Auschwitz Auschwitz, infamuosul complex de lagare de exterminare conduse de nazisti in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, este situat in sudul Poloniei, in afara orasului Katowice, pe raul Vestula, la aproximativ 50km de Cracovia. Complexul cuprindea cele mai mari lagare de concentrare naziste, iar numele sau este pentru totdeauna asociat cu genocidul. Complexul de la Auschwitz era locul unde genocidul era planificat stiintific si executat eficient. Nu au fost intocmite statistici prea exacte, dar se estimeaza ca numarul mortilor in lagar variaza intre 1,5 milioane pana la 4 milioane de oameni. Comandantul lagarului, Rudolf Höss, a recunoscut ca numarul minim al mortilor a fost de 2,5 milioane. Evreii au reprezentat majoritatea victimelor, cel putin o treime din numarul total de evrei ucisi de nazisti pe timpul razboiului (5-6 milioane de evrei), au pierit aici. Un numar important de polonezi, prizonieri sovietici de razboi, rommi si homosexuali si-au gasit tot aici sfarsitul. 19899nqz23uhf6g Lagarul de la Auschwitz a luat fiinta in aprilie 1940, din ordinele lui Heinrich Himmler, seful a doua organizatii naziste – garda nazista, cunoscuta sub numele de Schutzstaffel (SS) si politia secreta, Gestapo. Lagarul de la Auschwitz a fost ocupat initial de prizonieri politici polonezi. In 1941 a fost inceputa constructia lagarului Birkenau, cunoscut si sub numele de Auschwitz II, care, incepand cu august 1942, includea si o sectie pentru femei. Birkenau avea patru camere de gazare, care semanau cu dusuri, si patru cremetorii, folosite pentru a incinera cadavrele. Inca aproximativ 40 de lagare satelit au fost construite pe langa Auschwitz; acestea erau lagare de munca si au fost denumite Auschiwitz III. Primul a fost construit la Monowitz si in el se aflau cetateni polonezi care au fost evacuati din casele lor cu forta de catre nazisti. Prizonierii erau transportati de pe tot cuprinsul Europei aflate sub influenta nazista cu trenurile, ajungand la Auschwitz in convoaie zilnice. La destinatie, ei erau impartiti in trei grupuri. Un grup mergea la camerele de gazare in cateva ore; acesti oameni erau trimisi la Birkenau, unde mai mult de 20 000 de persoane puteau fi gazate si incinerate zilnic. La Birkenau nazistii foloseau un gaz cu cianida, numit Zyklon-B. Un al doilea grup era folosit ca sclavi la fabricile industriale ale unor companii ca si I.G.Farben si Krupp. La complexul auschwitz 405 000 prizonieri au fost inregistrati ca muncitori intre 1940 si 1945, dintre care 340 000 au murit datorita executiilor, batailor, infometarii sau a bolilor. Unii au supravietuit datorita ajutorului industrialistului german Oskar Schindler, care a salvat in jur de 1 000 de evrei polonezi, ducandu-i de la Auschwitz pentru a lucra pentru el, prima data in fabrica lui de langa Cracovia, iar mai tarziu, la o fabrica ce se afla azi in Republica Ceha. Un al treilea grup, format din gemeni si pitici, era supus experimentelor medicale ale unor doctori precum Josef Mengele, care era cunoscut ca si „Ingerul Mortii”. Lagarul era ticsit cu prizonieri, dintre care, o parte erau alesi pentru a fi kapos si sonderkommandos (lucratori la crematorii). Membrii acestor grupuri erau supravegheati de ofiteri SS si executati periodic. In total, 6 000 de ofiteri SS lucrau la Auschwitz. In anul 1943, in lagar existau deja organizatii de rezistenta. Acestea au ajutat un numar de prizonieri sa evadeze; aceste evadari au dus cu ele vestile despre exterminarile in masa, ca de exemplu, uciderea a sute de mii de evrei adusi din Ungaria, intre mai-iulie 1944. In octombrie 1944 un grup de sonderkommandos a distrus una dintre camerele de gazare de la Birkenau. Ei si complicii lor, un grup de femei de la Monowitz, au fost executati. qh899n9123uhhf Cand armata sovietica a patruns in Auschwitz, in 27 ianuarie 1945, au gasit 7 600 de supravietuitori abandonati acolo. Mai mult de 58 000 de prizonieri fusesera evacuati de nazisti si obligati la un mars al mortii pana in Germania. In 1946, Polonia a transformat lagarul de la Auschwitz intr-un muzeu, in memoria celor care au pierit acolo. Pana in 1994, aproximativ 22 de milioane de vizitatori – 700 000 anual – au trecut prin portile deasupra carora sta scris cinicul motto „Arbeit macht frei” (munca elibereaza). Rudolf Höss Rudolf Höss a fost tipul functionarului model: produs exemplar al combinatiei dintre nevoia de renuntare completa la orice dorinta personala si dresajul dictatorial. Daca refularea „spontaneitatii” personale, automatismul perfect al gandirii si al reactiilor s-au putut intruchipa intr-un asemenea grad de perfectiune in Rudolf Höss, explicatia o aflam in caracterul sau si in circumstantele externe care l-au adus, inca din tinerete, in situatia de a se simti bine doar intr-o lume puternic ierarhizata, singura in care putea gasi justificarea propriei sale existente. „A crede, a asculta si a lupta, aceasta este totul!” Rudolf Höss se recunostea in aceasta deviza a SS-ului, care se potrivea intocmai cu nevoile sale cele mai intime. Viitorul comandant al Auschwitz-ului s-a nascut in 1900 la Baden-Baden. Parintii lui se distingeau printr-o stricta si deosebita religiozitate. Tatal, a carei severitate si personalitate puternica au apasat foarte greu asupra copilariei lui Höss, a facut legamant sa-l consacre pe fiul sau sacerdotiului. Educatia sa, asa cum este evocata in primele pagini ale „Memoriilor” sale, ne da explicatia evolutiei sale ulterioare: „Parintii mei m-au invatat sa-i respect si sa-i venerez pe toti adultii, cu deosebire persoanele care au atins o varsta inaintata, indiferent de categoria sociala din care fac parte. [...] Incepand din cea mai frageda tinerete, mi s-a insuflat constiinta profunda a indatoririlor mele. Parintii mei vegheau cu cea mai mare grija ca sa-mi indeplinesc obligatiile cu zel si minutiozitate. Fiecare dintre noi avea un anumit numar de indatoriri precise de indeplinit...” Nu exista etapa a evolutiei lui in care sa nu regasim predispozitia lui pentru indeplinirea absoluta a sarcinilor. In celula de la Nürnberg, la sfarsitul vietii sale, el rezuma situatia astfel: „N-am nimic de spus. Eu nu putem sa zic decat „da”. Noi nu puteam decat sa executam ordinele, fara sa ne facem probleme.” Atunci cand a fost intrebat daca nu putea sa refuze executarea unui ordin, el raspunse: „Nu, cu educatia pe care o primisem noi, nu ne-ar fi trecut prin minte o asemenea idee, indiferent care ar fi fost ordinul.” Dupa mai multi ani petrecuti pe frontul primului Razboi Mondial, ca granicer sau chiar in inchisoare, Rudolf Höss intra, la staruintele lui Heinrich Himmler, in SS. Acesta l-a repartizat serviciilor de paza ale lagarului de concentrare de la Dachau, sub comanda colonelului SS Theodor Eicke. Avusese aceeasi atitudine de ascultare fata de tatal sau, fata de capitanul sau din timpul razboiului, si, fara indoiala, fata de seful de echipa din inchisoare. Aceasta supunere oarba era insasi conceptia sa fundamentala despre viata. Rudolf Höss a declarat intr-o zi ca el dezaprobase complet metodele teroriste ale lui Theodor Eicke. Atunci cand detinutilor li se aplicau batai cu ciomagul, ceea ce nu se intampla rar, Höss, neputand suporta acest sistem barbar, se refugia in ultimele randuri ale asistentei. Cu o franchete naiva, el recunostea ca si mai tarziu, cand era comandantul Auschwitz-ului, nu „asista decat arareori” la aplicarea acestor pedepse, pe care el singur le hotarase. In 1938, atunci cand fu trimis la Sachsenhausen pentru a indeplini functia de adjunct al comandantului lagarului, Höss il lauda pe comandantul lagarului, colonelul SS Hermann Baranovski, pe care il venera ca pe „propria sa imagine amplificata”, ca pe unul care a unuit „blandetea” cu „severitatea necrutatoare in toate problemele de serviciu”. Acest gen de schizofrenie, care permitea salvgardarea rezervelor sentimentale in mijlocul unui univers al brutalitatii si asasinatului, ca si adoptarea de la masa de lucru a celor mai atroce masuri, refuzand insa, sub pretextul sensibilitatii, participarea nemijlocita la indeplinirea lor, a fost aplicat de Höss pana la consecinte inimaginabile. Doi ani mai tarziu, dupa ce dovedise intr-adevar ce este in stare, i se incredinta misiunea de a mari lagarul de la Auschwitz. Aproape in fiecare pagina a „Memoriilor” sale, Rudolf Höss relateaza in ce masura se simtea „pe deplin angajat, ba chiar stapanit de misiunea sa”, cum isi folosea intreaga ratiune „pentru a asigura lagarului, asa cum i se cerea, o eficienta maxima”. Deveni modelul perfect al asasinului „in abstractum”, care isi ucide victimele metodic, cateodata stapanit de o jena launtrica, dar in orice caz cu o rabdare dezinteresata. Cand a fost intrebat daca personal a fost convins de vinovatia evreilor asasinati a raspuns ca problema nu avea prea mare importanta si ca, in orice caz, „personal n-a pierdut niciodata prea mult timp ca sa reflecteze asupra problemei”. Departe de a fi tulburat si muncit de soarta acestor fiinte omenesti deznadajduite, care mureau in chinuri groaznice, Höss reducea totul la o chestiune de organizare administrativa, fiind preocupat doar de alegerea celor mai eficace modele de cuptoare, de studierea capacitatilor de gazare si a „posibilitatilor tehnice de ardere”. Unul din pasajele cele mai edificatoare ale „Memoriilor” este acela in care vorbeste despre sentimentul de usurare incercat atunci cand a aflat ca intrebuintarea gazelor ii asigura o lichidare a detinutilor pe cat de rationala, pe atat de nesangeroasa: „Cand ma gandeam la masa victimelor, la femei si la copii, executiile prin impuscare imi provocau oroare. Executarea ostaticilor si lichidarile masive ordonate de Reichsführerul SS si de oficiul securitatii Reich-ului imi erau suficeinte. Acum eram linistit, pentru ca de aici inainte eram scutiti de aceste bai de sange”. In acest moment, victimele nu mai apr decat un element indezirabil, o sursa de chinuri pentru calau. Ne mai intalnim inca o data cu urmele perfectiunii tehnicianului de mare clasa cand Rudolf Höss subliniaza ca „dand curs dorintei Reichsführerului SS, Auschwitz-ul a devenit cea mai mare institutie a tuturor timpurilor pentru distrugerea vietilor omenesti”; sau acolo unde, cu satisfactia unui bun planificator, el constata ca instalatiile sale de gazare aveau o capacitate de zece ori mai mare decat aceea de la Treblinka. De asemenea, descrierea diferitelor stadii ale procesului de exterminare sunt cele ale unui expert calificat, satisficut de sine. Dupa ce a descris panica produsa cu ocazia primelor transporturi, el adauga: „La transporturile ulterioare s-a urmarit de la inceput identificarea spiritelor turbulente, care n-au mai fost scapate din vedere. De indata ce se producea vreo agitatie, respectivii erau dusi – in mod discret – in spatele unei cladiri, unde erau impuscati cu o pusca de calibru mic, in asa fel incat ceilalti sa nu auda nimic. De asemenea prezenta trupelor sperciale Sonderkommando contribuia prin calmul lor la linistirea acelora care presimteau ce avea sa se intample. Se urmarea staruitor ca venirea si dezbracarea sa se faca intr-o liniste perfecta, fara strigate sau busculade. Daca unii nu voiau sa se dezbrace, cei care erau deja goi sau oamenii din grupele speciale ii ajutau. Vorbinde-li-se frumos, recalcitrantii se calmau, acceptand sa se dezbrace. Detinutii din grupele speciale aveau grija ca dezbracarea sa se faca cat mai repede, pentru ca victimele sa nu aiba timp sa se gandeasca...” In cursul anilor, Rudolf Höss a transformat acest proces complex de exterminare (gazarea, eliminarea cadavrelor, utilizarea hainelor lor si a altor bunuri etc.) intr-un angrenaj perfect rodat, a carui functionare impecabila era demna de setea de organiare – rece si ambitioasa – caracteristica oamenilor de teapa sa, carora lipsa oricarui simtamant omenesc le permitea sa se achite de o aemenea treaba fara cel mai mic scrupul. Dupa ce prestat trei ani si jumatate serviciu la Aschwitz, Höss fu promovat la conducerea sectiei politice a inspectoratului lagarelor de concentrare. El si-a exercitat functiile pana la sfarsitul razboiului, din ce in ce mai nelinistit din cauza proastei functionari a celor mai multe dintre lagare, ceea ce il facea sa regrete perfectiunea organizatorica atinsa la Auschwitz. Dar inrautatirea generala a situatiei nu i-a permis sa reorganizeze lagarele. Dupa o intrevedere pe care a avut-o cu el, psihiatrul american G.M. Gilbert era convins ca „niciodata fostul comandant de la Auschwitz n-ar fi devenit constient de monstruozitatea crimelor sale daca cineva nu i-ar fi demonstrat-o”. Nu numai numeroase pasaje din memoriile sale, dar chiar si tonul si stilul lor dovedesc ca, pana in fata mortii, Rudolf Höss n-a reusit sa inteleaga actele sale criminale din punctul de vedere al responsabilitatii personale. Singurele categorii existente pentru el erau ordinul si supunerea. Ceea ce fusese facut in numele sau n-a avut nicidata ceva comun cu el, Rudolf Höss, prieten solitar al naturii, sensibil, legat de familie si mai ales de copiii lui. In fond, toate acestea nu-l priveau. Chiar daca notitele biografice ne ofera cea mai cumplita imagine a trecutului, ea nu este atat de cumplita numai din pricina milioanelor de fiinte omenesti asasinate. Ceea ce apare tot atat de inspaimantator sunt trasaturile acestor organizatori ai exterminarilor colective, care „aveau si ei o inima”, dar a caror supunere oarba si nepasare in exercitarea functiunii ii incarca cu o responsabilitate mai mare decat a fost vreodata aceea a unui criminal „fara inima”. La 2 aprilie 1947, tribunalul poporului din Varsovia, insarcinat cu judecarea crimelor de razboi, il condamna pe Rudolf Höss la pedeapsa capitala. Cincisprezece zile mai tarziu, sentinta fu executata la Auschwitz, prin spanzurare.
