STATUL GETO-DACILOR, STRUCTURA SI STAREA SOCIALA

STATUL GETO-DACILOR

In secolul I i.d.Hr., incepand cu Burebista, lumea geto-dacica intra intr-o alta etapa a evolutiei ei, in etapa statala. Acum se poate vorbi de prezenta unui rege la daci, in intelesuri deosebite de cele date acestei functii pentru perioada anterioara. Acum regele nu mai este atat un comandant de oaste, functie ce se va mentine in masura deosebita, cat, din ce in ce mai mult, un legiuitor, un om preocupat de probleme administrativ-civile. Regele nu mai este, ca pe vremea lui Dromichaites, de exemplu, primus inter pares. Prezenta adunarii armate langa rege, in vremea aceasta, nu mai inseamna ''democratie militara'', nu inseamna transformarea regelui intr-un sef militar doar. Incepand cu Burebista, se poate admite instituirea principiului prioritatii agnatilor la mostenirea tronului. Dupa detronarea si moartea lui Burebista statul sau a fost impartit intre fiii sau nepotii sau alte rude ale marelui rege. Este greu sa ne inchipuim ca Burebista nu a cautat, inca din timpul domniei, sa-si asigure tronul cu mostenitori de sange. Regele ajunge, in vremea statului dacic, un adevarat conducator, preocupat de toate problemele societatii, de la purtarea razboaielor si pana la ridicarea cetatilor, de la apararea clasei dominante si pana la reglementarea vietii moral-spirituale. Pretuit de popor, glorificandu-l cand si-a aparat tara, cum s-a intamplat cu Diurpaneus, supranumit Decebalus, regele nu era considerat zeu. Puterea regelui geto-dacilor nu era despotica, ci marginita, chiar controlata de un consiliu aristocratic, dar si de adunarea poporului, ca la vechii macedoneni. Un absolutism intunecat, cumplit, sangeros, de rezonanta orientala, teocratic, nu fiinta la geto-daci. Prezenta unui consiliu nobiliar, a adunarii armate, nu a impietat asupra coerentei sistemului politic din statul geto-dacic. Nu cunoastem cu exactitate ierarhia in cadrul conducerii statului geto-dacilor si, implicit, a consiliului regal. Este sigur insa ca regele incerca un control al intregului stat printr-un aparat administrativ compus, in partea sa superioara, din tarabostes.

In antichitate, pentru ca o tara sa fie considerata ca ar avea conditie de stat era absolut necesara existenta unei armate permanente. Daca pentru timpul lui Burebista nu avem date sigure (nimic nu ne opreste insa sa ne imaginam prezenta unei numeroase garzi personale pentru preintampinarea eventualelor miscari interne, pentru a domina si ridica tributul de la orasele grecesti supuse sau chiar pentru o rapida interventie la hotare), pentru epoca lui Decebal insa, avem dovezi certe despre existenta unei armate permanente. Astfel, in unul din discursurile sale Dion Chrysostomos (XII, 19), care, trecand prin Dacia lui Decebal dupa anul 87, adica intr-o vreme de liniste si pace din partea romanilor, spune ca acolo el a vazut ''peste tot sabii, lanci, peste tot cai, peste tot arme, peste tot oameni inarmati''. Tot din timpul acestui rege, stim de la Cassius Dio (LXV, 8, 5) ca una dintre conditiile pacii impuse lui Decebal de catre Traian in 102 prevedea ca regele dac ''sa predea armele, masinile de razboi impreuna cu constructorii acestor masini''. Or, o asemenea clauza echivala cu desfiintarea unei armate cu caracter permanent. Dar dovada cea mai puternica o constituie cea arheologica. Este vorba de multitudinea cetatilor dacice care, in timp de pace, aveau fiecare cate o garnizoana.

In ansamblul statului geto-dacilor un rol deosebit il juca sacerdotiul. Incepand cu Burebista, cinul preotesc geto-dacic a devenit o institutie organizata si cu functiuni social-politice foarte importante. Conducatorul sacerdotiului era marele preot al cultului zeului cel mai cinstit de catre geto-daci. Nu avem date cu privire la organizarea interna a sacerdotiului. Despre preoti putem afirma ca se bucurau de mare cinste. Marele preot era un fel de capetenie spirituala in societatea geto-dacica. Ei contribuiau, prin cultivarea si intretinerea unui anumit cult legat de ''panteonul'' pan-dacic, la intarirea unitatii politice a geto-dacilor, la pastrarea unei anume moralitati. Contributia sacerdotiului la crearea valorilor spirituale in societatea geto-dacica a fost, la vremea aceea, remarcabila intrucat el era depozitarul aproape al tuturor cunostintelor ''stiintifice''. Cu toate acestea, statul geto-dacilor nu era unul teocratic, chiar daca unii regi au detinut si functia de mare preot sau, ca in timpul lui Burebista, marele preot a avut o pozitie foarte importanta in stat.

Despre alte elemente, pe care le reclama fiinta de stat in lumea popoarelor antice, si anume: emiterea si folosirea monedei ca mijloc de schimb, existenta orasului, capitala etc. vom vorbi in paginile urmatoare.

Cu toate aspectele statalitatii geto-dacice mai sus prezentate, se poate spune insa, in final, ca acest regnum al dacilor inca nu a atins nivelul unui stat in adevaratul inteles clasic. Lipsesc multe din caracteristicile unui stat antic. Scrisul, bunaoara, este rar intalnit si in nici un caz nu exista o administratie (cu un aparat functionaresc, cu birouri, arhive) unde sa se redacteze actele si dispozitiile, sa se codifice legile, sa se tina registre etc. Despre fruntarii bine delimitate (sau constiinta acestora), despre o eventuala organizare administrativa (daca a existat), nu vem nici un fel de indicii.

Concluzia care poate fi desprinsa este ca statul dacic - ca forma de conducere, organizare, integritate etnica, centralizarea puterii, unitatea spirituala - ''se situeaza pe o treapta inferioara raportat la monarhia elenistica, isi gaseste locul la mijloc, intre monarhia elenistica si statuletele celtice'' .

1.2. STRUCTURA SI STAREA SOCIALA

Dispunem de relatari ale unor autori antici, greci sau romani, din care reiese faptul ca societatea geto-dacica, in epoca sa clasica, era structurata din punct de vedere social in mai multe stari sociale.

Numele clasei nobiliare geto-dacice il aflam in scrierile mai multor autori antici. Asa, de exemplu, filosoful-calator in Dacia, Dion Chrysostomos, ne relateaza, in ale sale Discursuri (LXXIII, 3), ca '' aici, uneori, se pot vedea oameni avand pe cap un fel de caciuli, asa cum poarta astazi unii traci, numiti geti '' . Aceeasi denumire ne-o transmite si Criton, care ii aminteste ''pe getii purtatori de pileus (caciula)''. Cea mai importanta informatie legata de numele clasei nobiliare apartine lui Iordanes ce ne transmite, de fapt, o stire raportata de Dion Chrysostomos: ''El (Dios Chrysostomos) spune ca acei dintre ei (geti), care erau de neam s-au numit la inceput tarabostes, iar apoi pileati'' .

Acesti nobili detineau pozitii foarte importante in stat: in consiliul regal, in conducerea armatei, in aparatul administrativ, dintre ei se alegea regele etc. In plan economic acesti tarabostes dispuneau de importante bunuri mobile (turme, cirezi, herghelii), erau interesati in negotul cu strainii, probabil ca aveau sclavi. Nu stim nimic insa despre relatiile lor cu cealalta stare sociala importanta - capillati, si nu putem avansa date sigure despre faptul daca tarabostes aveau mosii in proprietate privata sau le datorau regelui, iar daca le aveau nu putem preciza daca erau situate in teritoriile obstilor sau in locuri neocupate de ele.

In concluzie, acesti tarabostes constituiau o clasa nobiliara razboinica, puternica si bogata, cu un rol social important. ''Se cuvine remarcat, totusi, ca tarabostes nu se puteau manifesta despotic fata de popor, care avea inca solide drepturi politice si in vremea statului dac''.

Despre cealalta stare sociala - capillati, izvoarele vechi ne spun putine, doar Columna lui Traian fiind mai generoasa. Nu putem, din datele pastrate, sa stim numele lor geto-dacic, ci doar cel greco-latin, cum nu putem sti nici care a fost numele lor autentic de clasa. Numele lor, care nu are semnificatie sociala, este legat doar de infatisarea lor exterioara. Despre numele lor (latin - capillati, grecesc - comati), dictionarele uzuale dau insemnarea de ''pletosi'', ''cei care poarta parul in plete'', insemnare ce corespunde reprezentarilor de pe Columna lui Traian.

Majoritatea istoricilor sustin ca prin comati trebuie sa intelegem poporul de rand. Ca atare, acestia detineau pozitia dominanta in economia dacica, acoperind practic toate activitatile cunoscute, la vremea aceea, de economia Daciei libere. Nu poate fi neglijata insa participarea lor la acea adunare armata generala, cu rol politic si militar important.

Cat priveste categoria sociala formata din sclavi si captivi, se pot avansa in momentul de fata, cateva idei. In vremea statului, Dacia nu mai era o furnizoare de sclavi lumii greco-romane decat, in cea mai mare parte, sub forma captivilor facuti de armatele romane expeditionare la Dunare. Societatea geto-dacica atinsese un nivel al dezvoltarii sale economice si sociale, care sa-i permita valorificarea locala a aparentului surplus de forta de munca, iar din punct de vedere spiritual sa duca la inlaturarea practicii vanzarii ''conationalilor'' ca sclavi.

Prezenta sclavilor ca o categorie sociala integrata in economia Daciei este o realitate atestata de bune izvoare istorice. Dintre acestia, captivii de razboi constituiau o categorie aparte, cu un statut special. Ei erau siliti la cele mai grele munci, iar viata le era mereu in primejdie. Acesti captivi nu se aflau la dispozitia vreunui particular, ci in puterea regelui, a statului. Este foarte probabil ca regii daci, angajati intr-un mare efort constructiv, acordau deosebita atentie acestei componente a prazii de razboi.

Munca servila avea o anumita insemnatate in economie, dar era departe de a avea pondere asupra muncii libere in vreun domeniu. O importanta mai mare, in raport cu situatia din agricultura si mestesuguri, o aveau sclavii in constructiile de interes public, indeosebi la cetati.