romania, monarchie constititionala sub carol i
Pe 14-26 martie, 1881, Romania s-a proclamat regat si Carol I de Hohenzollern Sigmaringen a fost incoronat ca rege al Romaniei. Dupa ce si-a obtinut independenta, statul roman a fost locul catre care si-au indreptat ochii toti romanii care traiau in teritoriile aflate inca sub ocupatie straina. Romanii din Bucovina si Basarabia se confruntau cu politica sistematica de asimilare in lumea germana, respectiv ruseasca. Imigratia strainilor era dirijata catre teritoriile lor. Enclavele romanesti din Peninsula Balcanica aveau dificultati tot mai mari vizavi de politica de deznationalizare. La inceputul secolului XX, romanii erau un popor cu peste 12 milioane de locuitori, dintre care aproape jumatate se aflau sub dominatie straina. In aceeasi vreme, in Transilvania, romanii sufereau consecintele serioase ale acordului prin care statul ungar se restabilea, dupa mai mult de trei secole de colaps, in care a fost creata dualitatea austro-ungara (1867).
Transilvania si-a pierdut statutul autonom pe care l-a avut sub stapanirea austriaca si a fost incorporata in Ungaria. Legislatia adoptata de guvernul de la Budapesta proclama existenta unei singure nationalitati in Ungaria - aceea maghiara, destinata sa distruga din punct de vedere etno-cultural celelalte populatii, fortandu-le sa devina ungare. Asta a supus populatia romaneasca, alaturi de alte grupuri etnice, la grele incercari. La vremea aceea, Partidul National Roman a jucat un rol important in impunerea identitatii nationale a romanilor; partidul a fost recunoscut in 1881 si a fost promotorul in lupta de obtinere a recunoasterii drepturilor egale pentru natiunea romana, precum si rezistenta ei impotriva proiectelor de deznationalizare.
In 1892, lupta nationala a romanilor a atins apogeul, in cadrul Miscarii Memorandistice. Memorandumul a fost conceput de liderii romanilor din Transilvania, Ion Ratiu, Gheorghe Pop Basesti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu si a fost trimis la Viena pentru a fi supus atentiei imparatului Franz Josef I. El avertiza opinia publica europeana asupra revendicarilor romanilor si o punea in garda fata de intoleranta aratata de guvernul de la Budapesta, referitor la problema nationala.
Perioada 1878-1914 a fost una de stabilitate si progres pentru Romania. Politica s-a polarizat in jurul a doua partide mari - conservator (Lascar Catargiu, Petre Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Titu Maiorescu) si liberal (Ion C. Bratianu, Dimitrie Sturza, Ion I. C. Bratianu). Ei au venit la putere alternativ si asta a fost caracteristic pentru comportamentul politic al epocii. Politica expansionista a Rusiei a determinat Romania sa semneze, in 1883, in secret un tratat de alianta cu Austria, Ungaria, Germania si Italia; tratatul a fost reinnoit periodic pana la primul razboi mondial. Dupa ce la inceput a ramas neutra, in primul razboi balcanic (1912-1913), Romania s-a alaturat Greciei, Serbiei, Muntenegrului si Turciei impotriva Bulgariei, in cadrul celui de-al doilea razboi balcanic. Pacea de la Bucuresti (1913) a marcat sfarsitul conflictului si ea prevedea ca sudul Dobrogei - Cadrilaterul (judetele Durostor si Silistra) sa devina parte la Romania.
Romania in primul razboi mondial
In august 1914, cand a izbucnit primul razboi
mondial, Romania s-a declarat neutra. Doi ani mai tarziu, in 14-27 august
1916, ea s-a alaturat Aliatilor, care i-au promis sprijin pentru
dobandirea unitatii sale nationale. Guvernul condus de Ion I.C.
Bratianu a declarat razboi Austro-Ungariei. Ion I.C. Bratianu, prim
ministru al Romaniei Dupa primul succes, armata romana a fost silita
sa abandoneze o parte din tara, inclusiv Bucurestiul,
si sa se retraga in Moldova, datorita ofensivei unite a
armatelor din Transilvania, comandate de Generalul von Falkenheyn si a
celor din Bulgaria, comandate de Maresalul von Mackensen. In vara lui 1917, in
marile batalii de la Marasesti,
Marasti si Oituz, romanii au respins incercarea puterilor
centrale de a se apara si au scos Romania din razboi, ocupandu-si
restul teritoriului.
Situatia insa s-a schimbat complet dupa Revolutia din 1917 din Rusia
si pacea separata, incheiata de sovietici la Brest-Litovsk (3
martie 1918). Asta atragea dupa sine sfarsitul
operatiunilor militare pe frontul de est. Romania a fost obligata
sa urmeze pasii aliatei sale Rusia, deoarece pe frontul din
Moldova trupele romanesti se intercalau cu trupele rusesti si
era imposibil ca lupta sa continue intr-o zona a frontului, si pacea
sa se instaleze in alta zona a frontului. Rupandu-se de aliatii
sai occidentali, Romania a fost obligata sa semneze Tratatul de
Pace de la Bucuresti cu puterile centrale (24 aprilie-7 mai 1918).
Procedura de ratificare n-a fost insa niciodata dusa la bun
sfarsit, astfel ca din punct de vedere legal tratatul n-a fost
niciodata operativ; de fapt, la sfarsitul lui octombrie 1918, Romania
a denuntat tratatul si a reintrat in razboi.
