FUNCTIA DE REPREZENTARE A LOCUINTEI Locuinta, prezenta in viata comunitatii umane inca din paleolitic, poate fi definita in functie de aspectele sale economice, arhitecturale, sociale, estetice, etc. Dar, poate mai important decat orice definitie este modul in care aceasta serveste omului si cerintelor sale specifice. Complexul concept de “ locuire ” poate fi cu greu surprins in totalitatea sa. Definirea sa presupune analiza legaturii indivizibile dintre locuinte, dotari si amenajari socio-culturale, incluzand toate aspectele functionale, economice, estetice cat si cele social-reprezentative ale fenomenului. In contextul acestor aspecte, se evidentiaza raportul dintre functie (continut) si cadru (forma) specific asezarilor umane aflate in continua dezvoltare. Inainte de toate locuinta reprezinta, dupa cum afirma si Le Corbusier, “un invelis care raspunde anumitor cerinte si stabileste raporturi juste intre ambientul cosmic si fenomenele biologice umane”, si mult mai mult decat aceasta. O parte dintre functiunile legate de satisfacerea cerintelor biologice sunt masurabile. Insa analizand omul intr-un context mai larg, cum este cel social, descoperim o serie de valente noi ale locuintei, grupate in “functia de reprezentare”. Pe baza analizei si cunoasterii procesului evolutiv a constructiei de locuinte putem surprinde aspectele functiei de reprezentare a complexului rezidential, functie prin care locuinta contribuie activ la afirmarea conditiei umane. Gradul de satisfacere a cerintelor nu este raportat numai la locatar ci comparat si cu limitele colectivitatii din care el face parte. Rezulta o scara valorica care reflecta alcatuirea acestei colectivitati si precizeaza pozitia sociala a individului considerat. Dorinta perpetua de evidentiere a propriei personalitati, de recunoastere publica a locului ocupat in comunitate isi poate gasi in amplasare, imaginea exterioara si amenajarea locuintei un larg camp de manifestare. De Lauwe precizeaza, referindu-se la valentele de reprezentare, ca “fiecare obiect are o valoare relativa si posesia sa ofera beneficiarului nu numai un avantaj material, ci si un motiv de consideratie sociala… Aceasta este legata de nevoia de comunicare si de relatii colective”. Caracterul de reprezentare al locuintei s-a manifestat inca de la inceputul organizarii sociale a oamenilor. Arhitectura este insasi imaginea omului, cu toata variabilitatea lui de forme, de dibacie tehnica, de mijloace de comunicare cu ceilalti oameni, in evolutia din ce in ce mai complexa. Din totdeauna oamenii au facut diferenta intre asa-zisul container si spatiul propriu-zis locuit si personalizat de om. Intr-o prima perioada cand cadrul construit de om nu capatase suficienta autonomie in raport cu natura inconjuratoare, cand dimensiunea redusa a colectivitatilor si mijloacele materiale modeste limitau decalajele sociale, caracterul de reprezentare al locuintei avea o accentuata incarcatura simbolica ( ex.: orasul religios – Babilon ). Marimea, amplasamentul, stabilitatea in spatiu si orientarea cladirilor din asezarile primitive se supuneau unor credinte mitice legate de succesiunea anotimpurilor sau traiectoria soarelui, ca si cum respectarea ordinii cosmice ar putea transfera comunitatii propria permanenta si armonie. Intr-un oras medieval, ordinea urbana este raportata la biserica, sistem feudal si artizanat. Fiecare plan urban era proiectia nemijlocita a obiectivelor clerului, a nobilimii feudale sau a breslei negustoresti. Un prim efect l-a constituit conturarea in orase a unor zone diferentiate din punct de vedere al categoriilor de locuinte, de dotari si amenajari, reflectand direct structura sociala a comunitatii. Evident, conturarea cartierelor s-a desfasurat cronologic, tinand seama de valoarea terenului, de elementele naturale, istorice sau functionale corespunzatoare. O data in plus, spatiul de locuit apare ca un limbaj prin care oamenii de aceeasi cultura comunica intre ei. Spre deosebire de valentele de reprezentare ale exteriorului, amenajarile interioare, mai putin statice, inregistreaza cu fidelitate devenirile sociale ale locuintei. Deoarece o locuinta nu poate corespunde la nesfarsit posibilitatilor si aspiratiilor unei familii, trecerile de la o categorie sociala la alta sunt de regula insotite si de schimbarea domiciliului. Amprenta proprie intiparita in aranjarea locuintei de catre individ si familia sa uneori de-a lungul catorva generatii depinde in mare masura de statutul de folosinta al acesteia. Astfel, marea majoritate a familiilor prefera sa foloseasca o locuinta proprie, separata de cea a vecinilor – casa unifamiliala pe lot. Proprietatea asupra unei case stimuleaza familia in exprimarea amprentei specifice. Se vorbeste chiar despre “mandria de proprietar”, locatarul proprietar fiind in mai mare masura interesat de vecini si vecinatati decat chiriasul. Afirmatia lui De Lauwe potrivit careia “indivizii care nu au un domiciliu fix nu pot avea o viata acceptabila in societate – ei sunt mai mult ori mai putin respinsi” poate fi considerata general valabila. In final se constata extinderea caracterului de reprezentare de la individ la intreaga comunitate, caracterizata printr-o oarecare omogenitate: rolul de reprezentare se manifesta asadar pe doua planuri: individual si colectiv. Situatia este mai buna pentru indivizii din zone cu locuinte proprietate personala. Arhitectura unei locuinte de acest fel insa, oricat de valoroasa nu prezinta interes decat daca presupune posibilitatea integrarii intr-un tesut urban. Locuinta este astfel mijloc de comunicare, facilitand contacte intre diferite grupuri de oameni. Datele difuzate astfel se pot constitui intr-un model care, odata insusit conduce la realizarea unor obiecte cu trasaturi asemanatore sau identice. Preocuparea mai mult sau mai putin constienta a locatarului pentru valorile reprezentative sta deci la originea rolului informativ si formator al locuintei. Nu s-a insistat niciodata destul asupra faptului ca locuinta constituie in ochii beneficiarului un univers simbolic, a carei functie esentiala este de a oferi acestuia posibilitatea de a actiona liber asupra unui spatiu intim cu care sa se identifice profund. Loc pentru intimitatea familiala, locuinta face parte dintre acele obiective privilegiate gratie carora poate fi exprimata personalitatea fiecaruia. Sunt case care iau valoarea unei fizionomii ale carei amintiri raman intiparite in memorie. Zidita dupa placul si pentru nevoile anumitor oameni, fiind hotarul firesc al unui grup uman restrans casa capata un suflet pe care adesea nici schimbarea proprietarului nu-l poate alunga. Bibliografie: Peter Derer – Locuirea urbana Le Corbusier – Mod de a gandi urbanismul Laurian Radu – Urbanismul FUNCTIA DE REPREZENTARE A LOCUINTEI Stud. Arh. an III – Moisa Cristina
