Cele mai flagrante falsuri, minciuni prin omisiune, deformari ale istoriei romanilor se afla in partile referitoare la relatiile romano-ruse si romano-sovietice. Perioada anilor 1918 – 1935 – etapa importanta in evolutia Romaniei interbelice – a retinut atentia istoricilor, economistelor, sciologilor, oamenilor politici burghezi de diferite nuante si orientari. Pozitia de clasa, conceptia idealista asupra dezvoltarii istorice, apartenenta sau simpatia fata de un stat sau altul i-au impins sa prezinte evenimentele, fie si sub aspectul istoriei politice, in mod subiectiv si unilateral, lasind in afara analizei sau explicind prin argumente minore fenomenul de puternica efervescenta politica,de deplasari si de schimbari intervenite in structura claselor, cauzele care le-au generat si mai ales continutul lor. Lovitura de stat din octombrie 1917 a determinat luarea puterii politice in Rusia de catre bolsevici. Acest eveniment a destabilizat situatia pe Frontul de Est si a inrautatit relatiile internationale.Teoretic, Rusia promova politica prevazuta in primele decrete ale noii puteri, in practica insa a incercat sa realizeze ideea revolutiei mondeale.Temporar Guvernul de la Petrograd a acceptat ideea autodeterminarii popoarelor, contind pe faptul ca acestea nu se vor desprinde de Rusia gratie trasformarilor produse de bolsevici maselor populare. S-a intimplat insa contrariul – majoritatea regiunilor care fusesera anexate anterior de Imperiul Tarist, inclusiv Basarabia, si-au proclamat independenta. Chiar daca s-ar presupune, conform versiunii istoricilor sovietici, ca la 1 ianuarie 1918 puterea ar fi trecut in Basarabia la soviete, aceasta putere s-a aflat in miinele lor doar citeva zile, deoarece la 10 ianuarie armata romanna se apropiase de Chisinau, iar la 13 ianuarie „trupele sovietice au parasit orasul si s-au retras catre Bender si Tiraspol”. 57391bxj94llu1m In astfel de imprejurari politice complicate, ca acelea care s-au creat la inceputul lui 1918 in Basarabia, chiar daca puterea ar fi fost in realitate, pentru un timp scurt,de ordinul zilelor, in miinele sovietelor, nici atunci acest fapt n-ar fi putut constitui o argumentare suficienta pentru prezentarea unor pretentii fundamentate din partea Rusiei Sovietice asupra acestui teritoriu. Pentru ca, in primul rind, aceasta putere nu era o putere reprezentativa, adica o putere instaurata de populatia Basarabiei, si in al doilea rind, ca, in fond, nu apartinea propriu-zis sovietelor acest teritoriu. Romania , stat vecin cu Imperiu Rus, a suportat consecintele negative ale evenimentelor distructive de acolo. In imposibilitatea de a-si impune dominatia asupra Basarabiei fara sustinerea din partea populatiei bastinase si din cauza prezentei armatei romane care mentinea ordinea in regiune, Lenin a declarat ruperea relatiilor diplomatice cu Romania.Insasi formularea „ruperea raporturilor diplomatice” nu este corecta, deoarece intre tarile respective nu au existat relatii diplomatice ca sa poata fi rupte.Aceasta decizie a lui Lenin era doar o tentativa a Tarii Sovietelor de a se prezenta ca o rupere recunoscuta care isi clarifica pozitia fata de Romania, si nu o stare de fapt a lucrurilor. Puterea sovietica si-a atribuit in mod nelegitim „dreptur”asupra teritoriului dintre Nistru si Prut, pentru ca dupa esecul tentativei de a bolseviza regiunea sa ceara o recompensa de la guvernul roman. Ideea de a cere Romaniei tezaurul romanesc depozitat la Moscova in schimbul recunoasterii unirii Basarabiei cu Patria Mama (propusa indirect de rusi inca in mai 1919) a fost refuzata de oficialitatile de la Bucuresti. Situatia se explica prin faptul ca guvernul roman nu privea Basarabia ca pe o regiune anexata, ci ca pe un teritoriu istoric romanesc. Acceptarea tranzactiei propuse ar fi permis ulterior guvernului de la Moscova sa sustina ca regiunea a fost cumparata de statul roman, ceea ce ar fi fost o denaturare flagranta. xl391b7594lllu Pozita Romaniei fata de Rusia a fost apreciata de primul ministru, Al. Vaiada-Voievod, intr-o declaratie publicata pe urmatoarele coordonate: Romania nu se afla in stare de razboi cu Rusia, nu va savirsi nici un act de agresiune impotriva acesteia, dar isi va apara granitele cu toate fortele sale; in ceea ce priveste problema Basarabiei, Romania o considera ca fiind definitiv rezolvata, prin vointa in octombrie 1917, ianuarie si martie 1918, in virtutea dreptului de autodeterminare. Izbucnirea razboiului polono-sovietic la 25 aprilie 1920 a creat o noua situatie internationala pentru Romania.Franta a propus Bucurestiului sa intre in rozboi alaturi de polonezi, dar guvernul Averescu a refuzat. Cunoscind atitudinea Parisului , Moscova a actionat in vederea incheierii unui acord cu Romania, pentru a evita o posibela alianta a acesteia cu polonezii. Pericolul unei astfel de coalitii a determinat Rusia sa fie mai loiala fata de Romania si sa-si modeleze un nou comportament. Diplomatia romana a urmarit cu atentie situatia interna a Rusie pentru a-si putea forma un anumit comportament. M.Arion, prim-secretar al legatiei din Berlin, informa ministrul de Externe Take Ionescu ca in noiembrie 1920 fortele bolsevice ar fi elaborat, dupa infringerea suferita pe frontul polonez, un proiect de reorganizare serioasa a Armatei Rosii,care,fiind acceptat de L. Trotki, ar fi pus deja in aplicare. Armata s-ar fi pregatit pentru un viitor atac impotriva Asiei sau Poloniei si Romaniei. Acest proect cuprindea un intreg sistem de reorganizare, masurile principale fiind urmatoarele: elemetele mai putin sigure urmau a fi demobilizate si trimise la vatra; elementele docile urmau a fi demobilizate, formind, in baza lor, detasamente de munca supuse unei discipline severe, pentru a fi utilizate in industria militara; incadrarea elemetelor absolut sigure in corpuri de elita pentru a asigura paza in centrele mari si sustine regimul sovietic in interior; formarea trupelor de lupta exclusiv din chinezi mercenari, recrutati de agentii bolsevici trimis in China. Acesti combatanti trebuia atrasi prin salarii mari, prin absoluta libertate a jafului si prin independenta organizarii lor militare. Autoritatile romane nu erau cointeresate sa inceapa convorbiri oficiale cu guvernul sovietic. N. Iorga mentiona:”Cum putem trata cu bolsevicii, daca ei atitea pretentii nejustificate fata de noi si sunt surzi la orice argument al nostru?Ei nu pot fi convinsi de nimic daca ideea vine in contradictie cu propriile lor idei”. Diplomatia romana era prudenta si suspicioasa fata de promisiunele rusilor.D.Ciotori, insarcinat cu afaceri al Romaniei in Londra, spunea ca rusii nu vor recunoaste si nu vor adera cu nici un pret la tratatul privind Basarabia semnat la Paris, pentru urmatoarele motive: a)”ei cred ca, indata ce Romania ar avea semnatura lor, n-ar mai accepta niciodata sa discute pacea cu Rusia; b) semnarea acestui tratat ar insemna ca guvernul de la Moscova s-ar supune „necoditionat hotarirelor Intelegerii, pe care ei insa n-o recunosc si cu care se afla in razboi”. La 31 ianuari 1920, Al. Vaida-Voievod a delegat pe D.N. Citori sa duca tratative noeficiale cu reprezentanti ai guvernului sovietic, urmind ca apoi sa se convoace o conferinta romano-sovietica. La Copenhago, in zilele de 9-14 februarie, s-au dus tratative intre D.N. Citori si M.M. Litvinov, reprezentantul Rusiei Sovietice.Delegatul roman, in numele guvernului, a propus ca la conferinta care va avea loc sa figurezeca obiectiv principal recunoasterea oficiala de catre guvernul sovietic a intrarii Basarabiei in componenta Romaniei, precum si restituirea tezaurului roman.Ca urmare a acestor discutii, la 24 februarie 1920, Cicerin, comisarul pentru afacerile straine al R.S.F.S.R., releva in telegrama adresata lui Vaida ca „guvernul sovietic al Rusiei considera ca toate problemele litigioase dintre cele doua tari pot fi solutionate pe calea tratativelor de pace si ca toate chestiunele teritoriale pot fi rezolvate prin buna intelegere”. La 26 februarie 1920, Consiliul de Ministri, la care a participat si seful Marelui Stat-Major, generalul Prezan, ca si N.Iorga, P.Bujor; presedinti ai celor doua camere, I.Maniu, presedintele Consiliului Dirigent din Transivania, s-a pronuntat pentru normalizarea relatiilor cu Rusia. In anii 20,oficialitatile romane au declarat ca nu se afla in stare de razboi cu Republica Rusa, timp ce Moscova insista asupra inceperii unor negocieri de pace, si nu a convorbirilor de reglemntare a raporturilor dintre cele doua parti. In cazul daca se accepta formularea „trative de pace”, Rusia ar fi obtinut un nou „pretext„ pentru a afirma Basarabia a fi ocupata de armata romana in urma operatiilor militatre impotiva statului sovietic. Romania a refuzat asemenea negocieri , nedorind sa schimbe recunoasterea Marilor Puteri pe o posibela recunoastere a hotarelor sale de catre un guvern nerecunoscut pe plan internatioanal Semnarea acordului din 28 octombrie 1920 de catre Anglia, Franta, Italia si Joponia, prin care Romaniei i se recunosteau drepturile asupra Basarabiei, a fost un esec politic pentru R.S.S.F. Rusa , deoarece chestiunea hotarului de la est al Romaniei a fost discutata fara de ea . Rusia s-a rezolvat, intrucit a fost ignorata . Diplomatia bolsevica s-a straduit sa creeze o asa numita „problema basarabeana”.Convorbirile ulterioare au scos in evidenta litigiile de fond intre cele doua parti. Lipsa rezultatelor Conferintei de la Viena nu a insemnat ca U.R.S.S. si Romania au refuzat in principiu sa reglementeze relatiile reciproce. Ambele state au interprins actiuni in acest sens, depunind eforturi in vederea normalizarii starii tensionare ce s-a creat dupa aprilie 1924. Situatia externa a Romaniei era dificila din cauza vecinatatii directe cu U.R.S.S., care considera o parte din teritoriu national roman un litigiu, creind astfel pericolul instabilitatii hotarului pe Nistru. Pentru a rezista in noul context, cind U.R.S.S. isi intarea pozitia internationala, Romania si-a extins raporturile cu alte state in vederea protejarii statu-quo-ului teritorial. In cursul anului 1921 a continuat corespodenta diplomatica dintre guvernul Romaniei si al Rusiei Sovietice in vederea convocarii unei conferinte romano-sovietice. In telegrama trimisa lui Cicerin la 8 ianuarie 1921, Take Ionescu se pronunta pentru convocare unei conferinte romano-sovietice, solicitindu-se ca guvernul sovietic sa instiinteze in prealabil guvernul roman „despre acele chestiuni care... trebuie sa serveasca ca obiect al negocierilor intre ambele tari”. In raspunsul sau, Cicerin arata la 16 ianuarie ca „guvernul sovietic ia cu placere act de declaratia” la Take Ionescu „cu privire la atitudinea pasnica si corecta a guvernului roman fata de Republicele Sovietice Rusa si Ucraineana” si asigura ca „Republicii Ruse ii este cu totul straina orice intentie de imixtiune in afacerile interne ale Romaniei sau de astilitatea fata de ea si este ferm hotarita sa nu impieteze cu nimic asupra relatiilor pasnice stabilite actualmente intre Rusia Sovietica si Romania. In telegrama se sublinia ca la proectata conferinta se pot discuta toate problemele pendinte intre Rusia Sovietica si Romania, dar ca guvernul sovietic ar fi dispus sa se linieze la solutionarea chestiunilor practice cele mai urgente, ca stabilirea relatiilor comerciale si problemele referitoare la navigatia pe Nistru. In acelasi timp, referindu-se la pozitia Romaniei, V.I. Lenin arata la 6 februarie 1921: „Au mai ramas unele state ,ca Romania, care n-a incercat sa lupte impotriva Rusiei... Se intelege ca, daca Romania nu s-a hotarit sa porneasca razboi intr-un moment favorabil pentru ea, apoi acum, dupa ce la noi a fost complet lichidat frontul lui Vranghel, e si mai putin probabil ca ea sa se incumete sa faca acest pas”. Conferinta preliminara a avut loc la Varsovia in octombrie 1921, a carei menire era sa pregateasca conferinta la nivel inalt. Discutiile au esuat. „Guvernele romane de atunci – se arata intr-o nota-siteza a Ministrului Afacerilor Externe – n-au inteles a duce acele tratative la bun sfirtit, pe de o parte din cauza interventiei guvernului francez, pe de alta parte din cauza impresiunii ca regimul sovietic era precar si ca titlul ce l-am obtinut de la dinsul n-ar fi recunoscut de viitorul regim rusesc, in sfirsit si din teama ca reluarea relatiunilor cu Sovietele va intesifica primejdia comunista interna. Tratatele de pace incheiate in anii 1919-1920 consfinteau vointa popoarelor de a-si fauri state nationale sau de a-si desavirsi unitatea de stat, asa cum au fost Romania, Polonia, Iugoslavia si Cehoslovacia. La inceputulul anului 1923 s-a agravat situatia pe Nistru. Penru a se rezolva problema conflictelor in aceasta zona, la 5 august 1923, la Tiraspol, s-a intunit comisia ruso-romana. In instructiile primite de delegatia rusa se arata ca la negocieri va trebui sa se evite prin toate mijloacele decizii si formulari care ar putea duce direct la recunoasterea de catre Rusia a cursului Nistrului drept frontiera intre U.R.S.S. si Romania. La 20 noiembrie 1923, la Tiraspol a fost semnat primul acord incheiat intre Romania si Uniunea Sovietica, in care s-au indicat masurile si procedeele pentru prevenirea si aplanarea confictelor pe Nistru. La 9 decembrie, M. Litvinov mentiona intr-un interviu acorda ziarului „Izvestia” ca in cadrul tratativelor rusii au respins orice formulari care chiar si indirect ar putea fi interpretate ca o recunoastere de catre rusi a liniei de demarcatie existente drept frontiera reala intre Romania si U.R.S.S. . Pentru a-si reglementa relatiile cu vecinii din est, Romania a intervenit pentru asocierea de state din Mica Intelegere. Relatiile statelor din Antanta Mica au fost in evolutie. Daca in anii 1921 – 1924 acestea nu-si coordonau actiunele in chestiunea sovietica, atunci in perioada ulterioara ideea stabilirii in bloc a raporturilor cu U.R.S.S. devine dominanta. Guvernul de la Moscova a incercat sa slabeasca Mica Intelegere prin scindarea acesteia, propunind Cehoslovacieie si Iugoslaviei semnarea unor acorduri favorabile, pentru a izola Romania. In cazul daca Romania raminea de una singura in „chestiunea rusa” atunci Uniunea Sovietica ii putea impune conditii greu de realizat. Desi in 1928 statele Micii Intelegeri au hotarit sa-si coordoneze actiunele in privinta U.R.S.S., decizia nu a fost respectata complectamente de parti – la Bucuresti s-a hotarit „de a nu se grabi”. Situatia s-a modoficat o data cu venirea la conducerea M.A.S. a lui N.Titultescu, care a schimbat tactica „asteptarii” prin cea a „actiunii” Desi in 1928 Cehoslovacia isi asumase obligatia de a media tratativele romano-sovietice,guvernului de la Moscova nu i-a convenit o asemenea situatie si a incercat sa inlocuiasca medierea cehoslovaca cu una turco-cehoslovaca. Situatia se explica prin faptul ca U.R.S.S. era in relatii de prietenie cu Turcia, iar aceasta, la rindul sau, se bucura de incredere la Bucuresti. Protocolul Litvinov a constuit baza judiciara a raporturilor dintre U.R.S.S. si Romania in 1934, desi in 1930 – 1931 U.R.S.S. incerca sa impuna Romaniei un acord prin care sa se recunoasca existenta „problemei basarabene”, dind posibilitate Moscovei de a pune in pericol stabilitatea hotarului pe riul Nistru. In 1934 este incheiat pactul de organizare a Antantei Mici, prin care alianta devine mai stabila, ceea ce a condus la atenuarea agresivitatii U.R.S.S. vizavi de Rominia. Cu prilejul Conferintei Dezarmarii de la Geneva, in zilele de 2 – 3 iunei , s-a intrunit Consiliul Permanent al Micii Intelegeri, care a hotarit sa se treca la actiuni concrete pentru stabilirea relatiilor diplomatice cu Uniunea Sovietica. La 9 iunie, la Hotel des Berdue, in salonul ministrului roman, N. Titulescu s-a aflat impreuna cu M. Litvinov, E. Benes, B. Jetvic precum si cu ministri Romaniei,Cehoslovaciei si Iogosloviei la Societatea Natiunilor. Au fost semnate actele necesare relatiilor diplomatice normale dintre Romania si Cehoslovacia cu U.R.S.S. . Guvernul iugoslav urma sa aplice decizia Consiliului Permanet al Micii Intelegeri la momentul considerat oportun. Evenimentul din 9 iunie a fost apreciat de cele mai de vaza personalitati romane. I. Inculet mentiona ca este important pentru o tara sa fie in raporturi, daca nu amicale, atunci cel putin normale, cu toti vecinii ei.” Prin actul de la Geneva, sa speram, se pune inceputul unei amicitii adevarate intre Romania si Rusia Sovietica, deoarece nu exista intre aceste tari interese contradictorii”. Romania era hotarita sa stabileasca relatii diplomatice cu U.R.S.S. doar in cazul recunoasterii de catre aceasta a stabilitatii hotarului de est. Dorinta Cehoslovaciei de a urgenta stabilirea relatiilor cu Moscova a influientat deciziile Bucurestiului,care a fost nevoit sa faca acelasi pas (fiind partner de bloc), fara a aplana definitiv divergentile cu U.R.S.S.. Stabilirea raporturilor diplomatice intre Romania si U.R.S.S. a fost un eveniment contradictoriu, intrucit, pe de o parte, reprezenta un factor pozitiv in contextul politic european, statele recunoscindu-si reciproc suveranitatea teritoriala,iar pe de alta parte, problemele existente intre cele doua state nu putea fi apreciate ca epuezate. Schimbul de scrisori inre ministrii Afacerilor Straine, la 9 iunie 1934,contineau formulari vagi care permiteu manipulare cu textul,intrucit nu se preciaza ca Romania este recunoscuta in hotarele existente. In felul acesta, Moscova avea posibilitatea sa faca interpretari proprii, insistind asupra pretentiilor teritoriale. In cadrul convorbirilor particulare romano-sovietice, autoritatile de la Moscova promiteau recunoasterea oficeala a hotarului pe Nistru. Aceste promisiuni erau facute cu scopul de a atrage Romania in negocierile oficiale, pentru ca apoi sa-si modifice actiunele si sa declare pe arena internationala ca oficialitatile romane refuza reglementarea relatiilor dintre cele doua parti (negocierile de la Viana, Riga ect.). Reprezentantii U.R.S.S., in cadrul discutiilor particulare,au recunoscut drepturile Romaniei asupra Basarabiei. Autoritatile de la Bucuresti n-au abordat la modul serios convorbirile neoficiale,intrucit ele nu obligau partile sa-si asume careva obligatiuni. Intentionind sa ceeze o permanenta stare de insecuretate in Romania, Rusia sovietica a desfasurat in presa o campanie propagandistica bine organizata pentru a crea impresia unui posibil atac organizat din partea Romaniei. Plasarea informatiei in presa era insotita de actiuni de sabotaj si de concentrari militare la hotar, pentru a tine in incordare Romania. Evenimentile care au urmat dupa 1934 au demostrat ca puterea sovietica a fost in asteptatrea momentului oportun pentru a rapi din trupul Romaniei teritoriul dintre Nistru si Prut. Stabilirea raporturilor diplomatice in 1934 a permis stabilirea legaturilor pe mai multe planuri, desi nu a inlaturat divergentele principale existente intre cele doua parti. La 23 iunie 1940, in conditiile in care ostilitatile de pe frontul de vest al celui de-al doilea Razboi Mondial intrasera in faza lor decisiva, Guvernul Uniunii Sovietice, profitind de totala izolare internationala a Romaniei,anunta pe partenerul sau Germania nazista, ca U.R.S.S. intensioneaza sa-si satisfaca pretentiile teritoriale fata de Romania si sa obtina teritoriul Basarabiei, extinzindu-si revedicarile si asupra Bucovinei Catre sfirsitul zilei de 26 iunie, intelegerile dintre U.R.S.S. si Germania privitoare la rapirea de catre Uniunea Sovietica a Basarabiei si nordului Bucovinei, erau incheiate, urmind ca fortele si mijloacele de realizare a acestui plan de cotropire sa intre in actiune. In ziua de 26 iunie 1940, la ora 22.00, V. Molotov, comisar al afaceriloe externe al U.R.S.S., l-a primit la Kremlin pe ministrul roman la Moscova Gh. Davidescu pe care il invitase la acea vreme tirzie pentru a-i remite nota ultimativa privind evacuarea Basarabiei si nordul Bucovinei. Dupa lungi dezbateri, la Bucuresti s-a ajuns la concluzia ca, nefiind posibela o rezistenta prelungita, bazata numai pe forte romanesti, in lipsa oricarui ajutor din afara, ultimatumul sovietic nu putea fi respins. Documente Telegrama lui Nicolae Titulescu in legatura cu negocierile intre Romania si U.R.S.S. (Geneva, 24 iulie 1932) Strict confidential. Cu rugamintea a se transmite M.S. regelui. Doresc sa lamuresc din nou si pentru ultima data pozitiunea Romaniei in chestiunea pactului de neagresiune cu Sovietele si a liniei de conduita ce trebuie sa se urmeze. Reamintesc greseala facuta de Romania de a accepta sa negocieze cu Sovietele fara sa profite de pretioasa ocaziune pe care o oferea interesul Sovietelor de a avea semnatura aliatilor nostri Franta si Polonia pentru a cere ca conditiunea in interesul comun, regularea definitiva a chestiunei Basarabiei in favoarea noastra. Reamintesc greseala Romaniei de a fi acceptat sa negocieze cu Sovietele fara sa fi detinut cel putin asigurarea ca in nici un caz Polonia nu va semna fara noi. [...] De aceea, nimic mai periculos pentru interesele romanesti ca fata de interventiunea doctorilor politici straini, cari cred ca cu o schimbare de cuvant s-a realizat si o schimbare de situatiune, Romania sa nu fie armata cu o conceptiune clara a situatiunei si a intereselor ei in ansamblul problemei. In adevar, ceea ce Sovietele voiesc sa se obtina prin semnarea unui pact de neagresiune cu Romania este recunoasterea din partea noastra a “litigiului basarabean”. [...] Si voi conchide spunand ca pentru mine, la aceasta chestiune, directivele mari sunt urmatoarele: 1) Un act folositor desigur, un act inutil da, un act daunator nu. 2) Romania nu poate fi considerata izolata fata de Rusia atata timp cat are Pactul Kellogg si ii da toata insemnatatea lui, pact care o asociaza in fata Rusiei nu cu cateva state limitrofe, dar cu lumea intreaga. 3) Politica externa a unei tari se face prin aprecierea rationala a punctului de vedere national, prin ferma si demna aparare a lui in cadrul international, iar nu prin iscalituri date din teama de a te diferentia, iscalituri cari pot sa vrajeasca azi, dar care leaga maine. Relatiile romano-sovietice. Documente 1917-1934, Nicolae Titulescu despre principiile politicii externe a Romaniei in 1936/a> Nu dau dreptul nimanui din afara sa se amestece in treburile noastre launtrice; cer dimpotriva ca directivele politicii noastre interne sa fie pur romanesti. Cu aceasta conceptie si in acest spirit am condus politica externa a tarii si afirm ca i-am asigurat o independenta, cu privire la inrauririle din afara, care Dar tocmai pentru ca vreau ca romanul sa fie stapan la el acasa, doresc sa gaseasca el singur, in plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru pastrarea unitatii noastre nationale. Am considerat ca porunca interna romaneasca, ca unul din cele mai bune mijloace de a pastra unitatea noastra nationala este pacea. Vreau pacea, dar nu sunt pacifist. Vreau tratate de asistenta care sa ne asigure hotarele, dar stiu ca nimic nu ni le poate chezasui mai bine ca forta noastra militara. [...] Voiesc pacea si o voiesc prin mijlocirea Societatii Natiunilor. DAR NICIODATA NU AM STABILIT SECURTITATEA ROMÂNIEI NUMAI PE BAZA PACTULUI SOCIETATII NATIUNILOR. Alaturi de el am creat tratate de alianta speciale, ca de pilda Mica Intelegere si Intelegerea Balcanica, care daca functioneaza in cadrul Societatii Natiunilor, sunt totusi complimentele lui necesare. [...] Vreau pacea. Pentru aceasta ne trebuesc aliante si amicitii cu toate popoarele fara deosebire. Declar ca oricine garanteaza hotarele Romaniei si pe acelea ale aliatilor nostri este aliatul nostru de drept. Eu nu fac o alegere intre gloantele care s-ar putea indrepta spre tara noastra. Eu vreau ca Romania sa traiasca. Si va trai, caci actiunea ei nu consista in a substitui o ostilitate unei alte ostilitati, ci in a suprapune o prietenie peste o alta prietenie. Politica noastra fata de U.R.S.S. deriva din necesitatea de a trai in buna armonie cu un vecin de 170 milioane de oameni. Nu sunt comunist: n-am impartasit niciodata aceasta doctrina. Consider insa ca o apropiere pe taramul politicii externe cu U.R.S.S., care este aliata aliatilor nostri, Franta, Cehoslovacia si Turcia, este cel mai bun mijloc de a permite tratatelor noastre existente de aliante sa-si dea plina lor eficacitate. [...] Daca toata lumea vrea pacea, atunci solutia este simpla: sa facem frontul unic al pacii. Dar daca aceasta nu se poate, si razboiul ar izbucni, apoi trebuie sa se stie ca Romania nu se poate abate in tabara acelora in care se gasesc statele care vor sporirea teritoriilor pe spinarea tarii noastre. Nicolae Titulescu, Discursuri, Protocolul semnat de Nicolae Titulescu si Maksim Litvinov privind pactul de asistenta mutuala intre Romania si U.R.S.S. (Montreux, 21 iulie 1936) 1. Asistenta mutuala in cadrul Societatii Natiunilor (ca de ex. in tratatul cehoslovac sau francez), care sa nu vizeze in mod special un stat, ci, in general, orice agresor european. 2. Intrarea in actiune a fiecareia din cele doua tari se va face numai cand Franta va fi intrat in actiune. 3. Guvernul U.R.S.S. recunoaste ca, in virtutea diferitelor sale obligatii de asistenta, trupele sovietice nu vor putea trece niciodata Nistrul fara o cerere formala in acest sens din partea guvernului regal al Romaniei, la fel cum guvernul regal al Romaniei recunoaste ca trupele romane nu vor putea trece niciodata Nistrul in U.R.S.S. fara o cerere formala a guvernului U.R.S.S. 4. La cererea guvernului regal al Romaniei, trupele sovietice trebuie sa se retraga imediat de pe teritoriul roman la est de Nistru, dupa cum, la cererea guvernului U.R.S.S., trupele romane trebuie sa se retraga imediat de pe teritoriul U.R.S.S. la vest de Nistru. Documente privind istoria Romaniei intre anii 1918 – 1944 Jurnalul lui M. M. Litvinov despre problema Basarabiei (9 februarie 1929) Relatiile romano-sovietice. Documente 1917-1934, Coordonator Dumitru Preda, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2000, pp. 282-283 Protocolul aditional secret la Pactul de neagresiune semnat de Molotov si Ribbentrop la 23 august 1939 Cu ocazia semnarii Tratatului de neagresiune dintre Reichul german si Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotentiarii semnatari din partea celor doua parti au discutat in cadrul unor convorbiri strict confidentiale problema delimitarii sferelor lor respective de interes in Europa rasariteana. Aceste convorbiri au dus la urmatoarul rezultat: [...] 3. In privinta Europei sud-estice, partea sovietica subliniaza interesul pe care-l manifesta pentru Basarabia. Partea germana isi declara totalul dezinteres politic fata de aceste teritorii. 4. Acest protocol va fi considerat de ambele parti ca strict secret. 23 august 1939 Pentru Guvernul Germaniei, Reprezentantul plenipotentiar J. RIBBENTROP al Guvernului U.R.S.S., V.MOLOTOV
Este limpede pentru oricine ca, in absenta unei autoritati supranationale permanente de constrangere, principiile si normele dreptului international - rod al efortului comun al statelor si organizatiilor internationale - se aplica datorita vointei politice a statelor, constituind una dintre manifestarile concrete ale suveranitatii si egalitatii suverane a acestora.
Astfel, daca parintele marxismului „modern", V.I. Lenin, nu avea cuvinte magulitoare la adresa dreptului international, pe care il considera „o simpla vibratie a aerului lipsita de sens", intrucat nu dispunea de un aparat tip CEKA de constrangere, urmasii sai la Kremlin au resimtit din plin izolarea Rusiei Sovietice timp de aproape 15 ani de la instaurarea regimului comunist si, dand dovada de realism si vointa politica, au reintrat pe arena diplomatica europeana si au actionat...
Desi n-a parasit nici o clipa ideea instaurarii comunismului in Europa si in lume, URSS depune eforturi si reuseste sa intre in Liga Natiunilor, adera la Pactul Briand-Kellogg, adoptat in 1928 (care interzice razboiul ca instrument de reglementare a litigiilor internationale), si actioneaza decisiv in directia adoptarii conventiilor pentru definirea agresiunii, a Conventiilor Litvinov-Titulescu cum le-a definit cunoscutul om politic si jurist francez Paul Bastid, semnate la Londra, in martie 1933.
Este cunoscut ca documentele semnate la Londra se constituie intr-un corolar al Pactului Briand-Kellogg in sensul ca interzic nu numai razboiul, ci si agresiunea, intr-o incercare de a asigura popoarelor intangibilitatea teritoriilor nationale si inviolabilitatea frontierelor. Ele contin si celebra definitie a teritoriului, prin care se intelege „teritoriul pe care o tara il are azi sub stapanire" (in cazul Romaniei este vorba si de provinciile care au fost incorporate sau unite cu tara in anii 1913 si 1918, si anume Cadrilaterul, Banatul, Transilvania, Bucovina si Basarabia).
In acest context, este important sa se reaminteasca declaratia lui Litvinov care, la un dejun oferit in cinstea sa, la 8 martie 1933, la Londra, a tinut sa sublinieze... vointa politica a tarii sale, care, semnand (o data cu Romania - n.a.) Conventia privind definirea agresorului, a demonstrat ca e „lipsita de orice dorinta de expansiune teritoriala in afara de teritoriile fixate (prin Pacea de la Versailles) si nu are nici un interes sa promoveze razboiul, ci, dimpotriva, sa-l evite".
Este, de asemenea, de observat ca majoritatea tratatelor de alianta, neagresiune, arbitraj, conciliatiune (indiferent de denumirea lor), care in perioada interbelica au avut ca obiect de reglementare aspecte care tin de dimensiunea politica, au evitat sa contravina principiilor neagresiunii si interdictiei folosirii fortei si a amenintarii cu forta, a razboiului ca instrument al politicii externe, principii care, o data adoptate prin Pactul Briand-Kellogg si Conventiile de la Londra, devenisera veritabile norme internationale cu caracter imperativ si a caror nerespectare in acordurile bi si multilaterale conduce la lovirea cu nulitatea absoluta a acestora, sanctiune ce opereaza ab initio, adica din momentul semnarii.
O singura exceptie notabila s-a produs la 23 august 1939, cand fosta URSS si cel de-al III-lea Reich de esenta nazista au semnat Pactul Ribbentrop-Molotov a carui anexa secreta, dupa cum se stie, a afectat grav fiinta nationala a Poloniei si a tarilor baltice, precum si teritoriile Romaniei si Finlandei. Desi Pactul cu anexa sa secreta, datorita continutului sau, s-a pus ipso facto in afara legii internationale, fiind deci lipsit de valabilitate inca din momentul semnarii, si a fost condamnat platonic, mai ales, in deceniul al IX-lea al acestui secol, consecintele asupra unora dintre victimele reglementarilor sale sunt mentionate, asa cum vom vedea, in cele ce urmeaza.
n-a fost niciodata depasita in trecut.
