Dupa ce pater familias isi exercita dreptul sau de recunoastere a copilului, urma, in ziua a opta daca era fata si intra noua daca era baiat, ceremonia acordarii numelui; pana atunci, dupa cum era baiat sau fata. Ceremonia consta din sacrificii si rugaciuni de purificare, care se incheia cu o masa familiala. Cu acest prilej se indeplineau si o serie de practici, mai ales din partea bunicelor si a moaselor, pentru inlaturarea si prevenirea oricaror vraji, farmece, blesteme sau deochi, care ar fi putut dauna nou-nascutului. Pentru a-l feri si in viitor de toate acestea, se atarna de gatul copilului, ca amulet, un medallion (bulla), rotund sau in forma de inima. Toti copiii nascuti liberi purtau acest amulet, dar pe cand al celor saraci se facea din piele, al celor bogati era de aur; baietii il purtau pana cand imbracau toga virilis, iar fetele pana la casatorie.
In epoca republicana nou-nascutul nu era anuntat la nici o autoritate religioasa sau civila pentru inregistrare. De aceea nici numele care-i era dat nu era tinut in evidenta inainte de a imbraca toga virilis, cand era constatat official si trecut pe listele de cetateni. Singura instiintare se facea din partea tatalui cu ocazia efectuarii recensamantului de catre censori pentru stabilirea veniturilor, respective a impozitelor. In timpul imparatului Marcu Aureliu, au fost introduse primele registre oficiale de nasteri, care aveau scopul de a stabili varsta fiecarei persoane. De atunci tatal era obligat ca in rastimp de 30 de zile de la nastere sa anunte numele si data nasterii copilului.
Influenta mamei isi punea pecetea asupra intregii vieti viitoare a copilului. Este simbolic, dar nu mai putin elocvent in aceasta privinta, episodul transmis de traditia istorica privitor la revolta lui Coriolan si actiunea lui dusmanoasa impotriva patriei sale: dupa ce nici rugamintile trimisilor poporului roman, nici acelea ale preotilor nu l-au putut indupleca, el s-a oprit in fata dojenilor mamei sale.
Atunci cand mama nu isi putea indeplini acest rol de educatoare a propriilor sai fii, se cauta in cadrul familiei vreo ruda mai in varsta si care impunea respect in jurul ei pentru a i se incredinta misiunea de a-i creste intr-o atmosfera de inalta tinuta morala si severitate. Deci, nu se recurgea nici atunci la vreo doica platita.
La varsta de sapte ani baietii ieseau de sub influenta directa a mamei si, in general, a femeii, trecand sub aceea a tatalui. Sub supravegherea tatalui, copii se initiau treptat in cunoasterea si practicarea unui fel de viata traditional; ei se deprindeau sa imite gesturile, vorbele si chiar munca celor mai in varsta. Pe masura ce cresteau in ani, ascultand mereu pe cei mari in mijlocul carora traiau vorbind despre mersul vremii, despre animale dometice si salbatice, despre lucrarile de zi cu zi sau de sezon, copii isi castigau si o anumita experienta de viata. Intr-o etapa urmatoare ei asistau la muncile campului, insoteau pe pastorii de turme sau pe plugari si incercau sa indeplineasca ei insasi anumite lucrari pentru care, inainte chiar de a le fi indeplinit, se simteau mandrii ca le-au fost incredintate.
Evident, in educatia de acest fel a copiilor din familiile din Roma surveneau anumite deosebiri, impuse de insusi felul deosebit de viata. Aici copiii ajunsi la varsta respectiva asistau pe tatal lor cand acesta, cu ocazia unei aniversari, deschidea nisele din atriu lasand sa se vada imaginile stramosilor de care era legata amintirea glorioasa din trecutul familiei, mergeau cu el la mese unde auzeau cantece de glorificare a unor figuri din trecutul istoriei romane sau asistau la ceremonii funebre unde auzeau enumerandu-se meritele unor vestiti oameni de stat; toate acestea constituiau pentru ei tot atatea lectii pline de invataminte pentru intreaga lor viata. In felul acesta, tinerii se initiau, alaturi de tatal lor, in variate aspecte ale vietii pe care aveau sa o traiasca ei insasi mai tarziu, invatand atat din sfaturile lui, cat mai ales din propriul lui exemplu.
Fetele continuau sa ramana in casa in jurul mamei lor, care le deprindea cu lucrarile din interiorul gospodariei, ca gatitul mancarurilor si torsul lanii.
Educatia in familie lua sfarsit pe la 16-17 ani, cand tanarul imbraca toga virilis. Cu acest prilej avea loc o cereminie in cursul careia tanarul, in fata altarului zeilor protectori ai casei, depunea toga cu tiv si bulla, dedicandu-le-o lor, apoi imbraca toga fara tiv, imbracamintea caracteristica a barbatului-cetatean. Dupa indeplinirea sacrificiilor in cinstea divinitatilor protectoare ale caminului, tanarul era insotit de catre tata sau, in lipsa acestuia, de catre tutore, si urmat de catre celelalte rude in Forul roman. Acolo, in cladirea tribunalului de pe panta Capitoliului, era inscris in listele cetatenesti, devenind astfel cetatean cu drepturi depline. Atunci i se dadea si numele complet, daca nu-l primise cumva mai inainte. Ceremonia se incheia cu un sacrificiu pe Capitoliu si cu o masa in familie, la care erau invitati rude si prieteni.
Tinerii de la tara nu cunosteau aceste ceremonii; trecerea lor de la varsta copilariei la cea a tineretii, care avea loc tot in jurul varstei de 17 ani, era marcata prin intrarea in serviciul militar. Acesta era un obicei stravechi caruia i se conformau in primele secole ale republicii si fiilor patricienilor; mai tarziu insa situatia s-a schimbat, in sensul ca cei mai multi reprezentanti ai clasei dominante isi incepeau la imbracarea togii de cetatean ucenicia in vederea carierei politice, atasandu-se pe langa un personaj influent si cu experienta oratorica, pe care il insoteau la adunarile politice sau la dezbaterile de la tribunale.
