Marea Revolutie Franceza din 1789 si situatia internationala a Frantei in timpul revoltiei. In secolul XVIII-lea regii francezi posedau de o putere absoluta : “Numai in unica mea persoana se gaseste puterea regala – spunea in anul 1766 Ludovic al XV-lea in Parlamentul Parisului, -Toata ordinea sociala in tot volumul sau vine de la mine, interesele si drepturile natiei – totul e aici , in mana mea”. Dupa moartea lui Ludovic al XIV-lea, rege a devenit nepotul sau de cinci ani Ludovic al XV-lea(1715-1774). Pana la maturitatea lui tara era condusa de ministri, regele insa dansa si vana. Ludovic al XV-lea dusmanea cu parlamentul Parisului si aproape de sfarsitul domniei sale a trimis in exil si a arestat aproape toti membrii lui. Toate posturile aparatului de stat se vindeau sau se transmiteau prin mostenire. Capul guvernului in Franta era regele personal, care lua toate deciziile. Toata politica tarii Ludovic al XV-lea a dus-o numai la unica : stoarcerea resurelor din tara pentru sustinerea luxului curtii. El traia si conducea dupa principiul “dupa noi si potopul”. La toate avertismentele el raspundea: “Pe secolul meu ajunge, lasa urmasul sa se descurce cum stie”. Dezastruoasa pentru tars a fost si politica externa a lui. Toate razboaiele, in care el se incurca din cauza intereselor dinastiei, au fost pierdute. Unul din aceste razboaie a fost “Razboiul pentru mostenirea Poloniei”(1733-1735) si “Razboiul pentru mostenirea Austriei”(1740-1748), care a adus Frantei numai pierderi. Cel mai greu s-a manifestat pe pozitia Frantei pierderea Razboiului de 7 ani(1756-1763), unde ea s-a intalnit cu o tara mult mai slab dezvoltata economic – Anglia. Si Franta a fost nevoita sa-i ofere Canada si aproape toate coloniile din India. Influenta Frantei pe arena internationala a scazut considerabil. Chinuit de razboaie poporul suferea mult. Dupa Ludovic al XV-lea la putere vine Ludovic al XVI-lea – tanar, lipsit de experienta, nehotarat, corpolent - el putin se potrivea la rezolvarea problemelor statale. Primele reforme pe care le-a infaptuit Ludovic al XVI-lea, printre care si restabilirea Parlamentului Parisului, i-au ridicat autoritatea. Dupa aceste reforme au inceput anii “reactiei feudale” care au provocat rascoale si manifestari a muncitorilor si taranilor. Iar regele si sotia sa faceau baluri si vanatori. Astfel cheltuind banii, odata regelui i-au spus ca nu mai sunt bani in vistierie. Din aceasta cauza el a fost de acord cu chemarea Statelor Generale, de la care astepta ridicarea impozitelor. Starea a III-a din Statele Generale, dupa deschiderea lucrarilor lui pe 5 mai 1789 in palatul din Versailes, prezentata de burghezie, pe 17 iunie s-a numit reprezentanta natiunii – Adunare Nationala pe care n-o putea anula nici regele. In Adunare s-a remarcat contele Onore-Gabriel Richetti de Mirabo(1749-1791). Fiind incurajati de success, la 9 iulie ei s-au proclamat Adunare Constituanta si erau gata sa faca un regim nou in Franta. Aceasta era epoca Eluminarii. Vazand situatia regele a chemat trupe credincioase si a hotarat sa destrame Adunarea si l-a concediat pe Neccer – ministrul finantelor. Aceasta a servit semnal pentru revolutie si pe 13 iunie poporul a luat Bastilia. Astfel absolutismul a fost rasturnat, monarhia a devenit constitutionala. Regele a recunoscut Adunarea Constituanta. In capitala puterea a trecut in mainile Comitetului Alegatorilor, care a constituit Sfatul Orasenesc(Comuna din Paris). Revolutia s-a extins pe toata tara. Peste tot marea burghezie a luat in mainile sale comunele oraselor. Din cetatenii instariti s-a format Garda Nationala. Seful ei a fost marchizul Jilber de la Fayette(1751-1834). La 4 august 1789 Adunarea Constituanta a primit decretul despre “lichidarea privilegiilor”. Astfel se lichidau toate prestatiile feudale. Pe 26 august 1789 Adunarea a primit un document istoric important : “Declaratia Drepturilor Omului si a Cetateanului”. Confrom declaratiei oamenii erau egali in fata legii, era proclamata libertatea cuvantului, presei, dreptul cetatenilor de a participa la faurirea legilor si instalarea impozitelor. Principala valoare era proprietatea privata – “nezdruncinata si sfanta”. Deci libertatea, egalitatea si proprietatea – iata drepturile principale din Declaratie. Foametea crestea, pretul la paine era mare. Pe 6 octombrie poporul a mers la Versailes si a adus regele in Paris, dar pretul la paine nu a scazut. Cu cresterea emigratiei nobililor a incercat si regele sa emigreze. Insa el a fost recunoscut si adus la Paris. Aceasta definitv a subminat credinta in rege. Ideea republicii devinea tot mai populara. In septembrie 1791 Adunarea a primit prima in istoria Frantei Constitutie. Dreptul de vot l-au primit barbatii ce au implinit 25 de ani, in corcondanta cu cenzul de avere. Din 25 de mln de oameni, dreptul de vot l-au primit 4,3 mln. S-a desfiintat impartirea administrativa a Frantei in provincii. Franta era impartita in 83 de departamente. Dupa primirea constitutiei Adunarea Cinstituanta a fost desfiintata si se faceau alegeri pentru Adunarea Legislativa, care si-a inceput lucrul in octombrie 1791. Influenta principala in Adunare ii apartinea grupului de deputati din departamentul Giranda, care au primit denumirea de girondini. O problema serioasa cu care s-a intilnit noul guvern era formarea coalitiei impotriva Frantei revolutionare. Principalul rol in ea il jucau Austria, Prusia si Anglia. In aceste imprejurari guvernul girondin declara razboi Austriei si in primavara anului 1792 trupele franceze au intrat pe teritoriul Belgiei. Insp operatiunile militare decurgeau rau pentru Franta. Trupele prusesti in alianta cu Austria au intrat in Franta si au ocupat un rand de cetati. Atunci in iulie 1792 Adunarea Legislativa s-a adresat poporului cu un apel : “Patria este in primejdie”. Dar in tara inca din toamna anului 1791 cresteau manifestarile, care in iarna acestui an s-au intensificat. Crestea miscarea pentru detronarea regelui. In miscarea pentru republica un rol important il jucau cluburile politice, principalul dintre care a fost clubul Iacobin(iacobin – deoarece isi faceau sedintele in biblioteca bisericii sfantului Iacob). Principala influenta in club o avea Maximilian Robespiere(1758-1784). Alte persoane mari din acest club erau Jan Poli Marat(1743-1793) si Jorj JacDanton(1759-1794). Din cauza cotizatiilor de membru in acest club nu intrau taranii. Criza in tara se intetea cu o situtatie militara grea. Armatele franceze se retrageau sub presiunea dusmanului. Girondinii isi pierdeau pozitiile. Saracimea oraseneasca a format noul organ revolutionar – Sfatul Comunei Parisului, care era condus de membrii clubului iacobin. Pe 10 august a izbucnit rascoala, 20 de mii de rasculanti au inconjurat palatul regal. In rezultatul acestei rascoale regele si familia sa erau pusi in inchisoare. Rasturnarea monarhiei a pus inceputul noului period al revolutiei. Adunarea Legislativa a stabilit alegerile Adunarii Nationale, care a trebuit sa reexamineze Constitutia. In rezultat dreptul de vot l-au primit barbatii ce au implinit 21 de ani si a fost lichidat cenzul de avere. Pe langa acestea situatia Frantei a devenit catastrofala. Trupele coalitiei s-au deplasat spre cetatea Verden, care era un obstacol in drumul spre Paris. A fost anuntata primirea voluntarilor in masa. Un rol important in aceasta l-a jucat Danton : “Cand Patria este in primejdie, nimeni nu are dreptul sa refuze sa o apere fara sa se acopere de rusine si sa merite numele de tradator... Ca sa invingem, trebuie curaj, iar curaj, mereu curaj si Franta va fi salvata”. Astfel pe 20 septembrie 1792 a avut loc lupta de la Valmy, unde era respins atacul infanteriei prusace. Importanta acestei victorii era mare, fiindca ea a pus inceputul eliberarii tarii de la interventionisti. Pe 21 septembrie 1792 a inceput lucrul Adunarea Nationala. Aripa “dreapta” a Adunarii o alcatuiau girondinii, aripa “stanga” – iacobinii cu reprezentantii Robespiere, Marat, Danton ce aveau o mare influenta in popor. In Adunare se desfasura lupta dintre ei. Avand cateva interese comune ei au primit unanim doua decrete : despre inviolabilitatea proprietatii; despre desfiintarea monarhiei si instalarea republicii. O mai mare parte a Adunarii a votat executarea regelului. Procesul asupra regelui a inceput la 11 decembrie 1792 si in ianuarie 1793 i s-a taiat capul. Executia lui Ludovic a dat motiv tarilor europene de a forma o noua coalitie impotriva Frantei. Langa tarile coalite Austria si Prusia s-au alaturat Anglia cu Spania. La sfirtitul anului 1972 a inceput plecarea in masa a voluntarilor. In primavara anului 1793 trupele austriece au trecut in ofensiva si au adus o infrangere trupelor franceze. Infrangerea trupelor franceze in Belgia si pe Rein a subminat tare Gironda, care cel mai mult facea zgomot despre lupta revolutionara, iar in realitate s-a ivit ca nu poate sa o duca. Situatia in tara se inrautatea din cauza ca cresteau preturile la paine si alimente, nu era infaptuita reforma agrara. Astfel la vestul Frantei a izbucnit rascoala royalistilor, principala forta a careia erau taranii. In martie in Vendeea a izbucnit o rebeliune a fortelor ostile revolutiei. In aceeasi luna situatia pe fronturi era amenintatoare. Girondinii nu posedau de o putere in tara. In Paris se pregatea rascoala impotriva Girondei. Insa ea nu era pregatita de iacobini sau de comuna Parisului, ci de activisti formati din iacobini si agitatorii nationali, la care mai apoi s-au adaugat iacobinii si Comuna Parisului. Astfel manifestarile au inceput pe 31 mai 1793 si noaptea pe 2 iunie detasamentele revolutionare ale garzii au inconjurat Adunarea. Aflandu-se sub pericol cea mai mare parte a Adunarii a hotarat indepartarea girondinilor. Rascoala populara de la 31 mai – 2 iunie 1793 a fost inceputul celei de-a treia perioade a revolutiei. La putere au venit iacobinii. Dictatura iacobina s-a instaurat cand Franta era in mare pericol, flota Angliei a cucerit portul Toulon si insula Corsica. Din 83 de departamente ale Frantei 60 s-au ridicat la rascoala. Vara anului 1793 Sharlotta Corday, o tanara nobila, l-a ucis pe Marat. In iunie 1793 Conventia iacobina a adoptat noua Constitutie, care facea oamenii egali in drepturi, proclama Franta republica unica si indivizibila. Era lichidat cenzul de avere. Dreptul de a alege a primit orice barbat ce a impinit 21 de ani. Insa pentru normalizarea situatiei in tara trebuia o putere tare si nelimitata. Iacobinii au proclamat instalarea conducerii revolutionare, cu scopul – salvarea revolutiei. Principalul organ legislativ a ramas Adunarea. Ei i se supuneau 11 oameni din guvern – Comitetul Salvarii Publice, capul caruia era Robespiere. Dictatura iacobina incerca sa atraga poporul prin diferite metode. Pe 17 iulie Adunarea a adoptat renumitul decret despre lichidarea definitiva a dreputilor feudale. Era admisa vanzarea pamanturilor emigrantilor la tarani in loturi pe cat posibil de mici, cu plata in rate, in decurs de 10 ani. Era adoptat decretul despre intoarcerea pamanturilor obstei in ajunul revolutiei. Pe 5 septembrie 1793 o delegatie a iacobinilor a cerut Adunarii sa introduca “terrorul” in regimul zilei, ce a fost facut. Pe 17 septembrie 1793 Adunarea a adoptat legea despre “suspecti”. Ea prevedea arestarea si inchiderea in inchisoare a celor care erau declarati “suspecti”. Pe baza acestei legi a fost judecata(14 octombrie) si executata(16 octombrie) fosta regina. Apoi erau executati conducatorii girondinilor. Apoi era adoptat decretul despre recrutarea in masa. Astfel s-a organizat o armata puternica si bine inarmata ce cuprindea peste 600 de mii de oameni. Taranii, ce alcatuiau cea mai mare parte a armatei, intelegeau ca numai victoria asupra coalitiei antifranceze va ajuta la consolidarea eliberarii de la prestatiile feudale. Lozinca lor era : “Victorie sau moarte”. Astfel la inceputul anului 1794 razboiul era trecut pe teritoriul dusmanului. Pana atunci erau inabusite toate rascoalele. S-a eliberat Toulonul. In septembrie 1793 in armata ce asedia Toulonul facea slujba tanarul capitan artillerist Napoleon Bonapart. La 9 octombrie a fost luat Lionul. Dupa Victoria pe fronturi poporul cerea aprofundarea reformelor, in Adunare au sosit multe cerinte de a termina cu tirania “clasei bogate”. Dupa slabirea Comunei Parisului, Comitetul Salvarii Publice in frunte cu Robespiere a inceput sa se teama de intarirea influentei “moderatilor in Adunare in frunte cu Jorj Jac Danton. Din toamna anului 1793 Danton si adeptii lui au inceput sa ceara reintoarcerea la oranduirea constitutionala, refuzul politicii de teroare, libertatea presei s.a. Practic aceasta era tendinta spre democratie. Robespiere a hotarat sa termine cu dantonistii. Danton macar ca a fost prevenit nu a fugit din tara, ci a spus : “ Nu vor indrazni” si a adaugat “ Oare se poate sa iei cu tine Patria pe pingelele pantofilor?”. Dar dimineata, pe 30 martie, el si partasii lui au fost arestati, judecati si executati. Ultimele cuvinte ale lui Danton, adresate calaului erau : “Tu vei arata capul meu poporului, el merita asta”. Din cauza acestor executii, impotriva robespieristilor s-au ridicat “bogatasii noi”. De la iacobini s-au indepartat si taranii, neidumeriti de legea despre recvizitia grauntelor recoltei intregi. Toate acestea au provocat unirea dutmanilor iacobinilor intr-un bloc unitar. In adancurile Adunarii s-a alcatuit un complot impotriva lui Robespiere si adeptii lui. Robespiere vedea pericolul situatiei sale, insa nu putea sa faca nimic. Astfel pe 27 iulie(9 termidor) 1794 el era arestat. Seara Adunarea l-a declarat pe Robespiere si adeptii lui in afara legii, ce insemna – executia fara judecata. Lovitura de stat de la 9 termidor a intors revolutia in albia burgheziei, din care a iesit in timpul dictaturei iacobine. Toata puterea a tercut la “bogatasii noi”(thermodorienii), care pentru a fi populari au inceput sa aresteze pe cei legati cu terorul (care nu a disparut ci a luat o alta forma). “Suspectii” erau eliberati, sute de iacobini au fost pusi in inchisoare sau executati. In Adunare s-au intors girondinii supravietuiti, Comuna Parisului a fost dezmembrata. Din aceasta cauza cresteau nemultumirile. Rascoala a izbucnit pe 1 aprilie 1795. In aceasta zi Adunarea era inconjurata de 10000 de oameni neinarmati. Inspre seara a sosit Garda Nationala, poporul era alungat. Dar in mai evenimentele s-au repetat, numai ca acum populatia era inarmata. Rascoala a durat doua zile. In ianuarie anul 1795 armata franceza a cucerit Olanda si a transformat-o in Republica Batava. Prusia recunoaste Rinul ca hotar cu Franta. La 22 iulie Spania cedeaza Frantei partea ei din insula Saint- Domingo , care devine in intregime franceza. In august 1795 Adunarea a adoptat noua Constitutie, care fixa in Franta oranduirea republicana, dar lichida votul universal, restabilea sistemul de a alege pe doua trepte si cenzul de avere. Conform constitutiei puterea legislativa ii apartinea Corpului Legislativ, format din doua camere : Sfatul Cincisute si Sfatul celor Mari. Puterea executiva o avea Directoratul formata din 5 persoane in varsta de nu mai putin de 40 de ani, numiti de Sfatul celor Mari. Royalistii nu au primit noua Constitutie si au incercat sa dezmembreze Adunarea in septembrie 1795, insa din cauza lui Napoleon Bonapart, aceasta nu i-a reusit. Dupa fapta eroica el a fost avansat in rangul de “comandant al fortelor armate Frantei interne”. Dupa caderea dictaturei iacobine razboiul s-a schimbat in partea acapararii teritoriilor noi. In cursul luptei s-a intensificat influenta generalilor si a armatei pe Directorat, indeosebi cea a lui Napoleon Bonapart. El a prefacut armata in partea cea buna. Pentru campania in Italia a fost ales Napoleon Bonapart. El a indreptat poporul Italian spre sine. Primele lupte i-au adus victorii (in lupta sub Lodi), dupa care el a fost avansat in rangul de capral. El a cucerit Piemontul, a intrat in Milan. Patru armate au fost distruse si in 1797 Bonapart a silit Austria sa semneze pacea si sa recunoasca cuceririle Frantei. In continuare in Italia s-au format cateva republici dependente de Franta. Aceeasi soarta a avut si Elvetia. Dupa insistarea sa Napoleon a pornit campania in Egipt, luand cu el peste o suta de savanti pentru studierea vestului. El a cucerit Alexandria, apoi sus pe Nil a cucerit Cairul. Cand Napoleon sarbatorea aceasta victorie, amiralul englez – Nelson a distrut flota franceza in golful Abuchir. Astfel drumul lui Napoleon in Franta era taiat. Dar si acest timp era folosit pentru formarea unui sistem civilizat de conducere a tarii, iar savantii au compus descrierea Egiptului in 24 volume. Stiind taria pozitiei in Egipt, Napoleon s-a pornit mai departe la est in Siria. Langa Jafta si Haifa turcii au incercat sa-l opreasca, dar nu au reusit. In frunte cu o armata de 10 mii de soldati el a ajuns la cetatea Acco, pe care atacand-o zi de zi, totusi, nu au reusit sa o cucereasca. Vazand situatia, armata a fost nevoita sa se reintoarca in Cair. Apoi a fost stralucita cucerire a Abuchirului. Astfel tot Egiptul era cucerit. Si iata reintoarcerea imediata in Franta. Cu 500 de soldati cei mai buni el se reintoarce in Franta. De ce? Ipoteza cea mai probabila este ca Napoleon, primind reviste proaspete a aflat despre noua coalitie antifranceza si despre victoriile armatei ruse sub comandamentul lui A.V. Suvorov in Italia de Nord. Era luna august a anului 1799. Armata franceza se retragea de pe toate fronturile, Italia era pierduta. De demult se cerea revederea Constitutiei din 1795. Insa revederea Constitutiei se putea intinde pe 9 ani, iesirea era lovitura de stat. Lovitura de stat a inceput la 9 noiembrie(18 brumar). In aceasta zi a fost rasturnat Directoratul. Ziua urmatoare au fost dezmembrate Sfaturile Cincisute si Celor Mari. Cu aceasta lovitura de stat s-a incheiat Marea Revolutie Franceza. Revolutia s-a terminat, ea a lichidat oranduirea feudala si absolutismul. Puterea politica si economica a trecut in mainile burgheziei. Ea a distrus impartirea societatii pe stari. Oamenii erau egali in fata legii
