3. Regimul Nicolae Ceausescu (1965-1989).
Venirea noului lider la
conducerea partidului unic a fost bine primita de societatea romaneasca:
Ceasusescu era recunoscut ca unul dintre cei mai fideli discipoli ai lui Dej si
era de asteptat continuarea procesului de liberalizare a regimului; pe de alta
parte, Ceausescu simboliza si o alta generatie ajunsa la putere (in varsta de
47, fostul general de Securitate, era cel mai tanar lider comunist). In iulie
1965, la Congresul al
9-lea al Partidul Comunist Roman (redenumit astfel, din Partidul Muncitoresc
Roman), Ceausescu pune bazele propriului
sau program de politic, foarte promitator in conditiile epocii: se distinge,
mai ales, principiul conducerii colective, menit sa impiedice-potrivit
versiunii oficiale-acumularea puterii in mainile unei singure persoane. Cel
putin pe moment, acest principiu avea si acoperire practica: in acel moment,
Totusi regimul Ceausescu nu se poate sustrage traditiei
fractioniste a partidului: in aprilie 1968, cu prilejul unei plenare a
partidului care va reabilita simbolic victimile regimului precedent (Stefan
Foris, Lucretiu Patrascanu, etc), noul lider aduce grave acuzatii atat
predecesorului sau, Gheorghiu-Dej, cat si unora dintre colegii de partid,
precum ministrului de Interne Alexandru Draghici, un posibil adversar politic,
a carui epurare va urma imediat.
Nicolae
Ceausescu a atins apogeul popularitatii sale interne cat, mai ales, si externe
in 1968 cand, vorbind in numele partidului si statului, dar si al natiunii
romane, condamna in termeni duri interventia trupelor Tratatului de la Varsovia
imptriva reformelor politice in curs din Cehoslovacia (interventie la care
Romania nu participa). Aceasta opozitie (manevra abila ce-i asigura dominatia
interna pentru 25 de ani), ca si alte decizii de politica externa opuse liniei
comune a statelor comuniste l-au transformat pe viitorul dictator , din
perspectiva tarilor occdidentale, intr-un lider regional important, o fisura in
monolitul comunist est-eurpean. In urma unei vizite intrepinse in iunie 1971 in
cateva tarri asiatice comuniste (in special
In paralel, o data cu anul 1977 incep si manifestarile de opozitie propriu-zisa fata de politica regimului, atat in mediile muncitoresti (august 1977-greva minerilor din Valea Jiului, 15 noiembrie 1987-manifestatia muncitorilor de la Uzinele "Steagul Rosu" din Brasov) cat si-n mediile intelectuale (disidenta romaneasca, colaborarea unor intelectuali de marca cu postul de radio Europa Libera, februarie 1987-miscarea de protest a studentilor din Iasi). Ca urmare a Tezelor din iulie 1971 si a dezvoltarii in anii urmatori (Tezele din iunie 1982, Tezele din aprilie 1988), printre singurele coordonate admise ale politicii interne s-au numarat: reinstaurarea treptatata a controlului total al partidului asupra sferelor culturale (cu precadere dupa 1980, odata cu moartea scriitorului Marin Preda), politice, stiintifice; promovarea protocronismului ca orientare cultural-ideologica agreata de regim; acceptarea neoficiala a unor mecanisme de conducere si decizie personala specifice dictaturilor; promovarea politica a rudelor familiei Ceausescu (ceea ce a facut sa se vorbeasca, in anii '80, despre o eventuala dinastie comunista la Bucuresti); decaderera treptata a importantei decizionale a partidului (in ciuda cresterii numerice a membrilor sai: noiembrie 1989-3.824.000) si reducerea lui progresiva la conditia de instrument docil in mainile familiei conducatoare; promovarea unui cult al personalitatii cu precedent doar in vremea lui Stalin, etc.
Regimul Ceausescu a devenit din ce in ce mai nepopular pe plan intern in anii '80, pe masura deprecierii conditiilor de trai oferite populatiei si punerii in practica a unor proiecte costisitoare, precum achitarea in termen scurt a datoriei externe a tarii (realizata, cu mari sacrificii ale populatiei, in martie 1989), sistematizarea satelor, construirea noilor "centre civice" ale oraselor, etc. In paralel, pe plan extern, prestigiul lui Ceasescu a intrat in declin, mai ales dupa 1985, o data cu reformele incurajate in Europa de Est de noul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Refuzul lui de a admite reformarea politica a partidului, ca si hotararea sa de a izola din ce in ce mai mult Romania de restul lumii l-au transformat, in preajma caderii regimului sau, in ultimul lider de tip stalinist al Europei.
