nu produce absolut nici un articol din Constitutiunea din 29 martie 1923. In schimb reproduce texte intregi din Constitutia franceza din 4 octombrie 1958, si se inspira, in special cu privire la prerogativele Presedintelui Romaniei, din Constitutia Republicii Socialiste Romania din 21 august 1965.

In general, Constitutia, inca de la prima vedere, se observa ca are un caracter abstract, iar textele imprumutate nu sunt aprofundate.

Inspirandu-se din Constitutia suedeza, s-a rezervat un capitol intreg Avocatului Poporului.

Drepturile si libertatile cetateanului sunt scrupulos enumerate, dar insuficient garantate. In plus, imitarea exercitiului lor prevazut in art.49, o enumerare prea ampla si elastica, deschide calea abuzurilor atata timp cat nu este prevazuta nici o procedura pentru instalarea unor atare limitari si nici organul care o poate decide, astfel ca ele pot fi invocate in mod abuziv fara ca sa ofere cetateanului nici o cale constitutionala sau legala pentru a se putea opune in caz de abuz.

De vreme ce se reduce principiul separatiei puterilor in stat la o simpla sintagma, s-ar putea crede ca a fost doar o substituire de termeni, fara influenta asupra fondului, dar se risipeste aceasta supozitie. Prin urmare, Adunarea Constituanta a tradat principiile liberale ale revolutiei inlocuindu-le cu principiul comunist al unicitatii puterii.

Abatandu-se de la acest principiu, se inlocuieste termenul de „putere de stat” cu „autaritatile publice” (termen specific puterii executive).

Puterea executiva apare in Constitutie sub forma a trei autaritati publice distincte: presedintele, guvernul si administratia publica.

Optiunea pentru republica semiprezidentiala este, de asemenea criticabila.

Daca se analizeaza atributele Presedintelui Romaniei, dezvoltate intr-un capitol mai amplu, se regasesc, doar usor reelaborate, prerogativele Presedintelui Republicii Socialiste Romania din Constitutia din 21 august 1965.

O alta inovatie a constituantului din 1991, pe langa aceea a Avocatului Poporului, este crearea Curtii Constitutionale.

In textul Constitutiei se observa multe inadvertente juridice. Astfel, in articolul 15(2) se prevede ca numai legea penala mai blanda poate avea caracter retroactiv, omitandu-se legile interpretative.

Istoria constitutionala a Romaniei a fost si ea marcata de convulsiile inerente asezarii constitutionale a oricarei tari, care trebuia sa creeze concomitent si o societate civila la nivelul institutiilor moderne introduse.

Scriitori romani