Exploatarea pamantului Stadiul in care se afla agricultura secolului al II-lea i.e.n. asa cum apare in epoca lui Cato, atesta efortul pentru sporirea productiei, mai ales pe baza unei stricte disciplinari a lucratorilor. Nu se pune problema ameliorarii tehnicilor de exploatare. Munca umana ramane fundamentala; nu se prevede nici o masina, nici o perfectionare a plugului, care ramane vechiul aratrum primitiv, tras de boi si tragand brazde sub apasarea bratelor lucratorului. Principala preocupare a lui Cato, se indreapta spre dezvoltarea vitei de vie, spre ameliorarea speciilor, spre altoirea pomilor fructiferi, adica spre culturi rentabile care alimentau pietele urbane. Insa celalalte culture si mai ales cea a graului erau neglijate pentru ca aduceau castiguri mai mici. Pe termen lung, se tinde spre specializarea agriculturii italice si spre subordonarea aprovizionarii oraselor-in deosebi Roma- fata de importurile indepartate. Vechiul echilibru al economiei rustice incepe sa se degradeze si cum piata vinului, a undelemnului si a fructelor nu este fara limite, cea mai mare parte a pamantului ramane in seama crescatorilor de vite. Intradevar, cresterea vitelor nu reclama aceeasi atentie precum cultivarea graului; ea poate fi incredintata unor lucratori mai putin experimentati si in special sclavilor. Varro este cel care recomanda crearea unor crescatorii de lux: nu atat de gaste si de gaini, cat si de pauni, cocori, fazani, marmote, mistreti si de toate speciile de vanat, care se consumau la Roma insasi de catre aristrocratia din municipii. Casele si gradinile romane Pe marile proprietati, centrul domeniului era villa. La obarsie, villa era casa de locuit a proprietarului, adaptata nevoilor culturii agricole. Colible pastorilor de pe Palatin, cu armature lor de lemn, cu acoperisul lor de paie, cu peretii de chirpici, au fost foarte curand inlocuite de case facute din piatra. Aceste case nu aveau decat o singura camera; Cea care va deveni mai tarziu tablinum, in locuinta romana clasica unde traiau stapanul si copii sai. Uneori mici chilii sprijinite de zidul curtii serveau drept locuinte pentru servitori sau ca staule pentru vite. La tara , locuinta s-a completat cu o gradina pentru zarzavat, care se intindea in spatele asa numitului tablinum si care avea legatura cu o curte interioara printr-un culoar ce mergea de-a lungul acestui tablinum. Ulterior s-au adaugat incaperi noi pe masura nevoilor. Dupa un timp villae rusticae concepute pentru gospodarirea domeniului, au devenit curand prea modeste pentru romanii bogati care au creat un tip arhitectural nou, villa suburbana, mult mai somptuos unde ei veneau sa-si petreaca ragazul lasat de indeletnicirile citadine. Aceleasi peisaje de pe pictura pompeiana, unde se intrevad siluetele vilelor rustice, ne arata poate chiar mai staruitori, case de odihna. Fiecare civilizatie iubeste natura in felul sau. Mai presus de toate romanilor le placeau tufisurile umbroase, izvoarele, grotele in stanca si gradinarilor elaborasera o intreaga arta a peisajului natural, in care se conjugau artificial si primitivismul calculate. Gradinarii romani au fost cei care au inventat dimensiunile artistice ale merisorilor si in general ale arbustilor cu frunzele necazatoare. Astefel gradina semnifica intreaga natura in omnipotenta sa. Parcurile romane posedau izvoarele si fantanile arteziene specifice tipului baroc de gradina. In mijlocul gradinii se sapa adesea un canal lung, cu poduri si pavilioane gratioase sau pergole. Gradinile romane evocate de autorii romani reprezentate pe fresce, au exercitat o influenta directa asupra grdinilor moderne. Acestea au fost recreate ca sa raspunda exigentelor cele mai profunde ale sesibilitatii omenesti.
