TARILE ROMANE IN SECOLUL AL XVI-LEA
Schimbarile care au loc in apusul Europei se resimt in Tarile Romane ca in tot estul Europei.
Si la noi ca si in apus la inceputul epocii moderne se formeaza unitatea statului romanesc sub Mihai Viteazul, dar, aceasta unire n-a tinut decat foarte putina vreme. Tarile noastre reincep sa decada si semnele acestei decaderi se vad mai ales in caderea puterii domnesti. Vechile dinastii se stinsesera si mai ales in veacul al XVII-lea ajung in scaunnul tarii domni din diferite familii boieresti sau chiar straini. Domnii au domnii foarte scurte, sunt aproape toti inlocuiti dupa cativa ani de turci cu altii, care ofereau sume mai mari de bani. Rar se mai intampla ca un domn sa apuce sa moara in domnie, cei mai multi au murit in exil. In timpul cat erau tinuti in scaun domnii tarilor romane erau datori sa plateasca pe langa tribut sau haraciu si daruri mari diferitilor demnitarilor inalti ai Portii Otomane. Ei trebuiau sa vina in persoana la Constantinopol sa se inchine sultanului si erau tinuti sa fie gata la orice porunca a sultanului sau a vizirului cu toata oastea lor, si cu toate proviziile si mijloacele de care dispunea tara. Domnii fiind trecatori si umiliti, singurul element stabil din tarile noastre este clasa boiereasca, ce capata tot mai mare insemnatate si care de fapt are in ma conducerea statului.
Boierii, care erau, cum am vazut, clasa proprietarilor de pamant, devin tot mai bogati in veacul al XVI - lea. Profitand de saracirea mosnenilor si a razesilor asupriti de biruri si siliti sa mearga la razboi pe cont propriu, boierii cumparau mosioarele lor, marindu-si proprietatile.
Prin deposedarea clasei mosnenilor si razesilor se formeaza imense proprietati boieresi: latifundii. Adesea un singur boier avea in stapanirea lui 50 si mai multe mosii.
In veacul al XV-lea si pana in mijlocul secolului al XVI-lea cei mai multi boieri nu purtau nume de familie, ci numai nume de botez, dar incepand de la 1550 incep sa apara nume de familie, ceea ce inseamna ca se formase o constiinta sociala, o mandrie intre boieri, care tineau sa se deosebeasca de prostime. Cele mai importante familii boieresti in Tara Romaneasca sunt: Brancovenii, Buzestii, Grecenii, Golestii etc.,iar in Moldova: Stroici, Movila, Prajescu etc.
Clasa mosnenilor si a razesilor se imputineaza acum tot mai mult, acestia vanzandu-si cum am vazut bucatile de pamant. Taranii care isi vindeau mosiile, se vindeau si pe ei insisi devenind serbi pe mosiile proprietarilor. In veacul al XVI-lea insa ei sunt legati de glie, adica nu li se mai da voie sa se mute de pe un loc pe altul.
In epoca de decadere a tarilor noastre sub jugul turcesc se ridica deodata la sfarsitul secolului al XVI-lea cea mai mandra figura a trecutului nostru, Mihai Viteazul. El izbuteste nu numai sa inlature suzeranitatea turceasca, dar uneste chiar o clipa sub mana lui tarile romanesti:Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania, ramanand astfel un simbol al idealului urmarit de neamul nostru pana in zilele regelui Ferdinand.
Cresterea puterii otomane a avut consecinte negative asupra relatiilor dintre Tarile Romane si imperiu. Pana la jumatatea secolului al XVI-lea, Tarile Romane se bucurau de o autonomie deplina, in schimbul achitarii tributului.
Dupa campania sultanului Soliman in Moldova impotriva lui Petru Rares (1538), Tarile Romane au intrat sub dominatia efectiva a Portii. Desi in aparenta se continua autoadministrarea, in realitate, aceasta era stirbita de o serie de masuri impuse de otomani: numirea domnului de catre sultan (fiind asimilat astfel unor inalti dregatori otomani), chiar daca formal alegerea sa continua sa fie facuta de boieri; obligatia domnului de a merge periodic la Istambul pentru reconfirmare si de a-si trimite fiii ostatici la Poarta; mutarea capitalelor la Iasi si Bucuresti, orase de campie, usor de controlat; instalarea in capitalele celor doua tari a unor detasamente de ieniceri pentru a controla activitatea domnului; cresterea tributului si a darilor ocazionale (peschesuri); impunerea unui comert preferential cu Imperiul Otoman pentru Tarile Romane.
In anul 1594 Mihai Viteazul a declansat campania antiotomana prin atacarea cetatilor turcesti de la Dunare. Pentru a face fata pericolului reprezentat de turci el a incheiat un tratat in mai 1595 cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. In august 1595 Mihai Viteazul a reusit cu forte proprii sa obtina o stralucita victorie la Calugareni impotriva turcilor condusi de Sinan Pasa. Stiind ca nu poate rezista urmatorului asalt, s-a retras spre nord, unde a asteptat ajutorul lui Sigismund. Impreuna cu acesta a obtinut victoria de la Giurgiu (octombrie 1595), incheind in 1597 pace cu turcii.
Instabilitatea politica din Transilvania si intentia de a reface frontul antiotoman l-au determinat pe Mihai Viteazul sa realizeze prima unire politica a Tarilor Romane. In octombrie 1599 il invinge pe principele Transilvaniei, cardinalul Andrei Bathory, in batalia de la Selimbar. In urma acestui succes voievodul muntean controla intreaga Transilvanie. In anul 1600, in urma unei campanii de trei saptamani, a pus stapanire pe toata Moldova inlaturandu-l de la domnie pe Ieremia Movila.
Imperiul Habzburgic, Imperiul Otoman si Polonia nu au vazut cu ochi buni aceasta infaptuire politica pentru ca statul roman putea deveni o putere rivala. George Basta, comandantul trupelor imperiale in Transilvania, a pus la cale asasinarea lui Mihai Viteazul (iunie 1601). Desi efemera, unirea realizata de Mihai Viteazul a constituit o premisa importanta in faurirea unitatii nationale romanesti.
