Atena si institutiile ei democratice Scurt istoric al Atenei Atena este capitala Greciei, leaganul unei vechi civilizatii. Situata in campia Attica, este inconjurata de munti din trei parti, dintre care cei mai importanti sunt Párnis, Pendéli, si Hymettos. Doua mici rauri: Kifisós in vest si Ilisós in est, curg prin oras. Impreuna cu portul sau, Pireu, care este localizat la circa 8 km spre sud-vest in Golful Saronikós, formeaza o regiune metropolitana unificata. Acropolele Atenei au fost locuite inca din Neolitic. Inca din 1400 i. Hr. a fost fortificata asemenea Micenei, Tyrnisului, sau alte cetati din Epoca Bronzului. La acea vreme si in urmatoarea epoca, anume „epoca obscura”, in care s-a realizat raspandirea populatiei pe majoritatea teritoriului, Atena a fost una din micile state din Attica. La mijlocul secolului al IX-lea i. Hr., teritoriul inconjurator incluzand micul port Pireu, a fost incorporat in orasul-stat Atena. Cand monarhia a fost inlocuita de aristocratia nobililor, oamenii simpli aveau putine drepturi. Orasul era controlat de Aeropagus (Consiuliul celor batrani), care intrunea trei, si mai tarziu 9 magistrati, sau arhonti, care erau responsabili de conducerea razboaielor, religiei si legii. Nemultumirea fata de acest sistem a dus la o incercare esuata de tiranie a lui Cylon (632 i. Hr.). Nemultumirea generala continua a dus la codul de legi dur dar bine difinit care a intrat in vigoare in 621 i. Hr. Codul continea numai crizele sociale si economice, dar pana la urma a dus la alegerea unanima a lui Solon ca arhont in 594 i. Hr. Solon a stabili un consiuliu (boulé), o adunare populara (ekklesia), si curti de legi. De asemenea a incurajat comertul, a reformat sistemul monetar, si a invitat negustorii straini in cetate. Reformele sale, totusi, au fost numai partial incununate de succes. In 560 i. Hr., tiranul Pisistrate, cu suportul aristocratiei, a castigat controlul Atenei. El a marit locul de intrunire a consiliului lui Solon in Agora (piata ateniana) si a construit un nou templu al Atenei, zeita protectoare a orasului, pe Acropole. De asemenea, Pisistrate a sponsorizat evenimente publice precum festivalul Panathenaic, tinut o data la 4 ani, in onoarea Atenei. Multe alte lucrari publice au fost initiate de tiran si de fiii sai intre 560 i. Hr. si 510 i. Hr. In 509 i. Hr. Clistene a condus o revolutie democratica, reorganizand structura tribala a orasului astfel incat baza suportului sau s-a constituit in mult mai democraticul centru urban si in Pireu. Puternica Adunare a Poporului se intrunea pe dealul Pnyx sub Acropole. In 480 i. Hr., Atena a fost asediata si aproape distrusa de persi. Liderul atenian Temistocle, dupa infrangerea persilor la Salamina, a inceput reconstructia orasului, construind ziduri de aparare atat in jurul Atenei cat si in jurul Pireului. A inceput de asemenea constructia de ziduri care legau Atena de port. Munca sa a fost continuata de Pericle in 450 i. Hr. Pericle, mai mult decat orice alt lider atenian, a facut din Atena un mare oras. Fondurile publice au fost folosite pentru a construi Parthenonul, templul lui Nike, si Erechteonul, si alte mari monumente. A dezvoltat Agora, care a inceput sa prezinte produse de import din toate colturile lumii. Ca lider al Ligii Deliene a oraselor-state grecesti, Atena era acum o putere imperiala; curtile sale judecatoresti tineau procese din intreaga lume Egeana. Cultura orasului era magnifica. Mari tragedii si comediii erau produse in teatrul lui Dyonissos, sub Acrople iar cercul de prieteni ai lui Pericle includea si mari intelectuali. Orasul, cu o constitutie democratica si un mod de viata extraordinar, a devenit „scoala Hellasului”. La apogeu, populatia cuprindea in jur de 200.000, dintre 50.000 de barbati erau cetateni deplini; in rest-femei, straini, si sclavi care nu erau cetateni. Dupa ce a fost infranta de Sparta in Razboiul Peloponeziac (431-404 I. Hr.), orasul a inceput sa decada. Socrate a fost fortat sa-si ia propria viata cand a pus la indoiala ideile traditionale, si o atitudine de pesimism predomina. Totusi, filozofia a continuat sa infloreasaca. In secolul 4 i. Hr. au fost fondate ca scoli de filozofie Academia lui Platon si Liceul lui Aristotel, iar Demostene, Isocrate si alti au facut din retorica o arta fina. Desi Atena si-a pierdut practic independenta in fata Macedoniei in 338 i. Hr., orasul a continuat sa fie un important centru de cultura. A cazut in fata Romei in 146 i. Hr. dar a mentinut relatii bune cu romanii pana cand acestia au pradat-o in 86 i. Hr., distrugand multe din monumentele Atenei. Totusi, Atena a ramas un centru de studiu pentru multe figuri proeminente ateniene si romane din secolul I i.Hr. pana la sfarsitul antichitatii. In secolul III a fost invadata de goti, care au fost respinsi cu oarecare dificultate. In 569, imparatul crestin Iustinian a inchis scolile filozofice pagane, incheind practic traditia clasica a orasului. Democratia ateniana Evolutia politica a Atenei a fost clara pana la inceputul secolului al VI-lea. Cetatea devenise puternica eliberand individul de servitutile patriarhale. Atenienii se laudau ca sunt toti autohtoni, ceea ce insemna ca la ei nu exista o rasa dominanta nici o rasa aservita, cum erau ilotii la spartani. Astfel atenienii aveau aceleasi drepturi iar atena devenea capitala unui popor unificat. Ca pretutindeni, insa, clasele populare au intrat in conflict cu oligarhia opresiva. Taranii, care riscau sa-si piarda libertatea din pricina datoriilor, negustorii carora nici macar averea nu le ingaduia drepturi politice si altii au cerut publicarea legilor care erau tinute in taina de Eupatrizi, obtinand astfel numirea unui themistes insarcinat cu acesta functie. Lucrurile nu s-au imbunatatit insa, si astfel Cilon a incercat sa se aseze ca tiran pe Acropole fara nici un succes. Atunci a aparut Dracon, care a reusit sa sfarseaca in cateva luni opera pe care incercau sa o realizeze de mai multi ani, un intreg grup de oameni. A lasat in urma sa un nume de temut inarmand statul cu putere judiciara; a fost considerat un legiuitor crud, care s-a straduit sa puna capat varsarii de sange. Pentru a determina partea lezata sa se adreseze tribunalelor, Dracon a hotarat conditiile in care se poate ajunge la razbunare sau la intelegere, iar pentru dizolvarea grupurilor familiale, el a distins in fiecare dintre ele cercuri de rudenie mai mult sau mai putin apropiate, cerand in anumite cazuri de la rudele apropiate ca hotararea luata sa fie unanima. El face astfel apel, in cadrul gintii, la individualism. Desi progresul era urias, era, totusi, insuficient, pentru ca aristocratia isi pastra inca toate privilegiile, putandu-si mari domeniile pe spinarea taranilor saraci care nu reuseau sa-si plateasca datoriile, putandu-i lega de glie nelasandu-le decat a sasea parte din recolta (hectemoroi). Cele doua tabere se luptau una cu cealalta impingandu-si pretentiile pana foarte departe, una invocand legalitatea traditionala, alta echitatea traditionala. Omul capabil sa rezolve problema Atenei a fost Solon care a realizat ceea ce s-ar putea numi o revolutie temperata. El a suprimat barierele care ii tineau pe Eupatrizi izolati de celelalte clase sociale, adapostind prerogativele traditionale ale gintilor. Pentru a elibera pamantul, a dat o masura generala si imediata anume „exonerarea” hectemoroi-lor (seisachteia); in acelasi timp, a suprimat ramasitele proprietatii colective si a transformat solul intr-un bun mobil, dand o serie de legi cu privire la constituirea dotei, la dreptul de succesiune si la libertatea de a lasa pamantul prin testament. Pentru a elibera individul, el a suprimat puterea paterna, dar mai ales a interzis aservirea pentru datorii, sub toate formele ei, inclusiv aservirea penala, proclamand acel habeas corpus al cetateanului atenian. Intelegand ca produsele rezultate din agricultura nu puteau fi suficiente pentru a hrani o populatie numeroasa, intr-o tara saraca de la natura, Solon s-a straduit sa dea un impuls puternic comertului si industriei, atragand din afara tot felul de meseriasi, protejandu-i pe meteci si facand o reforma monetara care deschidea noi cai marinei comerciale. Acestei transformari soiciale ii corespunde o reforma politica. Din punctul de vedere al statului nu mai exsista decat cetateni liberi. Intre cetateni nu se mai face nici un fel de deosebire dupa origine; se tine insa seama de avere. Conform unui sistem cetatenii sunt impartiti in patru clase censitare sau timocratice: 1.pentacosiomedimnii, ce recolteaza de pe pamanturile lor cel putin 500 de medimne; 2.cavalerii, ce recolteaza cel putin 300; 3.zeugitii, care recolteaza cel putin 200; 4.thetii, care nu poseda pamant sau nu produc acel minim de 200 de masuri; Indatoririle si drepturile acestor clase sunt fixate proportional cu censul lor. Thetii, prin simplul fapt ca sunt cetateni, pot lua parte la sedintele tribunalelor si la Adunare, dar nu pot face serviciul militar decat ca vaslasi si nu au acces la magistraturi. Zeugitii au indatorirea sa se inarmeze ca hopliti si nu pot pretinde sa ocupe unele functii subalterne. Cetatenii din primele doua clase sunt obligati sa vina in armata cu un cal si sa ia parte la prestarile numite liturgii, dar au dreptul sa ocupe cele mai de seama magistraturi. Pentacosiomedimnilor le sunt rezervate cele mai costisitoare liturgii dar si cele mai inalte magistraturi, arhontatul si functia de vistiernic. Desi moderata, reforma lui Solon marcheaza inceputurile democratiei. Atena nu a ramas insa mult timp linistita. Taberele extreme nu dezarmasera pentru ca nici una dintre ele nu obtinuse satisfactie deplina. Cea de-a treia tabara, multumita de constitutia lui Solon, cu greu o putea apara. Astfel au luptat intre ele trei factiuni, fiecare reprezentand o anumita clasa sociala si provenind dintr-o anumita regiune, avand in capul ei o mare familie: Eupatrizii din campie, condusi de Filaizi; negustorii si pescarii de pe coasta, condusi de Alcmenoizi; taranii saraci, de la munte, condusi de Pisistratizi. A invins Pisistrate. Pisistrate a pus mana pe tirania oferita mai inainte lui Solon si a reglementat pentru totdeauna problema agrara, impartind pamanturile nelucrate si domeniile confiscate de la nobili.; in felul acesta s-a format o patura puternica de mici proprietari agrari care a prins radacini in pamantul tarii si s-a deprins cu treburile comunale. Pisistrate a protejat comertul maritim, printr-o politica externa larga, ce ii antrena pe marinari spre Ciclade si spre Tracia, de unde venea aurul si spre Helspont, de unde venea graul. In acelasi timp, el a inaltat idealul acestei democratii rurale si urbane prin serbarile pe care le organiza in onoarea lui Dionyssos, prin reprezentari teatrale, prin construirea de edificii somptuoase. In sfarsit, cum a lasat sa subziste constitutia, el a hoatarat ca educarea politica a poporului sa se fac in sedintele Adunarii. Alcmenoidul Clistene a terminat opera schitata de Solon si a dat constitutiei democratice din Atena forma ei definitiva. El vroia sa impiedice revenirea tiraniei, sa distruga organizarerea puternica a nobililor in cadrul fratiilor si al celor patru triburi ioniene, sa impiedice clasele sociale sa se grupeze pe regiuni. Astfel, intreaga tara a fost impartita in deme, mici comune ce isi aveau, fiecare, adunarea, magistratii si administratia lor. Demele, al caror numar depasea cu mult suta, trebuia sa fie impartit in zece triburi (phylai) care, insasi prin caracterul lor nu erau gentilice, ci topografice. Desi topografice tribatele nu mai erau deci teritorii ale unui singur apartinator; ele nu mai aveau interese care sa le poata ridica una impotriva alteia. Sistemul decimal al tribatelor a fost aplicat in intreaga organizare politica si administrativa a cetatii. Boulé se compunea din 500 de oameni adica 50 din fiecare tribat, luati din deme in raport cu populatia; reprezentantii din Boulé ai fiecarui tribat formau pe rand comisia permanenta timp de o zecime de an. Arhontilor lise mai adauga un secretar pentru ca toate cele 10 triburi sa aiba reprezentarein colegii. Armata era format din zece regimente numite phylai comandate fiecare de cate un phylarchos. La mai putin de douazeci de ani de la marea reforma a inceput pentru democratia ateniana aspra incercare a razboialor medice. A iesit din ele intarita. Unitatea dictata de spiritul patriotic si, la un moment dat, emigrarea in masa, amestecasera clasele inte ele. Foarte curand, Atena a fost aleasa, de catre cetatile maritime, in fruntea unei confederatii. Mult timp, puterea sa a stat in flota. Construirea unui port si a unui oras la Pireu, prosperitatea comertului si a industriei, dezvoltarea bogatiei mobiliare, belsugul de bani, intr-un cuvant, tot ceea ce dadea puterea economica si politica a Atenei, devenita capitala lumii mediteraneene, a avut drept rezultat diminuarea valorii reale a censului si trecerea, fara greutate, a cetatenilor dintr-o clasa in alta. Avea loc o largire continua a democratiei, o trecere progresiva a centrului de greutate spre multimea producatorilor si marinarilor. In anul 462, in fruntea partidului democratic se afla Efialte. Aeropagul, mai intai epurat prin urmari judiciare, a primit de la el lovitura de gratie. I s-au luat functiile vagi si „adaugate” care il faceau sa fie apartat de constitutie si ii ingaduiau sa exercite un control asupra guvernarii: a pierdut astfel jurisdictia crimelor din cetate si a infractiunilor comise impotriva ordinii publice de catre particulari sau functionari. Reforma lui Efialte crea o mare primejdie. Pana atunci legile fundamentale erau asigurate printr-o puternica protectie; Aeropagul, impreuna cu Sfatul erau ancorele statului. Daca nu erau supravegheate cu grija, legile incetau sa mai fixe si erau incapabile sa tina piept parerilor schimbatoare ale opiniei publice. Pericle, nepotul lui Clistene, a vazut aceasta primejdie si a gasit modalitatea de a o indeparta. Actiunea criminala in ilegaliate, acea graphe paranomon, a ridicat legea deasupra capriciilor populare si a drepturilor civile, autorizand pe orice cetatean sa vina in ajutorul ei ca acuzator si dand sanctiuni capiatale drept garantie a suveranitatii sale. Pentru ca democratia sa nu fie numai o vorba goala, trebuia sa li se ingaduie oamenilor din popor, ocupati cu castigarea painii zilnice, sa-si consacre timpul slujirii republicii. Cinci sute de cetateni trebuiau sa participe anual la sedintele Boule-i. Heliastii, a caror competenta se limita, la inceput, la a decide in apel, asupra sentintelor date de magistrati, trebuiau acum sa judece, ca prima si ultima instanta, pricinile, din ce in ce mai numeroase, in care erau implicati cetatenii din Atena si din orasele confederatiei; ei alcatuiau un corp format din aproximativ 6.000 de mambri, din care aproximativ jumatate se gaseau in activitate in toate zilele de lucru. Existau in tara (endomoi) si in exterior (hyperoroi), vreo o mie de functionari, 500 paznici ai arsenalelor etc. Insa jumatate din cetateni, cam 20.000 de oameni, nu posedau venitul minim de 200 de drahme fara de care erai un simplu thet. Pentru a nu obliga pe oameni sa renunte la salariul pe un an intreg sau numai pentru cateva zile, Pericle a luat hotararea cuvenita. El a decis ca statul sa acorde solde (misthoi), cetatenilor care, pentru a sluji, renuntau la profesia lor. Misthophoria a devenit un element esential al democratiei Incepand cu anul 487 i. Hr., cavalerii figurau, alaturi de pentacosiomedimni, pe lista celor 500 de candidati propusi pentru tragere la sorti de catre deme. Douzeci de ani mai tarziu, adica la 6 ani dupa reforma lui Efialte, s-a facut un pas inainte. Dupa ce Atena isi pusese la grele incecari hoplitii in Beotia, ea i-a rasplatit acordand clasei zeugitilor accesul a arhonat, care, desi era o recompensa mai mult onorifica, din cauza micsorarii importantei arhontatului, avea un prestigiu foarte mare. Mai tarziu thetii au fost si ei admisi. In acea vreme, in Atica, cetatenii erau o minoritate. Alaturi de ei traiau un numar cel putin egal de sclavi si un numar de meteci cu putin mai mic decat jumatate din numarul lor. Nascuti in tara, din familii de mult timp asimilate, metecii foloseau toate prilejurile si profiatu de usurinta cu care se faceau casatoriile mixte, pentru a trece in clasa cetatenilor. Dreptul de cetatean conferea prea multe avantaje materiale pentru ca poporul sa consimta ca numarul beneficiarilor sa creasca astfel. De aceea, in anul 450 i. Hr., Pericle insusi a dat o lege conform careia nu erai atenian decat cu conditia de a fi nascut din mama si tata atenieni. Aceasta lege a fost trecuta in constitutie pentru totdeauna. Institutiile democratiei ateniene Adunarea poporului Pentru a fi admis in Adunarea Poporului sau Ecclesia, trebuiau indeplinite doua conditii: 1.trebuia sa fii atenian, adica cetatean. Din anul 451, legea lui Pericle a hotarat ca pentru a fi atenian trebuia sa fii nascut din tata si mama atenieni; in anumite cazuri particulare dreptul de cetatenie putea fi dobandit sau pierdut; 2.trebuia sa fii major. Majoratul se dobandea la 18 ani prin inscrierea in registrele demei, dar cum majoritatea tinerilor efectuau 2 ani de armata, ei participau la Adunare decat de la 20 de ani. Din fericire la Adunare nu se prezenta decat o parte din populatie. In anul 431, Atena avea in jur de 42.000 de oameni, care nu ar fi incaput toti pe Pnyx, dealul unde aveau loc intrunirile Ecclesiei. Majoritatea aveau ceva mai bun de facut sau nu veneau pentru a nu se plictisi, astfel ca Pnyxul rareori cuprindea mai mult de doua-trei mii de oameni. Ecclesia se intrunea la inceput decat o singura data pe pritanie, adica de zece ori pe an. Inmultindu-se problemele ce trebuiau discutate, s-au mai fixat alte trei sedinte regulate pe fiecare pritanie. Dupa definitia pe care i-o da Aristotel in secolul al IV-lea, dar care este valabila pentru secolul precedent, suveranitatea, kyria, cuprinde dreptul poporului de a hotari pacea si razboaiele, de a lega sau a rupe aliantele, de a face legile, de a hoatari pedeapsa cu moartea, exilul si confiscarea averii. Ecclesiei ii reveneau deci: 1.relatiile exterioare; 2.puterea legislativa; 3.partea cea mai importanta si in special partea politica a puterii judiciare, subintelegandu-se ca pricinile pe care nu le retine, ajung la tribunale emanand direct din popor 4.controlul puterii executive, in realitate numirea si supravegherea tuturor magistratilor. Adunarea nu ingaduia ca pasiunile si capriciile sa o ia inaintea traditiilor si intereselor permanente al cetatii. Poporul suveran se aseza el insusi sub suveranitatea legii. Impunandu-si aceasta disciplina, el obtinea pretioase avantaje. Avea un mijloc imprescreptibil de a-si repara greselile si ingaduia oamenilor de stat invinsi sa faca apel la popor. Facea sa dispara din legi, in masura in care era posibil, contradictiile si obscuritatile, in asa fel ca, printr-o clarificare treptata a textelor, ajungea sa nu aiba nevoie de jurisconsulti. Supunandu-se acelei graphe paramonom, democratia ateniana avea sa-si gaseasca cea mai frumoasa rasplata: ea facea ca orice incercare de a distruge constitutia pe cai constitutionale sa fie zadarnica si nu lasa partidului oligarhic alta alternativa decat revolutia. Nici Cei Patru Sute si nici Cei Treizeci nu puteau accepta o astfel de institutie; dar triumful democratiei i-a dat consacrarea suprema. Consiliul Pentru ca demos-ul sa poata lua hotararile, era necesar ca munca sa fie pregatita, ca decretele sa fie formulate, conform regulilor, inainte de a-i fi prezentate pentru ca el sa poata vota pe texte precise si intelept cantarite. Pe de alta parte, el nici nu putea sa lucreze in permanenta pentru a asigura in detaliu executarea vointelor sale si pentru a supraveghea administratia publica si nici sa duca negocierile cu reprezentantii puterilor straine. El tebuia deci sa delege cu suveranitatea sa un corp investit cu putere deliberativa si plasat in fruntea puterii executive. Acesta este corpul pe care atenienii il chemau Consiliu, Boule, si pe care il considerau ca fiind prima magistratura, prima arche a republicii. Daca exista, deci anumite lucruri care, in constitutia ateniana, amintesc de sistemul reprezentativ al parlamentelor moderne acestea nu trebuie cautate in Ecclesia ci in Boule. Cand Clistene a inlocuit vechiul Consiliu al Celor Patru Sute, prin acela al Celor Cinci Sute, el i-a dat o organizare care, usor schimbata in 501 i.Hr., a durat timp de secole. Cele cinci sute de scaune de consilieri erau impartite intre deme, proportional cu importanta lor, 50 pentru fiecare trib. Se poate spune, deci, pe drept cuvant, ca Boule este marele Consiliu al comunelor. Membrii Consiliului erau alesi prin tragere la sorti, prin „hazardul bobului”, dintre demotii mai varstnici de 30 de ani care isi depun candidatura. Totusi, pentru a putea candida, era necesar ca, inainte, sa isi fi consacrat un an intreg treburilor politice. Cei care se gaseau in comitetul de conducere al Consiliului se numeau pritani. Ca si Ecclesia, Boule nu putea lucra fara intrerupere timp de un an. Pentru rezolvarea treburilor curente si pentru pregatirea lucrarilor sale, avea deci nevoie de o comisie care sa lucreze permanent, adica de un comitet de conducere. Astfel pritania era exercitata de fiecare trib, la randul sau. Pentru fiecare o zecime din an. Comisiei permanente a Consiliului ii reveneau mai multe atributii. Boule se punea in legatura cu Ecclesia, cu magistratii si cu simplii cetateni, cu ambasadorii si cu crainicii straini, prin intermediul pritanilor. In caz de urgenta ei convocau Consiliul, adunarea si strategii. Ii introduceau in Consiliu pe aceia pe care poporul sau ei insisi ii socoteau vrednici de a fi ascultati. Ei aveau la dispozitia lor forte politienesti nu numai pentru a mentine ordinea in Consiliu si in Adunare, ci si pentru a opera arestarile cerute de delictele grave ce aduc prejudicii cetatii. La ordinul Adunarii, erau insarcinati, ca fiind imputerniciti de Boule, sa-i trimita pe strategi tribunalelor spre judecare si sa vegheze la restituirea sumelor imprumutate de stat. In secolul al IV-lea i. Hr., Boule nu a mai jucat un rol la fel de important in afacerile interne. Fara indoiala ca poporul era nevoit sa se adreseze ei pentru relatiile externe. Dar in toate celelalte activitati Boule va fi direct subordonata Adunarii poporului; iata motivele pentru care Aristotel, ce lua in considerare numai viata interna a cetatenilor nu se insela cand declara ca a plati Adunarea insemna a slabi Consiliul. Magistratii Nici chiar cu ajutorul Consiliului sau permanent, poporul nu-si putea pune in aplicare vointele decat incredintand o parte din suveranitatea lor unor magistrati. Intre functiile publice se pot distinge magistraturile propriu-zise, de ordin guvernamental sau politic (archai) si functiile pur administrative (epimeleiai), lasand la o parte functiile subordonate (hyperesiai) ce puteau fi incredintate atat metecilor si sclavilor cat si cetatenilor. Delegatia de suveranitate conferea inaltilor magistrati, in limitele atributiilor lor, urmatoarele puteri: dreptul de a actiona spontan in conformitate cu legile ce le dadeau aceasta imputernicire sau de a consulta Adunarea sau Consiliul in vederea unor noi hotarari; dreptul esential de a comanda si de a lua masuri obligatorii, drept care il implica si pe acela de a pedepsi pe delincvent cu o amenda al carei maxim varia, dupa natura magistraturii, de la 50 la 500 de drahme, sau de a-l anunta tribunalelor pentru o pedeapsa mai mare; competenta judiciara in anumite cauze, competenta ce nu mai comporta dreptul de a decide, ci numai pe acela de a primi plangeri de a face cercetarile si de a prezida sedintele tribunalului. Dat fiind ca puterea magistratilor emana din suveranitatea populara, principiul democratic cerea ca ea sa poata fi detinuta de orice cetatean. Deci nici un cetatean nu a fost exclus de la onoruri oricare ar fi fost originea sau averea sa. Numirea magistratilor se facea prin tragere la sorti. Incepand din secolul al V-lea, tragerea la sorti devine procedeul democratic, prin excelenta si ea ii desemneaza pe toti magistratii care nu trebuie alesi dupa ideile lor politice sau dupa aptitudinile lor. Areopagul compus din 9 arhonti, la care Clistene adaugase pe al zecelea (secretar), corespunzator celor 10 triburi, reprezenta un organism al vechiului regim aristocratic, care in noile conditii ale democratiei si-a restrans prerogativele la unele functii religioase, organizarea funerariilor nationale pentru cetatenii Atenei cazuti in lupta sau in instructia unor procese referitoare la straini. Colegiul celor 10 strategi - organism ales de Adunarea Poporului pe criterii de competenta si nu prin tragere la sorti, de aceea strategii puteau fi realesi de mai multe ori. Functia esentiala a acestor strategi era de aparare a statului, exercitand totodata o influenta deosebita in toate domeniile cetatii. Din randul celor 10 strategi, unul era ales prim-strateg, cum a fost Pericle, care a indeplinit mai multi ani aceasta functie, fiind de fapt conducatorul recunoscut al Atenei. Comparativ cu alti functionari, strategii nu dadeau rapoarte anuale in fata Adunarii Poporului, dar ei puteau fi judecati si pedepsiti in caz de infrangeri militare sau tradare. Justitia Tribunalul cu jurati (hellaia) era instanta judiciara suprema, emanatie a Adunarii Poporului, care administra justitia (cu exceptia unor cazuri ramase in competenta Areopagului). In componenta tribunalului intrau 6.000 de jurati, trasi la sorti din propunerile inaintate de cele 10 triburi ateniene, fiind ulterior repartizati diverselor tribunale in asa fel incat nici acuzatii si nici acuzatorii sa nu cunoasca componenta juriului respectiv. Tribunalul judeca diverse procese, cu exceptia celor intrate in competenta Adunarii Poporului sau a Areopagului, insa judecatorii si avocatii nu aveau pregatire de specialitate, lipsa de profesionalism a justitiei ateniene genera carente mari legate de arbitrariul ce insotea deciziile instantei. In timp ce Atena si-a etalat stralucirea in sfera creatiilor filosofice si artistice, pe plan juridic, lipsa unor principii unitare de drept, a unui cod de legi sistematizat, remarca G.Glotz, evidentia inexistenta harului juridic al atenienilor. Aspectul formal al justitiei in Atena era determinat si de faptul ca in instanta nu exista procurorul in calitate de acuzator public, initiativa acuzarii era lasata la latitudinea oricarui cetatean, situatie prin care s-a incurajat delatiunea, mai ales ca delatorul era recompensat cu bani. Delatorii de profesie (sicofantii) devenise o categorie parazitara ceea ce evidentia inca o lacuna importanta in existenta democratiei ateniene, confruntata in sfera justitiei cu un numar de procese ingreunate de cele mai arbitrare si stupide proceduri de judecata. Progresul justitiei ateniene, comparativ cu justitia babiloniana, era incontestabil legat de suprimarea “legii talianului” sau de renuntarea la pedeapsa colectiva, sustinand necesitatea raspunderii personale pentru fapta savarsita. Din prezentarea succinta a atributiilor institutiilor specifice democratiei ateniene se constata, pe langa amatorismul (diletantismul) celor care indeplineau functii publice si limitele constitutiei din Atena care au generat amalgamarea autoritatii legislative cu cea executiva, precum si a celei legislative cu cea judecatoreasca. Teama grecilor de a nu lasa treburile publice ale statului in seama unui guvern reprezentativ a condus la structurarea unui sistem politic in care fiecare cetatean avea posibilitatea sa ajunga in cele mai inalte functii de conducere pentru un anumit timp. In epoca clasica democratia ateniana asigura insa doar unei minoritati de cca. 40.000 de cetateni dreptul de a guverna o populatie de peste 500.000 locuitori, cat avea Atena in timpul lui Pericle, ceea ce evidentiaza imperfectiunea acestei democratii. Democratia in Atena clasica, in ciuda faptului ca era apanajul unei minoritati de cetateni si prezenta diverse carente functionale, intruchipa in premiera pe plan istoric idealul libertatii si responsabilitatii civice a omului. Astfel, libertatea glorificata de Pericle in viata politica a Atenei, bazata pe impartialitatea legilor, pe competenta si prestigiul moral a celor ce aspirau la demnitati publice, justifica modelul democratic al atenienilor pentru celelalte cetati grecesti. Dimensiunea esentiala a prestigiului democratiei ateniene in epoca clasica se afla, mai ales, in sfera creatiilor culturale cand Atena a devenit scoala recunoscuta de intreaga lume greceasca a antichitatii. Bibliografie: Gustave Glotz à „Cetatea greaca” Gheorghe Radu à „Curs <<Cultura si civilizatie>>” Microsoft Encarta Encyclopedia CD 2002 Deaconescu Adrian Razvan Grupa CB 311
