Razboiul Franco-Prusac
Indata dupa victoria Prusiei asupra Austriei (1866), guvernul prusac condus de Otto von Bismark a inceput pregatirea razboiului impotriva Frantei. Aceasta datorita faptului ca, dupa crearea Confederatiei Germane de Nord, mai ramasese numai un pas pana la unirea complecta a Germaniei prin atragerea statelor din sud (Bavaria, Würtemberg, Baden si Hessa ) in confederatia care era sub conducerea monarhiei reactionare prusace.
In realizarea acestui plan, Bismark s-a lovit de opozitia lui Napoleon al III-lea, imparatul Frantei. Din cauza nereusitei politicii lui Napoleon in ultimii ani, o parte din patura conducatoare franceza era nemultumita de politica imparatului. Curentul republican se intareste si, in frunte lui, sta stralucitul orator Gambetta.
In sanul muncitorimii franceze se raspandisera tot mai mult ideile socialiste, cele mai multe sub influenta lui Proudhon si Blanqui. In ian. 1870 printul Pierre Bonaparte a ucis e gazetarul republican Victor Noir. Ca expresie a cresterii curentului republican, peste 200000 oameni iau parte la inmormantarea acestuia sub lozinca "Traiasca Republica".
Napoleon al III-lea a luat o serie de masuri represive, dar vazand ca acestea nu stapanesc curentul republican, a gasit solutia nefericita intr-un razboi impotriva Prusiei cu convingerea ca impiedicand unirea Germaniei sub conducerea Prusiei patura conducatoare din Franta se va strange in jurul lui.
In ziua de 19 iulie 1870 Franta declara razboi Prusiei. Napoleon al III a inceput razboiul desi Franta nu era pregatita. Armata nu avea nici conducerea priceputa si nici cele necesare ducerii unui razboi. Lipseau pana si hartile. Prusia era mult mai bine pregatita si numarul soldatilor prusaci era aproape dublu. Cu toata bartia soldatului francez armata franceza a suferit de la inceput infrangeri una dupa alta. La Metz si Sedan armatele franceze au fost inconjurate de prusaci. Desi un general francez a propus lui Napoleon ca sa-si croiasca drum prin lupta spre liniile franceze s-au sa piara pe campul de onoare, imparatul s-a predat cu intreaga armata renuntand la lupta si fara conditii.
Cand poporul Parisului a aflat de capitularea de la Sedan s-a rasculat sub lozinca: "vrem republica si apararea patriei".
Sub presiunea populara Gambetta unul din cei cativa deputati republicani proclama republica. Se instaureaza un guvern provizoriu care a luat numele de guvern de aparare nationala. In acest guvern au intrat si republicani printre care si Gambetta precum si multi monarhisti reactionari, printre care gen. Trochu care a preluat ministerul de razboi. Acest guvern nu era atasat maselor populare.
Muncitorimea franceza era inca slab organizata. In fata muncitorimii din Franta si Germania stateau atunci doua sarcini principale. Astfel Intermnationala I-a, intemeiata si condusa de Marx si Engels, adresandu-se muncitorilor le-a aratat ca dupa Sedan unirea Germaniei este asigurata si ca ei trebuie sa vegheze ca pacea care se va incheia cu Franta sa fie o pace dreapta. O pace fara anexari de teritorii. Aceasta era cu atat mai necesar cu cat politica razboinica a lui Bismark urmarea cotropirea si jefuirea Frantei.
Pentru muncitorime si pentru intregul popor francez amenintarea lui bismark devenise o primejdie nationala. Dupa Sedan trupele germane deschisera drumul spre capitala Frantei. Poporul trebuia deci sa-si asigura un guvern care sa apere si nu sa tradeze interesele nationale ale tarii.
Poporul francez era hotarat sa apere Franta si Parisul. Se formeaza batalioane compuse din muncitori, meseriasi,functionari si tarani.
La 19 septembrie 1870 cand Germania a trecut la asediul parisului masele populare ale Frantei erau inca in febra inarmarii gata sa-si verse singele pentru apararea patriei lor.
Gambetta la randul lui cerea organizarea apararii. Trecand in provincie organizeaza o noua armata pentru actiuni ofensive recucerind orasul Orleans. O parte din acesta armata numita armata Loarei se uneste cu armata din rasarit si sprijina orasul Belfort, care rezista astfel pana la sfarsitul razboiului.
In 31 octombrie multimea manifesteaza impotriva uneltirilor guvernului si a tradarii generalilor armatelor franceze. Grupe conduse de blanquisti incearca rasturnarea guvernului si formarea unui nou guvern revolutionar. Dar Trochu ministrul de razboi reuseste sa aresteze 60 dintre conducatorii rascoalei, dar pe Auguste Blanqui care reusise sa fuga il condamna in lipsa la moarte. Situatia economica a Parisului era grea. Se simtea mai ales lipsa alimentelor si a combustibililor. Preturile urcau vertiginos.
In aceasta situatie se afla parisul la 16 dec. cand artileria prusaca a inceput bombardarea. Guvernul se intelege la 28 ian. 1871 cu prusacii in privinta incheierii armistitiului dupa care hotareste alegeri pentru Adunare Nationala. Incepe campania electorala in care reprezentantii reactiuni folosesc fel de fel de zvonuri mincinoase pentru a desparti pe lucratori de tarani. Pangarind sentimentul patriotic al maselor de lucratori care luptau pentru eliberarea Frantei, partizanii lui Napoleon al III-lea spuneau taranilor ca lucratorii nu vor sa munceasca si ca de aceea vor continua razboiul impotriva prusacilor. Ca rezultat al acestor minciuni din 750 deputati alesi 450 erau monarhisti.
La prima sa sedinta adunarea cu astfel de compozitie refuza sa recunoasca republica. Urmarind restaurarea monarhiei. Sef al puterii executive a fost ales monarhistul Thiers, care era manat de setea de bogatie si de dispretul fata de masele muncitoare.
Adunarea Nationala care la inceput isi tinea sedintele la Bordeaux s-a mutat la Versailles. Ea nu s-a stabilit la Paris unde miscarea revolutionara era in crestere. Astfel se creaza un antagonism intre adunare si Parisul revolutionar.
In feb. 1871 poporul si-a ales un comitet central al garzii nationale in care intrau reprezentanti ai batalioanelor printre care se aflau si socialisti de vaza.
Vazand cresterea avantului revolutionar Thiers ia hotararea sa grabeasca atacul impotriva Parisului revolutionar.
