Milescu Spatarul
Una dintre cele mai interesante figuri ale veacului al XVII‑lea, reprezentand un amestec bizar intre cultura orientala si ideile Renasterii, este a invatatului aventurier Nicolae Milescu.
S‑a nascut la mosia parinteasca din regiunea Vasluiului in iunie 1636. Tatal sau, grec din Peloponez, care prin insuratoarea sa cu o romanca castigase rangul de boier moldovean, l‑a trimis la "scoala cea mare" din Constantinopol, unde Milescu a avut ca profesor pe vestitul G. Blassios. Unii cred ca a studiat si la Universitatea din Padova. Fiind "prea invatat si carturariu", caci stia, pe langa romana si greaca, si latina, italiana, slavona si turca, el a devenit, dupa intoarcerea in tara "gramatic", apoi "spatar" si, sub G. Ghica, pe care l-a urmat in Tara Romaneasca, "mare spatar". Influenta lui Milescu a crescut in special in timpul domniei lui Stefanita (1659-1661), fiul lui Vasile Lupu, care fusese si el elev la "scoala cea mare" din Constantinopol, si care, dupa marturia lui Neculce, "giuca chiar carti cu dansul". Trecand cu Grigore Ghica (1660-1664) in Muntenia, i se incredinteaza insemnatul post de agent diplomatic (capuchehaie) pe langa Poarta.
In anii tineretii petrecuti in tara el a vizitat manastirile si s‑a documentat pentru micul sau tratat Istoria despre sfanta icoana a preasfintei noastre srapane Nascatoare de Dumnezeu, scrisa in 1655 la manastirea Neamtu. Este preocupat de chestiunile teologice inca din tinerete. De interes este urmatoarea fraza, relevata de C. C. Ghiurescu: "Dumnezeu se zice pre limba greceasca teos, iara pre limba latineasca deus, iara rumaneste se chiama Dumnezeu, care nume este luat de la latinie, in ce chip si mai jumatate de limba rumaneasca a luat de la Latini". Lucrarea cea mai insemanta pe care Milescu a dat-o in romaneste, si care este in acelasi timp o dovada despre activitatea sa neobosita de scriitor, este traducerea Bibliei din greceste. Se pare ca aceasta prima traducere completa a Cartii sfinte a servit de temelie Bibliei lui Serban Voda.
Nu se cunosc exact cauzele care au dus la dizgratierea tanarului boier, ajuns atat de repede la un rang inalt si la atata bogatie, incat era cunoscut de toti pentru luxul in care traia. Dupa pedeapsa primita - taierea zgarciului care desparte narile nasului - se pare ca Nicolae Milescu, supranumit de atunci Carnul, conspirase impotriva Domnului de a carui protectie se bucurase.
Milescu a plecat din tara. A petrecut un timp la Berlin, la curtea marelui elector Friedrich Wilhelm. Apoi s-a indreptat spre Stettin, in Pomerania. Aici a intalnit pe fostul sau domn Gheorghe Stefan, in exil, care l-a trimis in 1666 la Stockholm, unde scria in latina carti lamuritoare asupra ortodoxismului. In anul urmator e trimis la Paris, sa solicite ajutorul lui Ludovic al XIV-lea. Invitat sa ia parte la discutiile asupra "transsubstantiatiei", ce pasionau pe teologii timpului, el scrie in greaca si latina opusculul Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens.
In 1671 Milescu pleaca in Rusia, unde a stat pana la moartea sa (1708). La inceput era traducatorul oficial al tarului, care-l insarcina cu traducerea din greaca in slavona a unor scrieri cu continut variat, mai ales compilatii greoaie istorice si teologice, care dovedesc marea eruditie a boierului roman. Din aceasta vreme dateaza si un dictionar rusesc-latinesc-grecesc, din nefericire pierdut. A scris chiar si versuri in limba slava. Reprezentant al curentului grec la curtea tarilor, el compune in ruseste un faimos pamflet in care se straduia sa dovedeasca superioritatea culturii si limbii grecesti asupra celei latine. Totusi, spre sfarsitul vietii, atras de curentul sustinut de Petru cel Mare, devine aparatorul culturii apusene.
In 1675 tarul Rusiei il insarcina sa plece cu o misiune in China, spre a culege informatii asupra acestei tari si asupra drumurilor ce duc la ea. Descrierea calatoriei sale prin Siberia si jurnalul sau de calatorie, precum si scrisorile trimise tarului au o valoare mai mare decat insasi Descrierea Chinei, care e mai mult o prelucrare a operei iezuitului Martini, la care Spatarul a adaugat capitole noi. Scrierile lui, traduse din ruseste in greceste, treceau drept izvor principal pentru cunoasterea Asiei, iar harta pe care a lucrat-o a fost intrebuintata de geografii ulteriori. Contemporanii, printre care si Leibnitz, il considerau o autoritate in chestiunile referitoare la Extremul Orient. In notele sale nu-si ascunde starea sufleteasca; una dintre cele mai miscatoare se refera la impresia lasata de raul Ienissiei: "e atat de frumos, incat iti vine sa crezi ca esti in Moldova!".
Dragostea pentru tara a dovedit-o si cand a procurat de la patriarhul Moscovei o tipografie pentru mitropolitul Moldovei Dosoftei. Nicolae Milescu a fost adesea mijlocitor intre tar si trimisii tarilor romane; el nu si-a uitat tara de bastina niciodata.
