Crestinismul-filiatii si paralele
Pentru a intelege crestinismul, dogma,obiceiurile si modul in care s-a format trebuie sa incepem cu studiul celor mai vechi forme ale religiei.
Intre milenile I si III i.e.n. predominau divinitatile naturii de care conform credintelor respective depindea buna desfasurarea a activitatilor lor agricole. Erau respectate divinitatile de la care oamenii puteau primii ceva in schimb. In general, la aceste vechii populatii, divinitatile erau reprezentate de un cuplu divin format din zeul cerului si al fertilitaii si din zeita-mama a pamantului. Acest cuplu cer-glie este un laitmotiv al mitologiei universale. Pot fi amintite urmatoarele cupluri de divinitatii: la babilolieni Marduk-Sarpanitu si Tamuz-Istar, la egipteni Nut-Geb si Osiris-Isisla la hititi Tesub-hatepniu.
Credintele religioase legate de acesti zei vegetativi, care la toate popoarele care credeau in ei ,mor si inviaza, au un profil distinct, care nu permite indentificarae lor cu a unor zei mantuitori ca in cazul religilor care vor aparea ulterior, sau ca in cazul crestinismului. Aceasta ideie, ar implica credinta intr-o judecta de apoi urmata de pedepse si rasplate pentru faptele savarsite in timpul vietii pe pamant, dar o astfel de ideie nu este intalnita decat in cazul cultului lui Osiris. Treptat a aparut credinta ca sufletul ,ca realitate distincata de trup si-ar continua existenta si dupa moartea acestuia. Sumerienii presupuneau ca sufletele mortilor salasuiau in Kurnugi, un loc al intunericului in care nu exista diferenta intre cei ce au facut fapte bune si cei care au facut rau in viata lor.
La babiliolnieni, dupa moarte sufletele mergeau in Arallu(sau Kigal), unde diferientierea nu se facea dupa faptele savarsite ci dupa modul in care a murit persoana respectiva si in functie de indeplinirea de catre o persona apropiata a unor anumite ritualuri. Ca si mai tarziu in crestimism exista credinta ca fiecare om isi are duhul sau pazitor care daca e suparat datorita atitudinii omului pleaca si locul sau este luat de un demon care ii aduce numai nenorociri. Tot la ei apare un alt element care o sa apar mai tarziu la cerstinism, si anume exorcizarea, prin care demonul era expulzat si inlocuit cu duhul bun, prin indeplinirea unui ritual asistat de un preot special (ashipu). Religia babilioneana considera ca rasplatile si pedepsele pentru faptele savarsite vin in timpul vietii, si nu au consecinte asupra vietii de dincolo.Aceasi atitudine este intalnita si la hititi , si astfel nici la ei nu era nevoie de un zeu mantuitor, care sa ia asupra sa pacatele oamenilor , pentru a le oferi o viata viitoare fericita. In general in mitologia si in credintele popoarelor din orient predomina credinta ca omul este muritor si ca nemurirea este rezervata numai zeilor. Exista si o exceptie: osirianismul. In aceasta religie se constituie o detaliata escatologie (disciplina teologica dedicata celor de la sfarsitul acestei vieti si celor din ,,viata viitoare'') in legatura cu viata de apoi, cat si o distingere a celor buni de cei rai. La inceput nemurirea era rezervata numai faraonului si suitei de care acesta avea nevoie si in cealalta lume. Diferentierea sociala de pe pamant detemina diferentieri si in imperiul mortii.
Tema mistica a mantuirii prin actiune supranaturala mantuitoare a unui agent ,, mantuitor''era o istorie veche, mult anterioara crestinismului. Pentru intelegera modului in care crestinismul a preluat aceasta tematica, trebuie facuta o scurta analiza a religilor de mistere.
In primul mileniu i.e.n apar apar culte de un gen diferit, cu caracter initiatic. Noile diviniatii se angajeaza prin suferintele lor sa rascupere pacatele savarsite de adepti lor , cat si de stramosii lor -astfel apare ideea pacatului ,,originar''- promit o inviere mistica sau chiar reala si o unire desavarsita cu divinitatea si ii ameninta pe cei neinitiati cu pedepse vesnice terifiante si inpun anumite norme de viata. Aceste culte sau dezvoltat in primul rand la popoarle orientale, la frigieni, la traci si apoi la greci.
Daca initial Osiris era un zeu al vegetatiei si a al agriculturii, acesta devine treptat o divinitate preocupata de soarta credinciosilor sai, un judecator al mortilor si garantie a unei vieti vesnic fericite dincolo de mormant. Osirianimul pierde in sec.II-IV lupta cu crestinimul dar nu inainte de a transmite influenta asupra acestuia. Sfantul Gheorghe, al crestinismului, care ucide balaurul este zeul egiptean Horus, care rapune crocudilul. Iconografia isaica a influentat mult iconografia mariala, de exemplu madona cu pruncul Isus in brate e o copie a Isidei cu pruncul Horus in brate. La fel cum pe figurile lui Isis se fixau vesminte, multe din imagimile madonei din bisericile catolice au vesminte aferente. Sarbatoare luminilor de la 17 Athyr(noiembrie), care era un fel de noapte a tuturor mortilor, s-a transmis si la crestinism. De examplu, la ortodocsii romani, in joia-mare, se aprindeau in fiecare curte focuri cu boji uscati , si de jur imprejur se puneau scaune pe care sa stea mortii care se presupunea ca vin sa isi viziteze vechile locuinte. In mormintele egiptene s-au gasit tablete prin care Osiris era rugat sa dea mortilor ,, apa rece'' .In acelasi mod in inscrpitile mormintelior crestine , Hristos este rugat sa dea racoare sufletelor crestinilor raposati. ,,Refigeri sedes''(loc de racoare) pe care biserica romano-catolica il cere pentru defunct la liturghiile de aniversare se formeaza tot in urma influentei egiptene. Imaginile cu judecata lui Osiris au influentat iconogrfia judecatii de apoi in crestinism, iar cele 40 de vami pe care le strabate sufletul dupa moarte se aseamana cu cei 42 de judecatori ai sufletului in osirianism. Chiar si ectenia (rugagiuni scurte rostite de preotul sau diaconul crestin in cursul serviciului religios este compusa dupa modelul egiptean.
Alt patron al unei religii de mistere este zeul oriental Mithra. El apare din amurgul legendar al iranului. Si intre mithraism si crestinism exista multe anlogii, Astfel, precum Moise loveste stanca cu toiagul si izvorest apa, tot asa si Mithra o sageteaza si apa tasneste. Ca si Ilie Tesviteanul el se inalta la cer intr-un car de foc.La nasterea sa, ca si la cea a lui Isus vin pastori sa il adore. Simbolurile animalelor mithraice(leul, taurul si vulturul) se repeta la crestini ca simbolurile ale evangelistilor Marcu, Luca si Ioan. Soarele si luna care stau alaturi de Mitrha pe basorieliefuri, apr in primele reprezentarii iconografice ale rastigniri hristice. Eonul mithraic poarta cheile cerului ca si apostolul Petru. Ambele religii aveau in comun botezul prin scufundare, nu prin stropire, agheasma, descoperirea icoanelor din altar in sunetul clopoteilor, nasterea zeului mantuitor la 25 decembrie, dogma nemuriri sufletului, invierea si judecata viitoare, existenta raiului in sferele superioare al cerului si a iadului cu demoni in adancul pamantului,o morala imperativa, cat si faptul ca adeptii celor doua religii se numeau intre ei frati si se priveau ca atare. Precum Mithra era socotit zeul luminii, Hristos e numit lumina lumini. Ca si Hristos, Mithra era socotit mijlocitor intre credincios si divinitatea nevazuta.
Un alt cult oriental, de larga raspandire in orient si mai apoi in lumea romana, este cultul marei mame Cybela. Attis devine alaturi de ea zeul vegetatii. La fel ca si Isus , el invie la ceva timp dupa moarte sa. Arborelui-zeu din metroacism ii corespunde arborele --cruce din crestinism, se intalnesc botezuri, abstinente premargatoare, zile de doliu pentru moartea mantuitorului, imnuri de bucurie care preced prohodirea zeului. Marea mama Cybela era numita ,,fecioara'' ca si mama lui Hristos.
Bineanteles ca crestinii au incercat sa explice astfel de asemanarii; de exemplu, in cazul metroacism-uli, au afirmat ca necuratul a introdus aceasta credinta in lume inaintea crestinismului pentru ca atunci cand acesta va aparea, oamenii, uimiti de asemanare, sa refuze sa creada ca crestinismul e calea spre mantuire.
Dionysos este una din cele mai importante, daca nu cea mai importanta, divinitati grecesti. El este zeul care reprezinta intreaga viata vegetala a naturii. Numele inseamna ,, de doua ori nascut''(Dithy-rambos), legenda spunand ca mama sa a murit inainte ca el sa se nasca si el e a fost crescut in coapsa tatalui sau. Cultul ajunge foarte popular in Grecia. Orofeu este cel care reformeaza dionisianismul si intemeiaza orfiismul. In cartile atribuite lui se regasesc de asemenea invataturi ca : pacatul stramosesc, necesitatea unei ispasiri si purificari, delicile aleisilor in paradis s.a.. Mai tarziu crestinii ajung sa declare ca Orfeu cunoscuse cartile lui Moise si ca de atunci incepuse sa predice monoteismul.
Toate aceste culte sunt o forma evoluata a cultelor divinitatilor care mor si inviaza. Ele aduc in plus preocuparea pentru purificarae credinciosului si unirea lui cu divinitatea, cat si preocuparea pentru o alta viata. Religile de misterr depasesc stadiul de culte ale divinitatilor naturii care mor si inviaza . Ele nu mai sunt deschise tuturor, ci sunt religii inchise, la sarbatorii participa doar cei initiati. Intrarea in comunitate presupune initiere, termen care se presupune ca vine de la gr. Muo , cuvant care inseamna a tine gura inchisa.
Religile de mistere aveau in comun faptul ca ele promiteau si garantau omului ajutorul si mantuirea atat in aceasta lume cat si in ,, cealata''. Sis era zeita care se credea ca asigura fericirea credinciosilor sai atat in viata de apoi cat si in viata pamanteasca. Despre Cybela, legendele cultului sau spun ca ii ajuta mai ales pe cei bolnavi da poate sa ii si pedepseasca pe oameni trimitand boli asupra lor. E cuidat faptul ca la fel cum in crestinism se povesteste despre moastele Sf. Paraschiva ,ca nici unul dintre credinciosi nu le putea muta pana la venirea unei fecioare nevinovate care le putea ridica usor,despre marea mama Cybela se povestseste ca a dovedit in acest fel nevinovatia unei patroane romane.
Credinta ca sufletul e imaterial, distinct de corpul pe care il paraseste dupa moarte, e comuna tuturor popoarelor si tuturor religilor intr-o anumita etapa a evolutiei lor. Ea isi are geneza legata de epoca construiri relatilor sclavagiste exprimand esenta compensatorie a credintelor religioase in oranduielile bazate pe implinirea sociala( economica si politica ) a maselor. In perioada lui Homer si a lui Hesiod sufletul cobora dupa moarrte in Hades un fel de imparatie subterana a mortii in stilul lui Kur-nu-gi sumerian, Arallu babiloionian si a lui Seolului iudaic.
Credinta intr-o rasplata dupa moarte apare intai in osirianism, isism, mithraism,orfism si apoi in crestinim. Aceasta credinta impune respectarea unor anumite reguli nu numai slujitorilor cultului dar si tuturor credinciosilor. Pentru aceste religii lumea de dincolo era impartita in doua : una pentru neinitiait si pacatosi si alta pentru initiati si cuviosi. La fel ca si in crestinism ,,extra ecclesia nulla salus'' ( in afara bisericii nu exista mantuire) nu exsta mantuire decat pentru cei initiati. Cei care au neglijat si au dispretuit in timpul vieti pamantesti initierile ,,nu aveau soarta egala ,,dincolo'', cum spun Imnul Demetrei .in timp ce initiatilor le era asigurata viata vesnica si erau numiti ,, de trei ori fericiti''.
In cercurile orfice escatologia a luat o mare dezvoltare . Miturile si rituarile orifice prezinta in amanunt intinerarul sufletelor care parasesc aceasta lume sub coducerea lui Hermes ca si toate actiunile ce trebuiau indeplinite pe parcurs.
Filosoful necrestin Celsus le reprosa crestinilor ca-i inspaimanta pe cei simpli cu tablouri infricasatoae ale altei lumi, asa cum se face in ,,misterele bahice''.Cei vii puteau indeplini ritualuri pentru mortii care sa le usureze soarta acestora.
In mithraism , cand sufletul parasea trupul se luptau pentru el devasii si trimisi lui Ahura. O judecata decidea daca e vrednic de paradis. Daca nu era urma sa fie dus in abisurile infernale si supus la chinuri iar in unele cazuri reincarnat intr-un animal. Cel ce trecea de judecata era transferat in regiunea superioara a stelelor fixe, parcurgea cele sapte planete care erau pazite de cate un inger a lui Oromazdes, de care pentru a trece trrebuiau spuse formule cunoscute numai de initiait. Acest itinerar sui-generispre figureaza purgatoriul crestin . Dupa ce ajunge in al optelea cer se poate bucura de o fericire nelimitata , si asteapta ziua ,, judecatii de apoi '' cand, potrivi credintei mithraice urma invierea tuturor mortilor.
La sabaziasti exista credinta ca dupa moarte sufletul este supus unei judecatii la care se deicde daca i se permie ajungerea intr-un loc al fericirii.
Termenul tehnic al religilor de misteree provine de la nou-nascut, renascut,renastere,paliongenezie. Astfel, majoritatea proverbelor initiatice implicau o moarte rituala. Momentul central al oricarei initiere era reperzenata de ceremonii care reprezentau moarte neofisului si revenirea sa la viata. Ritualul renasterii si simbolurlie pa care le impica arata ca novoicele a trecut la un nou nivel de existenta. Si asa cum zeul mantuitor moare si reinviaza , asa moare si mistul si inviaza. Astfel repeta soarta zeului.
In isism , dupa un botez preliminar si o perioada de post de zece zile, in care initiatul prmea invataturile elementare, o data cu venirea serii se proceda la o initiere in aditonul sanctuarului. Ritul simbolizeaza moartea initiatului, drumul sau catre infern si reintoarcerea la viata. Vesmantul pe care ajunge sa il poarte dupa ce schimba douasprezece haine care simbolizeaza cele douasprezece zone ceresti, stola, este purtat astazi de protii catolici in timpul slujbei religioase.
In mithraism , probele numite dochimasii erau in numar mare si durau in unele cazuri pana la optzeci de zile erau menite sa simuleze moartea aparenta a candidatului la initiere. Ca aceste doschimatii aveau semnificatia unei morti reiese si din faptul imediat urma tauroboliul , botezul ,mithraic, care conferea mistului calificativul de renatus (renascut).
In misterele sabaziastice , initiatul era intins pe pamant si manjit cu noroi. Noroiul prefigura pamantul sepulcral. In misterele eleusiene, mistul era introdus in telesterion si instalat pe o piele de berbec, suportand un fel de moarte initiatica., adica o coborare simbolica in infern.
Probabil ca si in religia mari mame frigiene Cybela , mistul era inmormantat simbolic intr-o groapa, in gropa ataurobolierii.
Acelasi simbolismm il are si botezul crestin. ,,Desi ne-am ingroopat cu el in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui , asa sa umblam si noi intru inoirea vietii''(Romani,VI,4). Botezul crestin are caracterul ceremoniei initierilor din religile de mistere. Tocmai de aceea botezul pruniclor era necunoscut in crestinsmul primar. Aceasta taina era acordata numai o data pe an in ajunul pastilor. Aspirantul la crestinism trebuia sa treaca niste probe riguroase. Faptul ca crestinismul face parte din religile de misterre este confirmat si de scriitori crestini ai primelor veacuri care numesc botezul un mister,.
In cuida pastrarii structurii agrare religile de mistere , riturile cultelor de mistere se refera mai putin la fecunditatea gliei si la binele comunitatii ci tot mai mult la soarta mistilor in cealalta viata. In mistere esentialul consta in a te apropia de divinitate, de a ajunge sa te indentifici cu ea. In riturile misterelor se aducea stergerea pacatului stramosesc si a pacatelor individiului. Ea are mai multe metode de realizare dupa cum urmeaza a fi prezentaet pe scurt.
In orgii , contopirea mistica cu divinitatea se realizeaza prin entuziasm.conform credintelor celor vechi, zeii,in calitatea lor e duhuri puteau patrunde in om , umplandul de o salbatica nebunie.
Aceasta mania, (nebunie) cauzata de inspiratia zeilor este intalnita de exemplu in misterele frigiene ale marii mame. Ea fuseseconceputa in antichitate drept o teoforie (purtate de zeu). Cine se umplea de divinitate ii primea si numele(initiatul lui lui Dionysos (bacchus) se numea Bakhos, al lui Attis , attis, a lui sabazios, Sabos).
Asemenea orgii, menite sa provoace ,, entuziasmul ''(in sensul initial al cuvantului, indumnezeirea), se intalnesc si in cultul zeitei trace Cotyoto, adorata de edoni,in misterele lui Dionysos.
Un alt gen de delir religios era coribantismul, in care cel cuprins de delir visa cu ochii deschisi.
Dar forma cea mai clasica a intariri in comuniune cu zeul era impartasania.
In dionisism impartasania consta in consumarea taurului care il reprezinta pe zeu. Taurul era sfasiat de catre credinciosi de viu, reprezentand atat patimile lui Zagreus si in acelasi timp facand din zeu hrana credinciosilor.
In mithranism impartasania era formata din paine si apa.
Conform unor cercetatori la impartirea painii si a apei erau rostite aceleasi formule ca si in crestinism : ,,Luati, mancati, acesta este trupul meu care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor !'' si ,,Beti dintru acesta toti, acesta este sangele cel nou al legii cele noi, carele pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor !''. Aceasta impartasanie mithraica se aseamana izbitor cu cea crestina mai ales ca, comemora ,, cina cea de taina'' a lui Mithra, inaintea inaltarii sale la cer in carul de foc al Soarelui.
Impartasania se intalneste si in mitul marii mame, ce se practica dupa o perioada pregatitoare de abstinenta si de post.
Un fel de impartasanie se practica si in misterele Dematrei de la Eleusis si consta in consumarea ciceonului.
Pentru o comuniune cat mai eficace cu zeul ,religile de mistere ne ofera si alte metode, cum ar fi botezurile,spovedanile,posturile, abstinentele s.a..
Botezul cu apa se intalneste in misterele lui Isis,misterele lui Eleusis in Mithranism,unde , la fel ca si in crestinism, promitea credinciosilor ,,ispasirea pacatelor'' ;
O alta forma a botezului este cel cu sange numit crioboliu in caz ca se injunghia un berbec , sau tauroboliu, in caz ce se injunghia un taur, ambele cu denumirea generala de bemoboliu.
Tot pentru stergerea pacatelor exista si ritul spovedaniei. El este intalnit la popoarele stravechii, la cultul zeitei siriene Atagatis, la frigieni si samotracea.
In evanghelia dupa Matei e mentionata marturisirea pacatelor odata cu botezul in Iordan :,, Si se botezau de catre el, in raul Iordan,marturisindu-si pacatele''.
Asadar, principalele taine ale religii crestine (impartasania, botezul, spovedania) se intalnesc la alte religii cu mult inaintea aparitiei crestinismului. Bineinteles ca invatati crestini au oferit inca o data explicatia ca Satana le-a introdus pentru ca crestnismul sa apara ca o copie, in care oamenii sa nu aiba incredere.
Religile de mistere mai impuneau crediciosilor anumite noreme de viata. In toate aceste religii, credinciosul era obligat sa indeplineasac anumite sarcini : sa posteasca, sa se abtina de la relatile sexuale, sa cinsteasca pe zei. Cele mai riguroasee in acest sens erau mithrismul si orfismul. In orfism nerespecatrea regurilor vietii orfirice ducea la o noua intrerupre , care consta in reincarnarea intr-un nou trup de om sau de animal. In mithranism i se cere creedinciosului, iubire, adevar, sinceritate,iubire frateasca. In eleusinism exista de exemplu o serie de concepte morale care opreau de exemplu omuciderea.
Cu timpul, vechile religii de mistere au inceput sa decada, sa isi piarda influenta asupra maselor, ducand in acelasi timp si imperiul in criza. Astfel, pe acest fond geneal de criza,, in plan politic, social-economic,ideologic-religios,se constituie religia crestina. Ea rerprezinta solutia salvatoare asteptata de masele de sclavi si de nepastuiti de soarta. Desi in aceasta perioada apareau si dipareu o sumediene de religii, de preoti si misionari, cretinismul a fost singurul care a reusit sa se impuna si sa devina cu timpul o religie universala.
Aceste convulsii ideologic -religiopase nu prea atingeau aristocratia, care isi avea propiul rai pe pamant, deci nu avea nevoie de cel promis de aceste religii, si nici intelectualitatae care privea cu sceptisism religia si puterea zeilor.
Religia crestina continua de fapt seria religilor de misteree ,nedeosebindu-se in esenta de acestea; este dor cea mai tanara dintre ele, si ca atare mostenitoaea lor legala.
In centrul crestinismului se fala figura ,,Mantuitoului'' , a lui Isus Hristos, care, conform teologiei crestine, existand ,,de mai dinainte de veac'' alaturi de Dumnezeu-tatal, s-a intrupat la inceputul primului secol al erei noastre, din ,,Fecioara Maria'', originara din Nazaretul Galileii. Ajuns la varsta maturitatii, inconjurat de doisprezece ucenici alesi, si-a inceput activitatea de invatator a celor ceresti si facator de minuni. Dupa ce este prins si rastignit(si omorat) de evreii care nu credeau ca el esta Mesia, el inviaza si se inalta la ceruri si ,,se aseaza de-a dreapta tatalui''de unde la sfarsituil veacurilor ,,iarasi va sa vie cu marire si cinste sa judece vii si mortii''. Si asemanea lui Mithra sau saoshiantului persan, sa inaugureze imparatia a vesnica, in care nu va mai exista nici pacat , nici suferinta, nici moarte. Aceasta este pe scurt hristologia dogmaticii crestine .
Dar acest mit a lui Hristos are o evolutie propie, la temelia lui stand ideea mesianismului iudaic si tema mielului pascal ,imbinate cu influente ale religilor de mistere.
Ideea mesianica a avut la inceput, atat la evrei cat si la celalalte popoare care au impartasit-o,un caracter social si mai putin religios.
Ea se bazeaza pe aparitia unui barbat puternic care sa inlature toate relele prezentului si sa introneze o epoca de pace si de prosperitate pentru cei casre o asteapta.
Inaintea de aparitia sa la evrei aceasta idee-speranta o intalnim la egipteni , legata de caracterul divin al faraonului , considerat fiu al lui Ra, zeul soarelui.
O aseemenea credinta este intalnita si la babilioneni, care credeau ca dupa o vreme de nenorocirir si suferinte, urma venirea unui mantuitor, Marduk, aceasta fiind prima diviniate conceputa ca mantuitor.
La persi mantuitorul trebuia sa ii scape de duhul raului, Ahriman,si de imperiul sau. Acest mantuitor se numeste Saoshiant, trebui sa se nasca dintr-o fecioara, care il va concepe fara sa aiba legaturi sexuale cu un alt barabat, ea ramanand grea dupa ce se va scalda in lacul Kasava, lac in care mai inainte se va fi scaldat Zarathustra.
Ca ideie mesianica este si utopia ,, varstei de aur '' de o larga raspandire in lumea greaca si in cea romana.
E normal ca in sanul maselor iudaice, hartuite si expolatate, inrobite permnent, sa apar o ideie asemanatoare. Astfel, mitologia iudaica cunoaste si ea o ,,varsta de aur '' , in perioada edenica. Imprejurarile viterge prin care a trecut secole de-a randul poporul evreu a determinat intensificarea aspiratilor mesianice si o evolutie speciica a iudaismului ca religie oficiala. Profetii iudei isi dezvolta ideile lor mesianice centrate pe tema unei reinoiri a legamantului divin pe baza actiunii salvatoare a unui Mesia. In timp conceptul iudaic de Mesia evolueaza. Initaial realizarea acestei imparatii mesianice era realizrea dierecta a lui Yahve. In primul secol postexilic visul mesianic pare sa se fi destramat,dar in secolul II i.e.n. o data cu destramarea imperilor visul reapare. Prin influentele persane, care includeau nu numai angheologia si demonologia cat si ideiile mesianice, Masiah nu mai este un simplu om, ci o fiinta fantastica aidoma lui Saoshiant. Sub influenta parsismului, iudaismul va atribui vitorului Masiah doi inaintemergatori.
In primul secol e.n apare apocalipsa lui Ioan., primul document care ne arata ca in sanul iudaismului apare o secta care evolueaza spre creatinism. Isus Hristos este privit aici mai mult ca simbol al mielului pascal.
Acest miel provine din ritualul injunghierii mielului pascal, la pesah(trecere) de catre evrei. In perioada secolului I e.n. ideea mesianismului se completeaza in hristologia crestina cu cea de jertfa a mielului pascal. Apare si diferentierea de iudaismul ortodox, in conceptia despre pacat.
Deosebirea dintre Hristos si ceilalti zei ai religilor de mistere este aceea ca daca ceilalti au avut multe de indutrat pana au ajuns in postura lor, Hristos apare direct in aceasta postura.Dar, la fel ca si zeii misterlor el are o vechime nelimitata. De remrcat ca in Apocalipsa Isus apare ca rascumparator al pacatelor alor sai si nu al pacatului starmosesc asa cum avea sa apara mai tarziu in epistolele pauline si apoi in evanghelii.
Asadar in prima versiune a mitului hristic cunoscuta azi, Hristos este inalta la cer de catre Dumnezeu imediat dupa nasterea sa, Dumnezeu care nu apare nicaieri ca tatal sau.
Desprinderea totala de iudaism, si desavarsirea noii religii, crestinismul, se va face in zona palestiniei.prin intermediul profetilor, care vor dobandi numele de apostoli.
Un astfel de apostol este Pavel din Tarsul gliciei, primul care se adreseaza si neevreilor.
Mai departe bazele mitului hristic sunt dezvoltate de o serie de apostoli care cutreiera cetatile si povestesc despre El.
In sprijinul celor care neaga existenta istorica a lui Isus este faptul ca in epistolele pauline nu se mentioneaza existenta mormantului sau in Ierusalim.
La imprtasania crestina propiu-zisa se ajunge cu aportul predicatorilor si al apostolilor care actioneaza in periodaa elaborarii epistelelor pauline. Folosindu-se de simbolica tainelor religilor de mistere se crede ca pinea si vinul sunt carnea si sangele lui Hristos. Totusi in aceasta perioada s-a definitivat numai simboliosmul impartasaniei nu si desfasurarea ei.
In afara impartasaniei ,in epistolele pauline se mentioneaza cea de adoua taina a crestinismului, botezul. Simbolismul botezului crestin este luat in intregime de la cultele de mistere.
Asadar, in epistolele pauline incepe construirea unei ideologii hristice ;in dogmatica apare ideea ispasirii pacatului stramosesc.
Pentru a se putea transforma dintr-o religie regionala intr-una universala , crestinismul a adus multe din elementele propii relgiei iudaice si a intrrodus in decursul unui lung proces de sincretim ,numeroase elemete din diferite ale religi.
In lipsa unei dogmatici, a unei metodologii bine fixate fiecare predicator-apostol introducea in practica acelei comunitatii elemente propii sau accepta elemente precrestine ale acelei comunitati.
Cu timpul datorita diferitelor interpretari din cadrul diferitelor comunitati se ajunge la crearea unor fel de secte.
In lupta dintre aceste secte apare clerul si se constituie canonul vechiluii testament. Astfel, in cadrul sinoadelor , mai intai locale si mai apoi ecumenice, pot fi combatute ereziile.
Evanghelile canonizate au fost puse sub patronajul cate unui apostol sau ucenic de apostol, si a fost indrodusa dogma inspiratiei divine conform careia autorii acestor scrieri au fost inspirati de duhul sfant .
Mai multe mentiuni despre existenta evanghelior apar in a doua jumatate a scolului II e.n.
La fel cum soteriologia crestina ,a carui baze este pusa in pauline, nu are aproape nimic original, la fel si punctele centrale ale biografieie hristice , moartea si invierea sa sunt copii ale mortii si invierii mantuitorilor precrestini.
Autorilor evanghelilor le revine insa meritul antropomorfizari figurii fantasticului Hristos din Apocalipsa sau a misticului si enigamticului ,,mantuitor'' din epistolele pauline.
Noul testament are ca moto un rand din scrierile lui Augustin :,,Noul testament in cel vechi se ascunde.''.
Autorii evanghelilor si a epistelelor cauta pentru fiecare moment nodal al expuneri lor sprijin in proorociile mai vechi sau mai noi ale profetilor evrei sau in legendele Pentateubului. Se poate afirama ca scrierile proftice sunt rastalmacite. Deasemenea autorii bibliei pot fi acuzati de crearea confuziei prin aranjarea vechiului testament, care in biblie nu este aranjat in mod cronologic. De exemplu,cel mai vechi dintre profetii scriitori, Amos , apare in bibllie al saselea.
In privinta nasteri din fecioara in evanghelia dupa Matei termenul folosit in textul original, in ebraica, pentru ,,fecioara'' este ,,almah'' adica tanara. Pentru fecioara ar fi trebuit utilizat cuvantul ,,betulab''. Dar textul oficial canonizat de biserca crestinaa fost ,, corectat'' in sensul mitului crestin.
Motivul mitic al stelei calauzitoare probabil ca a fost gasit de catre exegeti cestini intr-una din cartile lui Moise, in Numerii(XXIV, 17), sub forma unei prorociri a lui Valaam, care se pare ca si el a fost gresit interpretat.
Perioada hotoartoare in desprinderea crestinismului de iudaism si de constituire a sa ca religie de sine statatoare este perioada cretinsmului elenizat.
Textele utilizate in Vechiul Testament sunt coroborate si completate cu cu partile similare din biorafia mantuitorilior precrestini. In seculul III incepe sa se sarbatoreasca la 25 decembrie nasterea lui Hristos. De observat ca in celalalte religii de mistere nasterea mantuitorului se serba pe 25 decembrie sau 6 ianuarie.
In privinta locului nasterii lui Isus , in calitate de Mesia, Isus trebuia sa se nasca in Betleem(dupa prorocirea lui Miheia). Matei plaseaza locul familiei lui Isus in Betleem iar Luca care plaseaza familia lui Isus in Nazaret si introduce episodul recesamantulu. Acest episod nu este prea credibil intrucat desi in acea perioada a avut loc un recesamant,la evrei femeile nu intrau in recesamant, iaer la romani nu era prevazut ca femeil si copii sa se prezinte personal pentru acest scop.
Nasterea lui Isus a avut loc intr-un staul pe timp de noapte, iar Maria a avut o bunavestire. La fel Crisana, mantuitorul indian, se naste tot intr-un sat,sub un pom, dar nu langa satul natal al mamei lui, care si ea a avut o bunavestire.
Nasterea are loc noaptea, nu ziua, pentru a putea fi vorba de o stea stralucitoare. Magii vin de la rasarit, reflectanduse aici ramasite ale vechii astrologii asiro-babilionene.
Dupa ce la varsta de doisprezece ani se povesteste ca i-a uimit pe preoti, la aceasi varsta la care a inceput Samuel sa profeteasca,urmeaza o perioada de optsprezece ani in care nu preea se stie ce s-a intamplat cu el.
O data cu botezul sau, incepe activitatea puiblica a lui Hristos. Acest botez este savarsit de catre un personaj mitic cunoscut sub numele de Ioan Botezatorul, ,, inainte-
Mergatorul'' lui Isus.
Interesant este faptul ca desi Ioan Botezatorul spune multimii ca il recunoaste pe Isus ca fiul lui Dumbnezeu, in alt episod arata ca din inchisoare el trimite doi ucenici sa vada daca el e intradevar fiul lui Dumnezeu. Acesta ar indica fptul ca pasajul cu botezul a fost introdus mai tarziu, pentru a justifica botezul crestin intr-o perioada in care crestinii erau acuzati ca ar fi copiat boteul de la alte religii de mistere.
Nici mitul ispitirii nu este foarte original intrucat cei mai multi eroi ai miturilor, chiar laice, inainte de a incepe ispravile lor trebuioe sa treaca de o incercare. David de egoliat, Buda de ispita lui Mara.
In privinta apostolilor, termenul de ,, cei douasprezece '' apare pentru prima data in evanghelii. Dar aceest numar nu este exact. In evanghelia lui Luca este mentionat un anumit Iuda a lui Iacob iar evanghelia lui Ioan pomeneste de un Natnael, nici unul din cei doi nu este cunoscut in textul celorlalte evanghelii. Mitul alegerii apostolilor folosete mitologia iudaica. O alegere similara poate fi intalnit in Vechiul Testament, si anume alegerea lui Eliseu de catre profetul Ilie.
Dupa ce au incerat sa dovedeasca faptul ca Isus este Mesia cel prezis de proroci, care s-a nascut in conformitate cu pevizinunileVechiului Testament, evanghelistii au compus mai departe viata sa cu noi date luate din diverse alte mitologii. Ele sunt fondate tot pe o serie de texte din Vechiul Testament, anume din prorocul Isaia pe care iudo-crestinii le interpretau mesianic. Este vorba de Isaia(XLII,6,7 ;LXI,1,2 ;respectiv XXXv,5-7). Acestefragmente pot fi interpretate in diverse moduri dar, cum apartin epocii de la sfarsitul epocii exilului babilionic cel mai probabil ca descriu bucuria revenirii din robia straina, ele fiid ca si alte documente rastalmacite de catre avanghelisti.
In evanghelii a fost dezvoltata actvitatea de provaduire si de taumaturg(sa varsitor de minuni) a lui Isus.Prima sa minune a fost schimbarea vinului in apa la nunta din Cana Galileii. Aceasta minue a fost introdusa pentru ca la 6 ianuarie(data la care se sarbatorea initaial nasterea lui Isus) era o sarbatoare in care Dionysos schimba apa in vin. Ritul e vechi, el fiind intalnit si in ceremoniile praticate de bacante .Se par ca ca si nn cazul caltoriei pe apa a lui Isus , si intrarea pe doi asini este copiata din viata lui Dionysos. Aici se creaza iarasi confuzie. In evanghelia lui Ioan se arata ca Isus intra in Ierusalim calare pe un un asin. In evanghelia lui Marcu se mentioneaza ca Isus intra in Ierusalim pe un manz tanar, Pe cand in evanghlia lui Matei,intra pe o asina si un manz.
Vindecarile miraculoase si invierile din morti, se inatlnesc si la Vespasin,la Pitagora,la Apoloiu din Tyana.
Pe scurt acesta este modul in care s-a format mitul lui Isus Hristos., Dumnezeul -om care ajunge Dumnezeul universal prin faptul ca s-a nascut printr-un lung proces de sincretism, prin amestecul a numeroase legende a numerosi alti mantuitori din vechime cu radacini in stravechile culte ale unor zeitati vegetale.
Datorita multitudini de elmente contradctorii continute de biblie, au aparut in timp multe secte , considerate erzii.Astfel de elemente ar fi : fixarea zilei de odihna duminica, desi din biblie reiese faptul ca a saptea zi este sambata ; inchinarea la icoane, desi a doa porunca o interzice, s.a..
Astfel, daca la inceput religia crestina se baza pe masele de oropsiti,oferindule o iesire, o scapre din situatia lor,cu vremea, o data cu ierarhizarea biserica incepe sa se apropie tot mai mult de stapnii. Incepe prigoane impotriva celor care se indepartau de crestinism,care vor continua alcatuindc aureola sinistra a inchizitiei. In concluzie se poate afirma ca, cretinismul este o sinteza a religilor de mistere, o forma evoluata, mai aproape de oameni,ce corespunde mai bine nivelului de evolutie a societatii putand astfel sa se impuna ca religie universala.
Bibliografie :
1) Mircea Eliade, ,,Istoria credintelor si ideilor religioase'', Bucuresti, editura Univers enciclopedic, 2000.
2)Paul Bala, Octavian Chetan, ,,Mitul crestin'' , Bucuresti, editura Enciclopedica romana, 1972.
3)Biblia si Vechiul Testament
Iosif Adona clasa a VII- a F
