Istoria Craiovei
Orasul
Craiova este situat in centrul Olteniei, in Valea
Jiului. Teritoriul fiind intre muntii Carpati, Dunare si Olt, cu un relief
armonios, bogat in flora, fauna si resurse minerale, plasat intr-o zona de
interferenta carpato-danubiano-ponto- balcanica, exista dovezi ale existentei
omenesti inca din perioada cuaternarului.
Arheologic si istoric sunt atestate civilizatiile
pre-tracica, traco-getica, geto-dacica, daco-romana bizantina. Inca din
neolitic (6000-2500 i.e.n.) exista in zona Craiovei una dintre cele mai vechi
si stralucitoare civilizatii din S-E Europei, cele din Grecia si
Din epoca metalelor (2500 - 2000 i.e.n.) se pastreaza obiecte lucrate in arama,
iar din epoca bronzului s-au descoperit ceramica, unelte si arme, plus un complex funerar la Isalnita.
Una dintre cele mai importante asezari geto-dacice de pe raza Craiovei s-a
numit Pelendava, iar dupa cucerirea romana din 102 e.n. a fost construit un castru alaturi de care s-a dezvoltat o asezare civila.
Prima atestare documentara a acestei asezari umane
dateaza din anul 225, iar descoperirile arheologice si numismatice dovedesc ca
in Pelendava viata era prospera.
Dupa anul 275, cind Imperiul Roman renunta la Dacia Traiana, o buna parte din
Oltenia, inclusiv Craiova de astazi, ramine sub stapinire efectiva pina in prin
422 - 447 cind au avut loc atacurile hunilor. La sfirsitul sec. V, stapinirea
romano-bizantina revine in nordul Dunarii si va dura
pina la sf. Sec. VI. Monedele, ceramica de import,
descoperite pe raza Craiovei dovedesc existenta in acea vreme a schimburilor
comerciale cu lumea romano-bizantina.
In ultimele decenii ale secolului al XV-lea, s-a infiintat Marea Banie de
Craiova care, in scurt timp a devenit a doua institutie politica importanta,
dupa domnie. Mihai Viteazul, a fost Mare Ban al Craiovei si, in acea perioada,
orasul era important centru economic si militar.
O contributie importanta a avut
Si in 1848 Craiova a fost unul dintre centrele revolutiei, fiind aleasa drept
locul de intrunire a guvernului provizoriu, inainte ca acesta sa ajunga la
Bucuresti, iar in 1857 a jucat un rol hotaritor in alegerile pentru Adunarile
ad-hoc ce au dus la Unirea Principatelor Romane din 24 Ianuarie 1859 prin
alegerea si in Tara Romaneasca a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.