Colegiul National „Ion Luca Caragiale” ELEV: VOINEA MIHAI – CRISTIAN CLASA: XI – E PROFESOR: PREDA ION Holocaustul I INTRODUCERE Holocaustul ( holo-intreg ; caustos-ars,gr.) reprezenta initial un ritual religios prin care o ofranda adusa zeilor era arsa in intregime. In zilele noastre cuvantul face legatura mai ales cu exterminarea aproape in totalitate a evreilor din Europa de catre Germania nazista. In secolul XIX evreimea din Europa devenea din ce in ce mai emancipata si, in majoritatea tarilor, ajunsese sa aiba o situatie egala cu restul populatiei. Totusi, din cand in cand evreii erau defaimati si hartuiti de grupari antisemite care-i considerau o „rasa” straina, ce nu putea fi asimilata in interiorul culturii europene; insa acestea nu au initiat niciodata cu adevarat o campanie antisemita coerenta. II PERSECUTIA EVREILOR GERMANI INAINTE DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL Cand regimul nazist a ajuns la putere in Germania in ianuarie 1933, acesta a trecut imediat la adoptarea unor masuri antisemite sistematice. Un prim decret a reprezentat insasi definitia termenului evreu. Rolul crucial il avea religia bunicilor unei persoane. Oricine avea trei sau patru bunici evrei era considerat automat de aceeasi confesiune, indiferent de apartenenta la comunitatea evreiasca. Cei pe jumatate evrei deveneau evrei numai daca aveau aceeasi religie sau daca erau casatoriti cu o persoana cu aceasta religie. Toti ceilalti jumatate-evrei si persoanele cu un singur bunic evreu erau denumiti Mischlinge (corcituri, hibrizi). Evreii si Mischlinge erau „non-arieni”. In doctrina nazista o astfel de subliniere a descendentei era privita ca o confirmare a „rasei”, dar scopul principal al acestor categorisiri era de fapt delimitarea unei tinte a legilor si directivelor discriminatorii. A „Arianizarea” afacerilor Intre 1933 si 1939 s-au facut eforturi deosebite din partea Partidului Nazist, agentiilor guvernamentale, bancilor si a lumii afacerilor pentru eliminarea evreilor din viata economica. Non-arienii erau eliberati din posturile publice iar avocatii si medicii evrei isi pierdeau aproape toti clientii. Firmele evreiesti fie erau lichidate si patrimoniul lor era confiscat, fie erau cumparate la preturi mult mai mici decat adevarata lor valoare de catre companii care nu apartineau sau nu erau conduse de evrei. Transferul prin contract al intreprinderilor evreiesti catre patroni germani era denumit „arianizare”. Castigurile oricaror vanzari, precum si economiile tuturor evreilor erau supuse unor taxe de proprietate speciale. Angajatii evrei ai firmelor lichidate sau arianizate isi pierdeau locurile de munca. B „Noaptea de cristal” Obiectivul declarat al regimului nazist era emigrarea evreilor. In noaptea de 9 noiembrie 1938, dupa asasinarea unui diplomat german la Paris de catre un tanar evreu, toate sinagogile din Germania au fost incendiate, geamurile magazinelor evreiesti au fost sparte si 20.000 de oameni arestati. Aceasta Kristallnacht („Noapte de cristal”) a reprezentat un semnal pentru evreii din Germania si Austria sa plece cat mai curand posibil. Cateva sute de mii de oameni au reusit sa se refugieze in alte tari, dar tot atatia, printre care multi batrani si saraci, au ramas sa infrunte o soarta nesigura. III OCUPAREA POLONIEI La inceperea celui de-al doilea razboi mondial in septembrie 1939, armata nazista a ocupat jumatatea vestica a Poloniei adaugand aproape 2 milioane de evrei la sfera de putere germana. Restrictiile impuse asupra evreimii poloneze erau mult mai dure decat cele din Germania. Evreii polonezi au fost fortati sa se mute in ghetouri inconjurate de ziduri si sarma ghimpata. Acestea erau asemenea unor orase-stat captive. Fiecare avea un consiliu evreiesc care era responsabil cu gazduirea, cu salubritatea si cu productia. Mancare si carbune urmau sa fie aduse in interior iar bunurile produse trebuiau trimise spre exterior. Aprovizionarea cu hrana permisa de germani, totusi, consta mai ales in cereale si legume ca napii, morcovii si sfecla. In ghetoul Varsovia ratia oficiala abia asigura 1200 de calorii pentru fiecare locuitor. Mancarea de pe piata neagra introdusa in ghetouri era vanduta la preturi ridicate, dar somajul si saracia erau larg raspandite. Locuintele erau supraaglomerate, cu sase sau sapte persoane intr-o singura camera, iar tifosul isi facea aparitia. IV INVADAREA URSS In timpul introducerii ghetourilor in Polonia o actiune mult mai drastica era lansata mai la est. In iunie 1941 armatele germane au invadat Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) si in acelasi timp SS-ul a desfasurat 3000 de oameni in unitati speciale pe noile teritorii ocupate pentru a ucide pe loc toti evreii. Aceste detasamente mobile, cunoscute ca Einsatzgruppen (trupe de actiune), au trecut in curand la executii continue. Masacrele aveau loc de obicei in santuri sau rape din apropierea oraselor. Din cand in cand la acestea asistau soldati sau localnici. In curand zvonuri despre ucideri au inceput sa ajunga in capitalele lumii. V „SOLUTIA FINALA” La o luna dupa inceperea operatiunilor mobile in URSS-ul ocupat, Herman Göring, omul numarul doi de la conducerea Germaniei naziste, a trimis o directiva catre seful Serviciului de Securitate al Reich-ului (Sicherheitsdienst - SD), Reinhard Heydrich, prin care acesta era insarcinat cu organizarea „solutiei finale la problema evreiasca” in toata Europa aflata sub ocupatie germana. Pana in septembrie 1941 evreii din Germania au fost fortati sa poarte insigne sau banderole marcate cu o stea galbena – „steaua lui David”. In lunile urmatoare zeci de mii de oameni au fost deportati in ghetourile din Polonia si in orasele capturate din URSS. Pe cand aceasta operatiune era in plina desfasurare, o alta oroare era pregatita: lagarul mortii. Lagare echipate cu facilitati pentru gazarea oamenilor au fost construite pe teritoriul Poloniei ocupate. Majoritatea eventualelor victime urmau sa fie deportate din ghetourile aflate in apropiere. Numai din ghetoul Varsovia au fost deplasate peste 300.000 de persoane. Primele transporturi erau de obicei formate din femei, copii sau barbati mai batrani care nu puteau munci; evreii capabili de lucru erau opriti in magazine sau in uzine, dar si acestia erau pana la urma ucisi. Cele mai mari deportari au avut loc in vara si toamna anului 1942. Destinatiile transporturilor nu erau dezvaluite comunitatilor evreiesti, dar zvonuri despre uciderile in masa ajungeau in cele din urma la supravietuitori, precum si la guvernele din Statele Unite si din Marea Britanie. In aprilie 1943 cei 65.000 de evrei ramasi in Varsovia s-au opus politiei germane care intrase in ghetou pentru o ultima adunare. Luptele au durat trei saptamani. A Deportarile In toata Europa deportarile au generat foarte multe probleme politice si administrative. Numai in Germania s-au purtat discutii intense despre Mischlinge, care pana la urma au fost scutiti. In tarile aliate cu Germania, cum ar fi Slovacia si Croatia, s-au dus negocieri diplomatice pentru a se putea ajunge la deportari. Guvernul Vichy din Franta, care isi extinsese deja legile antisemite, a inceput sa inchida evrei inainte de primirea unei cereri in aceasta directie din partea Germaniei. Guvernul fascist italian a refuzat sa coopereze cu Germania nazista pana la ocuparea de catre fortele militare ale acesteia in septembrie 1943, iar guvernul ungar a refuzat de asemenea predarea evreilor pana la patrunderea trupelor germane in martie 1944. Desi guvernul roman s-a facut vinovat de cateva masacre ale evreilor in URSS, Romania a refuzat de asemenea predarea evreilor catre germani. Mii de evrei din Danemarca s-au salvat de la moarte prin fuga cu ajutorul unor barci mici in Suedia, tara neutra. De oriunde era posibil se adunau bunurile deportatilor. In Germania, conturile din banci si apartamentele acestora erau confiscate, iar din Franta, Belgia si Olanda era adusa mobila pentru a fi distribuita persoanelor care fusesera afectate de bombardamente. Transportarea victimelor catre lagare se facea in general cu trenul, politia trebuind sa plateasca cailor ferate germane cate un bilet de pasager la clasa a treia pentru fiecare deportat. Cand intr-un tren se incarcau 1000 de persoane, era permisa achitarea unei taxe de grup la jumatatea tarifului normal. Trenurile, alcatuite din vagoane de marfa, se deplasau incet cu un orar special catre destinatia lor. Adesea cei bolnavi si batrani mureau pe drum. B Lagarele mortii Punctele de sosire din Polonia erau Kulmhof (Chełmno), Bełżec, Sobibór, Treblinka, Majdanek (Lublin), si Auschwitz (Oświęcim). Kulmhof, aflat la nord-vest de ghetoul Łódź, era aprovizionat cu gaz, aici avand sa moara 150.000 de oameni. Bełżec avea camere de gazare cu monoxid de carbon in care au fost omorati circa 600.000 de evrei. La Sobibór au murit 250.000 de oameni, iar la Treblinka intre 700.000 si 800.000. La Majdanek circa 50.000 au fost gazati sau impuscati; la Auschwitz numarul mortilor a depasit 1 milion. Auschwitz, in apropiere de Cracovia, era cel mai mare lagar de concentrare. Spre deosebire de celelalte, aici se folosea acidul cianhidric (cu un efect mult mai rapid) pentru gazari. Victimele de la Auschwitz veneau din toata Europa: Norvegia, Franta, Tarile de Jos, Italia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Iugoslavia si Grecia. Mare parte din detinuti, fie ca erau evrei sau nu, erau folositi la munca in industrie; unii prizonieri au fost supusi unor experimente medicale, in special sterilizarilor. Desi numai evreii si tiganii erau gazati regulat, alte cateva sute de mii de detinuti de la Auschwitz au murit din cauza infometarii, a bolilor sau prin impuscare. Pentru a se sterge urmele crimelor din cele 4 camere de gazare, au fost construite crematorii uriase in care cadavrele sa poata fi incinerate. In 1944 lagarul a fost fotografiat de un avion de recunoastere al aliatilor care cauta tinte industriale; au fost bombardate fabricile, dar camerele de gazare au ramas. Unul dintre cele 4 crematorii de la Auschwitz-Birkenau. Pana la sfarsitul razboiului au fost construite 22 de lagare de concentrare, in care au fost inchisi intre 7 si 8 milioane de oameni, in marea lor majoritate evrei.
