IMPERIUL BIZANTIN
Imperiul Bizantin a luat nastere dupa criza din secilul al III-lea cand sunt slabite bazele lumii romane. Roma ajunge sa devina un asa zis "oras mort". Acum are loc divizarea lumii romane in doua parti importante: Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit. Din momentul acesta Imperul de rasarit isi accentueaza individualitatea avand pe urma sa devina Imperiu Bizantin.
Aceasta noua Roma ajunge sa fie influentata de o cultura greaca. Urmeaza apoi un pas important cel al intemeierii Constantinopolului pe malurile Bosforului. Constantinopolul s-a nascut la 330 cand imparatul Constantin cel Mare l-a fondat, pe ruinele anticului oras grec Byzantion. Orasul avea o pozitie strategica deosebit de buna, datorita celor trei zone de apa, in nord, est si sud, avand astfel asigurata izolarea. Noua capitala a fost inpodobita cu cladiri, monumente si piete centrale, cu un palat imperial, o cladire a senatului si hipodromul. Planul orasului grupa cladirile oficiale in jurul pietei centrale. Axul care tranversa median orasul, artera importanta de circulatie, era marginit de o coloana acoperita, de ziduri puternice, avea bastioane si porti. Numite curtine, zidurile foarte inalte, cu o grosime de cativa metri, erau precedate de santuri, care formau obstacole in calea eventualelor atacatori ale cetatii. Printre importantele porti ale incintei, Poarta de aur era cea prin care patrundeau in oras cortegiile militare si triumfale.
Caracteristicile arhitecturii laice bizantine pastreaza atat reperele traditionale ale confortului locuintelor particulare romane evoluate si adaptate conditiilor momentului respectiv.
Domus, casa demnitarilor si negustorilor, se caracteriza prin vastitatea dimensiunilor, a curtilor interioare si a gradinilor, a fastului si elegantei. Insula, casa in care locuiau chiriasii, era "casa de raport", compusa din numeroase apartamente si dispuse in etaje scunde, cu scari si plansee din lemn.
Referitor la arhitectura bisericilor bizantine ele era foarte deosebite. Din sec VI dateaza faimoasa capodopera a arhitecturii bizantine Sf. Sofia din Constantinopol.Ca toate cladirile religioase bizantine, exteriorul este simplu, sever, chiar monoton, lipsit fiind de fatade ornamentale. Interiorul e luminat de 40 ferestre de la baza cupolei. Cupola reprezinta bolta cerului, iar partea centrala - spatiul terestru.
In acelasi sec. se realizeaza alte tipuri de arhitectura sacra: biserica ale carei arce se prelungesc in forma de bolta; planul de cruce greaca si cu cinci cupole, cate una pe fiecare brat al crucii si una centrala.
In sec. IX, dupa perioada iconoclasta, in arhitectura bizantina devine tot mai frecventa biserica pe plan de cruce greaca. Apare si ornamentatia exterioara a bisericilor. Incepand cu sec. X, decoratia este mai bogata. Din sec. XV, exteriorul e ornat si cu sculpturi si fresce.
Perioada a treia din istoria arhitecturii bizantine incepe cu dinastia Comnenilor: constructie cu cupola si intreaga silueta mai elevate. Alt moment din aceasta serie este Chora: cea mai eleganta ca linie si mai somptuoasa ca decoratie biserica bizantina (in afara de Sf.Sofia) ; aceasta era decorata cu mozaicuri celebre.In curand sculptura in ronde bosse va disparea aproape complet in Bizant. Aceasta sculptura detinea un loc secundar in arta bizantina.
Referitor la acest superb mozaic al bizantinilor se pot spune cateva cuvinte espre alcatuirea acestuia :
Mozaicul era genul de arta prin mijlocirea caruia stralucirea lumii si a culorilor apropia spiritul de perfectiunea invizibila. Avandusi originile in mozaicul roman, mozaicul bizantin se va indeparta foarte curand de spiritul realist al acestuia, folosindu-se de imagini solemne plasate pe un fond de aur pentru a sugera supranaturalul credintei. Primele capodopere nu apar in capitala Bizantului, figurile umane vor aparea doar la sfarsitul sec. VI. Centrul cel mai important al tehnicii mozaicului este in Italia. Reprezentative sunt mozaicurile aflate pe peretii interiori de la bazilicile: San Vitale, Sant Apollinare Nuovo si Sant Apollinare in Classe.
Urmeaza o etapa foarte neplacuta din istoria bisericii care a cunoscut un moment in care apare iconoclasmul. Iconoclasmul interzicea reprezentarea sfintilor, a lui Hristos, a Fecioarei si in primul rand a lui Dumnezeu in forma umana. Mozaicurile figurative si icoanele au fost distruse.
Compozitiile simple si clare, cu putine personaje, sunt acum mai libere. Acestea sunt tratate in dimensiuni diferite: dimensiunile cele mai mari sunt rezervate lui Iisus si Fecioarei, apostolii apar mai mici, sfintii si mai mici.
Originea icoanelor trebuie cautata in regiunile Siriei, Egiptului si Palestinei unde incepusera sa fie venerate chipurile unor martiri, sihastri, episcopi.In primele secole ale crestinismului cultul icoanelor era interzis de Biserica; din sec. VI ea a devenit un element al cultului. Ele erau produse intr-un numar enorm dar, cu rare ocazii, de o calitate artistica indoielnica. Figura sfintilor era un pic alungita si plasata pe un fundal auriu.
Momentele din istoria imperiului Bizantin sunt numeroase ,din care putem rezuma cateva momente importante.
In anul 1000 au loc mari expansiuni politice datorate reformelor din secolele VII-X care au redat vitalitatea si forta militara dar facand din Bizant principalul centru al comertului.
Apoi asa zisii imparati-soldati Nikephor Phokas si Ioan Tzimiskes cuceresc majoritatea provinciilor in Orient adica Siria Armenia si Mesopotamia. Urmeaza Vasile al II-lea care recucereste Peninsula Balcanica, acum imperiul intindandu-se de la Dunare la Eufrat.
Urmeaza apoi din nou un moment in istoria bisericii Bizantine atunci cand in 1054 are loc ruptura dintre biserica de la Roma si cea de la Constantinopol
Pentru a intelege mai bine ce semnificatie a avut acest eveniment in evolutia crestinismului, trebuie sa ne intoarcem la contextul istoric al acelor vremuri,la motivele cauzatoare ale acestui important conflict.
Pe plan spiritual, ruptura dintre Roma si Constantinopol s-a dezvoltat incet, de-a lungul unei perioade indelungate , punctul culminant fiind excomunicarea reciproca din anul 1054 dintre Patriarhul Mihail Cerularie si Cardinalul Umberto de Silva Candida, legatul papal. Aceasta schisma a dus la impartirea luind astfel nastere doua Biserici separate: cea Ortodoxa cu centru la Constantinopol si cea Romano-Catolica cu centru la Vatican (Roma).
Pentru aproape 1.000 de ani, Patriarhia Constantinopolului a condus peste intreaga Biserica a Imperiului Roman de Rasarit (Bizantin), iar activitatea sa misionara a dus credinta crestina, in forma ei bizantina, multor popoare aflate la nordul granitelor Imperiului. Catedrala din Constantantinopol, Hagia Sophia (Sfanta Intelepciune), a fost centrul vietii religioase pentru lumea crestina rasariteana.
Dupa aceste evenimente urmeaza si declinul imperiului. Criza interna si luptele intre factiunile politice slabesc organizarea imperiului. Lipsiti de vechile militii care erau alcatuite din tarnii liberi imparatii angajeaza armate de mercenari care erau costisitoare . Aceste evenimente au avut loc in timp ce Occidentul latin se afla in plina expansiune dar si in timpul cruciadelor. In 1204 are loc si cucerirea Constantinopolului de catre cruciati alaturi de Ierusalim care era sub stapanire islamica. Acum Constantinopolul este ruinat de dominatia Venetiei si Genovei. Binzantul intra in declin puternic in 1453 cand sultanul Mahomed al II-lea cucereste Constantinopolul instaurandu-se un imperiu universal cu religie islamica.
Putem amintii cateva lucruri despre literatura muzica si teatrul Bizantin :
Literatura bizantina s-a format sub influenta crestinismului si a antichitatii grecesti. Scriitorul va manifesta o predilectie constanta pentru aluziile mitologice. Cultul literaturii este principal, dar sursele de informatie sunt bogate, variate, incluzand si subiecte, teme sau motive literare orientale, precum si aspecte pitoresti din viata bizantina. Sunt multe genuri literare: povestiri, bibliografi, opere de retorica, amintiri, satire, romane, etc. Astfel, Theodorus II Lascaris a fost un cunoscut scriitor de satire. Caracteristica cea mai evidenta a literaturii bizantine este traditionalismul sau. Literatura si activitatea literara au constituit granita cea mai de pret a constiintei de sine bizantine.
Alaturi de impresionanta opera istoriografica, ceea ce il preocupa pe omul de litere bizantin era retorica. Nu este vorba doar despre "retorica literara" ci si de o mare productie de opere ecleziastice sau laice. Caracteristica literaturii bizantine este si cultivarea unor genuri si specii literare minore, a unor compozitii de fractura fragila, miniaturala.
Muzica si teatrul :
Poezia lirica bizantina era religioasa si cantata fara acompaniament muzical. Poetii compuneau mai intai muzica, apoi textul. Muzica bizantina culta era strans legata de Biserica. Or, tocmai aceasta muzica religioasa, "cantul bizantin", a constituit - impreuna cu artele plastice-contributia adusa de Bizant culturii occidentale.
Muzica Bizantina este cantata pe o singura voce, necunoscand armonia decat foarte tarziu. In cantul liturgic vur aparea si instrumente dar aceste vor sustine cantul, nu-l vor acompania armonic. Imnurile se cantau la slujbele de dimineata, seara si la liturghii.
Cele trei forme ale imnografiei sunt:
a) troparul- imn scurt, de o singura strofa, avand o structura metrica variata ;
b) codacul- constand din 15-30 de tropare, avand aceeasi structura metrica variata;
c) canonul- o compozitie literaro-muzicala foarte lunga, din noua parti, fiecare formata din mai multe tropare si referindu-se la cele noua ode biblice.
In Bizant erau intr-un an 179 sarbatori. Actorii erau de o moralitate dubioasa, dar erau celebri si castigau mult.
NISTOR ANDREI CLS IX E
