IMPERIUL ROMAN Imperiul Roman – cea mai mare constructie politica a antichitatii Imperiul Roman a fost cea mai mare si mai durabila constructie politica a antichitatii. Spre deosebire de marile imperii, puterea Romei s-a extins treptat, cuprinzand initial teritoriile din Peninsula Italica; pe masura ce s-a ivit nevoia apararii coastelor italice sau a teritoriilor din interior fata de atacurile piratilor sau ale navalitorilor dinspre nord, autoritatea Romei a trecut dincolo de Marea Adriatica, iar dupa aceea dincolo de Alpi. Intrand in concurenta cu Cartagina, pentru stapanirea Mediteranei, Roma cucereste coastele de nord ale Africii, Spaniei; in lupta cu urmasii dinastiilor create pe ruinele imperiului lui Alexandru cel Mare, romanii vor stapanii peste Asia Mica si Egipt. In felul acesta Marea Mediterana devenea mare nostrum, iar statul roman reusea sa inglobeze majoritatea teritoriilor de veche civilizatie din jurul acesteia. Ordinele politice Ordinul senatorial Majoritatea imparatilor din secolul al II-lea provin din ordinul senatorial: Traian si Hadrian din Hispania, Antonius Pius si Marc Aureliu din Gallia. Acest fapt ne arata ca membrii ordinului senatorial nu se recrutau numai din Roma si Italia, asa cum se practicase in epoca republicana, ci si din provincii, si mai ales, din cele intens romanizate. Numarul senatorilor, fixati la 600 de catre Augustus, nu va depasi aceasta cifra. O schimbare se produce totusi in privinta veniturilor senatorilor. In vremea republicii, multi dintre acestia posedau averi imense, fiind capabili sa finanteze construirea unor mari edificii publice, a unor terme sau sa intretina pe cont propriu o intreaga flota. Datorita suprimarii unora dintre vechii reprezentanti ai acestui ordin, averea lor, prin confiscare, devine patrimoniu imperial. Se cerea totusi si in secolul al II-lea ca senatorii sa aiba un minimum de avere, care sa le asigure apartenenta la cel mai inalt ordin din Imperiul Roman. Patrimoniul minim al unui senator a fost stabilit la 250 000 de denari. O alta conditie era de a fi cetateni ai Peninsulei. Traian si urmasii lui i-au indemnat sa cumpere pamant in Italia, legandu-i in felul acesta de Roma. Acesti senatori provin din randurile aristocratiei municipale din provincii. Putini sunt senatorii in secolul al II-lea care sa aiba averi comparabile cu cele ale senatorilor din epoca anterioara. Aveau totusi suficient pamant si venituri, care sa le ingaduie sa duca o viata luxoasa. Nemaiputand cheltui sume imense pentru a construi edificii publice la Roma sau in orasele mai importante ale imperiului – locul lor a fost luat in acest domeniu de imparat -, ei isi cheltuiesc surplusul de bani colectionand opere de arta, achizitionand terenuri in Italia si construindu-si vile la Roma si, mai ales, in imprejurimile ei sau in alte parti ale Italiei. Se pastreaza si acum obiceiul ca oamenii bogati sa considere ca o indatorire morala, cheltuirea unor parti din avere in interesul public. Senatorii din secolul al II-lea, insa, nu mai pot investi decat in opere de binefacere in cadrul unui municipiu. Depinzand economic de imparat, care rasplatea de obicei serviciile credincioase, senatorii il slujeau nu numai din obligatie, dar si din convingere. Aceasta convingere era dictata si de puterea imparatului de a alege senatori ori de a-i sterge de pe lista pe cei indezirabili. Ordinul cavalerilor Mai numeros decat cel senatorial, se ridica, dupa calcule aproximative, la 25000 de oameni numai la Roma si in Peninsula Italica. Este un fel de aristocratie de serviciu, legata direct de imparat. Pentru a intra in ordinul ecvestru era nevoie de un patrimoniu minim de 100000 de denari. Cavalerii erau recrutati dintre locuitorii bogati ai oraselor care servisera in armata sau indeplinisera unele functii modeste in birocratia imperiala. Cei mai multi dintre ei erau de origine provinciala; stabiliti insa la Roma formau, impreuna cu senatorii, clasa cea mai bogata si, in acelasi timp, cea mai instruita din Imperiul Roman. Ca si senatorii, ei aveau proprietati funciare in apropierea Romei sau in Italia, pe langa cele din provincia de bastina. Uneori mai puteau fi proprietari de mine, pe care le exploatau cu sclavii condusi de liberti, angajati in acest scop. Nu practicau deloc comertul. Ei erau folositi in administratia oraselor, deoarece posturile de conducere din municipii se obtineau prin alegeri, la care participa majoritatea cetatenilor oraselor din occident, iar in orient ei erau alesi de catre senatul orasului. Aceste posturi nu erau platite, iar cei care le ocupau trebuia sa aiba avere, deoarece urmau sa cheltuiasca pentru infrumusetarea orasului si sa raspunda fata de stat, la nevoie. Imparatul Spre deosebire de alte structuri politice, Imperiul Roman se realizeaza treptat, creste organic, avand ca temelie armata romana si o forma de guvernamant la inaltimea sarcinilor pe care le impunea statul roman. Odata cu crearea imperiului, s-a pus si problema puterii pe care trebuia sa o detina imparatul. In timpul vietii, imparatul nu se poate considera divinitate. Puterea lui este o datorie si nu un privilegiu personal. Domnia inseamna munca si nu placere, imparatul fiind obligat sa-si inchine toata activitatea si puterea de munca spre binele statului. El poate fii considerat ca tatal si binefacatorul supusilor sai, dar acestia din urma nu sunt sclavi, ci oameni liberi, datori sa-l iubeasca pe imparat. Imparatul trebuie sa fie neiertator fata de dusmani, dar sa se inconjoare de prieteni alesi dintre oamenii liberi si nobili (o aluzie discreta la senat), cu ajutorul carora sa conduca treburile statului. Personificand imperiul, imparatul nu era stapan, ci primul slujitor al statului, puterea imperiala fiind pentru el o onoare si o datorie, careia urma sa-i inchine intreaga capacitate de munca si talentul sau. Primii imparati au recunoscut autoritatea senatului si si-au aratat consideratia fata de aceasta constitutie, dominata de reprezentantii celei mai bogate paturi din societatea romana. Respectul fata de senat s-a manifestat prin recrutarea din randurile sale a celor mai inalti functionari si colaboratori ai imparatului. S-au ridicat imparati care au cautat sa limiteze inca din aceasta perioada, puterea senatului si sa consolideze autoritatea suprema, pe care vroiau sa o sustraga oricarui control. Aceasta politica a intampinat o vie rezistenta din partea senatului, iar intelectualitatea romana, in frunte cu filozofii cinici si sofistii, a fost alaturi de senat, condamnand cu vehementa tendinta spre concentrarea puterii in mainile unui singur om. In timpul republicii, provinciile subordonate Romei au fost considerate ca bunuri imobiliare ale poporului roman. Aceasta optica se schimba insa in a doua jumatate a secolului, cand se acorda dreptul de cetatenie romana, nu numai municipiilor din Peninsula Italica, dar si celor din afara acesteia. Vespasian opereaza apoi o reforma de ordin economic, al carei scop este intarirea puterii imparatului. Domitian duce o politica deschisa de transformarea a monarhiei romane in monarhie absoluta. El concentreaza functii pe care le detineau mai multe persoane, fapt care sugera puterea nelimitata a unui om cu insusiri exceptionale. Actiunile intreprinse de Dominitian in vederea diminuarii autoritatii senatului au intampinat o opozitie indarjita a celei mai mari parti a senatorilor, cat si a filozofilor cinici si sofisti. Datorita acestei politici, Domitian a fost vazut in culori sumbre de scriitorii antici, iar din pricina dezlantuirii unor persecutii impotriva crestinilor, domnia lui avea sa fie minimalizata de posteritate. Armata Romana Ori de cate ori se vorbeste de Impreiul Roman, trebuie avut in vedere caracterul accentuat militar, pe care il are aceasta constructie politica. Armata constituie, in cadrul imperiului, un factor decisiv, atat in viata politica, cat si in cea social-economic. In secolul al II-lea, comandantii armatei romane erau recrutati, ca si pana atunci, din randul clasei avute. Cei mai de seama comandanti pe vremea lui Traian, faceau parte din ordinul senatorilor, iar unii dintre ei fusesera recrutati din cel al cavalerilor. Garda pretoriana era alcatuita din cetateni nascuti in Italia, si, partial, din cetateni romani din Spania, Noricum si Macedonia. Vespasian a dus o politica de urbanizare, mai ales a partii occidentale a imperiului, cu scopul de a acorda cetatenia romana la cat mai multi locuitori, ceea ce ingaduia recrutarea in legiuni a unor soldati din orasele provinciilor occidentale. Aceasta politica a dus la restrangerea influentei Romei si a Peninsulei Italice in cadrul imperiului. Armata republicana se recruta prin sistemul voluntariatului, dar, cu vremea, se recurge la conscriptii, serviciul militar ramanand o indatorire a cetatenilor romani. Diocassius mentioneaza faptul ca sub Septimus Severus, garda pretoriana, care trebuia sa fie formata in majoritate din cetateni romani din Peninsula Italica, este alcatuita din soldati veniti din toate provinciile. Diminuarea numarului italicilor din armata se datoreste atat politicii imperiale de acordare a cetateniei romane provinciilor si de scadere a puterii reprezentate de Roma si Italia in cadrul imperiului, cat si firii italicilor care vor ocolii o asemenea obligatie din cauza regimului aspru de viata din tabara si a duratei prea mari a serviciului militar. Asa cum arata P. Aelius Aristides, in secolul al II-lea, edificiul imperial se sprijinea pe armata. In afara de faptul ca era un organism al puterii in mana imparatului, armata joaca un rol de mare insemnatate pe plan economic. Este unul din marii consumatori si, detorita ei, infloresc orase, se construiesc noi cetati si castre, sporeste comertul, se dezvolta transporturile, pe drumurile construite si aparate de armata. Prin asasinarea lui Domitian si alegere ca imparat a batranului Nerva, s-a cautat sa se revina la un echilibru intre puterea imperiala si senat. Prin alegerea lui Nerva se facea un pas inainte spre intarirea senatului, deoarece noul ales nu se va afla sub influenta vreunuia dintre partidele care exercitau o anumita influenta asupra puterii imperiale. Nerva a intreprins o seama de reforme in scopul insanatosirii vietii economice din imperiu, si a desfasurat o activitate edilitara remarcabila. Cat priveste pe Nerva, acesta l-a adoptat pe Traian, ca urmas la conducere, cunoscandu-i calitatile umane deosebite, dar mai ales geniul sau militar. Alegerea lui Traian fusese anuntata public, in urma unei victorii de proportii, obtinute de armatele romane in Pannonia, iar noul asociat la domnie, reusise el insusi sa obtina o mare izbanda contra germanilor, fapt pentru care i se acordase titlu de Germanicus. Asocierea lui Traian cu Nerva nu a durat decat 3 luni, puterea fiind preluata integral de Traian, in momentul in care si-a facut aparitia la Roma. Marea izbanda a lui Traian a fost accea de a-i fii impacat pe reprezentantii diferitelor cercuri senatoriale, ca si pe filozofii vremii, cu autoritatea absoluta a imparatului. Organizarea politica Puterea politica era exercitata in mod formal de trei factori: imparatul, senatul si magistratii, dar in realitate intreaga putere era concentrata in mana imparatului. Instalarea imparatului se face in baza unui ex de imperio , care era adoptata de catre senat, dar capata forma legii prin aclamatiile poporului. Aceste aclamatii, intotdeauna cumparate de catre magistrati, aveau darul sa pastreze aparenta ca poporul hotaraste in cele mai importante probleme din stat. Imperiul roman a fost fondat in anul 27 de catre imparatul Octavian August, nepot si fiu adoptiv al lui Caesar. Desi a mentinut toate formele republicane in fapt el a fondat imperiul, el conducand statul roman ca un adevarat autocrat. SENATUL : A continuat sa joace un rol in viata de stat, dar si-a pierdut independenta, devenind un instument al politicii imperiale. Senatului ii reveneau administrarea provinciior pacificate, alegerea magistratilor, judecarea proceselor penale precum si adoptarea unor hotarari cu valoare normativa numite senatconsulte. In realitate, dispozitiile senatconsultelor erau expresia vointei imparatului, caci ele erau formulate de catre imparat sau un reprezentant al acestuia iar senatul le vota. MAGISTRATII : Consulii isi pierd cele mai importante atributii. In aceasta epoca alegerea consulilor nu se mai facea pe termen de un an , ci pe sase luni sau chiar doua luni. PRETORII : Nu se mai desfasoara activitati creatoare , competenta lor limitandu-se la organizarea instantei de judecata si la explicarea dispozitiilor cuprinse in edict (care pe vreme lui Hadrian a capatat o forma definitiva). Pretorii nu il puteau imbogatii prin introducerea de noi mijloace procedurale. TRIBUNII : Exercitau o anumita jurisdictie civila si penala si convocau adunarile senatului. EDILII CURULI : Isi pastreaza in linii generale vechile atributiuni cetatenesti si jurisdictionale, datorita, mai ales faptului ca ele nu prezentau o importanta deosebita in cadrul sistemului politic al principatului. QUESTORII: Au pastrat din vechile atributiuni numai dreptul de a administra arhivele statului.
