Politica lui Napoleon al III-lea. Al doilea imperiu in Franta.
Adunarea Legislativa a
adoptat in mai 1849 noua Constitutie care acorda toata putera
presedintelui republicii. Pe 10 decembrie 1849 au avut loc alegerile
presedintelui, la care a biruit Louis-Napoleon Bonapart. Poporul credea in
el ca si in unchiul sau - Napoleon Bonapart - carea va apara
interesele micilor proprietari de pamant. Pe 2 decembrie 1851 (ziua
aniversarii biruintei lui Napoleon I in batalia de la
Franta fiind un stat imperialist, pretinzand ca si alte imperii la dominatia sa asupra altor tari aproape continuu ducea razboaie de cotropire cu scopul de a satisface interesele marilor financiari, industriasilor, ce erau dornici de a primi venit nou, noi pieti de desfacere si materie prima. In anii '50 ai secolului al XIX-lea Franta ducea razboi cu Rusia(razboiul din Crimeea 1853-1856), ce a luat de la Franta multe jertve omenesti si materiale si de fapt nu i-a adus nici un profit real, intarind numai satisfacerea francezilor si bretanilor ce deasemenea au luat parte la razboi. In 1856-1857 Franta si Rusia au devenit cei mai buni prieteni, ca impreuna sa incurce razboaielor cotropitoare a Marei Britanei, fiindca concurenta anglo-franceza in acest timp s-a intensificat. Agravarea acesteia s-a produs dupa tentative de omor asupra lui Napoleon al III-lea din partea unui italian - Orsini - in anul 1858 care dupa cum s-a aflat a sosit din Londra cu bombe engleze. Galagia din cauza acestui fapt peste un timp s-a potolit. Dar inrautatirea relatiilor anglo-franceze s-a produs dupa incheierea intelegerii secrete de la 3 martie 1859 intre Franta si Rusia conform caruia Napoleon al III-lea s-a decis sa sustina tendinta guvernului rus de a se elibera de la conditiile tratatului din Paris ce interzicea Rusiei sa tina flota armata pe Marea Neagra, pentru aceasta Rusia a garantat Frantei o sustinere diplomatica impotriva Austriei si a promis sa faca galagie cu armele la hotarele ei. Fiind asigurata de sustinerea Rusiei, Franta impreuna cu regatul Sardin a inceput in aprilie 1859 razboi impotriva Austriei. In luptele de la Solferino si Mandjente armatele franceze au adus infrangere austriecilor. Insa Napoleon al III-lea, vazand ca aceste victorii ii aduc Sardiniei un mare profit, fiindca in acest timp aproape in toate statele italiene s-a inceput un val de rascoale de eliberare nationala, a inselat si a predat aliatii italieni. Apoi a urmat intelegerea guvernului lui Napoleon al III-lea cu Austria, conform careia Austria primea regiunea Venetiana, iar Franta teritoriile italiene Savoia si Nisa, ceea ce a intensificat nemultumirea italienilor in politica Frantei. Statornicirea armatelor franceze intr-un stat Italian impiedica unirea Italiei si intensifica mai tare nemultumirea italienilor in politica Frantei. Pe intinderea a catorva secole Franta continua sa detina multe colonii in Asia si Africa. Al doilea imperiu a intelsificat expansiunea coloniala. In Africa colonizatorii francezi au extins in anii '50 ai secolului al XIX-lea teritoriile, adaugand o mare parte a Sardiniei si terminand cucerirea regiunilor montane. Franta timp de cativa ani a avansat sistematic hotarele inauntrul Africii. O politica coloniala activa al doilea imperiu a desfasurat in Extremul Orient. In rezultatul agresiei razboaielor opiumului (1857-1858 si 1860) din partea Frantei, Marei Britaniei, S.U.A. si Rusiei erau impuse intelegeri neegale. In octombrie 1860 trupele anglo-franceze au ocupat Beijingul, jefuind si arzand partial palatele capitalei chineze. Deosebit de amplu s-au pronuntat cuceririle Frantei in Vietnam. In 1858 armatele franceze sub pretextul apararii misionarilor catolici au intrat in aceasta tara, ce era in dependenta vasala de China. Intarzierea feudala a tarii, lupta dinastiilor ce conduceau tara si dificultatile externe au usurat problema colonizatorilor francezi de a cuceri Vietnamul. Dar totusi cucerirea Vietnamului era dificila. Deoadata intrand pe teritoriul Vietnamului armatele franceze s-au intampinat cu rezistenta populatiei lui. Caldura si bolile secerau multe vieti in armata franceza. Tocmai in iunie 1862 cercurile domnitoare din Vietnam au incheiat un tratat conform caruia Franta a primit 3 provincii sudice si insula Pulo-Condor, corabiile franceze au primit dreptul de a se deplasa liber pe raul Mecong pentru comertul francez erau deschise 3 porturi, in afara de acestea Vietnamul s-a decis sa plateasca o contributie de razboi de milioane dolari argint. In 1863 Franta a stabilit protectoratul asupra Cambogiei. In 1867 tot Vietnamul de sud a devenit colonie a Frantei. In rezultatul cuceririlor in 1870 coloniile Franceze au alcatuit un teritoriu de 900 de mii de km patrati, pe care locuiau 6 mln de oameni.
In acest timp in Franta cresteau revoltele muncitorilor din cauza crizei economice mondiale din 1857 si a salariului mic. Napoleon la III-lea a mers la cedari, desfiintand legea ce interzicea intrunirile. Din acest moment au inceput sa apara multe asociatii muncitoresti, crestea miscarea muncitoreasca.
Anii '60 ai secolului al XIX-lea sunt marcati prin niste greseli grave ale lui Napoleon al III-lea in politica externa. O lovitura enorma prestigiului Imperiului al II-lea si personal lui Napoleon I a adus esecul aventurii mexicane. Expeditia armata in Mexic a inceput in 1862 si prevedea ca Mexicul sa devina o colonie a Frantei. Cucerirea Mexicului trebuia sa fie un pas spre formarea unui impreiu vast dependent de Franta, dar aceasta a starnit o nemultumire din partea Marei Britanei si S.U.A. si a adus la un razboi colonial indelungat ce a cerut de la Franta enorme cheltuieli materiale si pierderi de vieti. In 1867 armatele franceze, dupa insistarea categorica a guvernului S.U.A. au parasit Mexicul. Urmari grele pentru Franta a avut si gresala lui Napoleon al III-lea cand el a permis Prusiei si Italiei sa incheie o intelegere militara impotriva Austriei, sperand ca prim-ministrul Prusiei - Bismark nu va impiedica Frantei de a iesi impotriva Belgiei si Luxemburgului sau va "compensa" neutralitatea ei prin transmiterea la al doilea imperiu a unui oarecare teritoriu german. Neutralitatea Frantei a usurat Prusiei sa obtina victoria asupra Austriei in Razboiul din anul 1866. Insa dupa formarea in anul 1867 a Uniunii Germane de Nord, Bismark a refuzat categoric realizarea promisiunilor sale catre Napoleon al IIII-lea. Dupa aceasta relatiile intre Franta si Prusia s-au inrautatit brusc. Pana atunci relatiile Frantei cu majoritatea tarilor europene erau stricate: refuzarea lui Napoleon al III-lea la obligatiile sale fata de intelegerea franco-rusa din 1859 si incercarea in 1863 de a da un sprijin diplomatic rascoalei poloneze l-a dispus pe Alexandru al II-lea impotriva Frantei; aventurile coloniale ale lui Napoleon al III-lea au intetit relatiile cu Marea Britanie, la aceasta a contribuit si constructia in 1869 a canalului Suez, facut in pofida impotrivirii Marei Britanei si nimerit in mainile capitalistilor francezi; urmari negative pentru Franta a avut si politica ei in Italia ce impiedica unificarea ei. Astfel politica externa a lui Napoleon al III-lea la sfarsitul anilor '60 a adus la ceea ca Franta s-a aflat intr-o stare de izolare deplina.
Tot din aceasta cauza in tara a inceput o criza economica noua. Astfel in alegerile in Corpul Legislativ opozitia liberala a biruit. Macar ca erau infaptuite reforme muncitorii faceau greve. Toate acestea spuneau ca in Franta a venit o criza guvernamentala mare si al doilea imperiu abia retine puterea sa.
Razboiul franco-prusian era constituit din cauza rezultatului politicii imperialiste ce apara al II-lea imperiu si din cauza aparitiei unui stat nou agresiv Prusia ce dorea sa-si consolideze dominatia sa in Europa. Cercurile carmuitoare in Franta contau in rezultatul razboiului cu Prusia sa preintampine unificarea Germaniei an care ei vedeau un pericol pentru situatia Frantei in Europa si cucerirea malului stang al Rinului. Napoleon al III-lea cauta in acest razboi iesire din criza politica adanca, care in anii '60 a luat un caracter ce punea in primejdie imperiul. Castigul acestui razboi dupa calculele lui Napoleon al III-lea trebuia sa intareasca pozitia Imperiului al doilea care in anii '60 era tare zdruncinata. Prusia conta pe castigul ei si luarea de la Franta a provinciilor Elzas si Lotaringia - bogate in fier. Bismarck stia inca in anul 1866 ca razboiul cu Franta va fi inevitabil, el conta ca Franta va declara razboi, ceea ce va grabi unificarea Germaniei. Franta a vrut sa intre in razboi cu Prusia inca in timpul razboiului austro-prusian in anul 1866. Dar sfarsitul rapid al actiunilor militare a amanat razboiul franco-prusian. De atunci Napoleon al III-lea cauta un aliat. El duce tratative fara succes cu Austria si incearca sa incheie alianta cu Rusia. Bismarck cauta ajutor de la celelalte tari germane. In curand Bismarck a gasit motiv pentru declararea razboiului. In anul 1870 Leopols Hohenzolern, nepotul lui Wilhem a fost promovat rege al Spaniei. Astfel Franta ar fi fost luata in cleste. Napoleon a cerut de la Wilhem ca el sa-l oblige pe nepotul sau sa refuze aceasta promovare. Regele Prusiei a promis ca-l va sfatui pe Leopold sa-si retraga candidatura, insa Bismarck a schimbat cateva cuvinte in telegrama adresata ambasadorului Frantei, imprimand mesajului un caracter ofensator penru Franta. Astfel Napoleon al III-lea a declarat in iulie 1870 razboi Prusiei, fapt care a lipsit Franta de ajutorul statelot germane din sud-vest. Napoleon al III-lea presupunea izolarea Uniunii Germane de Nord de statele germane din sud astfel asigurand neutralitatea lor. Dar armatele franceze nu erau asigurate cu echipament, munitii si alimente. Mobilizarea armatei trecea extrem de dezordonat. Momentul favorabil pentru ofensiva era pierdut. In acelasi timp Prusia nu pierdea nici o zi. Procesul lent cu care comandamentul francez desfasura campania a dat posibilitatea Prusiei sa termine mobilizarea armatelor din nord si din sud. Pe 4 august Prusia a trecut in ofensiva, impunand ca franezii sa treaca in aparare, ce a inrautatit si mai tare situatia Frantei. Armatele germane erau in numar mai mare decat cele franceze si aveau tunuri mai bune decat cele franceze. Pe 4 august 1870 langa Bissabur si la 6 august langa Verte armata prusaca a zdrobit trupele franceze din sud. In aceeasi zi, 6 august, langa Farbac a fost zdrobita trupa principala a armatelor franceze in frunte cu maresalul Bazen.
Dupa primele infrangeri in Paris au urmat demonstratii(7-9 august 1870) in care oamenii cereau proclamarea republicii. Luptele de mai departe decurgeau deplorabil pentru francezi. La 14 august aramta prusaca a impus lupta aramtei franceze de la Rein care se retragea dupa infrangerea de la 6 august in Verden si Salon-pe-Marne, unde se forma armata franceza noua. Aceasta lupta n-a adus voctorie nici la una din parti, dar a retinut armata franceza cu 24 de ore, ceea ce a provocat urmari grele pentru francezi. Formata in graba langa Shalon armata Franceza in numar de 120 de mii, rau pregatiti, fara plan, pe 23 august sub conducerea lui Mac-Mahon s-a pornit in Metz in ajutorul armatei lui Bazen. Inaintarea trupelor franceze avea loc foarte lent din cauza cautarii hranei. Aceasta a permis armatelor prusace sa atace aripa dreapta a acestei armate. In noaptea pe 28 august Mac-Mahon a inceput retragerea spre vest spre Mezer. In aceasta zi el a ajuns in Mezer si a reinoit miscarea spre est catre Mez. Armata prusaca se misca mai repede decat cea franceza si a ajuns la raul Mez si pe 30 august a infrant aici armata franceza in apropierea Bomonului. Francezii s-au retras in imprejurimile Sedanului. Pe 1 septembrie armata prusaca a inceput lupta sub Sedan. In pofida rezistentei armatelor franceze, germanii avand o artilerie foarte buni au zdrobit armata francezi. Inconjurati si dezorganizati trupele franceze s-au concentrat in cetate, unde s-a ascuns si Napoleon. Aici era ridicat drapelul alb. Pe 2 septembrie Napoleon in frunte cu o armata de 100 de mii de soldati s-a predat.
La 4 septembrie la Paris a izbucnit revolutia. A fost proclamata republica in fruntea careia, in februarie a fost ales de catre Adunare Nationala - Thiers.
Parizienii epuizati in urma unui lung asediu, exasperati de situatia grea, nemultumiti de politica guvernului, au organizat o insurectie si a fost stabilita puterea Comunei din Paris. Ea indeplinea functiile unui adevarat guvern. Intre Comuna, dominata de revolutionari, patrioti si socialisti si guvernul conservator, stabilit la Versailles s-a dezlantuit un adevarat razboi civil, care a tinut 72 de zile si s-a terminat cu infragerea Comunei din Paris. Ea a fost inabusita cu ajutorul armatei prusiene. La 10 mai 1871 la Frankfurt este semnat acordul de pace. Franta este obligata sa plateasca o contributie de razboi de 5 mlrd. de franci. Pana la achitarea acestei sume nordul Frantei a fost ocupat de armata germana.
