Ascensiunea lui Napoleon Bonaparte, imparatul Frantei
Nascut in anul 1769 pe insula Corsica, o regiue renumita pentru saracia si conditiile de existenta precare, Napoleon Bonaparte, al doilea fiu al unei proeminente familii, avea sa devina imparatul Frantei si cel mai mare soldat al erei modene. La varsta de 10 ani este trimis in Franta la Brienne, pentru a urma scoala militara de aici. In anul 1784 devine cadet al scolii militare din Paris. Un an mai tarziu, devine ofiter de artilerie, in serviciul regelui. Imediat dupa aceea pleaca si in urmatorii patru ani, la fel ca si majoritatea ofiterilor, pe timp de pace, petrece mai mult timp departe de baraci, decat in apropierea lor.
Anul 1789 marcheaza inceputul revolutiei franceze si o data cu el, se iveste sansa unei cariere militare fara limite. In anul 1793, Napoleon ajunge la Toulon, oras care fusese ocupat de catre o factiune regalista britanica, in momentul in care comandantul artileriei fusese ranit. Sprijinit de catre Augustine Robespierre, deputat in misiune al armatei, planul de atac al lui Napoleon este adoptat si pe data de 17 decembrie a acelui an, zidurile exterioare cad sub conducerea personala a maiorului Bonaparte. Pe data de 19 dec 1789, aliatii evacueaza portul si cateva zile mai tarziu (pe data de 24), Napoleon este promovat la gradul de Brigadier general al artileriei.
Pe data de 5 octombrie 1795, cand simpatizantii regalisti amenintau suveranitatea guvernului, a fost chemat pentru a apara revolutia, brigadierul Bonaparte. Cu cateva salve de artilerie, Napoleon opreste contrarevolutia, facand aproximativ 600 de victime si intrand astfel in gratiile guvernului. In mai putin de o luna Napoleon este promovat la rangul de general de divizie si in luna martie a anului 1797, este desemnat pentru a conduce armata care avea sa lupte contra Italiei. Armistitiul se incheie sub propria autoritate a lui Napoleon, acesta purtand multe batalii in nordul Italiei, alungandu-i pe austrieci din fosta lor provincie si fortand pacea in regatul Lombardiei.
Intors la Paris, drept invingator asupra Austriei, Napoleon este numit la comanda armatei ce avea sa invadeze Anglia.Franta abandoneaza planul de invazie, Napoleon ramanand astfel general fara comanda. Nemaiasteptand o noua misiune, Napoleon propune o invazie in Egipt, pentru a putea ajunge la Imperiul Britanic. Propunerea ii este imediat aprobata. Napoleon este sustinut de catre parlament nu doar cu o armata ci si cu intreaga "flota mediteraneana". Dupa ce il evitase practic pe admiralul Nelson, Bonaparte debarca in Africa si castiga "batalia piramidelor". O saptamana mai tarziu, admiralul Nelson nimiceste flota franceza, care era ancorata in portul Aboukir. Acest dezastru izoleaza practic armata franceza, care ramane fara nici o speranta de a fi ajutata de pe continent.
In urmatoarele 12 luni, Napoleon lupta si castiga cateva batalii, stopeaza cateva rascoale in Egipt, reproiecteaza orasul Cairo, flirteaza cu gandul de a se converti la Islam si conduce o campanie nereusita de a cuceri Palestina.
Cu toate acestea Napoleon pierde contactul cu evenimentele politice si militare din Europa si influenta lui din cadrul parlamentului scade. Norocul ii surade lui Napoleon, despre care se stie, ca era superstitios: anul 1799 fusese incununat cu insuccese pentru Franta. Datorita banilor britanici si a ofensivei conduse de tarul Paul in legatura cu invazia lui Napoleon in Malta (tarul Paul era cavaler de Malta), Rusia li se alatura Imperiului Britanic, Austriei si Turciei (Egiptul fusese o provincie turca) in ceea de a doua coalitie impotriva Frantei. Rusia trimite trei armate in vestul Europei: una in Olanda, o a doua in Elvetia si ceea de a treia, sub comanda maresalului Suvarov (parintele armatei moderne ruse), in nordul Italiei pentru a ajuta armata ruseasca sa isi recucereasca teritoriile pierdute. Sub conducerea lui Suvarov, armata rusa ii invinge pe rand, pe generalul Moreau la Cassano, pe generalul Mc Donald la Irelebia si pe generalul Joubert la Novi.
Folosind aceste evenimente pe post de pretext, Napoleon paraseste Orientul si impreuna cu cativa prieteni apropoiati se imbarca pe 23 august 1799 parasind Egiptul. Pe data de 9 septembrie, Napoleon debarca in Franta, unde criza militara fusese deja solutionata. Generalul Massena ii invisese pe rusi in cea de a doua batali a Zurichului, apoi il alungase pe generalul Survarov din sudul Elvetiei, cu pierderea unei jumatati de armate rusesti. Acest dezastru, impreuna cu reactia scandaloasa a tarului, la aflarea vestii ca Malta fusese invadata de catre britanici, au scos Rusia din cea de a doua coalitie in octombrie.
Cu toate ca talentul militar al lui Napoleon nu mai era asa de necesar ca si cu cateva luni in urma, el este intampinat ca un salvator al Frantei de catre un guvern inapt si corupt. Cetatenii considera drept raspunzator parlamentul, pentru deteriorarea armatei si pierderea teritoriilor din nordul Italiei. La o luna dupa ce debarcase in Franta, Napoleon reuseste sa devina unul dintre cei trei consuli, care vor conduce un nou guvern. Avand o putere de decizie superioara celorlalti consuli, Napoleon conduce in luna iunie a anului 1800 o armata care trece Alpii pe teritoriul armatei austriece, pe care o izoleaza la Alessandria. Prin aceasta manevra "sur le dernierre" (pe la spate) are ca urmare batalia de la Marengo pe data de 14 iunie 1800, care se incheie cu infrangerea decisiva a armatei austriece. Aceasta infrangere, impreuna cu cea din luna decembrie a anului 1800 de la Hohenlinden duce la prabusirea celei de a doua coalitii pe continent.
Aceste evenimente au silit Anglia sa semneze tratatul de pace de la Amiennes (martie 1802). Dupa cum era de asteptat, acest pact nu dureaza mult, Anglia declarand Frantei razboi dupa doar 14 luni. In afara Marii Britanii a urmat o pace continentala intre anii 1800 - 1805. Aceasta perioada de pace ii permite lui Bonaparte sa isi consolideze puterea politica sa, rescrie codul criminal si civil (codul napoleonic) si sa proiecteze numeroase proiecte publice. In anul 1802, Napoleon este numit consul pe viata.
In urma mai multor incercari de asasinare, in luna martie a anului 1804, Napoleon ordona armatei sale sa il rapeasca pe ducele de Engluen (un simpatizant Bourbon si un conspirator regalist) si sa il aduca in Franta. In cateva saptamani, d`Engluen avea sa fie condamnat la moarte si executat sub acuzatia de conspiratie pe timp de razboi. Acest act defensiv, uluieste monarhiile europene. Pe data de 2 decembrie 1804 Napoleon este proclamat, sau mai bine zis se autoproclameaza imparat al Frantei.
Mai marii Europei nu pot accepta insa acest lucru. Daca se putea utoproclama imparat, inseamna ca putea face acelasi lucru si cu altii dar ii putea si destitui in acelasi timp. Napoleon devine astfel cu adevarat periculos!
Ascensiunea lui Napoleon Bonaparte, imparatul Frantei
Autor: Traian Almasan
Profesor Pregatitor: Alexandru Pop
Cu multumiri pentru ajutorul acordat:
Bucin O. Mircea
Popescu A. Dorin
Prof. Grigoras Mihai
