DEZVOLTAREA ECONOMICA SI EVOLUTIA SOCIALA A TARILOR ROMÂNE PÂNA LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XVI-LEA Viata economica. Agricultura. Conditiile geografice si climaterice ale spatiului locuit de romani erau favorabile popularii lui si dezvoltarii economiei bazate pe imbinarea cultivarii plantelor cu cresterea animalelor domestice, cu mestesugaritul si, in unele localitati, cu exploatarea bogatiilor subsolului. in literatura istorica s-a discutat problema corelatiei dintre ramurile economiei agrare din Tarile Romane. Unii istorici erau de parerea ca ocupatia de baza a romanilor era cresterea animalelor, iar cultivarea plantelor avea o importanta complimentara. Alti istorici (mai ales din perioada postbelica) demonstrau ca cultivarea plantelor era ramura principala a economiei, iar vanzarea granelor constituia pentru populatie principalul izvor de venituri, in lucrarile istoricilor romani aparute in ultimii ani se constata ca cultivarea plantelor si cresterea animalelor formau un sistem agrar unitar, in care aceste ramuri erau interdependente. Agricultura era ocupatia de baza a populatiei satesti, iar cele mai mari venituri producatorii le capatau de la vanzarea animalelor: vitelor mari curnute, cailor, oilor, porcilor si a produselor animaliere. in secolele XIV-XV dezvoltarea agriculturii era legata in mare masura de defrisarea padurilor si aratul pamanturilor de telina. Terenurile defrisate erau folosite in decurs de cativa ani ca aratura (de regula, trei ani), apoi ca pasuni si fanate pentru cresterea animalelor. Pamanturile arabile lasate pentru cresterea animalelor se numeau parloaga. Astfel, folosirea terenurilor era organizata sub forma de ciclu succesiv: padure-aratura (tarina)-fanat-pasune (imas). in zonele de munte era practicat pastoritul transhumant - stramutarea temporara a turmelor: iama spre campie, iar vara spre munte. 28945epo32rzc1m Pe terenurile agricole se cultivau meiul, graul, ovazul, orzul, legume (mazare, varza, ceapa, bob, sfecla, etc.), plante tehnice (canepa si in), pomi fructiferi, vita de vie. Regiunile viticole (podgoriile) cele ma» cunoscute erau: Cotnari, Harlau, Neamtul si Bacaul (in Moldova), Valcea, Mehedinti, Arges (in Muntenia), Tamova, Medias (in Transilvania). Ultima podgorie era numita '"tara vinului" (Weinland). Vinurile romanesti se exportau in tarile vecine: Polonia, Imperiul habsburgic, apoi Rusia etc. Uneltele agricole principale erau plugul cu brazdar de fier, sapa, sapaliga, harletul, coasa, secera etc. Una dintre cele mai dezvoltate indeletniciri agricole era albinaritul de padure. Documentele interne mentioneaza multe prisaci, care aduceau un venit important proprietarilor de pamant, in secolul al XV-lea in Moldova cele mai multe prisaci erau concentrate in partea centrala a spatiului dintre Prut si Nistru. Mierea si ceara erau produse importante pentru comert. Numarul mare de rauri si bazine de apa oferea largi posibilitati pentru practicarea pescuitului, care cel mai mult s-a dezvoltat in regiunile de langa mare, in bazinul Dunarii si al baltilor ei. Vanatoarea era pentru tarani o sursa suplimentara de hrana si de imbracaminte, iar pentru nobilime - o forma de distractie. pz945e8232rzzc Mestesugurile si comertul. Mestesugurile legate de prelucrarea fierului, lemnului, pielei, tesutul postavului erau practicate in gospodariile taranesti si pe domeniile feudale. Metesugurile orasenesti se dezvolta odata cu cresterea si consolidarea economiei urbane in procesul de divizare a mestesugurilor de agricultura. O mare importanta economica capata mai ales orasele din Transilvania: Brasov, Sibiu, Cluj etc. Spre sfarsitul secolului al XlV-lea in documentele moldovenesti si muntenesti sunt mentionate orasele Suceava, Baia, Siret, Hotin, Cetatea Alba, Chilia, Curtea de Arges, Campulung etc. Orasele au luat nastere la intersectia drumurilor comerciale, pe cursul apelor, pe langa cetati, manastiri. Orasele erau putin numeroase. Cei mai multi locuitori aveau Cetatea Alba (20 mii) si Brasov (10 mii). In orasele transilvanene (Sibiu, Sebes, Cluj, Oradea etc.) apar breslele -asociatii de mestesugari care practicau acelasi mestesug sau mestesuguri inrudite. Breslele aveau un statut ce stimula formele de organizare a productiei. Obiectele mestesugaresti se produceau la comanda sau erau destinate pietii. In zonele bogate in minereuri se practica pe scara larga extragerea lor. O proprietate domneasca ce aducea venituri considerabile era extragerea sarii (la Targul Trotus - in Moldova; langa Ramnicul Valcea si Targoviste - in Tara Romaneasca; la Turda, Sic, Dej - in Transilvania). Metale pretioase se extrageau in Muntii Apuseni, iar arama - la Baia de Arama din Tara Romaneasca. Formarea targurilor si oraselor a favorizat desfasurarea relatiilor comerciale. Comertul era de diferite niveluri: comert local (schimburi in interiorul unei tari romanesti sau in cadrul unei zone a ei), comert interromanesc (intre Tarile Romane) si comert extern. Pe numeroase cai de legatura existente negustorii din Moldova si Tara Romaneasca transportau in Transilvania vite, ceara, peste, grane, miere, branza, vin, piei, lana si alte produse agricole, iar de acolo procurau metale, unelte agricole, articole de uz casnic, postavuri, panzeturi, arme etc. Acest schimb, care avea un caracter permanent, a contribuit la intarirea coeziunii interne a spatiului romanesc. Prosperarea oraselor transilvanene - Brasov, Sibiu, Bistrita s.a. se datora in mare masura relatiilor lor comerciale cu Moldova si Muntenia. Drumurile comerciale interne urmau cursul apelor sau trecatorilor prin munti. Tarile Romane erau situate in calea unor drumuri comerciale internationale, care legau Europa de Vest si Centrala cu Marea Neagra si Peninsula Balcanica. Produsele romanesti erau cautate in multe tari ale Europei - in Ungaria, Polonia, Cehia, Austria, Germania, la Venetia etc. Principalele articole exportate erau vitele si produsele animaliere, ceara, mierea, pestele. Domnul Moldovei Alexandru cel Bun si domnul Tarii Romanesti Mircea cel Batran au acordat in aceasta privinta privilegii comerciale negustorilor din Liow, cu care ei puteau sa strabata in siguranta drumurile noastre comerciale. Venituri considerabile aducea domnilor Moldovei "Drumul moldovenesc", care facea legatura intre Europa de Est si Centrale cu Marea Neagra, in porturile Chilia si Cetatea Alba si-au desfasurat o intensa activitate comerciala genovezii (negustori din orasul italian Genova). Un moment important in dezvoltarea economica a Tarilor Romane l-a constituit emiterea regulata a unei monede proprii. Domnitorul Tarii Romanesti Vladislav Vlaicu (1364-1377) bate monede din argint (numite dinari, ducati, bani), iar domnitorul moldovean Petru Musat (1375-1391) bate tot moneda de argint, numita grosi, in Transilvania circula marca de argint, batuta in monetaria regelui maghiar. In secolul al XlV-lea - mijlocul secolului al XVI-lea pe piata monetara a Tarilor Romane, pe langa monedele autohtone circulau pe larg diferite monede straine de aur si argint: poloneze, unguresti, cehe, italiene, tataresti, turcesti etc. Evolutia vietii economice a Tarilor Romane in secolul al XlV-lea - mijlocul secolului al XVI-lea a fost, in general, ascendenta, contribuind atat la afirmarea fiecarei tari in parte, cat si a comunitatii lor romanesti in ansamblu. Viata sociala. Populatia, in perioada ce a urmat dupa intemeierea statelor medievale romanesti se observa o crestere a numarului de locuitori. Sporirea vadita a populatiei se datora mai multor factori: realizarea stabilitatii politice si economice de catre structurile statale, ascendenta economica, care asigura cantitati mai mari de hrana. Cresterea naturala a populatiei a fost favorizata si de faptul ca ciuma care s-a raspandit in Europa la mijlocul secolului al XlV-lea nu a afectat spatiul romanesc. Datorita privilegiilor acordate de domni, in Moldova si Tara Romaneasca s-au stabilit emigranti veniti de la sud de Dunare, din Polonia etc. Intensificarea exploatarii feudale in Transilvania a cauzat trecerea peste munti a multor tarani ardeleni. Cei mai multi dintre straini (armeni, secui, unguri, germani, greci, bulgari, sarbi) se asezau cu traiul in targuri si orase. In functie de numarul asezarilor si densitatea populatiei istoricii admit ca in secolul al XV-lea in Tara Romaneasca erau aproximativ 500.000 de locuitori, in Moldova - 400.000 de locuitori si in Transilvania impreuna cu Banatul - 1.700.000 de locuitori. Asupra cresterii numarului locuitorilor au avut o influenta negativa invaziile, epidemiile etc. Structura sociala, in fruntea societatii medievale romanesti se aflau in Tara Romaneasca si Moldova boierii mari (pani, jupani}, iar in Transilvania - nobilii (barones). Existau, de asemenea, boieri mici (sluji domnesti, curteni, viteji} - in Moldova si Tara Romaneasca, si nobili mici - in Transilvania, numiti familiares, sau cnezi in cazul romanilor din "tarile" (Fagarasului, Hategului, Maramuresului) ale acestui voievodat. Boierimea mica si slujitorimea indeplinea functii militare la fel ca si cavalerii din Apusul Europei. Toti boierii mari si mici erau in ascultarea domnului, care in virtutea autoritatii sale superioare (dominum eminent) era stapan suprem al tuturor pamanturilor tarii si la orice tranzactie cu proprietatea funciara (vanzare, cumparare, daruire, etc.) se cerea incuviintarea lui. Boierii participau cu cetele lor inarmate la apararea tarii, alaturandu-se oastei domnesti. Pentru slujba credincioasa domnului boierii primeau in stapanire mosii, sau erau scutiti de dari fata de domnie. Boerimea romaneasca nu avea un caracter inchis, nu se grupa pe familii (sau "dupa blazon" ca in Europa Apuseana), ci se afla in permanenta innoire in dependenta de deciziile domniei, care ridica in rang de boier persoane din anturajul sau. Patura de jos a societatii era alcatuita din tarani liberi si tarani aserviti, din oraseni de rand. Taranii dependenti locuiau pe mosiile domnesti, boieresti si manastiresti, fiind obligati sa plateasca zeciuiala (dijma) din toate produsele obtinute in gospodariile lor. Iar pentru folosirea pasunilor si fanetelor ei indeplineau diferite obligatii in munca pe domeniul feudal. Mai tirziu in Moldova si in Tara Romaneasca aceasta obligatie a inceput sa se numeasca boieresc, iar in Transilvania - robota. Fiecare gospodarie taraneasca mai platea si in favoarea statului o dare, din animale domestice, albine, peste, produse agricole, numita bir si zeciuiala, indeplinea prestatii in munca la constructia cetatilor, participa la campaniile militare, in Transilvania participarea taranilor la oaste a fost inlocuita printr-o plata in bani. Darile fata de stat erau obligatorii, atat pentru taranimea dependenta de proprietarii funciari, cat si pentru taranii liberi si orasenii de rand. Taranii liberi traiau in obsti agrare si stapaneau pamantul nedivizat intre proprietari concreti pe teren ("in devalmasie"). Distribuirea terenurilor agricole era infaptuita de Sfatul obstei ("oameni buni si batrani"), in Moldova taranii liberi se numeau razesi, iar in Tara Romaneasca - mosneni. Fiecare razes sau mosnean cunostea cota-parte ce i se revinea din mosia satului si putea liber s-o vanda sau s-o lase mostenire, in mosiile taranilor liberi aveau cote cumparate si boierii, care deveneau pe aceasta cale comproprietari (de rand cu razesii si mosnenii) ai satelor respective. Tarani liberi erau si in Transilvania (in "tarile" romanesti din Fagaras, Hateg, Maramures etc.), in Moldova si Tara Romaneasca ei se situau mai mult in zone de hotar (Vrancea, Tigheci, Campulung, Lapusna, Orhei, Soroca, zonele subcarpatice din Muntenia). Pe domeniile feudale locuiau, de asemenea, robi tigani, impartiti pe familii -salase. Ei indeplineau diferite munci la curtile stapanilor funciari, sau la curtile domnesti. Stapanii robilor dispuneau de ei dupa bunul plac: ii vindeau, ii schimbau, ii daruiau. O categorie insemnata o alcatuiau orasenii. Conducerea oraselor se afla in mainile unei paturi inguste de oraseni instariti, iar majoritatea populatiei era alcatuita din locuitori de rand care plateau impozite la stat. Contradictii sociale. Dezvoltarea relatiilor feudale a dus la cresterea obligatiilor taranilor fata de stat si proprietarii funciari. Dar in Tara Romaneasca si Moldova, unde taranii erau chemati la oaste pentru a se opune agresiunii otomane, contradictiile sociale nu au capatat pana la mijlocul secolului al XVI-lea un caracter pronuntat. Alta situatie era in Transilvania, unde nobilimea s-a inclus mai devreme in procesul de producere a unei cantitati sporite de produse pentru piata. Nobilimea ingradea dreptul de stramutare a taranilor de pe mosiile lor, ii impunea la obligatii sporite in munca, in aceste conditii devenea tot mai impovaratoare si zeciuiala platita in favoarea bisericii. Ultima obligatiune, ceruta de episcop in bani noi, mai scumpi decat cei vechi, a servit drept pretext pentru o revolta taraneasca in primavara anului 1437, care avea drept centru dealul Bobalna. Taranii au format o tabara intarita, asemanatoare cu cele ale husitilor din Cehia care activau in aceasta perioada. Desi taranii au reusit sa ocupe orasele Adjud si Cluj, ei au fost infranti de catre nobilimea maghiara, care si-a unit fortele cu capeteniile secuilor si sasilor. La inceput nobilimea mica sustinuse pe rasculati. Dar apoi s-a unit cu nobilimea mare, cu paturile conducatoare ale secuilor si sasilor, alcatuind uniunea celor "trei natiuni privilegiate". Aceata "uniune" a devenit baza sistemului politic din Transilvania, care i-a exclus pe romanii ortodocsi din viata politica a voievotalului. O alta manifestare a confruntarilor sociale din Transilvania a avut loc in primavara anului 1514, in frunte cu un nobil secui - Gheorghe Doja. Miscarea a inceput prin cererea taranilor de a adera la o cruciada antiotomana, anuntata de biserica. Dar cu timpul miscarea capata un caracter antinobilar, extinzandu-se pe teritoriul intregii Transilvanii. Rascoala a fost reprimata de oastea voievodului loan Zapolya. Profitand de victorie, nobilimea reuseste sa legifereze in 1517 "serbia absoluta si vesnica" a taranilor. Taranii serbi pierd dreptul de a se stramuta de pe mosia nobilului, iar obligatiile lor in munca ("robota") au fost marite pana la o zi pe saptamana. Astfel, dezvoltarea sociala si economica, mai dinamica in Transilvania si mai lenta in Moldova si Tara Romaneasca (care au suferit mai mult din cauza agresiunii otomane), avea, totusi, un caracter unitar, atat in desfasurarea relatiilor economice, cat si in structura societatii feudale. Nicolae lorga constata in aceasta privinta ca unitatea vietii sociale si economice se asternea "pe unitatea perfecta a vietii generale". Deosebirile in terminologia social-economica nu au diminuat evolutia complementara a istoriei medievale a Tarilor Romane.
