NAPOLEON BONAPARTE (1769-1821)
Campania din Rusia, 1812
La 15 mai 1768 Republica Genova vindea regelui Frantei drepturile asupra insulei Corsica. In luna august a aceluiati an, Ludovic al XV-lea proclama alipirea insulei la Franta ; corsicanii iti exprima vehement protestul si, sub conducerea lui Pasquale Paoli, conducatorul insulei, se vor opune soldatilor francezi, dar vor fi infranti in batalia de la Ponte Nuovo.
Aceasta se intampla in luna mai a anului 1769, cu trei luni inainte ca Napoleon Bonaparte sa vada lumina zilei la Ajaccio intr-o familie de mici nobili corsicani. Mai tarziu va spune: 'M-am nascut in vremea cand patria mea pierea'.
La varsta de nou ani si opt luni Napoleon va fi inscris ca bursier la Scoala Militara din Brienne le Chateau. Inca de mic se va distanta de colegii sai atat prin apartenenta sa insulara cat si prin starea sa materiala. Intr-o scrisoare adresata tatalui sau el arata ca daca nu i se pot asigura mijloacele de a se sustine in mod onorabil, ar fi mai bine sa fie readus acasa. 'Prefer sa fiu primul muncitor intr-o fabrica decat artistul dispretuit intr-o academie'.In scrisoarea citata a tanarului de 13 ani este cuprins sentimentul acelei mandrii care nu il va parasi toata viata.
Elevul Bonaparte al Scolii Militare din Brienne va fi selectionat cu scopul de a obtine o pregatire superioara la Scoala Militara din Paris. In scurta vreme se va afirma ca primul matematician din scoala. Profesorii sai ii prevedeau un viitor stralucit: 'Corsican ca nationalitate si caracter va ajunge departe daca imprejurarile il vor favoriza'.Va parasi scoala cu gradul de sublocotenent de artilerie. Cu regimentul la care fusese repartizat va face diferite manevre prin Franta meridionala. In aceasta perioada il va citi pe Plutarh, Platon, Cicero, Herodot, precum si Montesquieu, Voltaire, Rousseau. Napoleon l-a simpatizat pe Jean Jaques Rousseau, i-a apreciat ideile, dar nu i-a fost discipol niciodata, reprosandu-i sever ca promite oamenilor o fericire irealizabila.
Cu ideile iluministilor va intampina Revolutia Franceza din anul 1789, declaradu-se de acord cu principiile promovate de aceasta. Aproba cu entuziasm decretele din 4 august 1789 ale Adunarii Nationale Constituante care aboleau vechiul regim, deoarece disparea si decretul din 1780 al contelui de Segur, ministrul de razboi din aceea vreme, decret ce limita accesul micii nobilimi doar la grade inferioare. La 14 iulie 1791 in Paris, pe Champ de Mars, alaturi de regimentul sau, va jura 'sa apere patria contra dusmanilor din afara si dinauntru ' si 'sa nu asculte decat de ordinele Adunarii Nationale ' . Intre 1791 si 1793 va promova in Corsica ideile revolutiei, vazand in acestea o modalitate de a realiza independenta insulei sale natale. In urma unor conflicte avute cu generalul Paoli, reantors din exil, Napoleon va parasi Corsica indreptandu-se spre Franta.
Revenirea in Franta are loc in momente de maxima tensiune cand, dupa ghilotinarea girondinilor, Franta era guvernata de montagnarzi, in frunte cu Maximillien Robespierre.
Rampa de lansare a lui Napoleon va fi orasul Toulon. In noaptea de 27 spre 28 august 1793 fortele contrarevolutionare rasculate deschid portile orasului englezilor. Revolutionarii vor institui un asediu care se dovedeste ineficient. Napoleon va fi numit comandantul artileriei asediatorilor. Planurile lui fiind apreciate, Napoleon primeste mana libera pentru a le aplica, acest lucru ducand la 17 decembrie la cedarea orasului de catre trupele engleze. Aici incepe cariera militar a lui Napoleon, acesta fiind numit in decembrie 1793 general de brigada. In vara lui 1794 are loc caderea lui Robespierre iar generalul Bonaparte este arestat fiind suspectat de legaturi cu acesta. Va fi achitat dar va fi totusi marginalizat. Il vor readuce in scena evenimentele de la 13 Vendémiaire (5 octombrie 1795) , cand se va face extrem de util Directoratului (noua formula de guvernare instaurata la 27 august 1795), prin reprimarea unei revolte monarhiste in Paris.
La sfarsitul lui octombrie va prelua de la Barras functia de comandant al armatei din interior. La 2 martie 1796 primeste comanda armatei din Italia. Urmeaza o campanie fulgeratoare contra Piemontului si Imperiului Habsburgic pe care le invinge si le impune pacea semnata la 17 octombrie 1797 la Campo Formio, dupa care vine randul Republicii Venetiene sa fie invinsa.
Directoratul ii propune lui Bonaparte o noua expeditie in Irlanda, pe care acesta insa o refuza. Campania se va termina in august 1798 cu un esec. Atunci Directoratul si acorda comanda campaniei din Egipt. Flota sa va fi distrusa la Abukir, la 1 august 1798, de catre amiralul Horatio Nelson. Francezii pierd stapanirea Mediteranei, iar armata din Egipt devine prizoniera cuceririlor ei. Cu toate acestea, Napoleon organizeaza Egiptul si ii bate pe turci in Siria. Bonaparte se va intoarce la Paris la inceputul lui octombrie 1799. Dupa ce isi asigura sprijinul majoritatii Directoratului si a Consiliului Batranilor, Napoleon va intreprinde la 19 Brumar (10 noiembrie) o lovitura de stat impotriva Consiliului Celor Cinci Sute.
Bonaparte, devenit Prim consul, va impune tarii o constitutie autoritara. Urmeaza a doua campanie in Italia care se incheie cu pacea de la Lunéville din anul 1801. Un an mai tarziu va fi ales printr-un plebiscit consul pe viata. Dupa doi ani, la 18 mai 1804, Senatul il va proclama pe Napoleon Bonaparte ca Imparat al francezilor.
Devenit Napoleon I, instituie ca forma de guvernare monarhia constitutionala ereditara si realizeaza o serie de reforme. Intre timp razboiul cuprinde o buna parte din imperiu ; Naploeon ii va invingein 1805 la Austerlitz pe austrieci si rusi, iar in 1806, la Jena, pe prusacii lui Frederick II, acesta ramanand doar cu Prusia Orientala. Urmeaza blocada continentala impotriva englezilor tinterzicerea comertului dintre statele europene si Anglia) si dupa tratatul de la Tilsit din 1807, tratat de alianta intre Rusia si Franta prin care Rusia se angaja sa respecte blocada, Napoleon se va consacra edificarii marelui Imperiu francez ; va porni un nou razboi contra Spaniei (1808-1814) cu scopul de a impune acesteia respectarea blocadei. Pe de alta parte, Rusia, avand nevoie de marfurile engleze va incalca aceasta blocada. Ca represalii, Napoleon va anexa la imperiu ducatul de Oldenburg, al carui suveran se inrudea indeaproape cu tarul Alexandru. Din acest moment atat Rusia cat si Franta se vor pregati de razboi.
Revolutiile burgheze din Anglia, America de Nord si mai ales din Franta au avut un impact deosebit asupra popoarelor aflate sub dominatia celor trei mari imperii: Tarist, Otoman si Habsburgic. Tarile romane se gaseau sub dominatia Imperiului Otoman Moldova si Tara Romaneasca sau erau anexate Imperiului Habsurgic (Transilvania). In anul 1787 Imperiul Tarist incorporeaza teritoriul dintre Bug si Nistru, ajungand pentru prima data la granita cu Moldova, iar tratatul ruso-turc incheiat la Iasi in ianuarie 1792 preciza ca Nistrul va forma linia de demarcatie dintre imperiile otoman si rusesc.
Raspandirea ideiilor revolutiei franceze in intreaga Europa si rasturnarile spectaculoase de valori aduse prin razboaiele napoloniene contribuie la intensificarea luptei pentru independenta a popoarelor din sud-estul european. In acest context, marcat de actunile antiotomane ale grecilor si sarbilor, se nasc noi sperante de eliberare nationala in randul principatelor romane. Romanii vor adresa memorii atat puterilor antiotomane din jur cat si lui Napoleon asteptand de la acesta atat sprijin pentru eliberarea de sub suzeranitatea otomana cat si pentru unirea Moldovei si Tarii Romanesti.
In 1806 izbucneste un nou razboi ruso-turc pentru suprematia in Marea Neagra, in acest razboi luand parte alaturi de armatele ruse si unitati militare romanesti. Adresandu-se divanelor celor doua tari romanesti, tarul Alexandru declara ca le va pazi de toate relele care ameninta pamantul lor. Vagile promisiuni erau insamenite sa justifice ocuparea principatelor romane, pe care le-a folosit ca baza economica a razboiului. In plus, in tratatul de la Tilsit Napoleon si Alexandru cadeau de acord ca in cazul in care in razboiul ruso-turc Poarta nu va accepta mediatia Frantei, cele doua guverne sa actioneze impreuna asupra ei , anexandu-si toate proviincile Imperiului Otoman din Europa. La intrevederea de la Erfrut din septembrie 1808, Napoleon si-a dat consimtamatul ca dupa incheierea pacii Imperiul Tarist sa cuprinda Moldova si Muntenia. In articolul cinci al acordului franco-rus se arata: 'Inaltele parti contractante se angajeaza sa considere drept conditie absoluta a pacii cu Anglia ca ea sa recunoasca Finlanda, Tara Romaneasca si Moldova ca facand parte din Imperiul Rus'. In articolul opt se prevedea: « Imparatul Napoleon recunoaste numita reunire si hotarele Imperiului Rus in aceasta parte extinse pana la Dunare ».
Apogeul imperiului napoleonean este atins in anii 1810-1811, dar tot acum incepe si declinul sau. Blocadacontinentala istoveste serios Anglia, dar aplicarea ei starneste greutati din ce in ce mai mari. Relatiile dintre Franta si Rusia se vor inrautati si mai mult : daca in 1789 francezii vor fi fost vazuti ca un popor dornic de libertate, in mai putin de douazeci de ani situatia este complet inversata - pe de o parte Napoleon se considera suveranul Europei, iar pe de alta parte Alexandru prezinta ca un eliberator al popoarelor. Cei doi sunt de acord sa restaureze Polonia, dar fiecare se gandeste sa o faca in beneficiul sau. Pentru Napoleon , marele ducat al Varsoviei este un avanpost de unde poate sa ameninte, dar in acelati timp sa se apere si de aceea marele ducat nu poate fi obiect de negociere.
In primele luni ale anului 1812 , aparitia unui razboi intre cele doua imperii fiind din ce in ce mai evident, Alexandru a cerut urgentarea pacii cu Turcia pentru a nu fi confruntat cu un razboi pe doua fronturi. Rusia va accepta astfel Prutul ca granita intre cele doua imperii, semnand cu Turcia la 28 mai 1812 pacea de la Bucuresti.
Pentru protectia frontierei estice a imperiului, la inceputul anului 1811 Napoleon avea numai 50 000 de oameni in ducatul Varsoviei si aproximativ 45 000 in garnizoanele din Germania. Rutii puteau conta pe o armata de 240 000 de oameni, iar Alexandru se gandea si la ajutorul polonezilor, care laolalta cu cei 50 000 de prusaci i-ar fi permis sa avanseze spre Oder fara prea mari dificultati. Acest plan a fost respins atunci cand polonezii au refuzat sa i se alature lui Alexandru, in ciuda asigur(rilor date de acesta privind refacerea Poloniei; cu toate acestea Napoleon a r(mas in alert( in vara lui 1811, si pl(nuia inca din august al acestui an sa inceapa campania din Rusia in iunie 1812.
In decembrie 1811 Napoleon avea asigurat sprijinul Austriei ; de asemenea, prin tratatul semnat in februarie 1812 intre Napoleon si regele Frederick al Prusiei, acesta din urma se declara de acord cu traversarea tarii sale de catre Marea Armata franceza, se obliga sa furnizeze provizii armatei si sa ii trimita lui Napoleon cateva contingente de soldati. Napoleon se baza de asemenea pe sprijin din partea Imperiului Otoman , cu care Rusia se afla in r(zboi in anul 1812, dar semnarea acordului de pace de la Bucure(ti anula aceste sperante. Napoleon si-a indreptat gandurile si spre Suedia condusa de Bernadotte, fost ministru de r(zboi in vremea directoratului, ales in august 1810 ca principe mostenitor al Suediei ; dar ofensandu-l pe Bernadotte prin ocuparea Pomeraniei Suedeze in ianuarie 1812, acesta a realizat un tratat de neagresiune cu Rusia in aprilie 1812.
Spre sfartitul lui februarie 1812 diferite parti din Grand Armee s-au indreptat spre frontiera dintre Prusia Orientala si Rusia, situata pe raul Niemen, unde vor ajunge in iunie.
Invadarea Rusiei a inceput la 24 iunie 1812, cand armata franceza a primit ordin sa traverseze raul Niemen. In campania din1812 Napoleon a avut sub comanda una din cele mai mari forte pe care le-a vazut vreodata Europa. Aceasta armata numara 453 000 de soldati la trecerea Niemenului, ulterior adaugandu-li-se altii, astfel ca aproximativ 612 000 de oameni s-au aflat in Rusia in timpul campaniei. Dintre acestia mai putin de 200 000 erau francezi, ceilalti fiind contingente italiene, germane sau belgiene provenind din teritoriile supuse, sau aliati - Prusia si Austria contribuiau fiecare cu cate 30 000 de soldati.. Contingentele care nu erau alcatuite din francezi erau destinate scopurilor secundare; varful de atac al invaziei fiind alcatuit numai din trupe franceze.
Napoleon si-a impartit fortele in mai multe armate. Armata principala, aflata sub comanda sa, era protejata de inca douarmate auxiliare destinate sa apere flancurile si spatele armatei principale. Armata comandata de Napoleon cuprindea 227 000 de oameni ; flancul drept se afla sub comanda lui Eughe ; extrema dreapta se afla sub comanda lui J(r(me iar ariergarda era asigurata de de contingentul austriac condus de Karl Schwarzenberg ; pe extrema stanga erau Macdonald si Yorck cu un contingent pruso-polon de 40 000 de soldati. De cealalta parte, armata rusa era alcatuita din 118 000 de soldati aflati sub comanda lui Barclay de Tolly, inca 40 000 sub comanda lui A.P. Tormasov si cateva mii de cazaci aflati in spatele raului Bug ; in nord Wittgenstein se indrepta spre Dvina cu 25 000 de oameni (o buna parte din ofiterii superiori rusi era de origine germana, mai ales prusaci, si franceza).
Totusi din cauza fortei superioare a lui Napoleon rusii se vor retrage. Ajuns la Vilnius (Vilna) in 28 iunie 1812 Napoleon se va indrepta spre Vitebsk, avand de gand sa imparta armata rusa in doua ; manevra esueaza iar Napoleon se indreapta spre sud-est. La 16 august are loc batalia de la Smolensk, intre Napoleon si Barclay. Napoleon il va invinge pe Barclay si se va opri la Smolensk de unde va chema intariri din Franta. Intre timp Wittgenstein va fi infrant in batalia de la Polotk iar Schwartzenberg va castiga batalia de la Gorodecino.
Napoleon se va indrepta spre Moscova, dar la 17 august Barclay este inlocuit cu veteranul Kutuzov si noul comandant al fortelor rusesti decide sa nu abandoneze orasul ; francezii ajung in fata pozitiilor detinute de Kutuzov in jurul satului Borodino la 5 septembrie 1812. Ziua urmatoare este dedicata pregatirii armatelor si cercetarii terenului. Batalia efectiva are loc pe 7 septembrie ; rusii invinsi se retrag inspre raul Nara iar Napoleon va intra in Moscova la 14 septembrie. Ajuns aici, Napoleon nadajduieste sa-l constranga pe tar sa incheie pacea. Dar Alexandru se identifica cu poporul sau - nici o pace nu este posibila cat timp strainii incalca pamantul Rusiei. Napoleon ezita intre a continua razboiul cu trupele ce si ramasesera, sau a se retrage. In ambele cazuri, amenintarea venea nu numai de la rusii lui Kutuzov dar si de la iarna care se apropia, trupele franceze neavand mijloacele de a-i rezista.
In aceste conditii Napoleon decide de-abia la 19 octombrie sa se retraga, indreptandu-se spre apus. Prima intentie a lui Napoleon a fost de a se indrepta spre Kaluga spre a face un lung ocol pentru a se aproviziona dintr-un teritoriu nepustiit, dar Kutuzov si inchide calea la Maloiaroslavet in 24 octombrie 1812 si il determina sa se retraga pe cel mai scurt drum, efectivele armatei ne mai fiind suficiente pentru a da fara riscuri o batalie - in acest noiembrie fortele lui Napoleon scazusera la 55 000 de soldati. La 6 noiembrie prima furtuna de zapada surprinde armata franceza, fiind urmata de geruri teribile si crivat. Rusii inconjoara coloanele infometate. Trebuie date lupte deznadajduite la Krasnoe si la Berezina pentru ca francezii sa-si croiasca o cale. Mai mult de atat, la 5 decembrie Napoleon paraseste armata din Rusia pentru a fi prezent in Franta, unde complotul generalului Malet a dezvaluit cat de fragil era regimul imperial, cat de putin pregatit era pentru a rezista la esecuri. Cand ramasitele armatei trec din nou peste Niemen, la 31 decembrie, nu mai sunt decat vreo 20 000 de oameni.
Infrangerea lui Napoleon in Rusia a avut loc din mai multe cauze, una dintre ele fiind subestimarea adversarului - Napoleon se astepta ca intreaga campanie sa dureze 30 de zile. Un alt esec al lui Napoleon l-a constituit slaba organizare a transportului de provizii spre Marea Armata, aceasta suferind de foame si boli, mai ales in in timpul retragerii. Prevazand o campanie fulger, Napoleon nu a tinut cont de iarna ruseasca, aceasta luandu-l prin surprindere si decimand si mai mult numarul trupelor franceze
Dupa insuccesul campaniei din Rusia a urmat infrangerea suferita in campania din Germania din 1813. Franta este infranta iar Napoleon abdica la 6 aprilie 1814 si este exilat pe insula Elba. Napoleon se va reintoarce in Franta in mai 1815 guvernand Franta timp de 100 de zile.
Pierzand batalia de la Waterloo (18 iunie 1815) Napoleon va abdica pentru a doua oara la 22 iunie, fiind exilat pe insula Sfanta Elena unde va muri la 5 mai 1821. Ramasitele sale vor fi readuse in Franta in 1840 si vor fi depuse in Domul Invalizilor din Paris.
Bibliografie :
1. Jaques Maudelaine - Istoria Frantei ( volumul 2 ) ;
2. Magazin Istoric - nr. 10/1969, nr 11/1969 ;
3. Mircea Musat ; Ion Ardeleanu - De la statul geto- dac la statul roman unitar ;
4. Enciclopediae Brittanica ;
5. Le petit Larousse en couleurs, 1995.
